GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotelul (sau motelul, am găsit ambele variante) Cosmo este amplasat la intrarea în Giurgiu dinspre Bucureşti, pe DN5, chiar la giratoriul de unde pornesc două artere: Şoseaua Prieteniei, ce duce direct la podul cu acelaşi nume, peste Dunăre, spre Ruse şi Şoseaua Bucureşti, ce străbate oraşul Giurgiu de la nord la sud şi se opreşte în inima acestuia, în Piaţa Unirii.
Cum am stat la acest hotel 8 zile, am putut să constat că aici poposesc două categorii de vizitatori.
Prima categorie este cea a turiştilor aflaţi în tranzit spre şi dinspre Bulgaria, Grecia, sau Turcia. Ca urmare a amplasamentului hotelului, această categorie este şi cea mai numeroasă. Am văzut maşini cu numere din toate judeţele mai depărtate ale ţării, dar şi cu numere de Moldova, Ukraina şi Rusia.
Am constatat că hotelul este potrivit ca hotel de tranzit, scurt popas de o noapte în drumul spre locul de petrecere a concediului, sau la întoarcerea spre casă.
Cea de-a doua categorie, din care am făcut şi eu parte, este cea a clienţilor veniţi aici pentru mai multe zile, evident în interes de serviciu, pentru că nimeni nu vine în Giurgiu în scop turistic.
Hotelul este de fapt un complex, care cuprinde un spaţiu de cazare alcătuit din două corpuri construite la momente de timp diferite şi care au în comun holul recepţiei, un restaurant cu trei încăperi mari (folosite în special la nunţi şi alte evenimente) şi o terasă exterioară, dar şi o piscină, frecventată mai mult de localnici, mai ales noaptea.
Acest hotel, ca şi hotelul Vlaşca, din centru, nu se găseşte pe booking.com şi, probabil nici pe alte saituri de acest gen, din simplul motiv că el nu este un hotel turistic.
Dar, ca să nu mă lungesc prea mult, să vă spun ce este important, precizând că cele referitoare la camere sunt valabile pentru corpul nou, de la stradă, despre cele din corpul vechi nu pot spune nimic.
Aspecte pozitive
•Raport preţ/calitate foarte bun (105 lei camera dublă cu mic dejun)
•Amplasament bun pentru cei în tranzit, care nu trebuie să intre în oraş.
•Camere mari, curate, cu balcon, cu pat dublu, instalaţie de aer condiţionat şi TV prin cablu de la RDS.
•Toaletă proprie fiecărei camere, cu duş, prosoape de faţă şi baie şi săpun.
•Acces gratuit la Internet wireless de mare viteză.
•Mic dejun inclus în preţ (dar se poate opta şi numai pentru cazare), tip continental, consistent.
•Restaurant cu o ofertă diversă şi preţuri rezonabile.
•Personal foarte amabil.
•Parcare mare, gratuită.
•Amplasare în imediata apropiere a două staţii de benzină (Mol şi Rompetrol) şi a centrului comercial Family Center, cu Kaufland şi alte magazine de marcă.
Aspecte negative
•O concepţie arhitectonică după ureche şi, ca atare, nu foarte reuşită. Astfel, scările de acces sunt înguste şi dificil de urcat, mai ales cu bagaje (clădirea are trei etaje); baia este lungă şi îngustă, cu finisaje care lasă de dorit; duşul nu este separat de restul grupului sanitar nici măcar printr-o perdea, motiv pentru care apa se scurge pe podea şi, de acolo, ceva mai greu prin scurgerea prost plasată, semn că la construcţie au lucrat mai mulţi „Dorei”; lipsa unui ventilator, ceea ce face ca în grupul sanitar, uneori, mai ales după un duş, să persiste un aer greu.
•Neglijenţa personalului în privinţa ordinii şi curăţeniei zilnice în camere. Camerista a trecut prin cameră doar în primele patru zile, în următoarele patru uitând complet. Ca urmare, nu s-au mai pus săpunuri noi, nu s-au schimbat prosoapele (lenjeria nici atât!). E drept, cum nu am stat prea mult în cameră, nu m-am deranjat să anunţ la recepţie.
Trăgând linie şi adunând, rezultatul este unul pozitiv, pentru cineva nu foarte pretenţios. Din câte m observat, la această concluzie au ajuns mulţi alţii, mai ales turişti aflaţi în tranzit, mulţi cu copii de diferite vârste. În toată perioada cât am stat, nu am auzit pe nimeni să se plângă, semn că erau mulţumiţi.
Despre piscină nu vă pot spune decât că am văzut că are mulţi clienţi, dar eu nu am beneficiat de serviciile acesteia.
În orice caz, de reţinut: hotelul nu este unul pentru distracţie şi relaxare, el având un rol funcţional de cu totul altă natură: hotel de tranzit, rol pe care şi-l îndeplineşte foarte bine.
Trimis de Costi in 12.07.12 16:00:32
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.91471400 N, 25.97146700 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2014 Raport calitate - pret ok — scris în 11.08.14 de mbrandusa din BăILE HERCULANE [CS] - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Motel Cosmo — scris în 14.07.14 de adiso8 din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Un motel OK — scris în 04.02.14 de adiso8 din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Mar.2012 Asa si asa — scris în 19.03.12 de lord prince* din BUC - RECOMANDĂ
- Nov.2010 Hotel Cosmo - Giurgiu — scris în 28.11.10 de ms65 din BUCURESTI - nu recomandă