GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
” O sticlă de vin conţine mai multă filozofie in ea decât orice altă carte din lume. ” Louis Pasteur
Principalul motiv pentru care am vizitat prima oară Republica Moldova a fost pur şi simplu din curiozitate. În urmă cu ceva ani nu întrezăream prea multe motive să merg într-o vacanță în ţinuturile de peste Prut.
Am făcut-o la un moment dat şi după aceea am revenit, pentru că am găsit destule motive să dau o fugă la fraţii nostri moldoveni, cel mai fain fiind cel al turului cramelor. Moldova are, conform spuselor unui ghid întâlnit cu ocazia unei excursii, în jur de 220 de crame, majoritatea fiind în proprietate privată.
Am vizitat câteva, inclusiv pe cele de la Cricova şi Mileştii Mici (locul doi, respectiv locul unu în lume ca suprafaţă şi număr de sticle de colecţie) şi am rămas uimit de am văzut la faţa locului. Anul trecut am mai trecut pragul uneia, despre care puţină lume a auzit. Aceasta se află la 15 km nord de Chişinău şi se numeşte Chateau Cojuşna (Migdal –P) . Cojuşna este numele localităţii unde este amplasat castelul, Migdal numele unei localităţi din Israel, iar P. este iniţiala numelui patronului, P. Grigore.
Este o cramă nouă, tânără, construită de la zero, cu investiţii private, pe un domeniu cunoscut din timpul lui Ştefan cel Mare, în jurul unui mic castel, Chateau Cojuşna. Dispune de tehnologie modernă de producere a vinurilor şi divinurilor (cognac moldovenesc) şi este organizată ca un mini-complex turistic.
Aici se produc vinuri, dar turiştii pot participa la degustări şi chiar îşi pot prelungi vizita beneficiind de servicii de cazare la… castel. Complexul dispune de beciuri de păstrare şi maturare a vinurilor în butoaie, o galerie cu vinuri de colecţie şi, punctul forte, patru săli de degustare ornate în stil medieval.
Preţul pentru un tur al complexului variază de la 150 de lei moldoveneşti (aproximativ 35 lei româneşti) la 750 de lei moldoveneşti (aproximativ 250 lei româneşti) de persoană (migdal.md/turism). Opţiunea de 150 de lei nu include degustarea, dar la plecare ţi se oferă o sticlă de vin pentru consum la domiciliu.
Vizita noastră a început cu preluarea de la poartă de către o ghidă foarte amabilă, căreia i-am uitat numele. Chiar în faţa porţii se află şi parcarea (coordonate GPS 47.092174/28.687407). Primul punct al turului a fost secţia de maturare a vinurilor numită Sala Bachus. Procesul are loc în butoaie de stejar de Caucaz de mare capacitate (aproximativ 12 tone). Încă de la intrarea în beci am fost surprinşi de un detaliu important: totul ordonat şi curat ca în laborator.
Tot în această secţie se află şi o serie de nişe cu sticle de colecţie cu vin Marsala /1990 . Ghida noastră ne-a spus că acest soi de strugure roşu, de provenienţă italiană, nu se mai cultivă pe teritoriul R. Moldova. După ce am admirat prima sală de degustări, dotată cu mobilier de stejar masiv, scaune, fotolii şi canapele din piele, am intrat în colecţia principală a complexului, Galeria Migdal.
Intrarea se face pe o uşă în formă de butoi, secţionat pe orizontală, care se roteşte şi are o sculptură cu zeul vinului, Bachus. Pe un culoar în formă de arcadă, pe ambii pereţi se află nişate aproximativ 175000 de sticle de colecţie, unele din ele acoperite cu o pânză de păianjen. Când am întrebat de ce sunt ţinute sticlele aşa murdare în nişe, ni s-a spus că dacă ele s-ar curăţa de praf şi pânze de păianjen s-ar pierde 75 % din calităţile vinului pus la învechit (aromă, buchet, culoare).
La ieşirea de la galeria Migdal am întâlnit o altă sală de degustare, cu o masă lungă, scaune tapiţate şi pereţii decoraţi în relief cu imagini din natură. Alte două săli de degustare, poate cele mai frumoase, ornate în stil medieval au fost ultimele puncte vizitate în subteranele complexului. Afară am mai vizitat rezervoarele de inox pline cu vin şi o frumoasă grădină plină de verdeaţă. Aici se află un foişor cu mese şi scaune şi cei care doresc, şi nu au treabă cu şofatul, pot savura un vin bun în mijlocul naturii.
Următorul punct al turului a fost secţia de ambalare a complexului. Aici vinul se poate ambala atât manual (ghida folosea expresia “la rece”) cât şi automat, cu ajutorul unei maşini moderne. Noi ne-am nimerit în perioada când sticlele de vin se ambalau manual. Am fi vrut să asistăm la performanţele maşii de ambalat, pentru că nici la Cricova nu am avut ocazia.
Un alt punct de interes turistic a fost secţia de producere a coniacului moldovenesc numit “divin”, pentru că celebra marcă “Cognac” aparţine francezilor. La fel, şampania moldovenească se numeşte vin spumant, pentru că marca “Champagne” este protejata tot a francezilor. La început am vizitat o zonă de stocare a divinului în rezervoare uriaşe de inox, apoi secţia de maturare în butoaie numai din stejar de Caucaz. Acest lemn este unul foarte compact şi nu are pori prin care să intre aerul.
Secţia de distilare ne-a impresionat atât prin mărimea şi calitatea utilajelor, fabricate de firma Cognac din Franţa, cât şi procesul tehnologic în sine. Totul este digitalizat şi supus unui control strict. La partea finală a distilării, alcoolul inferior (alcoolul metilic) şi alcoolii superiori sunt colectaţi separat, pentru uz industrial, asigurându-se astfel o calitate foarte bună a divinului.
Ultimul punct al vizitei nostre în complex a fost ucarea pe un platou cu gazon artificial situat pe acoperişul castelului. Aici se află o masă cu scaune şi se pot admira panoramic curtea complexului, satul Cojuşna şi podgoriile din jur. La final ghida ne-a oferit câte o sticlă de vin Muscat Alb –Umbrela.
De la magazinul complexului aflat în afară, lângă poarta de intrare, am mai cumpărat un Muscat din colecţia Migdal (2002, alcool 16%), un Cahor din 2001 cu aceeaşi tărie alcoolică şi un divin din colecţia Bardar 2012 (43% alcool).
Despre Cahor se spune că este un vin “bisericesc”, care se serveşte doar la ocazii speciale şi cu care se impartăşeau regii…. M-am “împărtăşit” şi eu cu el, de sărbători, când “regele” de nepotu-miu s-a invitat pe la mine. :)
Trimis de traian.leuca † in 06.07.19 21:51:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în REP. MOLDOVA.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.09218500 N, 28.68741700 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@traian. leuca: Genul de vizită pe placul soțului meu. Care, sunt sigură, s-ar „nărăvi” și la niște vin divin...
@Carmen Ion:
” Genul de vizită pe placul soțului meu.
Dacă-i aşa, trebuie să mergeţi neapărat cu soţul la un vin divin!
---
@adrianbogdan:"Vinul este o poezie îmbuteliată "... pe care l-am descoperit la Chateau Cojuşna (Migdal-P).
Vă mulţumesc pentru vizită!
@traian. leuca: Foarte fain articol, o să i-l dau și lui Tati să-l parcurgă, sigur o să-l aprecieze! Și s-ar putea să-i vină idei...
@traian. leuca: Nene, ești divin! Dară di ci o singură sticlă de Cahor? Că motive de împărtășanie să tot fie!
Lui P Grigore i-a plăcut așa mult în Israel încât a numit castelul Migdal?
@crismis: Pe care tu deja le ai! Deci, Tati va fi incântat divin di vin!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Zoazore:
” Lui P Grigore i-a plăcut așa mult în Israel încât a numit castelul Migdal?
Se zice că în oraşul Migdal s-ar fi născut personajul biblic Maria Magdalena.
@ crismis :Bună idee!
Vă mulţumesc pentru vizită!
Divin locul si vinul! Ce sa mai spun despre articol?!
In P13, era regele si a sa regina? Frumoasa intradevar sala, poate ajngem si noi, desi suntem la o aruncatura de bat de acele locuri.
Frumos si instructiv articol!
@DOINITA:
”In P13, era regele si a sa regina?
Ai intuit bine, ei sunt.
”poate ajungem si noi
Mergeţi şi nu o să vă pară rău!
Mulţumesc pentru vizită!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)