GRAD SATISFACȚIE
Pe site e vopsit gardul, inauntru... leopardul
Indiferent de ce vedeti pe site-ul de prezentare, in acest moment locatia se adreseaza doar celor fara pretentii de cazare si care cauta doar un acoperis deasupra capului.
Nimic nu mai seamana cu imaginile prezentate pe site. Initial ne-am facut o rezervare pentru 4 nopti pentru care ni s-a cerut un avans.
Ajunsi in fata portii principale, am avut o prima deceptie: drumul era unul de tara, neasfaltat, plin de praf, pe malul unui rau din care veneau mirosuri neplacute.
Am intrat in "resort" in cautarea unei persoane de la receptie. In fata cladirii principale, o terasa lunga cu 2-3 persoane toropite de caldura, asteptand parca sfarsitul sejurului lor acolo. Am intrat in holul principal unde am fost intampinati de roiuri de muste. Receptia care era si bar in acelasi timp era plina de un munte de pahare nespalate, cesti de cafea una peste alta, hartii, resturi de pungi, peste care mustele zburau frenetic. In jur un mobilier pestrit cu elemente din diferite seturi si dimensiuni, un amestec total si fara gust ce te gonea din prima privire. Am mai zabovit acolo 1 min in asteptarea unei gazde care sa ne intrebe de ceva. N-a venit nimeni. Am iesit pe terasa si am chemat un tinerel ce servea la o masa. I-am explicat ce doream si a disparut pe o usa ce dadea intr-o bucatarie sordida strigand dupa un alt coleg.
A venit un alt tinerel care ne-a invitat sa mergem catre apatamentul pentru care facusem rezervare. Din cate stiu, apartamentul intr-un hotel, vila etc are pozitionarea cea mai buna. (Nu am vrut neaparat apartament in momentul rezervarii dar ni s-a spus ca doar acela mai era disponibil.).
Am urcat 3 nivele si am ajuns in mansarda cladirii unde era "apartamentul".
Pe hol am observat urme de funingine si peretii foarte murdari. Am intrebat de ce e asa si ni s-a spus ca avusesera un incendiu cu ceva timp in urma. Cum incendiul nu fusese ieri, nu prea am inteles cum de nu au avut timp sa dea cu o mana de vopsea si sa refaca aspectul. In fine, am intrat in "apartament" si prima noastra grija a fost sa retinem intrarea ca sa putem iesi cat mai rapid. Un amestec de mobilier de toate felurile, din PAL de cea mai joasa calitate, ciobit pe alocuri. Pe pereti var umflat de la umezeala. Un pat dublu, model lipit de un perete peste care erau puse 4 prosoape obosite de culori diferite. Apartamentul cred ca era singura camera fara balcon, iar geamurile dadeau in spatele cladirii unde am apucat sa vad niste gratare si resturi de lemne. Bineinteles fara aer conditionat motiv pentru care eram deja asudati dupa primele impresii.
Am refuzat categoric sa ramanem acolo, chit ca era deja ora 16 si venem de la drum lung. Au incecat sa ne ofere alte solutii de cazare la vilele din resort. Fara tragere de inima am acceptat sa vedem si oferta cealalta. Am purces la un mic urcus catre locatiile respective, prilej cu care am putut observa si alte mici amanunte: totul in jur era uscat si plin de praf, moara de apa secata etc. Drumul pana acolo ne-a fost acompaniat si de o dacie papuc plina de materiale de constructii care a ridicat pe noi tot praful de pe cararea de acces. Acesta mergea catre un grup de muncitori care lucrau la amenajarea complexului, intregind oferta cu praf, ciocaneli, zgomote. Ajunsi la una din vile am intrat in holul principal si am fost intampinati de un roi imens de muste bazaitoare ca in preajma unui tomberon de gunoi. Ne-au aratat vreo 3 camere care aratau ceva mai bine decat apartamentul dar care nu aveau curatenia facuta dupa plecarea turistilor. In plus la cea de la parter gazda a gonit o mica soparla ce se strecurase inauntru...
Am plecat cu un gust amar (dupa ce ne-am recuperat si avansul dat fara probleme) convinsi inca o data ca turismul in Romania e plin de capcane.
Apropo, oare organele de control ale ministerului turismului nu mai fac controale periodice sa vada conditiile pentru care s-au acordat un anumit numar de stele/margarete?
Poate ca la inaugurare, complexul a aratat exact ca in poze. Acum insa, e ceva de nerecunoscut si nu sfatuiesc pe nimeni sa-si petreaca acolo mai mult decat o noapte daca nu are de ales si vrea sa incurajeze o indolenta si o lipsa de respect pentru turistii carora li se percepe si un tarif destul de ridicat pentru conditii de 1 margareta. Cu multe muste...
Trimis de krantzro* in 26.08.12 13:46:41
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krantzro*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.35038000 N, 24.17640500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul va fi publicat fara note, pentru ca nu ati fost cazati efectiv la aceasta unitate.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2021 Fără 'Paradis', la Valahia!!! — scris în 05.01.22 de ux123295 din BRAșOV - nu recomandă
- Jul.2021 Nu recomand — scris în 29.10.21 de ux122287 din ROMâNIA - nu recomandă
- Nov.2018 Mai bine nu — scris în 21.11.18 de Luy din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2018 Salvati animalele din Complexul Valahia — scris în 16.08.18 de AlisiaT din ARGES - nu recomandă
- Aug.2018 Nu recomand — scris în 13.08.18 de Cora. din MIERCUREA-CIUC - nu recomandă
- Jul.2018 Cantonament vara — scris în 17.07.18 de Hadrian22 din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Nu recomand — scris în 29.06.18 de ANTONIAO din RM VALCEA - nu recomandă