Drumul spre victorie

TIPĂREȘTE

 Citatul zilei - Cei care își doresc morțiș să călătorească sunt însuflețiți de un măreț înțeles al vieții. Jim England

Drumul spre victorie sau cum am trăit și simțit pe viu calificarea Romăniei din grupe la Europeanul din Germania

De mic am iubit sportul. Am și practicat la nivel organizat judo și voley, dar nu am trecut la nivelul profi. Evident am crescut cu marile succese ăn sport ale României și i-am urmărit cu mare drag pe sportivii români indiferent de sport.

Am urmărit-o și pe Nadia. dar și pe urmașele ei la gimnastică, l-am urmărit și pe Ivan Patzaikin ți toate flotilla de aur de la caiac canoe și canotaj, i-am urmărit și pe frații Simion la box…. Nivelul maxim de mândrie patriotică l-am atins la        Olimpiada din 1984 din Los Angeles unde am ieșit pe locul doi la medalii după Statele Unite. O extrem de mare performanță pentru o țară mica, asta chiar dacă au lipsit celelalte țări comuniste. Sincer cel mai mult m-am atașat de naționala de handbal masculine, care a dominat cumva acei ani cu Stângă, Birtalan, Maricel Voinea, Gațu , Munteanu etc.

Următoarele mari performanțe de care m-am bucurat foarte tare au fost cele ale echipelor de fotbal din cupele europene, Universitatea Craiova, Dinamo și mai ales Steaua București ce a dominat fotbalul European de la sfârșitul anilor 80! Cupa Campionilor plus o finală și o semifinală sunt cele mai grăitoare dovezi.

Naționala României nu s-a lăsat mai prejos și ne-a scos pe toți în stradă după marea victorie asupra Argentinei de la campionatul mondial din state. Cam asta a fost ultima performanță majoră. Încet, ìncet marile victorii ale sportului românesc au dispărut. Doar sporadic am mai scos unul capul ca Brânză ori Covaliu la scrimă, ca Halep la tenis sau mai nou ca Popovici la înot.

Anul acesta naționala de fotbal s-a calificat destul de chinuit la campionatul European. Chiar dacă nu-I dădea nimeni nicio șansă au reușit cumva să pună capul în pământ, să muncească și astfel chiar să câștige grupa de calificare.

Ok ne-am calificat la turneul final din Germania, dar sigur o să ne facem de râs, cam așa spuneau marea majoritate a comentatorilor sportivi. Si a urmat meciul cu Ucraina unde și-au depășit condiția și au făcut un meci mare.

Nu am mai mers de peste 20 de ani pe stadioane la vreun meci al naționalei. Am vrut de data asta să-mi iau bilet la turneul final, dar mi-a trecut repede ideea. De la intonarea imnului României de la meciul de deschidere din Munchen m-am hotârât să merg și eu la un meci al naționalei. Marea victorie cu Ucraina doar mi-a întărit această idee.

Primul pas a fost să-mi iau tricou. Ce să vezi stocurile erau 0 peste tot. Până la urmă am comandat online unde mai era doar mărimea mea și m-am pricopsit nu cu unul, ci cu două tricouri.

Pentru meciul cu Belgia era cam din scurt, așa că mi-am aruncat privirea la ultimul meci din grupă cel cu Slovacia de la Frankfurt. Am început săpăturile după un bilet la meci. Am găsit un amic din Sibiu ce avea un bilet în plus, dar nu mi-l putea transfera din aplicație și trebuia musai să mergem la casa de bilete de la stadion. Vă dați seama că m-am organizat să merg la meci,  fără să am vreo garanție că voi avea bilet!

Apoi m-am uitat pe biletele de avion. Evident erau puține și scumpe. Pentru Frankfurt erau 400 de euro mult prea mult. Așa că m-am orientat spre alte orașe. Am găsit spre Salzburg Austria la 30 de euro. Super bun prețul, dar trenul dus-intors Salzburg-Frankfurt era destul de scump 200 euro, plus că trebuia să petrec patru zile pe-acolo, mult prea mult.

Am continuat săpăturile și m-am gîndit la colegul clau70 care știam că merge des prin Germania. Bingo și el avea un bilet la meci și nu avea partener de drum. Astfel am luat bilet de avion spre Hamburg la 90 de euro și apoi am umblat prin toată Germania.

De la Hamburg am mers cu autobuzul până la Hanovra, apoi cu trenul până la o mică localitate Lehte unde ne-am petrecut noaptea la un amic. Acesta stătea în Germania și urma să meargă cu noi la meci.

A doua zi dimineața ne-am întors la Hanovra cu trenul, de unde am luat alt tren spre Frankfurt. In jurul orei 12 eram la Frankfurt, chiar în ziua meciului mult așteptat.

Frankfurt pământ românesc. Unde te uitai erau doar suporteri români îmbrăcați toți în galben. Era o atmosferă foarte frumoasă. Toată lumea se bucura de eveniment și români și slovaci. Aceștia din urmă erau cam în minoritate și erau mai liniștiți.

Pe unde mergeam prin Frankfurt peste tot erau terase pline de români. Evident cea mai mare nebunie era la FanZone unde se cânta și se dansa non stop. Eu nu i-am văzut niciodată pe români atăt de uniți în afara țării. De fapt aceasta este marea realizare a acestei generații de suflet, ne-a unit, ne-a apropiat de echipa națională, ne-a făcut iar să fim mândri că suntem români.

Nu am stat prea mult prin această zonă. După ce am făcut joncțiunea cu celălalt grup de români ce aveau biletul meu am mers spre stadion. De la Gara Centrală am luat trenul două stații până la stadion. Evident că nu te mai întreba nimeni de bilet.

Am ajuns printre primii la casele de bilete,  am rezolvat cu transferul acestuia pe numele meu și apoi am intrat pe stadion. Cum necum aici m-am mai întâlnit cu doi amici pe care nu i-am mai văzut de mult , unul din Iași și al doilea ce locuiște în Germania. Ne-am pus la povești, evident cu mai multe halbe de bere în față. Asta de la stadion era mult mai slabă special să nu se întâmple alte nenorociri.

Încet, încet se apropia ora de începere a meciului , așa că ne-am răspândit care încotro, pe unde aveam bilete. Noi trei am nimerit chiar în mijlocul galeriei slovace. Mie chiar mi-a plăcut, nu am avut niciun incident și la final ne-am bucurat împreună. Pe la jumătatea reprizeii a doua a început și o ploaie torențială cu fulgere și tunete. dar aproape toți am rezistat stoic la locurile noastre asta cu toate că ne-a făcut ciuciulete, ploua cu găleata la propriu.

Rezultatul îl cunoașteți cu toții! Am plecat fericiți de la stadion. Sincer nu a fost cel mai bun joc, dar atmosfera din tribune a făcut toți banii. Iar băieții de pe teren, despre care toată lumea spunea că nu au valoare și-au depășit condiția au luptat cu sufletul pentru națională. De fapt asta e tot ce ne dorim de la ei, să-I vedem că fac tot ce-I omenește posibil pentru a-și depăși condiția.

După meci nu am mai plecat să sărbătorim. Și așa am ajuns greu în oraș. Am lăsat vreo 2,3 trenuri cu suporteri să plece înaintea noastră,  apoi ne-am urcat și noi într-unul. Nu știu ce probleme au fost, dar ne-au ținut închiși în tren la intrarea în gara din Frankfurt preț de o oră. Nici nu mergea aerul condiționat, bine că nu erau căldurile de la noi.

Abia la ora 12 am ajuns in camera, iar la ora 3,30 AM ne-am trezit pentru că aveam autobuz la 4 spre alt oraș, de unde clau70 trebuia să-și cumpere o mașină! Doar că ghinion după ce am predat camera, am primit mesaj că autobuzul are întârziere de patru ore. Am ajuns la autogară unde ni s-a confirmat acest lucru.

Deoarece trebuia s- ajungem la o anumită oră în orășelul de unde lua mașina pentru acte,  a trebuit să ne reorientăm. Clau70 că el a făcut toate jocurile. Am luat un tren spre Manheim ca să ne apropiem de zona unde trebuia să ajungem. Între timp intrând pe aplicația a utobuzului am observat că acesta a recuperat foarte mult din timp și ajunge în Manheim aproape o data cu noi. Dăi și coboară repede din tren, fugi prin gară până la autogară pentru a prinde autobuzul de Stuttgart. Am ajuns exact când intra în autogară. La fix tot aveam bilete achiziționate. Drumul a continuat fără incidente până la Stuttgart, dar problemele noastre au continuat. De-aici trebuia să luăm bilete spre Rottweil destinația noastră finală. Era un tren în stație si eu îi zic hai să-l prindem, el nu și nu că-l luăm pe următorul. Ok, luăm bilete de la automat și până să ajungem la peron primim mesaj că s-a anulat din cauză de inundații. Deja se agrava situația. S-a dus la informații unde i-a dat o rută ocolitoare., o tură unde trebuia să mai schimbăm un tren. Ne suim noi în acest nou tren și mergem noi relaxați preț de vreo oră și jumătate și nu mai apărea stația la care trebuia să coborâm să schimbăm trenul. Pe bilet scria undeva foarte mic și fără ochelari nu am remarcat că trecusem deja de acea stație. Coborâm rapid la prima stașie și cum eram în criză de timp căutăm un taxi. Acesta ne-a cerut 100 de euro și cu greu a lăsat la 90. Ajungem noi în Rottweil iar aici greșeste strada. Și waze dă erori câteodată. Cu mare scandal ne-a dus până la urmă la strada corectă preț de doar trei kilometri și ne mai și cerea bani în plus.

În fine am luat mașina și am purces la drum. Rotweil Stuttgart Ulm- Munchen-Viena-Budapesta-Bucuresti. Tur de forță, pentru mine cel puțin. Am ajuns a doua zi seara la 18 acasă. Evident cel mai greu drum a fost la noi pe Valea Oltului. 

Cam asta a fost povestea mea, ca să fiu alături de naționala României. Când vezi sacrificiu pe teren, parcă nimic nu mai pare greu, Hai România!!!

---

VIZUALIZĂRI: 185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI