ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.02.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galaţi
ÎNSCRIS: 10.02.17
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
FEB-2017
DURATA: 2 nopți
familie cu copii
6 AD. + 4 COPII -- v: 1-16

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CAZARE [camere etc]:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
37.50%
Mai degraba nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
49.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Cea mai neplacuta experienta de vacanta

TIPĂREȘTE

Acum cand ne-am linistit acasa, dupa ceea ce trebuia sa fie prima vacanta cu copilul nostru, sa facem o mica recapitulare de vacanta. Poate cineva are de invatat din experienta noastra.

Statiunea Slanic Moldova e frumoasa doar prin ceea ce a daruit natura omului. Peisaje, izvoare, salina din apropiere. Insa ceea ce a tinut de turism este jalnic. Ce ar fi trebuit sa faca si omul pentru ea, cam lipseste cu desavarsire. Poate de aceea majoritatea turistilor (care nu sunt foarte multi) era formata din copii aflati in tabara.

Eu am avut mereu review-uri frumoase si amintiri placute din vacante. Aici mi-a lasat un gust acrisor. Nu e un gust amar fiindca a fost indulcit de compania care am avut-o si de modul nostru de a depasi cu glume si rasete situatia cam gri prin care am trecut. Dupa 200 de km parcursi, de la Galati, cu copii cu rau de masina in grupul nostru, printre care si Duduta mea, am avut neplacuta surpriza sa ajungem la Hotel Euro Vacanta si desi facuseram rezervare din timp, la mijlocul lunii ianuarie, pentru perioada 04-07 februarie 2017 (rezervare facuta de Familia M.), s-a primit factura proforma, iar noi telefonic am insistat sa platim in avans pentru a avea garantia cazarii, avand in vedere ca plecam la drum cu 3 copii mici, in data de 27 ianuarie am facut ultima confirmare a rezervarii, cineva din personalul de la receptie, taiase acea rezervare spunand ca a inteles ca a fost anulata.

Asa ca iata-ne in aer, in situatia de a cauta rezervare prin statiune. Ca pe o favoare, doamna de la receptie a cautat telefonic peste tot si ne-a trimis la o pensiune de o margareta si o petala sau Dumnezeu stie ce categorie, unde camerele erau chiar ca pentru copii de mici, si pana la ora 22. caldura a lipsit cu desavarsire.

Am avut camerele la etajul doi, daca acea mansarda se numeste etaj, asta in situatia in care in grup eram trei persoane cu dizabilitati locomotorii.

Domnii de la hotelul Euro Vacanta ar fi dorit sa scape de noi in felul acesta, spunand ca nici pentru a doua zi nu ne pot promite ca vor avea camere ce se vor elibera. Dar am prins discutia din care reiesea ca grupul de copii sportivi in tab care sosisera in tabara venise cu mai multe persoane decat rezervasera si solicitasera mai multe camere decat rezervasera, iar a doua zi urma sa le rezolve solicitarea, in detrimentul nostru. Pe noi ne "aranjasera bine" la Pensiunea Izvoarele.

Atunci am luat atitudine si le-am spus ca vom anunta toate autoritatile din turism de aceasta situatie, de lipsa de profesionalism si discriminare pana la urma, pentru persoanele cu dizabilitati, pentru ca in mod special aleseseram un hotel cu piscina, pentru a putea beneficia de conditii de recuperare si tratament a problemelor de sanatate. Eram 3 persoane, nu una in situatia asta si inca 3 copii minori, pana in 10 ani, la varful pixului unui receptioner iresponsabil.

A doua zi, probabil realizand in ce situatie delicata au intrat, au inghesuit copiii din tabara si ne-au eliberat camerele rezervate. Dar fara paturile suplimentare pentru copii, asa cum facusem rezervarea... Imaginati-va cu am unit paturile si am dormit de-a latul lor. Din punctul meu de vedere, pentru aceasta neplacere ar fi trebuit ca dumnealor sa ne asigure sau sa ne plateasca, cazarea pentru prima noapte la pensiunea Izvoarele unde, culmea ironiei, camerele erau la etajul doi, urcand pe niste scari ca la Castelul Bran de inguste. Am crezut ca vom urca toata noaptea la ele, in situatia in care eram. (persoana cu tetrapareza, persoana cu amputatie de gamba si persoana cu ambele solduri protezate).

Cazarea la Hotelul Europa a fost... mult diferita fata de ceea ce era in prezentarea facuta de dumnealor pe net. Prosoape neschimbate pe timpul sederii, hartia igienica cu economie, uscatorul de par... poate intr-o alta viata, gel de dus si alte consumabile care la orice hotel exista, lipsa.

La piscina, in afara de o masuta de plastic pe care erau aruncate prosoapele copiiilor la antrenamente, si un scaun pe care statea un instructor, absolut niciun punct de sprijin. Nu sezlonguri, nu scaune, nu vreo masa, nu vreun bolovan macar pe care sa te asezi. Doar apa tulbure de curata ce era si un miros puternic de cloramina.

Restaurantul este pretentios numit restaurant in situatia in care iti debarasezi singur masa, dupa ce fusesera copiii inainte, ti se da meniul sa il studiezi iar la urma ti se spune ca nu au decat doua feluri de ciorba, probabil cele prestabilite, pentru tabara... Fata de masa murdara si strambaturi din nas si urechea toaca la solicitarea noastra de a fi schimbata.

Acestea nu au fost servicii de Hotel de trei stele si nici restaurantul nu era decat o sora mai nevoiasa a cantinelor.

Nu recomand acest hotel. Pacat ca nu se investeste in statiune si se prefera sa se aduca doar turisti fara pretentii, gen scolari in tabere si pensionari cu bilete de tratament gratuite sau in cuantumul a jumatate de pensie.

Dar multumesc lui Dumnezeu ca am fost o gasca unita si zurlie si am reusit sa depasim neplacerile facand haz de necaz si avandu-ne unii pe ceilalti.


[fb]
---
Trimis de LiliPas in 10.02.17 15:16:17
Validat / Publicat: 10.02.17 16:03:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLĂNIC MOLDOVA. A mai fost în/la: Hotel Diana-B. Herculane Hotel Marami- Sinaia
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2332 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
NOTĂ: Operatorul acestei destinații (proprietarul, administratorul etc) a scris un răspuns / drept la replică referitor la aceste impresii
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (LiliPas); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Piscina hotelului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7650 PMA (din 9 voturi)

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[10.02.17 16:02:26]
»

@LiliPas: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

===

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 92&ridAnt=76233

webmaster26
[10.02.17 16:45:35]
»

@LiliPas: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

elviramvio
[10.02.17 17:13:39]
»

@LiliPas:

Foarte neplacuta situatie dar acum ca v-ati inscris aici, cautati sa aflati intai daca are recomandari bune locatia pe care o alegeti pentru o urmatoare vacanta. Sau cereti informatii, este o rubrica "ce imi recomandati? ". Puteati sa cautati articole despre locatie si fara sa aveti cont AFA, probabil nu stiati asta.

Din ce am vazut, nu are aproape deloc recomandari bune iar media notelor este extrem de mica, deci o locatie de evitat, categoric.

LiliPasAUTOR REVIEW
[10.02.17 23:21:45]
»

@webmaster26: Multumesc da, coordonatele de pe harta sunt corecte. Exact aceea este locatia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
LiliPasAUTOR REVIEW
[10.02.17 23:37:32]
»

@elviramvio: Multumesc pentru sfat. La indemnul cunostintelor m-am inscris aici ca sa nu mai cada altii in plasa in care am cazut noi. De pe acest site am mai cules informatii, fara a avea cont, pentru o vacanta in Deva-Hunedoara-Hateg. Foarte utile atunci, ceea ce a facut din acel sejur o reusita.

VOIAJ
[14.02.17 10:08:28]
»

@LiliPas: Cred ca nici nu-i intereseaza sa cazeze turisti intrucat sunt incarcati cu tabere de copii si persoane la tratament prin casa de sanatate care se multumesc din pacate cu aceste conditii mizere... si cred ca nu sunt interesati nici de parerile turistilor! Poate o reclamatie la protectia consumatorului!

LiliPasAUTOR REVIEW
[17.02.17 05:46:19]
»

Ca ecou la povestea experientei noastre, am fost contactati telefonic de cineva de la hotel, reprosandu-ni-se ca am scris neadevaruri si sa stergem postarea de pe site.

Parerea mea este ca dumnealor au dreptul la replica si, daca au cu ce, sa vina cu contraargumente, sa combata cele scrise de noi. Oricum, aici am remarcat ca nu am fost nici singurii si nici primii turisti nemultumiti de conditiile oferite de dumnealor.

VOIAJ
[17.02.17 08:37:00]
»

Cred că o fotografie spune f mult! Cred că cel mai bun răspuns al proprietarilor ar fi sa ia ceva masuri... Dar probabil că asta este ceea ce pot!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, LiliPas, VOIAJ
Alte impresii din această RUBRICĂComplex Hotelier Euro Vacanța:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050544023513794 sec
    ecranul dvs: 1 x 1