Cea mai rapidă rezervare și cea mai bună cazare a vacanței noastre!

TIPĂREȘTE

Așa precum îmi este obiceiul, mi-am făcut din vreme temele – cât am putut eu de bine – și pentru excursia din primăvara asta. Am profitat de faptul că minivacanțele de Paști și 1 Mai erau despărțite de numai o zi, am plusat cu încă o „punte” pe care mi-am făcut-o singură cadou și a rezultat o ditamai vacanța de... 8 zile! Dintr-o sâmbătă în următoarea sâmbătă. Asta inițial, pentru că ulterior, după ce am descoperit Thermele, am prelungit-o cu încă o zi, să ne mai bălăcim un pic... Am stabilit traseul, m-am documentat despre obiective turistice, am făcut rezervări pentru cazări... N-a mai rămas decât să așteptăm să treacă timpul.

Cu vreo 2 zile și ceva inaintea proiectatei plecări, numai ce-l aud pe Tati: „Mami, am o provocare pentru tine!” (Știe că mă înnebunesc după provocări! ????) „Ce-ar fi să plecăm de vineri după serviciu?! Hai, că eu vineri după-amiază n-am nimic de făcut!” (De obicei e invers, eu vreau să plecăm cât mai curând, iar el își mai găsește câte ceva de treabă pe ultima sută de metri...) Oricum, abia sâmbătă pe la 14:30 aveam să ne completăm grupul, întrucât fiica noastră, Milena, atunci avea să aterizeze de la Bruxelles. „Păi și ce facem sâmbătă dimineață?” „Numai bine – vizităm chestiile ălea!” (Chestiile fiind Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia și Complexul de la Potlogi, pe care i se pusese pata lui Tati de curând.) „Nu mai bine sunăm noi mâine dimineață la „chestii”, să vedem de-or fi deschise? Știi, Sâmbăta Mare...” „Și dacă nu-s deschise, ce?! Găsim noi ce să facem!” Asta drept îi...

Deci m-am pus repede a căuta cazare în zonă, să nu cumva să se răzgâdească! Evident, am cerut ajutorul prietenului nostru fidel, booking.com! Criterii de căutare nu prea multe: 4 persoane (noi doi, Paul și Diana, prietena lui Paul) și parcare. Întrucât oferta nu era foarte stufoasă, n-am mai restrâns-o nicicum (în funcție de note, preț, cu sau fără mic dejun etc.), ci am luat la puricat fiecare locație.

Conacul de la Lac a fost a cincea sau a șasea variantă la care m-am uitat. M-a izbit imediat discordanța dintre prețul extrem de mic (130 ron o suită pentru 4 persoane) și frumusețea imaginilor vizualizate! Un boutique-hotel decorat în stil retro, cu tot felul de briz-brizuri, exact stilul meu! Ceva e putred aici, e prea frumos ca să fie adevărat! Notă nu avea, dar erau totuși disponibile 2 comentarii ale turiștilor cazați anterior și ambele ziceau numai de bine, amândoi acordaseră calificativul maxim! I-am arătat și lui Tati: „Gata, aici rezervă! Repede, să nu se termine!”, a glumit el (serios). Am studiat însă și celelalte camere pe care le oferea conacul și am descoperit o suită mai mărișoară un pic, dimensionată pentru 5 persoane, cu o canapea în plus, la 230 ron și am rezervat-o până la urmă pe asta; parcă mi-a fost jenă să dau numai 130 ron pe asemenea minunăție de cazare... Ce-i drept, despre posibilitatea de a oferi mic dejun n-am citit nimic, dar nu m-am impacientat; ne-om descurca noi cumva! Nici pomeneală de anulare gratuită, dar nici n-aveam pretenții la așa ceva, oricum peste 2 zile aveam să fim acolo! Așa că bănuții au fost retrași de pe card în minutele următoare.

Conacul de la Lac se află într-o localitate despre care nu auzisem până în acest punct, Butimanu, situată cam la jumătatea distanței dintre Ploiești și București, pe DN1A; sau, cu alte cuvinte, la aproximativ 10-12 km nord de Buftea. Zona este plină de bălți, de unde și numele pensiunii. Adresa din buletin (oferită de booking) este Str. Principală Sterianu nr. 296. Cu alte cuvinte, venind dinspre Ploiești, cum s-a întâmplat în cazul nostru, cam în centrul localității, după Căminul Cultural, se face un drum în dreapta, pe care rulezi cu încredere, dar încetișor, să nu ratezi obiectivul... și după vreo 200 m „ați ajuns la destinație! destinația dumneavoastră se află pe partea dreaptă!”. Stați, că de data asta am fost isteață și am notat, special pentru voi, și coordonatele GPS: 44.6927140,25.8931380! Pentru cei certați oarecum cu cifrele și cu tehnica, am o soluție și mai simplă: uitați-vă după o poartă de castel. Da, o poartă semicirculară de lemn, încadrată de o zidărie terminată cu creneluri! Pe care este și o tăbliță cu numărul proprietății: 296.

Am oprit mașina în apropiere și m-am apropiat doar eu. Am apucat să apăs pe butonul soneriei și abia după asta am observat că poarta era întredeschisă, semn că eram așteptați. Am uitat să vă spun că în dimineața respectivă primisem un mesaj de bun venit semnat „Adriana și Fabian”, iar când am plecat din Galați, am trimis și eu un mesaj, ca să anunț cam când o să ajungem, la care am primit răspuns: „Mergeți cu grijă, sunteți bineveniți la orice oră!” Un început de comunicare fructuos, aș zice...

Am împins poarta grea de lemn și am pătruns pe o alee acoperită cu zgură, în capătul căreia se zărea casa albă, de formă poli-triunghiulară. Imediat m-a izbit un parfum plăcut de iarbă și flori – în apropiere (unde am remarcat în treacăt și o veche fântână acoperită), liliacul mov își etala întreaga lui splendoare coloristică și olfactivă! Pe loc am știut că nimeriserăm într-un colț de Paradis!

Doamna Adriana fusese deja alertată de sonerie și ieșise din casă, îndreptându-se spre mine. A deschis larg poarta, lăsând culoar de trecere mașinii, timp în care eu am așteptat cuminte în fața casei, luând aminte la lucrurile din jur: un aranjament frumos cu pietre și flori, chiar și cu o amforă (un fel de fântână fără apă), locurile de parcare frumos delimitate, acoperite tot cu zgură roșiatică, leagănul-balansoar din stânga, micuța zonă de relaxare din dreapta, bujorii încă îmbobociți... Se vedea peste tot mâna gospodarului și grija pentru detalii...

Stăpâna casei ne-a anunțat că aveam să fim singurii vizitatori în seara aceea și a pornit a ne prezenta domeniul. Holul de la intrare ne-a întâmpinat cu picturi murale amintind de viața nobilimii din vremuri apuse și doamna ne-a anunțat cu mândrie: „Tot ce veți vedea pictat sau desenat eu am făcut!” Am remarcat în treacăt și alte obiecte de decor, unele de-a dreptul insolite: un telefon vechi fixat în perete, o oglindă cu ramă de lemn frumos sculptată, o măsuță cu două fotolii tapițate de epocă, un... crocodil (despre care nu știu nici până acum dacă era împăiat sau doar o replică – la cât de autentic arăta, mi-a fost și frică să mă apropii????!!).

Printr-o intrare boltită am pătruns mai apoi în holul central al casei – un open-space imens, sprijinit pe bârne groase de lemn și acoperit cu podea tot de lemn. În mijloc trona o masă de biliard cu toate accesoriile trebuincioase, de-o parte și de alta se făceau ușile dinspre camere, pe care doamna Adriana ni le-a deschis pe rând, spre a ni le prezenta. Imediat în stânga avea să fie camera noastră (la care vom reveni în curând). Pe partea opusă, dintr-un holișor comun, se intra în alte două camere mai mici (studiourile de 130 ron pe care le văzusem inițial pe booking), fiecare decorat altfel, dar în același stil princiar, cu paturi cu baldachine, lenjerie de satin, mobiler din lemn bogat sculptat (de origine franceză, după cum aveam să aflăm), oglinzi de cristal și sute de briz-brizuri, care de care mai încântătoare! Evident, fiecare studio era dotat cu câte o baie perfect funcțională, o îmbinare armonioasă între stilurile modern și retro.

Revenind în holul central și înaintând spre cealaltă ieșire a casei (cea care dă spre grădină, prevăzută cu ferestre mari, acoperite cu perdele diafane), am mai remarcat o mică zonă de relaxare în colțul din stânga, precum și bucătăria spațioasă în partea dreaptă. Am fost încurajați să ne folosim de orice dotare a acesteia am avea nevoie, doamna deschizându-ne pe rând ușile tuturor dulapurilor și arătându-ne zecile de tipuri de veselă de toate formele și dimensiunile posibile, precum și aparatura electrocasnică prezentă în orice bucătărie modernă. N-o să le înșir aici – vă asigur doar că nu lipsește nimic! Mi-a plăcut în mod deosebit șemineul-cuptor, terminat și el cu creneluri și turnulețe, ca un castel mai mic și, exprimându-mi admirația, am aflat și povestea casei. Dincolo de pregătirea sa profesională (avocat), doamna Adriana este pasionată de pictură și... castele. Ideea de a-și transforma casa de la țară (în care locuiește în cea mai mare parte a timpului împreună cu fiul cel mic, Fabian) în pensiune i-a venit relativ recent (când am ajuns noi, locul era deschis de doar o săptămână!), ca o provocare suplimentară. În acest demers a fost ajutată de soțul dumneaei, de origine israeliană și de profesie inginer constructor (lui i-a revenit partea practică a proiectării casei și dependințelor, precum și bună parte din sponsorizarea... debutului acestei afaceri). Ne-am mirat de prețurile mici și ni s-a explicat că reprezintă un mod de a atrage turiști fideli, urmând probabil a fi crescute ulterior).

Casa are și etaj (mansardat), unde se ajunge pe niște trepte din lemn masiv, acoperite cu mochetă groasă. În holul de la etaj este amenajat așa-numitul „cinema” – o zonă cu 2-3 măsuțe rotunde, înconjurate de canapele și scaune tapițate, precum și un televizor cu ecran plat (și probabil cu cea mai mare diagonală pe care am văzut-o până acum), așezat pe o servantă de lemn cu intarsii foarte frumoase. La etaj sunt încă 3 camere, pe care le-am vizionat în treacăt, una mai frumoasă ca alta (cred că 2 sunt duble, iar a treia tot suită, dar nu sunt sigură). Există și o mică terasă ce dă spre grădină, pe care am inspectat-o a doua zi dimineață.

Revenim în camera ce ne-a fost alocată, cu intrare direct din holul de la parter. Un adevărat apartament, cu zone distincte, despărțite între ele doar prin niște stâlpi uriași de lemn. N-o să vă descriu fiecare obiect de decor, căci ne-ar prinde Crăciunul! Nici nu le-am descoperit pe toate, probabil că mi-ar fi trebuit o săptămână ca s-o fac! Imediat după intrare se află 2 canapele extensibile, așezate în L, una în față și alta pe peretele din stânga, vegheată de o bibliotecă cu sute de cărți, acoperită parțial de două desene cu temă abstract-regală. În dreapta am admirat o sobă de fontă (superb decorată!), apoi un dulap din lemn sculptat (minunat!); pe scaunul alăturat am găsit câte un set de prosoape moi (3 de fiecare, de dimensiuni diferite). Deja am ajuns în partea a doua a suitei, unde, în spatele baldachinului cu diafane perdeluțe de culoarea caisei, se etalează un pat matrimonial îmbrăcat în cuvertură de satin, decorat cu 6-7 (sau mai multe?) pernuțe de mai multe mărimi. De sub cuvertură, avea să ne mângâie epidermele lenjeria din bumbac alb, fin, mirosind discret a flori.

Baia este despărțită de restul camerei printr-un perete de lemn, prevăzut în jumătatea superioară cu frumoase vitralii colorate (din aceeași poveste). Spațiul interior nu-i foarte mare, dar suficient – acoperit cu gresie pe jos, iar pereții cu un fel de tapet, ambele deschise la culoare, asortate cu mobilierul în care este încastrată chiuveta de marmură,. Am avut la dispoziție cabină de duș (cu hidromasaj, cu care n-a fost vreme să ne răsfățăm). Desigur, tot ce mai trebuie într-o baie: coș de gunoi, suport pentru prosoape, un scaun, consumabile – săpun lichid și hârtie igienică. La nevoie am fi putut primi și alte cosmeticale, dar n-a fost cazul, le dețineam pe ale noastre.

Singurele mici hibe ale acestei suite au fost următoarele: ușa de la baie se închide cu oarece zgomot, așa că de câte ori unul dintre ocupanți merge noaptea la baie, există riscul să afle și ceilalți! ???? Pe de altă parte, deoarece intrarea în cameră se face direct din holul cel mare, care e spațiu comun, se poate ca dimineața să fiți treziți de cei mai matinali, ce ocupă bucătăria... În fine, chestii mărunte...

Gazda noastră ne-a prezentat, desigur, și spațiile exterioare. Din holul de la parter se iese în spatele casei, într-o mică verandă decorată cu ghivece cu flori, unde se află amplasată o măsuță cu două scaune - zona fumăcioșilor (și nu numai). Pe latura din stânga, amplasat perpendicular pe planul casei, se mai află un corp de clădire cu un singur nivel, destinat gazdelor, prevăzut și el cu o verandă simplă, sprijinită pe stâlpi de lemn, decorată asemănător. Într-o debara micuță își aveau culcușul animăluțele casei (care au făcut deliciul șederii noastre acolo într-o bună măsură): cățelul shitzu Mario și pisica Lola, mămică de 4 pisoi drăgălași și jucăuși (doamna Adriana era dispusă să-i „mărite” și ne-ar fi dat măcar unul cadou, dacă n-am fi plecat teleleu la drum... Și mă rog, au mai fost și alte piedici☹...)

În față, la câțiva metri distanță, era amplasată o piscină circulară – desigur, nefuncțională la data vizitei noastre – precum și câteva șezlonguri și două leagăne-balansoar. După piscină urmează o zonă de grătar acoperită și parțial deschisă, dotată corespunzător. O alee pietruită, mărginită de ghivece mari cu flori, conduce către frumoasa livadă, în care pomii încă iși etalau straiele lor diafane de flori albe sau roz. Printre copaci, aleea e acoperită cu cărămidă roșie de proveniență italienească și duce până la lac, unde este amenajat un mic ponton. Am ajuns chiar la timp pentru a admira un superb apus de soare, reflectat spectaculos în oglinda cenușie!

Cele mai apropiate restaurante se găsesc în Buftea – așa înțelesesem studiind GoogleMaps și așa ne-a confirmat și doamna Adriana. Prevăzător (și mai ales conștient că, odată ajuns, n-o să mai aibă chef să se pună suplimentar pe drum), Tati aruncase în portbagaj ceva provizii, din care am putut încropi o cină și un mic dejun. Pensiunea nu are încă autorizație pentru a putea servi oaspeților masa (cel puțin cea de dimineață), dar demersurile vor fi începute cât de curând. După cină ne-am relaxat care pe unde a putut: copiii la o partidă de biliard, iar „babacii” pe balansoar, afară, în compania unui pahar de vin, a lipiciosului cățel, a pisicilor pufoase, a sutelor de stele și a aerului curat, „de țară”, parfumat cu miros de flori. Atât de bine ne-am simțit, că am decis să anulăm rezervarea pe care o făcusem pentru ultima noapte a vacanței noastre, la Balotești, „în scop de Therme” și să rezervăm tot aici!

Ceea ce am și făcut a doua zi dimineață, imediat după ce am plecat. Cunoscând cât de cât facinitățile domeniului, de data asta am rezervat cele 2 suite de la parter, din stânga, la 130 ron fiecare. Am zis să nu ne mai deranjăm unii pe alții cu baia și, în fond, diferența de preț era minoră. În plus, ar fi avut loc, la o adică, și Milena, împreună cu prietenii ei bucureșteni, cu care plănuia să petreacă ultimile ore (ne-au refuzat totuși în final, preferând atmosfera trepidantă a Capitalei).

La întoarcere n-am mai fost singuri, am găsit acolo și alți oaspeți, cu care am conviețuit în bună pace. Ne-a bucurat revederea cu doamna Adriana, cu Mario și Lola, dar mai ales cu pisoiașii cei ștrengari, care crescuseră vizibil și deveniseră mai independenți și mai jucăuși. Florile pomilor din livadă se scuturaseră în mare parte și lăsaseră loc micilor bumbi verzi – viitoarele fructe. Parfumul salcâmului luase locul celui de liliac, bujorii începeau să se deschidă, iar iedera ce îmbrăca gardul de sârmă dinspre lac înfrunzise și ea mai cu temei... Între timp, pensiunea primise și alți oaspeți și deja întrunise numărul suficient de comentarii (5) pentru a primi o notă de la booking: 10! În prezent aceasta a rămas neschimbată, iar numărul de comentarii a crescut la 9. Consider absolut îndreptățite toate cuvintele de laudă ce i-au fost aduse!

Conacul de la Lac a fost una dintre revelațiile noastre, sunt extrem de bucuroasă că am dat de ea, că mi-am urmat instinctul și am rezervat (probabil cea mai rapidă rezervare din viața mea!). Ne-am simțit excelent acolo și cu siguranță vom reveni. (Locul e bun și pentru o eventuală mini-întâlnire AFA, ce să zic?!...) Între timp, am povestit despre el în stânga și în dreapta și deja o bună prietenă și-a făcut rezervare pentru Rusalii. Se pretează pentru trândăvit la piscină și în livadă, pentru pescuit la baltă, pentru oxigenat creierii cu aer curat, de țară... Se pretează și ca bază pentru diferite excursii în împrejurimi: Palatul Știrbey de la Buftea, domeniul Mogoșoaia, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, Rezervația de Zimbri Neagra, iar vestitele Therme București sunt la doar juma’ de oră de condus... Și în Butimanu există un obiectiv mai puțin cunoscut, dar cu siguranță demn de atenția noastră turistică, pe care l-am bifat și noi: micuța biserică de lemn Butimanu-Decindea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, înconjurată de cruci de piatră aproape de-o seamă cu ea. Ridicată pe la 1530-1540, inițial la vreo 200 m distanță de amplasarea actuală, atestată documentar din 1791, a fost numită și „biserica robilor” pentru că se pare că a fost construită de către și pentru robii zonei. O biserică simplă, fără zorzoane inutile, cu iconostasul gătit doar cu câteva icoane vechi – înăuntru câțiva credincioși își așteptau rândul la spovedanie în dimineața Sâmbetei Mari... Cu atât ne-am ales, ba și cu o plimbare preluuungă pe domeniul de la Mogoșoaia, căci toate chestiile lui Tati erau, desigur, închise. Prin contrast, a doua zi, în Duminica Paștelui, aveam să găsim în Lovech deschise absolut toate muzeele, inclusiv Centrul de Informații Turistice; dar să nu anticipăm...

---

VIZUALIZĂRI: 1580 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI