9 zile prin Balcani

TIPĂREȘTE

Deşi în unele locuri din acest circuit balcanic am mai fost, la rugămintea unor prieteni, am ajuns din nou pe aceste meleaguri. Spre deosebire de sejurul din 2013, cand am ales să ajung în Muntenegru traversând Serbia, anul acesta am ales o variantă ocolitoare prin Macedonia şi Albania.

Drumul prin România

Pentru ca să fi ajuns din Ploieşti în Macedonia aveam la dispoziţie mai multe variante, fiecare cu avantajele şi dezavantajele ei. Cea mai scurtă ar fi fost cea cu bacul, pe la Turnu-Măgurele, dar am exclus-o din start, ca urmare a timpului şi a costurilor (taxă bac, vignetă Bulgaria pentru 2 săptămâni). A doua ar fi fost cea pe la Calafat, dar şi această variantă era scumpă; taxă pod, vignetă Bulgaria pentru 2 săptămâni.

După ce m-am documentat un pic pe google maps, am ales varianta Ploieşti, Piteşti, Slatina, Craiova, Vânju Mare cu ieşire din ţară pe la Porţile de Fier II. Deşi mai lung cu 40 de km, traseul ales s-a dovedit a fi unul inspirat; rapid, liber şi cu o calitate a asfaltului destul de bun. Surpriza a fost porţiunea dintre Vânju Mare şi Porţile de Fier II. Aici ne aşteptam să fie un drum prost, dar nu a fost deloc aşa. Dimpotrivă, ne-am bucurat de o şosea cu asfalt foarte bun, străjuită de pitorescul dealurilor din jur.

Ne-am făcut plinul de benzină la Vânju Mare şi după ce am străbătut ultima porţiune de drum am ajuns la graniţă. Formalităţile vamale au durat vreo 5 minute în ambele părţi, nu eram decât noi pe aici. Aşa de uzitată a fost uzitată această vamă în ultimul timp, că crescuse şi iarbă între îmbinările plăcilor de beton ale şoselei. S-a făcut control numai la cărţile de identitate.

Drumul prin Serbia

Drumul Porţile de Fier II, Negotin, Zajecar, aşa cum îl ştiam, mai îngust, dar nu mai este la fel ca în urmă cu 4 ani. S-a mai reparat şi îl consider un drum acceptabil. De la Zajecar datele problemei se schimbă, drumul se lăţeşte şi până la Niş (primul nostru loc de cazare) se circulă foarte bine. Am găsit oraşul Niş la fel ca în urmă cu 3 ani, cu mulţi turişti în apropirea cetăţii şi la terasele din centrul oraşului.

De la Niş la Skopje, unde am făcut un mic popas, am traversat trei tronsoane de autostradă şi am plătit taxă la ieşirea de pe primul (după oraşul Leskovac) şi la ieşirea de pe al treilea. Pe cel din mijloc, în apropiere de oraşul Vranje, nu se plăteşte (încă) fiind mai nou. La graniţa dintre Serbia şi Macedonia s-a trecut repede şi fără să fim controlaţi la bagaje. Am făcut o tură prin oraşul Skopje, prin zona centrală, pe la bazar, pe la Arcul de Triumf şi am constatat că se construieşte mereu... inclusiv statui. :)

Drumul prin Macedonia

De la Skopje la Ohrid, următorul nostru loc de cazare, se circulă foarte bine atât pe autostradă cât şi pe restul de şosea. Faţă de acum trei ani s-au înmulţit numărul de staţii de taxare, ceva în genul celor din Grecia. Pe o porţiune de 64 de km am oprit de 6 ori să plătesc între 0,5 şi 2 euro taxa de autostradă. Am plătit aceste taxe, inclusiv benzina, cu cardul atât în Serbia cât şi în Macedonia. Benzina un pic mai ieftină ca la noi, preţ fix la toate staţiile:63 MKD (1,027 euro). Am revăzut Ohridul (sper să fac un review separat), apoi am plecat spre Albania.

Drumul prin Albania

Nu ştiu cum o fi în restul ţării, dar pe traseul Ohrid, Elbasan, Tirana, Durres, Shkoder am circulat foarte bine. Până la Tirana se circulă pe un drum european, iar până la Durres pe o autostradă fără taxă. Înainte cu 15 km de Tirana am făcut stânga spre localitatea Petrele, unde am vizitat Petrela Castle şi împrejurimile.

Apoi am făcut imprudenţa de a intra în Tirana şi am avut parte de o experienţă horror; în afară de faptul că nu am putut vizita mai nimic, din cauza dificultăţii găsirii unui loc de parcare, abia am putut ieşi din centrul oraşului spre direcţia Durres. În Tirana se circulă ca în ţările arabe, există reguli de circulaţie, dar nimeni nu le respectă. Am ieşit cu greu din oraş şi după ce am ieşit pe autostrada spre Durres, ca să mă ”liniştesc” după un asemenea stress, s-a făcut „noapte” dintr-o dată şi s-a pornit potopul. Noroc că nu sunt sperios din fire şi am reuşit să-mi liniştesc coechipierii, speriaţi ca de moarte, şi am putut parca la Durres fără să dăm telefon la 127.

Drumul prin Muntenegru

De la Durres am mers spre oraşul Shkoder, unde am vizitat o cetate interesantă şi despre care intenţionez să fac un review separat. La graniţă au urmat aceleaşi formalităţi vamale, numai că de data asta au fost mai mulţi turişti (deh, zona de litoral!) şi a trebuit să aşteptăm aproximativ 30 de minute. :(Drumuri bune în Muntenegru, dar cam aglomerate. Am intrat un pic în staţiunea de vară Ulcinj şi abia am găsit un loc de parcare. Mă întreb cu groază ce o fi aici în plin sezon turistic...

Foarte plăcut drumul de la graniţă până la Morinj, un alt loc de cazare ales pe traseul nostru. Am făcut scurte opriri în Budva şi Kotor, locuri în care am mai fost în 2013, am mâncat lamb steak la un local situat pe un mic deal, aflat între cele două staţiuni turistice, apoi ne-am cazat la o pensiune pe malul golfului.

Drumul prin Bosnia-Herţegovina

De la Morinj am ales să intrăm în această ţară trecând prin Herceg Novi spre Trebinje. Am urcat o şosea foarte frumoasă, o transalpină mai ”dulce”, cu imagini panoramice de vis asupra golfului Kotor. A urmat coborârea şi deodată... surpriză!!... staţie de taxare! Eram aproape de graniţă şi nu parcursesem nici o autostradă de la Morinj până aici.

”Aha, ” mi-am zis în sinea mea ”e ca în Austria pe alpine road”. Totuşi, am întrebat-o pe doamna de la ghişeu:”for what? ” Mi-a răspuns scurt ”magistrala” şi mi-a cerut „three euro cash”. Imediat a urmat vama, am trecut-o la fel de repede şi uşor ca pe cele precedente, însă ne-a mirat inscripţia ”Welcome to SRPSKA”. Am bănuit noi ceva, dar abia la următoarea cazare, unde am avut acces la internet, ne-am edificat.

A urmat un traseu prin munţi de piatră, cam la fel cu cei din Muntenegru, apoi am vizitat frumoasa cascadă Kravica. Pe un drum secundar destul de bun şi printre sate de munte am ajuns la Mostar, un oraş plin de turişti şi cu o istorie zbuciumată. Aici am avut o altă cazare după care am plecat spre Belgrad unde ne-am cazat pentru două zile.

După aproximativ 300 de km de drum printre dealuri şi munţi pietroşi, de care ne cam plictisisem, am dat în sfârşit de altă formă de relief, cu brazi semeţi ca la noi, veşnic verzi şi pe care îi dorim mereu în casă de sărbători. De la Belgrad ne-am întors pe la Porţile de Fier I, pe clisura mult cunoscută a Dunării. Ca o noutate, cetatea Golubac nu mai poate fi vizitată decât din depărtare; pe interior s-a construit un tunel de traversare şi nu mai sunt locuri de parcare în apropiere. :(

Concluzii

Traseul descris a fost unul destul de frumos, dar ca să nu mă lungesc prea mult l-am descris succint. A avut şi ceva amănunte picante, le voi povesti (poate) în următoarele review-uri legate de această ”balcaniadă”. Pentru informaţii suplimentare aştept întrebări.

Vacanţe cât mai plăcute!

---

VIZUALIZĂRI: 3108 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI