Cinque Torri di Averau – o frumusețe revelată printre tunete și fulgere

TIPĂREȘTE

DESPRE CINQUE TORRI DI AVERAU

Cinque Torri di Averau reprezintă un grup impresionant de cinci turnuri stâncoase din dolomit, modelate de eroziune de-a lungul milioanelor de ani, care se ridică dramatic din peisajul alpin. Ele se află în Alpii Dolomiți, în zona Cortina d’Ampezzo, între pasurile Falzarego și Giau, la o altitudine de aproximativ 2.361 m.

Turnurile propriu-zise au înălțimi variabile, de la aproximativ 50 m până la aproape 200 m, iar privite de aproape par adevărate fortărețe naturale. Pe lângă frumusețea lor geologică, zona are o puternică încărcătură istorică, fiind un punct strategic în timpul Primului Război Mondial, când armatele italiană și austro-ungară au construit aici tranșee, galerii și poziții de observație, multe dintre ele vizibile și astăzi.

În prezent, Cinque Torri sunt un muzeu în aer liber, unde natura spectaculoasă și istoria se împletesc într-un mod profund și emoționant.

EXPERIENTA PERSONALĂ

De la cazare până la destinație am făcut aproximativ 50 de minute (circa 31 km), plecând dimineața cu autocarul, împreună cu grupul, după micul dejun. Vremea era mohorâtă, iar pe tot parcursul drumului mă rugam să nu ne prindă ploaia sus, pe platou.

Traseul a fost foarte frumos, iar din autocar, oriunde priveam, măreția Dolomiților ne impresiona, atingându-ne inimile.

Am ajuns într-o parcare pentru mașini și autocare, iar de acolo ne-am continuat drumul până sus, pe platou, cu telescaunul (aproximativ 24 € de persoană, dus-întors). Însă de ce mi-a fost frică nu am scăpat: a început să plouă mărunt, din fericire aveam pelerinele de ploaie la noi.

Sus, pe platou, chiar lângă stația telescaunului, se află Rifugio Scoiattoli, un restaurant-cabană bine cunoscut în zonă. Pe măsură ce ne-am îndepărtat de refugiu și am pornit să explorăm zona Cinque Torri, vremea s-a înrăutățit vizibil: au început tunetele și fulgerele, iar atmosfera a devenit tot mai intensă.

Peisajul era dramatic, parcă desprins dintr-un film SF: stâncile ude și lumina schimbătoare dădeau locului o frumusețe sălbatică și tulburătoare.

Ne-am hotărât să nu ne îndepărtăm prea mult, ci să ne plimbăm mai ales în apropierea turnurilor – asemănătoare unor dinți uriași de dinozaur – pentru a le surprinde din unghiuri diferite, dar și pentru a vedea, scene de război reconstituite, cu tranșee, poziții defensive și manechine îmbrăcate în uniforme militare, care ilustrau viața soldaților din perioada Primului Război Mondial.

Am urcat și coborât multe trepte, poteci și pasaje stâncoase, dar efortul a fost pe deplin răsplătit de peisajele spectaculoase și de atmosfera încărcată de istorie a locului.

Efortul fizic s-a împletit cu emoția momentului: ploaia măruntă, tunetele și fulgerele care luminau pentru o clipă stâncile accentuau senzația de sălbăticie și forță a naturii. Deși obositoare pe alocuri, plimbarea printre turnuri a avut ceva profund, aproape solemn, ca o întâlnire directă cu istoria și cu măreția Dolomiților.

La un moment dat, ploaia s-a intensificat și ne-am întrebat dacă nu ar fi mai bine să coborâm cu telescaunul în parcare, lucru pe care l-am și făcut. Ajunși jos, am constatat că eram doar vreo patru persoane din grup. La scurt timp, am primit un mesaj pe WhatsApp prin care am aflat că restul grupului, inclusiv șoferii, rămăseseră sus pe platou, deoarece telescaunul fusese oprit din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Problema era că autocarul era încuiat, iar toate lucrurile noastre personale, inclusiv banii, se aflau în interior. Ne-am trezit brusc într-o situație neprevăzută, întrebându-ne ce e de făcut și unde am putea aștepta până la reluarea transportului.

Jos, în parcare, se afla o cabană cu restaurant și cazare, iar cum ploua foarte tare, am intrat acolo și ne-am așezat la o masă. Am răsfoit meniul cu gustări și băuturi, însă prețurile ni s-au părut destul de piperate.

Cum timpul trecea, iar colegii din grup, împreună cu șoferii, nu dădeau niciun semn, tensiunea începea să se acumuleze. În cele din urmă, am împrumutat 10 euro de la o colegă de grup și mi-am comandat un pahar de prosecco, ca să mă destind puțin și să mai uit de nervi.

Băutura și-a făcut, din fericire, repede efectul, iar atmosfera parcă s-a mai îndulcit, chiar dacă ploaia continua să cadă. În cele din urmă, telescaunul a fost repornit, iar restul grupului, împreună cu șoferii, a coborât și ne-am putut urca în autocar.

A fost o experiență diferită, care m-a scos din zona de confort, însă plimbarea pe munte, pe fundal de tunete, fulgere și ploaie, a avut accente dramatice pe care le-am trăit intens și pe care le voi păstra în memorie mult timp.

CONCLUZIE

Cinque Torri di Averau ne-a oferit mai mult decât peisaje alpine spectaculoase – a fost o lecție de adaptare și trăire autentică a muntelui. Schimbările bruște de vreme, emoțiile și efortul fizic au făcut parte din farmecul acelei zile, iar tocmai aceste momente neprevăzute au dat excursiei un accent deosebit.

Privind înapoi, a fost una dintre experiențele trăite cel mai intens, și va rămâne vie în memoria sufletului pentru mult timp!

Alegeri inspirate vă doresc! 🌞

---

VIZUALIZĂRI: 66 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI