Castelul Chambord

TIPĂREȘTE

La capǎtul unei alei lungi, mǎrginitǎ de copaci, Castelul Chambord apare ca o viziune, ridicȃndu-se ca o insulǎ, dintr-un ocean de pǎdure.

Vǎzut de la distanțǎ, cu enorma sa fațadǎ extravagantǎ, ca un decor de film, cu sute de coșuri de fum, zeci de cupole și frontoane ȋnalte, cu turnuri care ating 56 de metri ȋnǎlțime, castelul pare un mic oraș fortificat.

Istoria castelului.

Înainte pe acest loc, nu era nimic construit. Doar pǎdurea Boulogne, care era un vast teren de vȃnǎtoare și o mlaștinǎ. În aceastǎ pǎdure conții de Blois au ridicat o fortǎreațǎ. Regele Francisc I, a iubit zona și mai ales vȃnǎtoarea și cum aici exista suficient vȃnat, a hotǎrȃt sǎ o demoleze și sǎ construiascǎ un castel de vȃnǎtoare.

Francisc I, monarhul emblematic pentru perioada Renașterii franceze, a domnit 32 de ani (1515-1547), timp suficient pentru a face multe lucruri. Şi Francisc I a fǎcut multe lucruri! Pe plan politic și militar a cunoscut atȃt succese cȃt și eșecuri. S-a rǎzboit cu Carol Quintul, a cucerit provincia Milano, a fǎcut alianțe chiar și cu sultanul Soliman I Magnificul. A construit sau a extins mai multe castele, cum ar fi: Chambord, Fontainbleu, Amboise, Blois, Luvru, dar și altele.

Influențat de arhitectura Renascentistǎ italianǎ și pasionat de vȃnǎtoare, tȃnǎrul rege ambițios, a ordonat ȋn anul 1519 sǎ se ȋnceapǎ lucrul la imensul șantier pentru construirea castelului Chambord.

Nu a ajuns sǎ-și vadǎ opera terminatǎ. La moartea sa, ȋn 1547, doar donjonul și aripa regalǎ erau construite. Fiul sǎu Henric al II-lea, și el pasionat de vȃnǎtoare, continuǎ construcția castelului, dar nu a reușit sǎ o termine. Dupǎ Henric al II-lea, interesul pentru castel a scǎzut și au fost perioade ȋn care chiar a fost abandonat.

Foarte puțini oameni au locuit perioade mai lungi la Chambord. Fiind prea mare, era greu de ȋncǎlzit iarna. Vara era plin de țȃnțari, din cauza mlaștinei din vecinǎtate, așa cǎ mulți au spus: “O, cȃt e de frumos”! , dar nimeni nu a vrut sǎ rǎmȃnǎ aici pentru multǎ vreme. Castelul nu a fost un loc confortabil.

Francisc I a locuit la Chambord doar 72 de zile. Şi Gaston duce de Orléans, fratele lui Ludovic al XIII-lea, locuiește la Chambord perioade scurte.

Regele Ludovic al XIV-lea, și el mare iubitor de vȃnǎtoare și mare cheltuitor al banilor publici pentru reședințe somptuase, a stat de nouǎ ori la Chambord ȋn perioada 1660-1685. El a fost cel care a finalizat de construit castelul și și-a amenajat aici un luxos apartament. Tot el a construit o imensitate de grajduri, pentru 1200 de cai.

Printre iluștrii ocupanți ai castelului s-a aflat și Stanislas Leszczynsky, rege al Poloniei ȋn exil, socrul lui Ludovic al XV-lea, care locuiește la Chambord din 1725 pȃnǎ ȋn 1733.

Dupǎ aceea, Ludovic al XV-lea a dăruit domeniul Mareşalului de Saxonia. Timp de doi ani mareșalul organizeazǎ la Chambord petreceri somptuoase. Când nu se delecta cu vin, femei şi cântece se urca pe terasa de pe acoperiş pentru a supraveghea exerciţiile regimentului sǎu de dragoni, un fel de cavalerie ușoarǎ, cu peste 1.000 de soldați. Mareșalul moare la Chambord la 54 de ani, ȋn condiții misterioase.

Alt ocupant de seamǎ al castelului a fost nepotul lui Carol al X-lea, conte de Chambord, care primește castelul ȋn anul 1821. El a locuit la Chambord trei zile, timp ȋn care s-a pregǎtit pentru parada de ȋncoronare. Urma sǎ fie urmǎtorul rege al Franței, Henri V. Pretendent legitim la tronul Franței, susținut atȃt de regaliști cȃt și de celelalte forțe politice, toate planetele pǎreau aliniate pentru Henri, conte de Chambord. Dar nu a fost sǎ fie! Acesta a insistat ca Franța sǎ abandoneze tricolorul și sǎ revinǎ la simbolurile monarhice tradiționale. În aceste condiții, Franța a decis cǎ nu mai are nevoie de ȋncǎ un rege, vrea sǎ fie republicǎ și așa a și rǎmas.

La fel ca multe alte monumente din Franța, care au avut legǎturǎ directǎ cu monarhia, castelul este furat și vandalizat ȋn timpul Revoluției franceze. Mobilierul și decorațiunile au fost scoase la vȃnzare. Chiar și dușumelele au fost vȃndute drept cherestea, iar ușile sculptate au fost arse, dupǎ care castelul a fost abandonat.

Locuit cu fast și pǎrǎsit ȋn anumite perioade, Castelul Chambord trece ȋn proprietatea statului ȋn anul 1930 și ȋmpreunǎ cu parcul este ȋnscris ȋn patrimoniul mondial UNESCO din anul 1981. Lucrǎrile de renovare au ȋnceput ȋn 1945 și continuǎ și ȋn prezent, castelul Chambord devenind o atracție turisticǎ majorǎ.

Fǎrǎ rival, Chambord, cel mai faimos castel din Valea Loarei, rǎmȃne o enigmǎ. Imaginat de un tȃnǎr monarh iubitor de vȃnǎtoare, nu ȋnceteazǎ sǎ trezeascǎ nedumeriri nici dupǎ cinci secole de la construcția sa, mai ales cǎ nu a fost gǎsit nici un plan al proiectului inițial.

Cine a fost primul sǎu arhitect? A fost Leonardo da Vinci, Philibert Delorme sau Dominique de Cortona, care ȋn acea perioadǎ lucra la Blois?

Se știe doar cǎ, ulterior, mai mulți arhitecți au fost implicați ȋn construcția castelului, cum ar fi: Jacques și Denis Sourdeau, Pierre Nepveu, Jacques Coqueau.

Dincolo de misterul arhitectului o altǎ ȋntrebare fǎrǎ rǎspuns este: de ce a ales Francisc I acest loc pentru construirea castelului? Departe de Paris, lȃngǎ o mlaștinǎ.

Existǎ și o poveste, cum cǎ Francisc I ar fi construit castelul nu doar pentru a avea o altǎ reședințǎ de vȃnǎtoare, ci pentru a fi mai aproape de amanta sa, Contesa de Thoury, care locuia pe un domeniu din apropiere. Simple speculații, probabil!

Arhitectura castelului.

Castelul Chambord, construit ȋn inima celui mai mare parc forestier ȋnchis din Europa, este bine ȋncadrat ȋn peisaj. În ciuda dimensiunilor sale colosale, silueta sa seduce prin grație și echilibru. Este construit dintr-o piatrǎ moale și fragilǎ, folositǎ ȋn majoritatea așezǎrilor din Valea Loarei, dar parcǎ la Chambord piatra a fost lucratǎ cu mai mult meșteșug. Şi astǎzi, nu se știe prin ce minune, albul zidurilor este nealterat.

Modul ȋn care a fost realizatǎ aceastǎ lucrare de geniu cu alurǎ magicǎ, care combinǎ arhitectura unei cetǎți medievale cu eleganța Renașterii italiene, este fascinant. Deși a fost conceput ca un castel de vȃnǎtoare, elemente medievale, cum ar fi turnurile și șanțul de apǎ, au fost alese pentru frumusețea lor esteticǎ.

Castelul are un donjon central flancat de douǎ aripi și patru turnuri mari, conectate prin galerii, care constituie partea principalǎ a castelului. Aripa de vest gǎzduiește capela și aparține epocii lui Henric al II-lea, iar aripa de est aparține epocii lui Francisc I. Ansamblul este ȋnconjurat de un zid.

Fațada cu alurǎ sobrǎ, cu ferestre, loggii și muluri orizontale, are un aspect puternic și solid. Este de o mare simplitate ȋn partea de jos. În partea superioarǎ se multiplicǎ detaliile arhitecturale și ornamentele. Acoperișul este o adevǎratǎ feerie! Aici se dezlǎnțuie luxul și fantezia stilului arhitectural italienesc: 800 de coloane, 11 tipuri diferite de turnuri, coșuri de fum ȋnalte, lucarne și frontoane, pilaștri și ferestre bogat decorate, toate voit ȋmprǎștiate nesimetric. Acestǎ elegantǎ dezordine de structuri este dominatǎ de turnul lanternǎ, care este turnul donjonului central.

Acoperișul e fermecător! Asta au crezut şi creatorii celebrului desen animat „Frumoasa şi Bestia” care s-au inspirat tocmai din arhitectura castelului.

Chambord are o arhitecturǎ care i-a atras faima de castel al tuturor exceselor. Superlativele abundǎ ȋn clǎdirea uriașǎ: castelul are 156 m ȋn lungime, 56 m ȋnǎlțime, 77 de scǎri, 282 șeminee, 365 coșuri de fum, 426 camere.

Interiorul castelului.

Castelul este frumos, dar a fost dintotdeauna o imensǎ cochilie goalǎ. De ce? Pentru cǎ a fost conceput ca un castel de vȃnǎtoare, nu ca reședințǎ permanentǎ. Mobilierul și decorațiunile erau aduse la Chambord ȋnainte de sosirea regelui, pentru a fi eliminate la cȃteva zile dupǎ plecarea sa.

Parterul – Scara principalǎ, plasatǎ ȋn centrul donjonului, a fost primul lucru pe care l-am vǎzut cȃnd am pǎșit ȋn interiorul castelului. Şi este o scarǎ magicǎ proiectatǎ de un geniu! Sǎ fie Leonardo da Vinci? Dar ce cautǎ el ȋn aceastǎ poveste?

Leonardo da Vinci, ȋn acele vremuri, avea o mulțime de probleme ȋn țara sa. Sigur cǎ a fost oarecum și vina lui! Mulți nobili i-au comandat picturi, el a spus “bine! ”, dar nu reușea sǎ termine comenzile. Probabil cǎ nu a avut prea multe idei dintr-o datǎ și nici prea mult timp de lucru. În mod inevitabil acest lucru a deranjat pe mulți. Așa cǎ Leonardo da Vinci era ȋn cǎutarea unui loc liniștit pentru a trǎi.

Francisc I a fost un important promotor al artelor și a sprijinit numeroși mari scriitori și artiști ai vremii. A fost și poet, chiar dacǎ nu unul de mare valoare. Acesta, probabil și-a spus cǎ ar fi frumos sǎ aibe un geniu prieten, și i-a oferit lui Leonardo da Vinci un conac, care acum se numește Clos-Luce, lȃngǎ castelul Amboise, una dintre reședințele regale.

Leonardo da Vinci a ajuns ȋn Franța ȋn anul 1516 aducȃnd cu el cȃteva dintre marile sale capodopere, cum ar fi: Mona Lisa, Sfȃnta Ana cu Fecioara și Pruncul, Sfȃntul Ioan Botezǎtorul, lucrǎri care au rǎmas aici. A locuit ȋn Franța ȋn ultimii ani din viațǎ, pictȃnd foarte puțin. Leonardo da Vinci și-a petrecut de multe ori serile discutȃnd cu Francisc I.

Nu se știe, dar se sugereazǎ cǎ artistul ar fi arhitectul faimoasei scǎri, poate chiar și al unei pǎrți din castel. Ceea ce se știe sigur, este cǎ Leonardo da Vinci nu a apucat ȋnceperea construcției castelului ȋn 1519, deoarece nu mai era ȋn viațǎ.

Dar sǎ mǎ ȋnorc la scarǎ. Scara dublu spiralatǎ deservește cele trei etaje ale castelului. Aceasta este realizatǎ prin ȋnfǎșurarea a douǎ scǎri elicoidale ȋn jurul unui ax central. Douǎ persoane care urcǎ scara, fiecare pe cȃte o parte, pot sǎ se zǎreascǎ prin deschizǎturile efectuate ȋn axul scǎrii, dar de ȋntȃlnit, nu se ȋntȃlnesc. Am urcat și am coborȃt și noi magica scarǎ, am tras cu ochiul la alți vizitatori, prin deschideri, am admirat designul ingenios.

Interiorul la Chambord este organizat ȋn jurul acestei scǎri, care se ȋncheie cu un splendid turn lanternǎ. De la fiecare etaj de jur ȋmprejurul ei pornesc patru vestibuluri care formeazǎ o cruce și care conduc cǎtre patru apartamente.

Camerele de la parterul castelului oferǎ puține lucruri de vǎzut. Existǎ aici o salǎ unde se fac proiecții cu istoria castelului și unele ȋncǎperi adǎpostesc expoziții temporare de artǎ modernǎ.

Primul etaj oferǎ cele mai interesante camere. O galerie leagǎ donjonul de Capela ȋnceputǎ pe timpul lui Francisc I, dar care fost terminatǎ abia ȋn perioada lui Ludovic al XIV-lea, de cǎtre arhitectul de la Versailles, Jules Hardouin-Mansart. Avȃnd niște dimensiuni impresionante, aceastǎ ȋncǎpere este cea mai mare din castel.

Apartamentul regelui Francisc I – Deși se instalase initial ȋn donjon, regele decide sǎ se mute ȋn aripa de est a castelului, unde se poate ajunge prin intermediul unei galerii și a unei scǎri elicoidale exterioare. Aceastǎ aripǎ este formatǎ dintr-un dormitor, douǎ cabinete, un mic oratoriu și o salǎ de consiliu.

Apartamentele de paradǎ – Sunt douǎ apartamente unite printr-un vestibul.

Camerele se succed ȋn aceastǎ ordine: sala gǎrzilor, anticamera, apoi camera de paradǎ și alte ȋncǎperi private. Decorul apartamentor de paradǎ este cel realizat de mareșalul de Saxonia, ȋn secolul al XVIII-lea. Mobilarea este redatǎ ȋn conformitate cu acest ultim stadiu cunoscut al amenajǎrii.

Apartamentul reginei – Ocupat succesiv de cele douǎ soții ale lui Ludovic al XIV-lea, Maria-Tereza de Austria și apoi de Doamna de Maintenon, apartamentul reginei este situat ȋn turnul adiacent fațǎ de apartamentul regelui. Ca și acesta din urmǎ, este alcǎtuit din sala gǎrzilor, douǎ anticamere, dormitor și ȋncǎperi private. Una dintre anticamere a fost transformatǎ ȋn sufragerie ȋn secolul al XIX-lea de cǎtre ducesa de Berry.

Apartamentele din secolul al XVIII-lea – Au fost ocupate de apropiații lui Stanislas Leszczynski și ai mareșalului de Saxonia, iar apoi de guvernatorii castelului Chambord. Criteriile de confort s-au schimbat ȋn comparație cu cele de pe vremea lui Francisc I: pentru ȋncǎlzirea ȋncǎperilor se micșoreazǎ camerele prin compartimentarea lor și se coboarǎ plafoanele. Sunt adǎugate, pe lȃngǎ șeminee, care oricum erau imense, sobe mari din ceramicǎ.

Muzeul contelui de Chambord – expune printre altele, colecția de jucǎrii miltare a contelui, vesela și argintǎria sa, un pat somptuos, precum și o serie de gravuri și portrete care i-au aparținut mamei sale, ducesa de Berry.

Am vǎzut și hainele, coroana și sceptrul de la încoronarea care nu a avut loc.

La etajul al doilea se aflǎ Fundația Casei Vȃnǎtorii și a Naturii.

Chambord existǎ datoritǎ pasiunii pentru vȃnǎtoare a regelui Francisc I, iar etajul este consacrat acestei tematici. Aici sunt expuse trofee de vȃnǎtoare, tablouri și colecții de tapiserii avȃnd ca temǎ miturile antice sau vȃnǎtoarea.

Dupǎ vizitarea interioarelor am urcat pe terasa castelului care oferǎ atȃt un spectacol al acoperișurilor cȃt și o panoramǎ asupra domeniului Chambord. Acesta este locul ideal pentru realizarea celor mai frumoase fotografii cu castelul.

La Chambord nu existǎ grǎdini. Vizitȃnd mai multe castele de pe Valea Loarei, am observant cǎ grǎdinile completeazǎ ȋntr-un mod fericit aspectul castelului, cǎci ȋmpreunǎ formeazǎ un tot. Transferul frumuseții ȋn exterior, dincolo de ziduri, uși și ferestre și armonia dintre naturǎ, arhitecturǎ și artǎ mǎresc valoarea și atractivitatea unui loc.

Dar existǎ Parcul - Cele 5440 hectare de pǎdure pe care le deține domeniul, ȋnconjurate de un zid lung de 32 km, reprezintǎ suprafața Parisului.

Rezervație naționalǎ de vȃnǎtoare, Chambord adǎpostește animale aflate ȋn libertate totalǎ. Aproximativ 800 de hectare, de-a lungul potecilor marcate prin balize, sunt accesibile publicului, pentru a profita de o plimbare pe trasee marcate. Sunt și piste pentru biciclete și locuri pentru picnic. Dar restul de pǎdure nu se viziteazǎ fǎrǎ ghid, deoarece este consideratǎ “arie protejatǎ”. Se fac doar tururi cu mașini de teren, timp de 90 de minute

De aici am plecat, pe urmele lui Francisc I, la Blois unde am vizitat castelul și orașul.

---

VIZUALIZĂRI: 4180 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI