GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Complex Turistic Emma (ex Vile Romtrans)(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
O vacanță cât o clipă
Noi fiind de la munte întotdeauna am iubit marea. Din tot sufletul. Vacanțele de vară se învârteau în jurul mersului la mare. Saturn, Mangalia, Neptun, Venus, Mamaia, șa. toate le-am vizitat în copilărie și adolescență. Toate mai puțin Eforie Sud. Adulți fiind, având și oareșce posibilități financiare, ne-am petrecut ultimele vacanțe pe țărmurile Antalyei. Frumos, luxos, n-ai ce reproșa. Și mai accesibil comparativ cu 4-5 stele de la noi.
Anul trecut am simțit nevoia de a mai petrece câteva zile pe litoral astfel încât, la sugestia unei prietene apropiate de acest site și care întâmplător locuia în Eforie Sud am ales să rezervăm 4 nopți la vilele Romtrans. Cazarea am avut-o într-un apartament de două camere fiind însoțiți și de părinții soției și împărțind astfel un hol cu o măsuță, un frigider " de muzeu" și o baie destul de mare dar " comunistă" cum zicea prietena mea din Eforie Sud. Mobilier relativ nou, camera de cca 12 mp, cu un pat mare, matrimonial și un dulap încăpător. Lângă dulap un televizor mic, din acela cu tub catodic.
Complexul este situat pe o străduță liniștită, cu multă umbră având în apropiere și un magazin alimentar. Dispune de o curte foarte încăpătoare, cu o parcare pentru 15-20 de mașini, cu loc de joacă frumos amenajat, o zonă cu mese in aer liber și lângă o bucătărie cu toate cele de trebuință unde turiștii pot servi ce au gătit. Util mai ales dimineața. Lângă bucătărie e și un frigider și un automat de cafea. In curte sunt multe băncuțe aflate la umbră. Vilele sunt rasfirate și umbrite de copaci sau de dispunerea naturală astfel încât nu e nevoie de aer condiționat. Sunt îngrijite și curate.
La mare se ajunge în 5 minute, drumul fiind scurt , șerpuind printre hoteluri in paragină.
Micul dejun de obicei l-am servit in cameră, cu produse cumpărate de la alimentara de lângă complex iar prânzul și cina la terasa Cocktail care este chiar în stânga, cum se ajunge în drumul principal ce urmărește faleza și unde pot spune cu mâna pe inimă că mâncarea a fost fabuloasă.
Plaja este cum știți, în mici golfulețe, nisip amestecat cu scoici. Cum se intră în apă e un covor de pietre destul de deranjant, pentru copii sunt de real folos papucii speciali. În August când am fost noi nu a fost deloc aglomerată plaja, șezlonguri la 15-20 lei nu prea erau ocupate cei mai mulți optând pentru cearceaf. Nu au lipsit nici tradiționalii " mariachi" cu " trei la 10 lei, nămol și porumb".
Stațiunea în schimb seara era plină, strada principală cu magazine și terase era neîncăpătoare pe toată lungimea ei. După cină ieșeam la plimbare de-a lungul falezei. Ne luam o înghețată, gogoși, cafea și contemplam marea, ascultam valurile, priveam în stânga, în zare și ne aminteam de Taverna Nikos din Mamaia unde mâncasem grecește și boierește cu un an în urmă, vizitând tot pentru câteva zile de vacanță orașul Constanța.
Una peste alta nu a fost o vacanță de cinci stele dar am avut familia aproape, am simțit din plin briza inconfundabilă a Mării Negre atât la răsărit cât și la apus, am lenevit la soare cu o bere rece, am ascultat cu ochii închiși sunetul pescărușilor și al valurilor ce se spărgeau de țărm, am construit castele de nisip și am cules scoici grozave. Am mâncat ieftin și bun, ne-am amintit de copilărie și de vacanțele " prin sindicat", am râs mult, am vorbit mult, am tăcut.
Am vrut să scriu acest review cu mult timp în urmă, prin Octombrie, Noiembrie. L-am scris întâi pe cel din Turcia. În totalitate această escapadă a noastră la Eforie Sud se datorează recomandărilor doamnei Maria. Fiul dânsei era administrator al complexului. Ne-am sfătuit mult ce apartament să alegem, în ce parte să găsim mai multă umbră, cum e stațiunea, unde mâncăm. Când am ajuns noi dânsa era acasă dar slăbită de boală. Nu ne-am văzut. Mai apoi, în Ianuarie, am intrat pe profilul dânsei de Facebook să văd ce mai face și să-i spun să nu se supere dacă o să fiu mai critic, dar...
M-am întristat foarte tare. Pierdusem un prieten drag. Cel mai bun prieten pe care nu l-am cunoscut niciodată.
Drum bun doamna Maria!!!
Despre Xanadu, doamna Maria, când o fi să merg, n-am să scriu review. Am să vă povestesc cum a fost când o să ne întâlnim.
PS. Abia în Martie am înțeles de ce a iubit doamna Maria atât comunitatea AFA.
Trimis de calincheita in 07.04.18 12:26:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE SUD. A mai fost în/la: Cam peste tot
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (calincheita); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.03574100 N, 28.64819700 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@calincheita: Mutat, la reorganizare, în rubrica "Complex Turistic Emma (ex Vile Romtrans), EFORIE SUD" (deja existentă pe sait)
====
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 57&ridAnt=85289
@calincheita: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
@calincheita: Ieri am plâns tot drumul, acum plâng iar
Sunt intr-un loc in care plănuisem cu Maria să venim de Paște. Ea e la Domnul, e liniștită, mă veghează mereu, e îngerul meu. Eu, privesc marea și mă gândesc că e aici, se bucură pentru mine.
Am fost de două ori la Ema, nu voi mai putea merge niciodată. Nu pentru că nu îmi place, ci pentru că in Eforie voi merge doar la locul in care-și odihnește trupul. Altfel nu pot, mă doare sufletul, n-are cine să-mi mai zâmbească așa de frumos,
Îți mulțumesc din suflet, îți doresc un Paște binecuvântat!
@calincheita: Emotionant si din suflet scris articolul! Am baniut cine-i prietenul, acum inger care ne vegheaza!
Ma bucur tare c-ai inteles spiritul AFA, si c-ai vazut Ema si Eforie, c-ai ascultat marea la Eforie! P04 e superba!
E posibil să mă fi înșelat, nu am cunoscut personal nici un membru AFA înainte de Alba Iulia dar țin minte că am citit o dată un review despre Crystal Paraiso Verde din Belek scris de Maria in urma unei vacanțe cu o nepoțică. La Alba cred, dar nu sunt sigur, că a fost și nepoțica doamnei. Văzând câtă energie pozitivă răspândea copilul in jur sunt absolut convins că Maria a fost acolo cu noi și că acum e fericită.
Îmi pare rău dacă v-am întristat cu impresiile mele dar vă înțeleg. Mie îmi lipsește vocea groasă, ușor răgușită, cu care vorbeam la telefon, dumneavoastră vă lipsește din mult mai multe motive.
@calincheita: Da, la Alba au fost Marinus, fiul ei si Eve, nepotica!
Ai pus asa mult suflet in impresiile tale, incat m-ai emotionat profund!
Si DA, Maria ne lipseste, dar sunt sigura ca de sus se bucura pentru fiecare si prin fiecare AFA-ist!
Sarbatori luminate sa aveti!
@Zoazore: Sărbători fericite și multă sănătate!
@calincheita: Si voua, prieteni dragi, Sarbatori Pascale binecuvantate, pline cu lumina, liniste si sanatate!
Da, un complex de apartamente dragut, bine amplasat fata de plaja. Curtea, un loc de joaca si o terasa frumusele.
Aici pe terasa m-am intalnit prima data cu Maria, Doamne ce amintiri, ce cafea si ce discutie simpatica am avut cu Maria noastra.
Tot in acea dimineata personal Maria, ne-a prezentat cateva apartamente din complex, chiar mi-au placut in raport cu ce ofera litoralul nostru mi s-a parut o varianta ok pentru o vacanta decenta pentru o familie cu copii micuti.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 Dezamagitor — scris în 01.09.20 de Acelasidin80 din IAşI - nu recomandă
- Jul.2020 Emma, un sejur perfect pentru familia mea — scris în 21.07.20 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Emma, o liniște verde — scris în 27.06.17 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Vacanta linistita — scris în 02.09.16 de miand din IASI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Vacanta linistita si relaxanta — scris în 03.08.16 de flaviana77 din FOCșANI - RECOMANDĂ
- May.2013 Liniste, plaja mare, aer curat, concediu reusit la bani putini — scris în 06.07.13 de livv1973 din BUCURESTI - RECOMANDĂ