În inima orașului Marrakech

TIPĂREȘTE

Așa cum povesteam aici, primele patru zile din sejurul organizat în februarie 2017 în Maroc, le-am dedicat Marrakech-ului, orașul în jurul căruia am clădit întreaga „poveste”, nu neapărat pentru faima turistică și parfumul oriental, ușor misterios, ce s-au creat în legătură cu el, ci în primul rând pentru că aici am aterizat cu avionul companiei RyanAir și tot de aici urma să luăm spre casă și cursa la întoarcere.

În plus, cum Marrakech este cea mai bine cotată și cea mai cunoscută destinație turistică marocană, planificasem o ședere de patru zile aici.

Așadar, am pornit în căutarea unei cazări potrivite și unde altundeva decât pe booking.com aș fi putut să o găsesc mai ușor? Criteriile alegerii erau foarte clare: cazare decentă, bine cotată, camera cu grup sanitar propriu și cât mai apropiată de centru, adică de celebra piață Jemaa-el-Fna. În plus, pe parcursul documentării, aflasem despre cazările tipice marocane, așa-numitele riad, așa că, dacă găseam o cazare de acest fel, totul era perfect.

Am căutat și am găsit relativ repede ceva care se încadra în criterii și care s-a dovedit, până la urmă, o alegere inspirată. Acest „ceva” se numește Hotel Cecil și este situat în imediata apropiere a celebrei piețe. Hotelul este, deși numele nu o arată, un riad în adevăratul sens al cuvântului, de fapt, două riaduri lipite unul de altul. Dar, ce este un riad?

Un riad este o casă tradițională marocană, o locuință de familie, evident pentru familii cu un nivel de trai mai ridicat. Amintiți-vă că marocanii sunt musulmani și, prin urmare, au dreptul la mai multe neveste (până la patru), plus eventualele concubine; e drept, cu condiția să le poată întreține și să le ofere condiții egale. Urmarea acestui fapt este că un musulman care își permite patru neveste are nevoie de o locuință încăpătoare. Și astfel au ajuns marocanii să-și construiască riaduri, adică locuințe mari, cu mai multe niveluri și care au, neapărat, un patio, cum îi spun spaniolii, adică o curte interioară, fie descoperită, fia acoperită. Rolul acesteia este acela de a oferi o oază de răcoare în verile fierbinți, mai ales pentru că în mijlocul ei se găsește fie o fântână, fie un copac umbros. Termenul patio este de origine spaniolă, dar el derivă din latină (patium, spatium), iar din punct de vedere arhitectural, este ceva comun întregii zone mediteraneene (deci romane), inclusiv actualul Maroc.

Camerele unui riad sunt dispuse de jur-împrejurul acestui patio, cum spuneam, de obicei pe mai multe niveluri, toate având ușa spre un balcon care înconjoară patioul. În balcon sunt plasate, de obicei, canapele și scaune (stil arab), unde membrii familiei stăteau și socializau.

Cum între timp societatea marocană s-a schimbat și ea, suferind influențele occidentale, cei bogați au început să renunțe la riadurile din vechile orașe, mutându-se la periferia acestora și adoptând un stil de viață mai cosmopolit.

Ca urmare, riadurile au început să capete o altă destinație, fiind transformate în reședințe temporare pentru turiști. Unele dintre acestea au fost păstrate în forma și structura inițiale, altele au fost adaptate cerințelor civilizației moderne, mai ales în privința aspectelor de intimitate, pentru că riadurile nu erau concepute să ofere intimitate decât într-un mod limitat, în măsura în care era necesară separarea vieții zilnice a femeilor și copiilor de cea a bărbaților.

Două astfel de foste riaduri, lipite unul de altul, constituie hotelul Cecil de astăzi, situat pe o străduță îngustă (nu pot circula mașini pe acolo) în imediata apropiere a pieței Jemaa-el-Fna. Mai exact, cum ieși pe poarta hotelului, faci la dreapta pe străduță și, la nici 100 m, trecând pe sub o arcadă, ieși direct în piață. Acesta e și un motiv pentru care unora, mai ales dacă au avut camera cu vedere la stradă, li s-a părut hotelul cam gălăgios.

Hotelul are o notă foarte bună, 8,1, pe booking.com și ea este meritată, deși nu ai parte de lux. Camerele sunt unele cu grup sanitar propriu, altele cu grup sanitar comun. Nu vă pot spune nimic despre camerele cu grup sanitar comun, noi am avut o cameră cu grup sanitar propriu. Deși rezervasem o cameră twin, am primit o triplă, la etajul 1, spre stradă, cu un pat dublu și unul de o persoană.

Când am ajuns la hotel, unde am fost călăuziți de un tânăr căruia nu i-am cerut ajutorul, pentru că știam cum să ajungem de la stația de autobuz unde coborâserăm venind de la aeroport, dar care s-a oferit singur să ne arate drumul (evident, contra cost), am fost întâmpinați cu multă amabilitate în recepția micuță de la intrare. De altfel, toți cei aflați, la un moment dat la recepție au dat dovadă de amabilitate deosebită, unul din ei chiar ne-a împrumutat un ghid al Marrakech-ului, în engleză. De altfel, toți vorbeau atât franceza, ceea ce nu e de mirare, cât și engleza. De la recepție se poate cumpăra apă minerală plată, sau băuturi răcoritoare, la un preț cu foarte puțin mai mare față de cel din supermarket, sau alte magazine.

Am fost conduși în cameră, nu înainte de a ni se da și prosoape și apoi am fost lăsați să ne acomodăm. Camera era destul de întunecoasă, asta pentru că atât la fereastra spre stradă, cât și la cea spre patio, obloanele erau închise. Totuși, nici cu acestea deschise nu era prea multă lumină. Camera este decorată cu decorațiuni tipice locale, puțin cam stridente, după gustul meu, dar interesante.

Camera

Spațiul nu este foarte mare, mai ales că el este destinat pentru trei persoane, dar am stat în camere și mai mici, așa că nu a fost o problemă. Doar că forma camerei este cea a unui dreptunghi alungit și singurul loc unde se putea plasa televizorul LED cu diagonala de minim 80 cm, era pe peretele mai lung, ceea ce făcea puțin cam incomod privitul, mai ales că această activitate se putea face doar din pat, ceea ce te obligă să privești sub un unghi destul de lateral. În schimb, dacă am fi avut timp și chef, să tot privim, pentru că televizorul era echipat cu un receptor de satelit și, ca urmare, avea cel puțin câteva sute de canale. E drept, majoritatea erau în arabă (inclusiv posturi libiene și egiptene), dar dacă aveai puțină răbdare, dădeai și de posturi cum ar fi Euronews și Eurosport.

Lenjeria era curată și călduroasă și paturile comode. Căldura era asigurată de o instalație de aer condiționat, suficientă pentru a te simți bine, asta pentru că și în timpul nopții, temperatura exterioară nu cobora sub 10°C.

Drept șifonier, nu era decât un cadru, cu un suport pentru câteva umerașe, în interiorul cadrului fiind montată și o oglindă. Ca mobilier, mai erau două scaune, o noptieră și o măsuță, ce constituia și suportul pentru un telefon.

Baia

Baia nu era cu nimic deosebită de a altor hoteluri. Evident, nu dispune de cadă, ci doar de duș, apa caldă fiind asigurată de la un boiler, de la care se alimenta și baia de la camera alăturată. Oricum, apa caldă era la discreție. În afară de un săpun mic, de hotel, ca materiale consumabile nu mai era decât hârtie igienică, asta din belșug. Mă așteptam ca băile să fie echipate și cu bideu, dar, spre surprinderea mea, nu am văzut așa ceva nicăieri, în Maroc, doar, eventual, un furtun conectat pe conducta de la vasul de apă al WC-ului.

Micul dejun

În prețul camerei era inclus și mic-dejunul. Acesta era servit, în regim de bufet cu autoservire, pe terasa de la ultimul nivel a hotelului. Aici se găseau umbrele și mese cu scaune, iar pentru vreme rea, sau pentru cei care preferă atmosfera tradițională, este montat un cort, unde se găsesc mese joase, cu scaune și canapele tradiționale.

Meniul pentru mic dejun nu este foarte bogat și nici diversificat de la o zi la alte, dar este satisfăcător și îndestulător, pentru gustul meu. În primul rând, se găsea la discreție suc de portocale, preparat chiar acolo, foarte bun și gustos. Apoi, ceai de mai multe feluri și cafea, o cafea cu o aromă aparte, concentrată și bună la gust. Evident, nu puteau lipsi cornurile croasant (evident, pentru că asta e o specialitate franceză – croissant însemnând în franceză forma Lunii în primul sau ultimul pătrar – dar și cu legătură în lumea musulmană, semiluna fiind simbolul islamic cel mai des întâlnit. 

Mai erau și alte foietaje, dulcețuri de mai multe feluri, miere la discreție (pusă într-un bol mare), ouă fierte, lapte cald, și pâine albă și neagră, roșii și castraveți.

De pe terasa hotelului se deschidea o panoramă superbă asupra pieței Jemaa-el-Fna, iar mai departe se profila minaretul moscheii Koutoubia.

Hotel Cecil nu e nici pe departe unul ce ar putea fi încadrat în categoria de lux. Nu e nici un riad în adevăratul sens al cuvântului, pierzându-și acea notă de intim și familial, caracteristică unui riad. Dar între un hotel de patru stele din zona Hivernage, sau Menara, notat cu 6 și unul mai modest, dar notat cu peste 8, cum este hotelul Cecil, categoric este de preferat cel din urmă. În plus, stând la acesta, ești în inima orașului vechi, la doi pași de piața Jema-el-Fna, acolo unde pulsează puternic orașul pentru care ai venit.

Dacă aș avea ocazia să merg de zece ori la Marrakech, de zece ori aș alege la fel. Poate nu același hotel, Cecil, dar cu siguranță unul de același fel, fără mofturi și pretenții exagerate, simplu, așa cum sunt marocanii înșiși.

Dacă aveți ocazia să ajungeți în Maroc, o alegere potrivită pentru cei cu pretenții normale și cu punga mai puțin „dodoloață”, este în mod categoric hotelul Cecil, pe care îl puteți lua în considerare fără nicio problemă. Mai ales că și personalul hotelului este de nota zece. Iar internetul este surprinzător de bun.

O ultimă precizare: dat fiind amplasamentul, este evident că hotelul nu dispune de parcare proprie. Acest lucru nu este însă un impediment prea mare, având în vedere că, în imediata apropiere, se găsesc mai multe parcări cu plată, care, pentru un preț de 50 dirhami pe zi, îți „cazează” mașina și, în plus, ți-o mai și spală.

---

VIZUALIZĂRI: 5402 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI