ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.03.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAR-2016
DURATA: 3 nopți
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

TIMP CITIRE: 6 MIN

Hotel Diamond - Cinciș

TIPĂREȘTE URM de aici

Toți cei care am luat parte la Întâlnirea AmFostAcolo 2016 știm că Hotel Diamond - Cinciș 4*, gazda aniversării noastre, face parte dintr-un complex turistic ce include și trei vile, un restaurant cu terasă, precum și un ponton înzestrat cu piscină, bar și alte facilități pentru petrecerea timpului în special vara.

Unii dintre noi am fost cazați în hotel (mai sus sau mai jos, cu vedere la lac sau la munte), alții în vilele frumos colorate, iar alții în motelul aflat tot pe malul lacului, la aprox. 5 km distanță. Pentru cititorii AFA, cei care nu au fost acolo, dar care poate că vor ajunge în curând, apreciez că este benefic să prezentăm impresii din cât mai multe puncte de cazare în acest complex. Încercând să fiu cât mai realistă și imparțială, eu mă voi referi în cele ce urmează la cazarea în hotel, într-o cameră dublă, cu vedere la lac.

Dar... cum ajungi acolo? La Hotel Diamond amplasat pe malul lacului de acumulare Cinciș, pe drumul județean 687 D, se ajunge din centrul vechi al orașului Hunedoara urmând indicatoarele până dincolo de satul Teliucu Inferior. La stânga, podul peste Cerna conduce pe un drum în pantă, cu multe serpentine și cu un carosabil nu prea bun, urmând linia malului de lac. Din Hunedoara până la Hotel Diamond - Cinciș sunt cam 11 km.

Când am ajuns la hotel, primul punct pe care l-am analizat a fost - firește - parcarea.

Parcare

De fapt, la Hotel Diamond - Cinciș sunt două parcări. De cealaltă parte a drumului, sub coasta dealului bine susținută de un zid de piatră, se află parcarea cea mare. Nu-mi dau seama cam câte mașini ar avea loc acolo, dar cu siguranță ar face față și în situația în care locația de cazare ar fi ocupată la capacitatea maximă. Un alt spațiu de parcare, mai mic, este în curte, lângă vile și în fața intrării în hotel.

Recepție

Accesul la recepție se face prin curte, după ce urci câteva trepte. Despre un lobby propriu-zis nu se poate vorbi. Încăperea este destul de mică, găzduind doar ghișeul oficial, o canapea, două fotolii și o măsuță. Câteva plante și tablouri, precum și un frumos acvariu cu pești viu colorați, luminați noaptea, completează decorul. Hotelul nu are lift, iar accesul la camerele de la etaj se face pe scara din dreapta recepției.

Cameră

Camera 2001 care ne-a fost repartizată se află la etajul 2, lângă scară și are vedere spre lac. Accesul se face cu cartelă, aceeași care folosește - prin introducere într-un lăcaș special - pentru conectarea la curentul electric.

În sezonul rece, încălzirea se face prin podea, iar temperatura se poate regla de la un mic panou situat pe perete, lângă întrerupător.

Camera este spațioasă, în mijloc tronând un pat imens, confortabil, cu două saltele suprapuse, acoperite cu lenjerie albă, impecabilă. De o parte și de alta, pe cele două noptiere sunt veiozele. În șifonier, pe raft, am găsit pilota, iar pe bară numai trei umerașe dintre care unul din sârmă, ca cele pe care se livrează hainele de la spălătorie. E adevărat, celelalte două erau de bună calitate, îmbrăcate în catifea, dar erau prea puține pentru niște oameni care aduc în bagaj ținute de petrecere.

Un fotoliu, un taburet capitonat, un birou cu scaunul aferent, precum și alte două corpuri, completează mobilierul camerei 2001.

Aer condiționat, televizor fixat în perete (căruia abia dacă i-am încercat posturile), sonerie la ușa de la intrare, suficiente prize, o lustră cu mai multe brațe, perdele și draperii care acoperă tot peretele exterior, iată și alte dotări existente în cameră.

Baie

Încăperea băii este spațioasă, luminoasă și capitonată cu mici plăcuțe ingenios aranjate. Toate dotările sunt moderne. Două prosoape mari erau așezate pe suportul din baie, iar altele două, mai mici, decorau patul. Al cincilea prosop, pentru picioare, aștepta jos, pe marginea cabinei de duș. Toate erau albe și foarte curate.

Alături de oglindă, în stânga, se afla uscătorul de păr, iar în dreapta o etajeră pe care trona un săpun tip turist. Unul singur! N-aș vrea să fac un caz din asta (ne-am descurcat, așa cum se descurcă românul întotdeauna), dar o unitate clasată la 4*, cu tarifele pe care le practică, ar fi trebuit să ofere măcar câte un săpunel de persoană. Despre pieptene, cască de duș, bețișoare igienice, perie pentru haine, burețel pentru lustruit încălțămintea sau chiar încălțător și minitrusă de cusut - oferite de hotelurile de același rang la care am mai poposit - ce să mai spun? În cabina de duș exista un dispozitiv din care picura anemic un rest de gel, iar scurgerea apei se făcea cam anevoios. Cu toate acestea, am reușit să nu inundăm încăperea.

Balcon

Balconul este locul din care am admirat în mod repetat întinderea lacului și dealul împădurit, neînfrunzit încă, dar populat de păsări. Pontonul cu piscină, vilele străjuite de brazi, parcarea, toate se văd ca în palmă din balcoanele camerelor de la etaj. Luminând razant întinderea de apă, răsăritul soarelui de după dealul din dreapta este un moment deosebit pentru oaspeții mai matinali ai hotelului. În balcon, fumătorii au și ei bucuria lor. Pe lângă peisaj, beneficiază de o scrumieră așezată pe măsuța postată între cele două scaune împletite. Balconul este un loc minunat pentru a servi cafeluța de dimineață, din păcate, atunci când am fost noi acolo, temperaturile scăzute nu permiteau acest lucru.

Restaurant

Deși alăturat, făcând parte din același corp de clădiri, în restaurant accesul se face numai prin exterior, după ce cobori treptele unei scări. Sala de servire este spațioasă, susținută de stâlpi, iar mesele rotunde, mari, pentru 10 persoane, au platforme rotative și sunt ornamentate cu sfeșnice cu mai multe brațe pentru lumânări. În partea dinspre lac, câteva uși glisante facilitează accesul pe terasa cu mese și scaune din lemn masiv. În interior, alături de bar, se află un acvariu.

Micul dejun inclus în prețul cazării, în stil bufet, a fost îndestulător și variat: ouă (fierte sau ochiuri), brânzeturi (cașcaval și telemea), mezeluri, crenvurști fierți, cârnați prăjiți, legume proaspete (roșii și castraveți feliați), măsline, zacuscă, unt, miere, gem, ceaiuri la plic în diverse sortimente, lapte, cereale, fructe și cam tot ceea ce se obișnuiește la micul dejun în restaurantele care se respectă. O mențiune specială și un mare bravo pentru cafeaua de calitate, servită cu lapte, după toate regulile artei.

Privitor la alte mese, trebuie să menționez că noi, fiind mai tot timpul plecați, nu am servit la Hotel Diamond decât o cină, cea din seara festivă a Întâlnirii AmFostAcolo. Conform precomenzii, am primit meniurile C1 (File de curcan cu ciuperci și orez, Salată și Clătite cu dulceață) și C3 (Șnițel elvețian cu cașcaval și Salată de fructe). Ambele au fost suficiente și pe gustul nostru. Prețul cam mare al unui meniu a fost compensat de apa, berea și sucurile răcoritoare care au completat masa.

Concluzii

Hotel Diamond - Cinciș este cam izolat, dar amplasat într-un cadru natural minunat, mai ales vara. Dotările sunt bune, categoria din care face parte impunând însă câteva îmbunătățiri.

Lipsuri - mai mult sau mai puțin resimțite de noi, dar care nu cred că pot fi scuzabile la o unitate de 4*: frigider sau minibar aprovizionat, cuier la intrare, oglindă în cameră și câteva agățători în baie pentru obiectele personale. Dacă peste lipsa telefonului din cameră se poate trece mai ușor, dificultatea conexiunii la internet (posibilă doar de la recepție și din restaurant) a fost resimțită acut de toată lumea.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 24.03.16 19:31:38
Validat / Publicat: 24.03.16 20:52:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CINCIȘ.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2157 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Hotel Diamond - Cinciș. Un superb răsărit de soare văzut din balcon.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [24.03.16 19:43:47]
    »

    Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun — vezi impresii.

    papone
    [24.03.16 22:35:55]
    »

    @iulianic -

    Dacă peste lipsa telefonului din cameră se poate trece mai uşor, dificultatea conexiunii la internet (posibilă doar de la recepţie şi din restaurant) a fost resimţită acut de toată lumea.

    Aici as comenta nitel... Conexiunea wireless NU este obligatorie sa fie disponibila in camere. Iar si mai mult, toti platim abonamente cu j'de giga inclusi, de ce ai nevoie de wireless in Romania?

    In alta ordine de idei... nu stiu cu acest hotel este clasificat la 4* si nu vreau sa ma intreb cum si-a obtinut clasificarea, dar poate face 4* doar daca mai cheama un mester sa mai deseneze una. Voi posta mai jos un link cu cele necesare oricarei unitati de cazare pentru obtinerea stelelor - daca vreti, constatati si voi cate lipsesc. Ce n-am vazut nicaieri... are lift?

    [...]

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmasterX
    [24.03.16 22:44:08]
    »

    @papone -

    ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

    Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
    Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

    papone
    [24.03.16 23:20:31]
    »

    @webmasterX - Scuze, nu vazui de unde vine linku'. Dar pentru ca nu gasesc tabelul ala misto unde apar toate chestiile lipsa din cele 4* ale lui Diamond si nici n-am chef sa le postez acum pe vreun url, copiez mai jos cateva:

    - rampă de acces al cărucioarelor pentru persoanele cu disabilităţi locomotorii

    - păstrarea obiectelor de valoare ale turiştilor

    - vânzări de mărfuri şi de articole de strictă necesitate, suveniruri, ziare, vederi etc.

    - servicii telefonice locale, interurbane, internaţionale, cu

    plata tarifului şi a comisionului

    - spaţiu amenajat cu computer şi conexiuni pentru acces internet

    - oglindă în cameră

    - trei prosoape/persoană pentru: faţă, picioare şi baie

    - set de produse igienice şi cosmetice (minim 5 produse)

    - o sursă individuală pentru fiecare loc (veioză sau aplică)

    - izolarea fonică a spaţiilor

    Pot sa mai caut, dar m-am plictisit. Acum, de unde sunt cele 4*?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [25.03.16 00:01:54]
    »

    @papone - ma' man, deși pare ciudat, o să lămuresc vreo câteva dintre zecimalele care ți-au apărut după virgulă:

    - clasificarea se dă dacă este îndeplinit un anumit punctaj, nu toate cerințele pe care le-ai enumerat fiind obligatorii. Și cum au TV, apă caldă, internet (fie și doar la recepție și bar), plajă, piscină, parcare, trei prosoape de căciulă etc. etc. acest punctaj nu e prea greu de realizat.

    - nu că ar fi important pentru noi, dar apropo de accesul pentru persoane cu mobilitate redusă: la noi e minunat, dar lipsește cu desăvârșire chiar și acolo unde s-au făcut (chipurile) eforturi pentru a fi realizat!

    Deci fără supărare, da' iar nu-s de acord cu tine!

    adri-nico
    [25.03.16 08:37:34]
    »

    Eu am avut internet in camera (in prima seara ca a doua zi nu a mai trecut prin pereti)

    @papone- uite ca unii mai neinitiati ca mine au ramas la tehnica veche si anume la un laptop si mi-ar fi bun internetul oriunde m-as duce. mi-am cumparat o tableta pentru a o folosi in calatorii insa, la Londra, unde o luai cu mine, nu m-am descurcat pe ea, asa ca acum zace intr-o cutie. ce sa-i faci, unii-s mai grei de cap.

    (p. s. unde e poza mea ca iti dadui pm -ul de vreo 3 zile)

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dan&Ema
    [25.03.16 08:50:39]
    »

    Ai fost delicata in aprecieri. Eu inca imi caut cuvintele pentru postarea despre hotel si voi fi sincer.

    adri-nico
    [25.03.16 08:52:38]
    »

    @Dan&Ema - Hai, odata!

    papone
    [25.03.16 09:56:16]
    »

    @Dragos -

    Deci fără supărare, da' iar nu-s de acord cu tine!

    Fara suparare, ca ai dreptate! 120 de puncte le adunara clar, si fara ce am scris eu acolo. Mercic pentru corectie.

    iulianicAUTOR REVIEW
    [25.03.16 10:01:01]
    »

    @papone -

    Ce n-am vazut nicaieri… Are lift?

    Dacă atunci când întrebi asta te referi la articolul meu, răspunsul este:

    Hotelul nu are lift, iar accesul la camerele de la etaj se face pe scara din dreapta recepției.

    @Dan&Ema - Chiar dacă am fost "delicată în aprecieri", am fost sinceră. În afară de cele semnalate, nu mă pot plânge de nimic. Aaa, am uitat să amintesc faptul că – din cauza căldurii – o insectă s-a trezit din hibernare și am văzut-o pe perdea. Am și pozat-o pentru că era chiar fotogenică acolo unde se afla. Nu era un gândac uricios, de interior, ci o biată insectă ascunsă de frigul iernii.

    papone
    [25.03.16 10:02:03]
    »

    @adri-nico -

    uite ca unii mai neinitiati ca mine au ramas la tehnica veche si anume la un laptop si mi-ar fi bun internetul oriunde m-as duce.

    Scuze, la chestia cu laptopul la purtator nu ma gandisem. Daaaar! Si la asta exista o solutie Iti faceai hotspot pe telefon si iti dadeai wireless la laptop - problema rezolvata.

    Cu scuze pentru intarziere, vine si poza diseara sper - totusi, calitatea pozelor e praf, sa nu ma injuri, dar atat poate chestia aia cu care au fost facute.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    iulianicAUTOR REVIEW
    [25.03.16 10:08:35]
    »

    @adri-nico - Când am întrebat la recepție, nouă ni s-a spus că uneori conexiunea la internet este posibilă și din camerele de la parter, dar cum noi eram la etajul 2…

    În privința aceasta aș vrea să mai adaug că eu – deși îmi dau seama bine de importanța internetului oricând și oriunde te-ai afla – atunci când plec în vacanțe vreau să mă deconectez de toate și nu iau cu mine decât un simplu telefon (cu cartelă) pentru situații urgente. Soțul meu, obișnuit altfel, are mare nevoie de tehnica de vârf. El a simțit lipsa internetului, eu… chiar deloc.

    adri-nico
    [25.03.16 10:09:20]
    »

    @papone - frateee, ce e aia hotspot? eu am un telefon primitiv, fara camera, fara radio, etc... ca doar deaia nu m-am speriat cind l-am scapat pe jos la castel si caruia i-au recuperat gardienii matzele insirate pe citiva metri patrati. si inca merge! n-am din ala cu deshtu'!

    @ iulianic- am si eu o poza cu un gindac... pe perna. se mira sotul cind i-am zis "lasa-l acolo, nu il arunca! stai sa ii fac o poza, cu asta facem o cazare gratuita aici... "

    daca ma duc cu poza la patron, sigur imi da o noapte ca sa nu o pun pe site. (glumesc, desigur)

    Dan&Ema
    [25.03.16 18:03:11]
    »

    @adri-nico:

    Stai ca vine!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, Dan&Ema, iulianic
    Alte impresii din această RUBRICĂComplex Diamond Hotel & Vile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06188702583313 sec
    ecranul dvs: 1 x 1