GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanta peste asteptari
M-am hotarat sa scriu acest review in urma celor citite aici pe site. In primul rand o sa multumesc persoanei care mi-a recomandat aceasta locatie pentru vacanta.
M-am intors acum o zi de la Albota, incantata de sejurul de 5 nopti petrecut acolo. Chiar daca nu ai mai fost in zona este usor de ajuns la Complex din DN1 deoarece sunt indicatoare la tot pasul. Surpriza noastra cand am intrat in curtea complexului a fost ca parcarea era full; fiind duminica lumea din zona venise sa manance un pastrav proaspat.
Cazarea a decurs fara probleme, doar am anuntat la receptie ca am venit, ni s-au dat cartelele pentru camera si gata. Avand fisa de cont pentru masa am fost informata ca putem consuma orice dorim cand dorim doar sa mentionam pe ce camera sa se treaca consumatia, un lucru foarte bun din punctul meu de vedere. Camera in care am fost noi cazati era spatioasa, curata, cu o vedere frumoasa catre bazinele cu pastravi. Trebuia folosita o cartela pentru a avea energie electrica in camera dar acest lucru nu ne-a deranjat. O sa mentionez din nou ca pe tot parcursul sejurului a fost foarte curat atat in camera cat si in baie (tinand cont ca am avut un baietele de 2 ani care s-a tavalit pe jos tot timpul, ba a intrat si pe sub pat) pentru ca am vazut mentionat in alt review ca cineva nu era multumit de curatenie. Cand am avut nevioe sa ni se schimbe prosoapele acestea au fost schimbate, sapunul si gelul de dus erau in dispenser. Din punct de vedere al caldurii/aerului rece camera are climatizare, puteai ajusta caldura in camera dupa cum doreai.
Sa trecem la mancare... tot ce pot sa spun e MULTA, MULTA. :)) m-am intors cu un kilogram in plus de acolo :)) micul dejun in sistem bufet suedez, celelate doau mese dupa dorinta. intr-adevar la micul dejun s-au repetat aceleasi feluri in fiecare zi lucru care insa nu ne-a deranjat, pentru ca erau destule feluri din care sa alegisi practic altceva nu aveai ce sa mananci la micul dejun. Lapte proaspat cald sau rece, cereale, iaurt, trei feluri de branza, branza proaspata, salata de vinete, dulceturi, mezeluri din ferma proprie, omleta, oua fierte, ceai, cafea apa plata, minerala, paine facuta in cuptor propriu, toate proaspete si gustoase. Fiind pastravarie, meniul era in mare parte axat pe peste dar nu lipseau preparatele de berbecut, ied pui sau porc. Portiile mari deja cu garnitura (nu trebuia sa mai cauti pri meniu si garnitura decat daca doareai altceva decat cartofi prajiti sau taranesti) Felurile de desert (cele pe care le-am incercat eu) erau foarte bune, recomand placinta de mere, care e mai mult o prajitura, si papanasii. Servirea a fost in regula, asteptai putin daca era mai aglomerat restaurantul dar ospatarii au fost serviabili, cu zambetul pe buze.
Deoarece am fost in concediu si cu un copil mic nu pot sa nu mentionez faptul ca totul la Albota era gandit pentru cuplurile cu copii. Exista doua locuri de joaca exterioare, unul cu tobogane si leagane, loc cu nisip, casuta, iar altul cu bureti pentru copiii de 1-7 ani. Erau puse la dispozitia clientilor si masute pentru bebelusi pentru a putea servi masa in siguranta dar si creioane colorate pentru a le distrage atentia.
In concluzie noi am fost foarte multumiti de zilele petrecute la Albota nu am ramas in complex ci am facut diverse excursii in imprejurimi (Sambata de Sus -manastirea si Herghelia de lipitani, Balea cascada/lac, Sibiu centrul istoric). As recomanda cu draga inima, celor care doresc, Complexul Turistic Albota.
Trimis de fabya in 18.08.12 16:28:10
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fabya); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.69812400 N, 24.61071400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 O locație liniștită cu produse gastronomice locale — scris în 18.08.24 de mariusfyl din SLATINA - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Păstrăvăria Albota - Complex Turistic — scris în 22.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 Complexul Turistic Pastravaria Albota - un concept interesant — scris în 16.01.21 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Păstrăvăria Albota - locul care te recheamă! — scris în 31.08.20 de KSV din TULCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Cel mai bun mic dejun avut la o cazare în România — scris în 19.09.20 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Total neprietenos — scris în 26.07.19 de marius n din CONSTANTA - nu recomandă
- Sep.2017 Păstrăvăria Albota / Transfagarasan / mulțumit — scris în 22.02.18 de Marinus2010 din EFORIE NORD [CT] - RECOMANDĂ