ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 03.08.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 1 nopți
team-building
85 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 40 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Hotel Wolf 2, [clasificare] 4*, Bran

TIPĂREȘTE

A sosit toamna si odata cu ea si a doua iesire cu colegii la teambuilding. S-a ales complexul WOLF cu hotelul WOLF2,4 stele usor palite. Complexul se afla la adresa str Branului, nr 36 bis pe DN73.

Am ajuns în Bran venind din Pitesti via Câmpulung-Rucar-Moieciu, deja suntem în coloana, bara la bara, e ravasitul oilor si sunt multi turisti. Ma uit cu coada ochiului pe stânga unde e târgul propriu-zis dar atenta la drum pentru ca în fata mea sunt unii ce fac manevre ciudate si pe stânga si pe dreapta, prind un moment si ma strecor printre ei, ca altfel astia blocheaza tot drumul. Ce vor? sa parcheze cât mai aproape de târg, desi nu este loc, se învârt pe loc, spatiul nu e suficient dar insista… le este tare greu sa mearga pe jos câteva sute de metri parcând mai departe. Prin culoarul îngust trec mai departe, ajung prin fata castelului, il ignor, o iau la stânga spre iesirea din localitate, nu merg prea mult si intru într-o coloana lunga în asteptare, se înainteaza ca melcul. De ce? cred ca stie o tara întreaga: lucrari nesfârsite pe DN73 si se circula alternativ, e duminica si nu lucreaza nimeni doar cineva de la drumuri cu paleta…

Stiind ca ne asteapta doua zile de relaxare am stat calmi în coloana asteptând sa ajungem în dreptul complexului Wolf pentru a face rapid la stânga pe aleea de intrare si dupa 150 de metri suntem în fata hotelului. La intrarea pe alee statea si un echipaj de politie pentru a monitoriza traficul. În stânga aleii e un supermarket Mega Image (fost complex Wolf) cu parcare în fata, alaturi este Bowling Club, înaintam pe alee mai departe si urmeaza pe stânga hotel Wolf1 3 stele, apoi restaurantul Taverna lupilor unde clientii celor doua hoteluri iau micul dejun inclus în pretul camerei si cine vrea dejun si cina.

Cazarea propriu-zisa era programata la ora 15 pentru întreg grupul dupa dejunul de la ora 14. Desi era în jur de ora 12 cea mai mare parte dintre noi am putut sa ne cazam înainte. Am primit camera la mansarda 2 etaj 4, camera 307. Nu-i asa ca e un pic derutant? De la etajul 4 se urca pe o scara de lemn la mansarda 1 unde mai sunt vreo 3 camere.

Hotelul are 3 baruri, un centru SPA cu o piscina ocupata doar de colegii nostri de genul masculin! , doua lifturi interioare si unul panoramic, doua sali de conferinta, parcare, loc de joaca pentru copii.

Camera mea fiind la mansarda nu are balcon, are geamuri tip Velux cu 4 ochiuri, fiecare se basculeaza independent si au un rulou cu jaluzea fiecare pentru intimitate. Suprafata camerei este suficient de mare si luminozitatea naturala a camerei mai este asigurata de înca o fereastra pe peretele alaturat. Un pat matrimonial, doua fotolii, doua veioze din care una are picior înalt, masa ce încorporeaza minibarul, TV LCD pe perete, dulap cu usi glisante si oglinda pe usa, halate de baie si papuci pt SPA, doua masute joase de pus valizele. Pe jos mocheta pe toata suprafata, aici ar trebui spus ca mocheta necesita o curatare temeinica, nu doar aspirata.

Baia arata bine, zona de dus e mare cu un geam de protectie, consumabile standard pentru 4 stele.

Camera are aer conditionat, era cald când am intrat, temperatura fiind setata la 24°C. Este asigurat si wi-fi în spatiile publice iar în camere este asigurat internet gratuit prin cablu (se cere de la receptie). Parola de internet este scrisa pe cartonul în care este cartela de deschidere a usii de la intrare în camera, cartela ce activeaza si curentul electric.

La doi pasi pe hol am vizionat o alta camera a unei colege dar care este mult mai mica ca suprafata. Am fost invitata la alte doua colege la o sueta între fete spunând ca au spatiu mai mare ca mine. Ce pot sa spun, camera e imensa, camera deluxe 2 în 1 fara perete despartitor între asa zisul dormitor cu paturi twin si livingul cu canapea si fotolii.

Ce m-a impresionat placut a fost terasa camerei, de fapt terasa e comuna pentru toate cele 4 camere de pe hol, este si o zona de intimitate cu doua scaune, fiecare portiune de terasa are o zona cu pamânt si iarba acum oleaca pârlita doar e toamna! Privelistea e frumoasa, pe de o parte muntii Bucegi pe de alta parte muntii Piatra Craiului.

În timp ce noi eram la o sueta, o parte dintre colegi s-au dus la Bowling Club, la o partida de bowling, biliard, ping-pong sau dartz. Se plateste la fata locului. Lateral de Wolf2 e terenul de fotbal si terenul de tenis de câmp dar trebuie sa ai rachete si mingi din dotare proprie.

Dupa masa de prânz am explorat spatiul din spatele hotelului, pe peretele din spate e un panou de catarat, am trecut peste un râulet Turcu pe un podet arcuit, o mireasma neplacuta ne-a izbit, am privit cu atentie malurile râului, apa e curata acum dar malurile nu aratau bine, aveau o mâzga negricioasa, senzatia este ca se devarsa ape reziduale de la pensiunile din zona. Pe terenul din fata noastra, cam neîngrijit la aceasta ora sunt balarii mari în bataia vântului, pe dreapta sunt doua foisoare si între ele este un gratar parasit.

În fata noastra e un dâmb mai înalt, e locul de unde începe traseul pentru tiroliana, lung de 120 de metri si traseul trece si peste râul Turcu « cel frumos » mirositor. Prin urmare am zis pas la aceasta activitate.

Activitatile sportive gen tiroliana si tras cu arcul se negocieaza si se platesc separat.

Am vizionat si un apartament deluxe cu jacuzii si semineu electric aflat la mansarda 1. Spatiul e generos, livingul are parchet si dormitorul mocheta. Cu doua doze din gelul primit s-a facut o spuma în jacuzii asa ca în filme… un rasfat! iar semineul nu a fost testat. Poate la iarna.

Mocheta din holul din fata liftului si din holuri e personalizat cu numele complexului WOLF si cu gherute de lup si asortate cu pete de la turisti.

Cazarea e cu mic dejun inclus, se iese din hotel si restaurantul e în cladirea din fata hotelului. Predomina lemnul ca decoratiune, jos sunt mese de-o parte si de alta cu miljocul liber pentru dans, în fata e o scara de lemn ce duce la etaj cu mese asezate pe partile laterale, de fapt tot centrul încaperii e liber de jos pâna la tavan creeând senzatia de spatiu. Decoratiuni diverse inclusiv o blana de lup tintuita pe un perete, vizibila de cum intri in restaurant si ridici putin privirea. Micul dejun, dejunul si cina tip bufet. Au fost 4 variante la alegere din care s-a ales variantele pentru dejun si cina dintre cele cu mai multe voturi din partea noastra. Doar e democratie!

La dejun doar ciorba a fost pusa în boluri de personalul restaurantului, din restul ne-am servit noi cât am vrut. Restaurantul are 250 de locuri la interior, 100 de locuri pe terasa si doua separeuri a câte 12 locuri fiecare. De pe terasa poti privi spre locul de joaca al copiilor în curtea interioara a restaurantului.

Pentru distractia de seara a trebuit sa platim separat formatia restaurantului 1000 de lei! , din pacate «cântareata» ne-a zgâriat creierii si timpanele atât de rau a cântat, vai de noi! Statea cu telefonul deschis pentru a citi versurile melodiilor si când se închidea telefonul baga o lalaiala de ne bufnea râsul! Nu am mai patit asa ceva la nici un teambuilding.

Am mai fost taxati si cu 1000 de lei separat pentru distractia în local de dupa ora 23!! Nu stiam ca exista o asa taxa…

Daca mai vroiam si distractie la OPEN-BAR aveam 4 variante de bauturi cu 60/75/110 lei de persoana timp de 5 ore. Ïn functie de varianta aleasa este o lista cu bauturi selectate din care poti sa servesti.

În holul restaurantului e o mica expozitie cu câteva obiecte din lemn folosite în gospodariile taranesti (copaie, furca, cofa pentru malai, lavite pictate, etc), în stânga se coboara câteva trepte si se ajunge într-un mic hol unde e un vechi razboi taranesc de tesut si intrarile în crama si la grupul sanitar.

Stând pe un leagan sub un soare blând de toamna priveam cum se juca un caine sub caldura soarelui, se întindea pe o parte si alta, ridica labutele ca apoi sa cada într-un somn si-o leneveala…

Din pacate timpul liber l-am petrecut doar în acest complex, era o adevarata bataie de cap sa iesi în trafic pe DN73 spre Brasov deoarece exista un Park Adventure Wolf în Zarnesti, la iesire din Poiana Marului.

Brandul Wolf s-a extins, astfel gasim locatii Wolf si: la Brasov la 23 km, la Poiana Brasov la 15 km, la Predeal la 25 km, la Sinaia la 38 km, la Bucuresti la 163 km luând ca punct de plecare Bran.

La plecare ne-am oprit la bazarul de la poalele castelului pentru a arunca o privire, ne-am plimbat si prin parculetul cu cele doua afeturi de tun si bustul gen. Traian Mosoiu pe soclul caruia scrie «Slava eroilor din satele branene pentru jertfa pe câmpurile de lupta în cele doua razboaie mondiale (1914-1918) (1941- 1945) pentru credinta, patrie si neam» si asa am descoperit niste sculpturi din lemn la capatul unor bancute din lemn: un catel, un urs în picioare, o femeie care toarce si o pisica care se joaca cu un ghem de lâna, doi ciobani cu sarica, un dac cu o figura expresiva si o mioara lânga el.

În general am petrecut un timp frumos aici facând abstractie de “dizeuza” fara voce!!

«Mergeti cu bine, cu sanatate, în vremurile care vor veni!» urare getica straveche.


[fb]
---
Trimis de Yolanda in 09.10.18 09:42:51
Validat / Publicat: 09.10.18 10:54:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.

VIZUALIZĂRI: 1691 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yolanda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 vedere de sus din camera mea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24950 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 40.50 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    mishu
    [09.10.18 21:19:01]
    »

    @Yolanda: SB acordat cu mare drag, felicitari.

    YolandaAUTOR REVIEW
    [10.10.18 07:12:12]
    »

    @mishu: multumesc de o asa bucurie!

    Vacante frumoase oriunde si oricând!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    mishu, Yolanda, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂComplex Turistic Wolf [Wolf 1, Wolf 2]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065165996551514 sec
    ecranul dvs: 1 x 1