[Casa Corneliei din Ruswill] Un colț micuț de Rai

TIPĂREȘTE

Întrucât cazările în Lucerna erau extrem de scumpe, am căutat o gazdă în împrejurimi şi ne-am oprit asupra casei Corneliei, situată în Ruswill, la 13 staţii de mers cu autobuzul 61 din gară.

Luasem de bun ce citisem în prezentare dar şi în postările clienţilor şi mi-am zis că, dacă tot am hoinărit prin munţi, să ajungem să descoperim şi “cele mai frumoase dealuri din Elveţia” , astfel cum era prezentată zona.

Adriana şi-a manifestat o oarecare nemulţumire pentru că în loc să mergem la camera după plimbăreala prin oraş ne luăm valizele, hopa în autobuz şi încă o jumătate de oră de mers până să găsim patul şi duşul.

Dar odată ajunşi la Cornelia nu şi-a ascuns încântarea pentru ce am descoperit la faţa locului. Un mic paradis din care fac parte dealurile verzi cu imaginea Muntelui Pilatus în fundal, casa veche şi foarte ospitalieră precum şi minunata persoană care s-a dovedit a fi gazda.

Între ea şi soţia mea s-a înfiripat pe loc o legătură foarte strânsă. Vorbitoare de germană şi cunoscătoare a puţină engleză, Cornelia e o artistă plastică, în al cărei atelier situat la demisolul casei găseşti superbe lucrări din faianţă colorată.

Imensa casă e ridicată în anul 1927, a aparţinut unui ofiţer de armată iar în prezent e utilizată doar parţial, costurile de întreţinere depăşind posibilităţile Corneliei şi ale soţului ei.

Este un imobil tipic regiunii helvete în care se află, cu un parter folosit de gazde şi două dormitoare cu o baie la care ajungi urcând scările de lemn originale.

Farmecul casei este dat, în opinia mea, de terasa de lemn de pe care priveşti în depărtare, peste dealuri, spre Muntele Pilatus.

Tot de acolo, puţin la stânga, vezi şi ferma de vaci a vecinilor, iar întreg tabloul te transpune într-un univers rural mirific care, acompaniat de vederile din camera primită, îţi dă o senzaţie de beatitudine şi de confort/pace interioară ce te face să doreşti a rămâne mult timp aşa şi acolo.

Camera primită am considerat-o foarte confortabilă şi rustică. Dulap şi comodă de lemn vechi, într-un colţ o măsuţă albă şi joasă cu o veioză, un scrin de un alb imaculat pe care trona o hortensie şi una din lucrările plastice ale Corneliei alcătuiau inventarul camerei.

Patul foare confortabil şi simplu ocupa cea mai mare suprafaţă a încăperii tare luminoase datorită celor două ferestre.

Pentru a ajunge la baie erai nevoit să străbaţi holul îmbrăcat complet în lemn şi pe care se aflau diverse obiecte de mic mobilier şi flori aranjate cu mult bun gust. Pe acelaşi hol, lângă uşa de la intrarea în camera noastră, se afla o măsuţă cu fierbător, căni, plicuri de ceai şi cafea.

Ghiveci cu flori găseai şi în baia foarte curată şi dotată cu strictul necesar unei şederi de scurtă durată.

Am dormit foarte bine iar dimineaţa am avut parte de o neaşteptată şi extrem de plăcută primire la micul dejun: masa era aranjată în colţul unei încăperi, cu câte un geam pe fiecare perete al colţului, fructele tăiate felii, mâncarea pe platouri mici, ceainicul plin iar un buchet de flori proaspete ne aştepta. Un cadru confortabil şi romantic în acelaşi timp.

Pentru asemenea gazde şi plăceri mici sunt mereu gata să renunţ la hotelurile impersonale în care nu trăieşti aşa momente, nu ai parte de astfel de clipe de neuitat.

Cu un oarecare regret părăsim dimineaţa acest loc minunat şi nu pot să-i dau un răspuns negativ Adrianei când îşi exprimă dorinţa de a reveni odată şi odată la Cornelia. Doamna care, în puţina engleză cunoscută, a încercat să ne transmită bucuria de a ne primi şi legătura creată cu soţia mea “soul to soul” (explicaţie acompaniată cu gesturi de mâini).

Mulţumim Cornelia!

---

VIZUALIZĂRI: 1969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI