Chenonceaux, un castel de genul feminin

TIPĂREȘTE

Valea Loarei, impreuna cu cea a afluentului sau Cher, s-a constituit intotdeauna intr-o zona rezidentiala, un fel de “Vale a Prahovei regala” a Frantei, in care mai toate capetele sale incoronate, dupa secolul al XVI-lea si-au construit cate o “casa de vacanta”, mai mare sau mai mica, “dupa buget nene Iancule, dupa buget”. Acestea erau lacasuri de lupta anti-stress in care monarhii, dupa ce rezolvau importantele treburi ale tarii, se retrageau in liniste pentru a mai scapa de infernalul trafic de calesti trase de cai si de aerul duhnind a pubela neridicata, a canal si a dejectii de animale din capitala franceza.

De ce n-am avut si noi romanii mai multi regi si regine in tara?

Loara este unul dintre marile fluvii ale Frantei ce ia nastere tumultos in muntii Masivului Central, un alt castel, dar de aceasta un “castel al apelor” de unde izvoresc si alte fluvii, pe care acest castel natural de piatra le timite ca niste tentacule ale unui octopod, spre dealuri si campii pentru a astampara setea oamenilor si a animaleleor ce au dat omenirii vestita branza de Camembert si Livarot sau vinurile de Bordeaux, St. Emilion, Vauvray, Bourgueil, Chinon, sau Saumour. Cele 26 de catele de pe valea Loarei erau adevarate locuri de meditatie spirituala dar si de placeri trupesti ale celor ce-au condus Franta intre anii 1450 si 1790, cand revolutiile populare aveau sa rastoarne cu capu-n jos, sau mai bine zis cu “capu-n ghilotina”, ordinea fireasca a lucrurilor. Valea Loarei este locul de nastere si adresa unor monumete ale splendorii, care prin masivitatea loc nu altereaza cu nimic liniile verzi ale unei naturi blande. Si clima vaii Loarei este la fel de blanda, caci aici datorita aluviunilor bogate ale fluviului, pe malurile sale, creste aproape tot ce se poate, legume, cerale, fructe, flori sau vita de vie. Aceste oaze regale sunt considerate adevarate gradini ale tarii. Iata si numele unora dintre cele mai celebre castele ale Frantei, ce le veti gasi mai ales intre orasele Tours, Blois si Angers: Chenonceau, Villandry, Chambord, Cheverny, Chaumont, Amboise, Azay-le-Rideau, Blois, castele ale caror “ziduri de aparare” erau formate din frumoase gradini iar “turnurile de veghe” erau formate din arborii padurilor “mustind” a animale tocmai bune pentru regalul numeroaselor partide regale de vanatoare. Unele dintre aceste castele respecta unele reguli stricte matematice si geometrice dar altele au fost inaltate parca dintr-un vis nocturn si spontan al constructorului, nerespectand nici o regula. Multe insa va vor povesati istoria vietii lor, pagina cu pagina, caci fiecare generatie de potentati castelani i-a mai adaugat o aripa, un turn, o gradina, o biserica sau o abatie. Vazute de departe, castelele Loarei parca rasar direct din lanurile de grau sau dintre turmele de oi si vaci ale satenilor care, pentru o vreme s-au transformat din ciobani si agriculatori in zidari, mestesugari, ebenisti sau gradinari.

Situat pe raul Cher, Chenonceaux este “castelul celor 6 femei”, care l-au ingrijit ca pe un copil rasfatat. Catherine Brissonet la inceputul secoului XVI a fost prima lui stapana, apoi frumoasa Diane de Poitiers s-a ingrijit mai ales de gradini si a construit podul care leaga castelul de celalalt mal al Cher-ului, Catherina de Medicis, a schitat parcul castelului si a construit galeria dubla de peste pod, aici a trait si indoliata Louise de Lorraine, vaduva regelui Henric al III-lea, ca s-a retras in acest castel plangandu-si soarta, Mme Dauphin, cea care a deschis in castel un salon literar, frecventat de Voltaire si Buffon, iar Jean-Jacques- Rousseau a creat aici una dintre operale sale, romanul “Emile”. In final, Mme Pelouze, a facut din intretinerea si restaurarea castelului, scopul vietii sale. Popularitatea literara de care s-a bucurat castelul l-a salvat de la distrugere in perioada revolutiei franceze. Astazi castelul se afla in regim de parteneriat “public-privat”, el este in proprietate privata dar si publicul vizitator are acces in anumite sectoare ale castelului.

Ca si o picanterie, castelul, a fost construit de sotul Catherinei de Briconnet, pe nume Thomas Bohier, perceptor al impozitelor regale, apoi castelul a trecut in proprietatea regilor Frantei, Francisc I si a fiului acestuia Henric II, dar de castel se ingrijea mai mult sotia lui Henric si… amanta lui, Diana de Poitiers, (care primise in cadou castelul de la Henric) si care a construit podul de peste raul Cher din “impozitul pe numarul de clopote ale bisericilor", (atentie guvernanti, iata o idee a iesirii din criza, de ce sa impozitam doar oamenii bolnavi, prin “taxa pe apa minerala”, putem impozita si credinciosii, inventand un card pe care, fiecare bataie de clopot va trebui contabilizata si declarata la sfarsit de an la Directia Finantelor Publice!). Pana cand a trait Henric al II-lea, sotia si amanta sa, s-au inteles relativ bine si-au avut grije de castel, apoi, dupa disparitia lui Henric, ranit de moarte intr-un turnir ”amical si cavaleresc”, Catherina a preluat conducerea si a alungat-o pe Diana de la castel. De fapt intre cele doua nu s-a produs decat “un banal schimb de locuinta”, Diana primind in schimb castelul Chaumont. ”

La Chenonceaux, totul e armonie. Paleta culorilor, linia bastioanelor, inlantuirea ferestrelor pe sub care curge racoarea Cherului sclipind ca o intrega armata de licurici pornita in pelerinaj, simpatizeaza cu verdele gradinilor sau desenul razvratit al micilor porturi ce adapostesc vasele de placere sau de aprovizionare.

Pornesc din orasul Tours, impreuna cu Jean-Francois, ghidul si prietenul meu care ma pune in tema de la bun inceput…”Sa stii ca mai mult de trei castele n-are rost sa vizitezi intr-o zi, caci pe-al patrulea il vei parcurge in graba, vei fi obosit si plictisit si ma vei intreba mereu “ei, nu ne-ntoarcem acasa? ”. Si e pacat, caci fiecare castel are cate ceva specific si interesant. Biletul ne costa cate 8,50 euro, trecem peste doua poduri, lasam in stanga supebele gradini ale Dianei, intram in castel. Patrundem la parter, urcam la etaj pe sub niste arcade ogivale frumos ingemanate si iesim pe un balcon de unde purtem admira intreg domeniul, gradinile, micile canale ale Cherului, raul in toata lungimea lui, ferma, castelul. , padurile din jur, mai putin galeria de peste pod, care e in spatele nostru. Pe terasa de la intrare se gaseste donjonul lui Bohier, constructorul castelului care initial a fost o moara ce macina grane, de pe raul Cher. Ne intampina camera garzilor apoi capela cu nelipsita statuie a Fecioarei. Apoi urmeaza Biblioteca, Dormitorul Dianei, Patul Dianei, Camera verde a Catherinei, Camera lui Francisc. Peste tot intalnesti mobilier rarisim si tablouri de Tintoretto, Jordaens, Van Dyck, Veronese dar si tabloul Dianei de Poitiers sau Ludovic al XIV-lea. Galeria Catherinei de peste pod e tapetata cu piatra de mozaic, a fost folosita in timpul primului razboi mondial ca infirmierie, aici fiind ingrijiti 2254 de bolnavi. Tot acest coridor asigura trecera din zona ocupata in zona libera a Frantei, nu putini fiind cei ce-l foloseau pentru a-si regasi libertatea. Castelul Chenonceaux devenise un adevarat castel al libertatii.

In Camera lui Francisc poate fi admirat tabloul “Cele 3 gratii” ale lui Van Loo si portretul Dianei de Poitiers.

Gradinile sunt decorate de Diana de Poitiers care a transformat in 5 ani o gradina de legume intr-un adevarat paradis floral cu 40 000 de plante diferite. In jurul gradinilor se afla 70 de hectare de padure. Dar castelul avea si o ferma, unde pe langa flori de ornament putem admira cateva grajduri cu vite, o pivnita de vinuri dotata si cu un ingenios sistem de fixat dopuri de pluta si un lac pentru balaceala pasarilor de curte. Bucataria regala se afla “in interiorul a doua dintre picioarele centrale” ale podului, picioare in care cobori pe o scara in spirala. Gasesti aici cateva furnale, cosuri cu vreascuri tocmai pregatite spre a fi puse pe foc, numeroase vase de bronz si arama, instaltii de “grill” pentr prajitul orataniilor din ferma sau a iepurilor, mistretilor si caprioarelor vanate prin padurile din jurul castelului. Jean-Francois imi explica cum era aprovizionat castelul din exterior. Simplu! Pe apa! Scot capul si aparatul foto pe o fereastra si observ cateva trepte ce urca dinspre luciul apei spre o use fixata intr-unul din picioarele podului. “Pe-acolo se aducea cu barca pestele, carnea si faina pentru paine”.

Parasim cu regret acest frumos castel, poate cel mai frumos de pe valea Loarei, dupa Chambord si o luam spre casa, nu inainte insa ca Jean- Francois sa se opreasca pentr doua mnute in fata unui castel mai mic. “Stii, aici pe valea Loarei, pe langa marile castele mai exista si o retea de mici castele esclusiviste, intrate in circuitul turistic international, “gustate” in special de japonezi si americani, carora le face placere ca pentru o saptamana si 10.000 de euro cheltuiti, sa fie serviti precum regii odinioara, cu festinuri si partide de vanatoare”…baiatul meu a lucrat ca si chelner la un astfel de castel, castiga bine, dar intr-o zi i-a cazut un fir de par in farfuria unui japonez…patronul l-a concediat si-apoi nu si-a mai gasit de lucru decat intr-o bomba de noapte din Paris”….

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 2846 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI