GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Servicii corecte, plajă frumoasă
Ca destinaţie de vacanţa pentru acest an am ales zona Alanya. Am încercat să găsim un hotel de 4* la un preţ avantajos, care să accepte 2 copii şi să fie direct pe o plajă cu nisip - exclusă varianta cu pasarelă peste autostrada. Aşa am descoperit Club Green Fugla Beach din Avsallar.
Este la aproape 100 de km de aeroport şi 20 de Alanya, dar în împrejurimi se găsesc câteva obiective turistice importante.
Rezervarea am făcut-o încă în februarie, aşa că preţul pachetului (cursă charter, transfer, AI) pentru 2 adulţi şi 2 copii de 7-11 ani a fost sub 1200 de euro - în a doua săptămâna a lunii iulie.
Nu sunt condiţii de lux, dar văzând condiţiile de cazare, calitatea mesei şi facilităţile avute, apreciez că raportul preţ/calitate este unul foarte bun în cazul acestui hotel.
Hotelul era compus din vreo 20 de vile cu 2 etaje, la fiecare nivel existând 6 camere. Noi am primit o camera la parter într-o clădire aflata în spatele scenei unde se tineau spectacolele între orele 20 şi 23. În rest era linişte. Poate cei care au avut camere aproape de şosea au avut ceva probleme, dar mai mult din cauza maşinilor de salubrizare.
Recepţia e într-un spaţiu deschis, personalul se descurcă în engleză. Majoritatea oaspeţilor sunt din spaţiul ex-sovietic, aşa că informaţiile sunt, în general în limbile turcă şi rusă, dar acest lucru e valabil pentru întreaga zonă.
Camera a fost de aprox. 20 mp, pe lângă spaţiul principal, era şi o cămăruţă unde se găseau un pat simplu şi un fotoliu extensibil. Se făcea curăţenie zilnic.
Masa era de bună calitate şi nici cu aglomeraţia nu am avut probleme. Dacă la micul dejun erau cam acelaşi mâncăruri (ouă, mezeluri vreo 5 feluri, brânzeturi, cereale etc.) şi fără să fie o calitate superioară, la prânz şi la cină mâncarea gătită era foarte bună şi variată. Peşte a fost aproape în fiecare seară, o dată chiar şi sushi. Dulcurile au fost cele clasice, baclava şi prăjituri cu budincă, de câteva ori am găsit şi felii de tort foarte gustoase. Fructe şi legume erau, de asemenea, câte 5-6 feluri.
Aproape de plajă era un snack bar, care funcţiona de la ora 11 la 17, unde se găseau hamburgeri, cartofi prăjiţi, gözleme etc., sucuri, dar fără băuturi alcoolice.
În ceea ce priveşte băuturile, am putut consuma gratuit raki, gin şi vodcă, vin alb şi vin roşu (slabe calitativ), precum şi bere daneză. Aveau şi băuturi răcoritoare la dozator acceptabile, atât carbogazoase şi fără. În perioadele cănd se servea masa la restaurant, nu era barman la pool bar, băuturi se consumau numai la restaurant.
Plaja era cu nisip, dar după o furtuna a apărut şi o zonă cu pietre. Copii puteau să intre în mare cam 20 m fără probleme. Plăcerea lor era să exploreze un loc unde tot timpul se găseau vreo 10 peşti. Pentru a apuca un şezlong şi umbră în primele rânduri, trebuia să ieşi la plajă înainte de ora 7,30, dar mulţi care veneau mai târziu au adus şezlongurile din spate şi s-au aşezat în faţă, fără umbrelă.
Sunt 2 piscine mai mari, din care una cu tobogane - nu prea mari- şi jocuri, precum şi 2 pentru copii mici. Între cele două piscine este o alee de intrare la un hotel, dar maşini circulă rar pe acolo.
Au teren de sport, masă de tenis şi o zonă cu animale drăgălaşe - iepuri, gâşte, păsări.
Animaţia e mai mult în limba rusă, dar noi eram mai multe familii şi avem cu cine să ne distrăm. Am avut şi seară turcească cu artişti profesionişti, dar celelalte spectacole mai puţin reuşite.
Fiind mai multe clădiri, răspândite pe o suprafaţă mai mare, nu era wi-fi în cameră, numai într-o zonă special amenajată, care era de multe ori aglomerată.
În apropierea hotelului sunt multe magazine (în special spre hotelul Alayie), dar şi Alanya e uşor accesibil cu microbuzul (2 dolari pe persoana un sens). Noi am mai vizitat şi zona Side, via Manavgat.
În concluzie, Club Green Fugla Beach este un hotel situat într-o zonă foarte bună, care merită cele 4* turceşti pentru serviciile oferite.
Trimis de geelhr in 14.08.15 23:25:43
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geelhr); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.61108100 N, 31.77830600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun review de debut, merită remarcat
@geelhr: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
-
Câteva fotografii de pe acolo ar fi mai mult decât bine-venite... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=19082
Mutat în rubrica "Club Green Fugla Beach [Avsallar], ALANYA" (nou-creată pe sait)
@geelhr - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX - Da, localizarea hotelului este corectă.
@geelhr -
Buna,
Sambata vom merge si noi la aceasta locatie. Cum a fost transportul aeroport hotel? Sfaturi?
Multumesc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)