Escapada la Cliffs of Moher

TIPĂREȘTE

In anul de gratie 2017 (cum isi incepeau manuscrisele, vechii carturari), undeva pe la sfarsitul lunii Iunie, o iau pe doamna si hai sa facem o escapada la Cliffs of Moher. Localizare pe harta: in zona de vest a Irlandei, County Clare... fix pe marginea Oceanului. Am pus mana pe telefon, sunat pe Busu (la Proti-veu) si comandat una bucata de zi, neaparat insorita, fara ploaie... ca de, esti in Irlanda si aci ploaia este la ordinea zilei!!! . Nu stiu ce a facut nenea Busu, ceva incantatii, semnale cu fum, dar jur ca a prins bine telefonul ala... temperatura zilei: 28 grade... pe cuvant, toata ziua soare, fara pic de ploaie.

Sincer? , nu vreau acum sa va povestesc despre istoria si etnogeneza locului, nu de alta, dar Sfantul Google este mult mai intelept decat mine si sa ma apuc acum sa dau copy-paste la niste informatii, doar ca sa imi fac articolul cat mai lung, nu cred ca este cel mai ok si mai risc sa va si plictisesc.

Ne suim in masina si hai la drum, primul drum in partea acea de Irlanda, despre care tot auzim povesti care de care, mai bune, mai rele... na, fiecare dupa gustul lui. Plecam in tombra pe autostrada, inarmati cu rabdare si dorinte ancestrale de a cunoaste si vizita, noi locuri. Mai nenica, atata verde nu am vazut decat in pozele photoshopate... ma frumos, ce sa mai!!! Imi salivau glandele oculare, mai ceva decat mama lu Stefan cel Mare cand plangea dupa fiusu in Scrisorile lu' Eminescu. Ma uitam in stanga, in dreapta... la un moment dat doamna mea, imi zice: dar inainte nu vrei si tu sa te mai uiti... nu de alta, dar tu conduci. Ei na belea, si eu care eram in transa vizuala, admirand peisajele.

De la un moment dat, parasesti autostrada si incepi sa mergi pe drumuri nationale, orasele mai mici, frumoase, linistite, parca timpul ar sta in loc sa admire frumusetea Irlandei. La un moment dat, cred ca GPS. ul de la telefon a inceput sa isi proclame independenta teritoriala, si considerand ca s-a instalat democratia incepuse sa imi joace feste... si uite asa, ajungem pe niste campuri... mai nenica... campuri... daca eram in Romania as fi putut folosi sintagma: imi batea porumbul in geamul de la masina. (Astia nu au porumb pe aci, din cauza asta nu folosesc sintagma). Doamna incepuse sa imi zica cateva cuvinte in romana... eu ce vina aveam??? de parca toata familia mea lucrase la fabricarea satelitului care trimitea date GPS-ului din dotare. :) Normal ca totul era in gluma, dar am profitat de acest aspect si ne-am delectat privirile cu verdele acela superb, care, efectiv, iti satisfacea cele mai ascunse dorinte olfactive. Dupa ceva timp, am gasit drumul care ne ducea tantos catre Cliffs of Moher. Un drum agale, pe coasta oceanului pana in imensa parcare destinata acestui punct turistic. Intr-o parte o parcare imensa pentru masini, in cealalta parte, parcare pentru puhoiul de autocare.

No, bun... aparatul de gat (incepusem sa imi schimb numele in ceva chinezesc:Fu Tzu Picture) si hai sa vedem daca reclama este pe masura locului. Ne apucam sa urcam o panta, ne ducem si noi dupa galagia de oameni, adunati acolo mai rau ca la parastasul lu' Michael Jackson. Ok, frumos, se vedea oceanul in zare... un turn (O'Brien Tower) strasnuia falnic in mijlocul falezei, martor al istoriei, iar in jurul lui lumea cauta umbra, caci dupa v-am zis:28 grade, in Irlanda e ca si cum ai celebra ziua Americii de 2 ori pe an. Repede aparatul la ochi, jap, jap niste poze... deja incepea sa mi se schimbe geografia in cap... parca incepusem sa vad prin lentila aparatului peisaje interesante. O luam asa usor, prin dreapta turnului, se termina faleza de beton si de acolo incepea o carare, de fapt vreo 2 carari, fara asfalt. Am zis, no bun, ma simt ca la tara, la bunici, cand alergam in picioarele goale prin praf. Pana in momentul respectiv, oleaca impresionat, dar nu cine stie ce. Am luat pe carare si deja mi se schimba perspectiva: cararea era efectiv pe marginea stancilor.

Ma nenica... atata "balta" nu mai vazusem de la inaltime, decat din avion. Atunci incepi sa simti adevaratele Cliffs of Moher, cand efectiv esti pe marginea prapastiei, simti vantul cum iti adie in plete (cine are plete), simti briza oceanului, te simti efectiv liber... la un moment dat chiar ma intrebam: oare cati s-au aruncat de pe stancile astea? :) O sa pun si cateva poze, cat de cat sa justifice ceea ce am scris aici.

Chiar am ramas surprins de faptul ca efectiv puteai sa stai pe marginea stancilor, si la o greseala, puteai sa faci un triplu surub de la cativa zeci de metri, pana jos in apa. Partea interesanta e, ca exista un gard care serpuia dea lungul cararii, dar era si mai interesant ca nu era pe partea cu oceanul, era pe cealalta ca si cum: va rugam nu calcati pe iarba. Te opresti din loc in loc, daca ai sange in tine, poti sa te duci pe colturile mai escutite si sa incepi sa te crezi urmas de a lu' Pitagora si sa calculezi distanta pana jos. In unele locuri m-am aventurat, in altele, m-am oprit soptindu-mi in barba: Strabunii mei nu au tras atata, sa scoata o asa minunatie de progenitura ca mine, si eu sa imi bat joc de ei si sa ma duc asa la vale fara sa las ceva urmasi pe aci. Si imi ragandeam perspectivele si imi vedeam de cararea mea.

Daca te tin picioarele, poti umbla pana nu mai ai vlaga, te plimbi pe malul oceanului, admirand minunatiile naturi, verdele acela pur si inocent, albastrul oceanului... va repet, am avut parte de o vreme superba. De la locul de acces, poti sa o iei si in dreapta si in stanga, este optiunea ta... dar incearca sa mergi cate putin in ambele parti, sa iti faci o idee asupra imaginii de ansamblu. Este o senzatie pe care uneori nu o poti explica, o frica combinata cu libertate, o placere combinata cu dorinta... un amalgam de sentimente de cuprinde cand poti sa stai pe iarba, pe marginea stancilor, sa privesti in departare si sa iti analizezi optiunile.

La intrare este aranjat frumos un shop, in care gasesti de toate cele, magneti, umbrelute, tricouri, etc. cum ii sade bine unui obiectiv turistic foarte bine promovat. Irlandezi stiu sa isi promoveze obietivele turistice, pana la urma cat sa traiasca si ei doar din vaci, oi si bere??!!! :))

Per total daca ma intrebati: "Fu bine? ", o sa va raspund cu draga inima: "Fu foarte bine!!! ", va recomand la toti, cine stie, daca vreodata pasiti pe pamant irlandez, nu ratati Cliffs of Moher. Acum va las, va multumesc anticipat si va doresc, vant in pupa, vreme frumoasa, oriunde v-ati afla, oriunde ati vrea sa mergeti!!!

---

VIZUALIZĂRI: 1926 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI