ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.09.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 25.08.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAY-2012
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
60.00%
Către satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
78.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Cazare slabuţă pentru potenţialul zonei

TIPĂREȘTE

Am inclus trecerea prin Mihăieni într-un circuit mai amplu al ţării, făcut în luna mai, aşa că, plecând de la Oradea şi îndreptându-ne spre Sighet, am înnoptat la ştrandul termal din această localitate. Se găseşte la cca 30km de Satu Mare şi este un sat al comunei Acâş. Din şoseaua principală ce trece prin comună, se mai merg 3-4km pe un drum destul de prost şi iată-ne la intrarea în Mihăieni. Prima construcţie din sat este chiar ştrandul sau complexul, aş spune eu, pentru că include: căsuţe, loc de campat, cazare în regim de hotel, restaurant şi evident, bazinele cu apă termală. Banii primiţi din fonduri europene, aşa cum suntem anunţaţi printr-un panou mare la intrare, sunt investiţi cu preponderenţă în structurile outdoor -căsuţe, bazine, vestiare, mobilier de picnic, locuri de joacă pentru copii. Pentru camerele de hotel... nu le-a rămas mare lucru, ceea ce este regretabil, căci preţul nu-i unul mic. Dai 80lei pe cameră şi beneficiezi de un spaţiu înghesuit, cu mobilă la limita casării, baie mică, uşi care abia se închid, prosoape subţiate de uzură şi lenjerie de pat extrem de ieftină. Fereastra e mică şi foarte ciudat amplasată, prea sus. Peste tot persistă mirosul greu al apei termale, datorită proastei izolări. Întreaga clădire are aspectul unui cămin-internat de şcoală provincială sau de tabără la mare. Pentru o noapte e ok, dar n-ai putea să te simţi bine, locuind mai multe zile în aceste condiţii. Acesta este şi motivul pentru care majoritatea vizitatorilor ştrandului pleacă seara, folosind gazde în sat şi revin dimineaţa la bazinele cu apa atât de căutată.

Imediat lipit de clădirea hotelului este bazinul principal, alimentat tot timpul anului şi funcţional aşijderea. Ca atare, ieşi înfăşurat în halat ori prosop şi... ţuşti în apă după doar doi paşi. Pe marginea bazinului, sub apă sunt amenajate de jur împrejur trepte de piatră ca să poţi sta comod scufundat până unde doreşti. Ceva mai departe, în curtea frumos amenajată sunt alte două bazine, mult mai mari care funcţionează doar în sezonul estival.

Nu se oferă mic dejun în preţul cazării. Motivul? Restaurantul cu terasă amplasat în incintă nu are acelaşi proprietar. Ca atare, vrei nu vrei, le faci şi ălora vânzare, măcar cu o cafea dimineaţa, dar cel mai probabil şi cu cina, neavând alte variante pe o rază de câţiva km. Nu-i vorbă, că mâncarea ori servirea sunt în regulă.

Să nu fie cu păcat, trebuie menţionate şi plusurile. Locul fiind destul de izolat, ai parte de multă linişte, mai ales după ora 22.00 când se închide accesul la ştrand. Ai posibilitatea să-ţi faci trezirea cu o serie de bălăceli matinale exclusiviste, la prima oră a dimineţii. Şi în general, poţi zăcea toată ziulica în apa de 38-40 de grade, cu o bere rece în mână, legând discuţii uşoare cu ceilalţi colegi de bazin care apar tacticoşi de pe la 9 încolo...

Alte atracţii în împrjurimi n-am sesizat, întrucât ştrandul este el însuşi atracţia zonei. N-am vizitat, dar am înţeles că mai sunt încă 2 locuri cu ape termale amenajate la distanţe de câţiva km. Am remarcat totuşi biserica reformată calvină, chiar la intersecţia cu şoseaua din Acâş, o construcţie impresionantă, pe care am şi fotografiat-o.

Dacă mai trebuie menţionat, apa termală este minunată! Merită măcar o dată-n viaţă să experimentezi aşa ceva. Nemaivorbind de efectele specifice terapeutice, eu atest că-ţi dă o senzaţie imediată de relaxare şi uşurare pe care cu greu o uiţi. Stând de vorbă cu un cuplu simpatic de pensionari respectabili care veneau des la Mihăieni, am aflat că în periaoda sărbătorilor de iarnă e o aglomeraţie inimaginabilă, locurile fiind rezervate cu mult timp înainte. Se pare că senzaţia de a sta în apa fierbinte şi a privi fulgii de zăpadă cum cad e unică!


[fb]
---
Trimis de vasilica in 15.09.12 12:54:20
Validat / Publicat: 15.09.12 13:56:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SATU MARE.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 18157 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vasilica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 clădirea complexului este cea galben-portoclaie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9450 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

MCM
[15.09.12 14:15:08]
»

Imi place tare mult lumina data de culori, din P01.

vasilicaAUTOR REVIEW
[15.09.12 15:03:02]
»

trebuie să precizez că era seară, spre apus soarele arunca ultimele raze, acelea roşiatice care dau atât de bine în fotografii, iar din depărtare venea o furtună terbilă, cu nori ca de sineală. astea sunt datele problemei, de aceea au ieşit culorile acestea incredibile

MCM
[15.09.12 15:17:47]
»

@vasilica: Da, asa este. Am si eu cateva fotografii facute in diferite ocazii, in aceleasi conditii, care sunt superbe. Iar furtuna care statea sa inceapa, uau.

Gata cu off topic

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
MCM, vasilica

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.41065001487732 sec
    ecranul dvs: 1 x 1