Çavit Duvan Prestige, rămâne un hotel bun în Edirne

TIPĂREȘTE

Cât pe ce să treacă anul şi să nu păşim în Turcia ar fi mare păcat, aşa ne-am zis pe la începutul lui noiembrie când am rezervat o dublă standard la Çavit Duvan pentru două nopți la finele lunii și început de decembrie. Venise vremea să ne întoarcem la una dintre vechile iubiri, adică Turcia, și ori de câte ori ni se face dor, ne place să ni-l mai ostoim și să luăm pulsul la o sesiune zdravănă de shopping să ne mai introducem nițeluș în lumea orientală. De data aceasta, n-am plecat cu mâna goală, ci împreună cu o pereche de prieteni care nu mai fuseseră în Turcia de mulți, mulți ani, iar la Edirne niciodată, decât în trecere spre Istanbul.

Sincer, fiindcă nu mai fuseserăm oaspeții acestui hotel până acum, dar și pentru prețul imposibil de refuzat de 53 euro/2 nopți cu mic dejun inclus, nici nu am mai căutat altceva, în plus nota de 9 de pe booking și recenziile pozitive, încurajatoare, ale celor care-i trecuseră pragul, m-au convins instantaneu că am făcut o alegere bună. Prietenii noștri au purces și ei la a rezerva în condiții similare, încă fiind disponibile camere, deși s-au decis mult mai târziu să ni se alăture.

Condiții de călătorie

La acest capitol, totul este relativ fiindcă schimbările intervin permanent în funcție de situația epidemiologică existentă, hotărârile statelor, ș. a. m. d. Certe rămân informarea și consultarea continue a saiturilor oficiale care oferă cele mai actualizate date. Chiar acum, la trei săptămâni distanţă, contextul nu mai este acelaşi faţă de atunci.

Înainte de a pleca la drum, am verificat condițiile de călătorie, de pe mae turcia și pentru tranzit pe mae bulgaria, inclusiv am consultat firul de discuție al acestui CMR amfostacolo.ro/sol-cmr.php?iid=12114 și am ajuns la concluzia că avem nevoie de codul HES generat de pe site-ul register.health.gov.tr nu mai devreme de 72 ore de intrare în Turcia.

Cât privește condițiile de tranzit, aveam în vedere că la ora aceea Bulgaria impunea la intrare pe lângă certificat verde și test PCR negativ, dar nu și pentru cei aflați în trecere. Fiindcă prietenii noștri veniseră la un moment dat cu zvonul că unei cunoștințe de-ale lor nu i s-a permis tranzitul spre Grecia, din lipsă de diverse, ne-am mai asigurat o dată sunând la Poliția de Frontieră pentru întărirea celor citite care ne-au fost confirmate. Lucrătorul de la telefon ne spusese că trebuie să avem în vedere că trebuie să dovedim cu acte că suntem în tranzit. În realitate, la Ruse am fost întrebați doar unde mergem, în afara prezentării pașapoartelor, a actelor mașinii și ale proprietarului/șoferului.

Ca paranteză, acum testul nu mai este obligatoriu pe lângă certificatul verde, deci totul se modifică permanent.

Am obținut codul HES destul de facil completând un formular de localizare mult mai simplu față de altele necesare la intrarea în alte țări, l-am salvat în telefon, l-am tipărit și pe hârtie și ne-a fost de folos la cazare, la centrele comerciale unde ne-a fost solicitat și scanat.

Cam acestea au fost formalitățile premergătoare micii noastre escapade turcești de anul acesta, destul de simple în realitate, chiar dacă teoretic au părut mai complicate.

Drumul

Traseul ales a fost, ca de fiecare dată, cel clasic şi cel mai scurt cu putinţă: Târgovişte-Bucureşti-Giurgiu-Ruse-Razgrad-Targovishte-Omurtag-Kotel-Yambol-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli-Edirne, în total 510 km. Cu o zi înainte să pornim la drum, am cumpărat online vigneta pentru Bulgaria de pe site-ul web.bgtoll.bg pe o săptămână, 15 leva (aprox. 38 lei).

Am plecat de-acasă cu noaptea în cap, aprox. orele 04,00, cu gândul să ajungem la Ruse mai devreme de schimbarea turei vameşilor, ţinând cont că treceam prin capitală să-i luăm pe prietenii noştri din faţa blocului lor şi asta mai necesita ceva timp. Începuse să plouă mărunt înainte de a intra în Bucureşti, însă nederanjant.

Odată ce am ajuns la Giurgiu, am achitat taxa de pod (15 lei), iar lucrătorul din gheretă ne-a întrebat unde mergem. La răspunsul că în Turcia, omul, vădit mirat, ne mai întreabă dacă nu am auzit că ziua precedentă fusese o furtună teribilă care făcuse ravagii afectând şi Istanbulul. Noi, surprinşi pe picior greşit, recunoaştem că nu ştiam, dar ne asumăm şi o ţinem înainte, pe a noastră.

La Ruse, tocmai se schimba tura vameşilor/poliţiştilor de frontieră, dar totul a durat foarte puţin. Ne-au întrebat încotro, au solicitat paşapoartele, certificatul de înmatriculare al maşinii, nici vorbă de test covid sau altceva legat de tranzit. Ploaia mărunţică ne însoţea încă şi, după cum ne spunea prognoza acelei zile, aveam şanse să scăpăm de ea abia în Edirne, după-amiază.

Doar că în realitate nu numai că vremea s-a înrăutăţit vizibil progresiv, dar ploaia s-a înteţit pe la Razgrad, vântul începuse să bată tare, în rafale, iar la Targovishte picăturile grele s-au transformat în lapoviţă. Temperatura scăzuse simţitor. Ne cam speriaserăm la gândul că prin munţi va fi mai rău şi admiseserăm că ne vom întoarce imediat ce s-ar fi depus pe carosabil zăpadă care ar fi putut să ne dea de furcă. Pe la Omurtag, drumarii scoseseră utilajele să cureţe eventuala nea, precipitaţiile mixte nu dădeau semne să înceteze, însă uşurel, prudent, am depăşit Kotel. În coborâre, spre Yambol, vremea a început deodată să se îmbuneze, deşi frig şi înnorat, măcar nu mai cădea nimic din cer. Vântul a tot bătut în acea zi, chiar şi în Edirne. Era clar că aceste fenomene erau “prelungirile” furtunilor din zona Mării Negre şi nu numai şi bine că n-au fost mai grave.

La Hamzabeyli, am trecut repede de controlul actelor şi bagajelor, însă am avut ghinionul, ca şi anul trecut, să ne ceară ca maşina să treacă pe la “raze” , ceea ce ştiam că va dura. Surprinzător, n-a fost aşa, am scăpat repede, însă era trecut deja de orele 13,00. Făcuserăm mai bine de 8 ore pe drum şi mai pierdusem încă una urmare a faptului că ora Turciei nu mai este aceeaşi cu a noastră pe timp de iarnă. Cam mult, dar măcar ajunseserăm cu bine, cerul se luminase de-a binelea iar soarele cu dinţi ne zâmbea timid.

Hotel

Çavit Duvan Prestige, 3*, o gazdă primitoare

Hotelul acesta nu mai are nevoie de prea multă prezentare, fiind de mai multă vreme preferat de unii conaţionali, ca şi de numeroşi bulgari. Se află foarte aproape de mall Erasta, dar şi la o aruncătură de băţ de outeltul Margi.

Adresă: İstasyon Mah. Şehit Emniyet Müdürü Ertan Nezihi Turan Cad. Duvan Pen Sitesi Blok No:50 İç Kapı No:1 Merkez, 22100 Edirne Merkez/Edirne, Turcia

Ocupă o clădire înaltă de patru etaje, modernă, dispune de 35 camere (deluxe, duble, triple şi single), are la parter recepţia, lobby generos şi o cafenea (Beyaz Kahve) cu terasă în aer liber, iar sus, la ultimul nivel, există un restaurant gen rooftop (Ponsetya) cu referinţe foarte bune, dar şi cu o frumoasă panoramă asupra împrejurimilor. Există şi o sală de conferinţe pentru cei ce doresc întâlniri de afaceri, asta mai mult în vremuri normale.

Am ajuns la hotel în jur de 13,30 bucurându-ne de o bună primire la recepţie. Ni s-a făcut check-in repede, am primit cartelele de acces şi două camere învecinate, situate la etajul al treilea. Doar că prietenii noştri au dorit s-o schimbe sesizând un uşor iz de canalizare venind din baie. Foarte amabili, cei de la recepţie le-au repartizat o alta, dar la etajul al doilea. Accesul spre camere se face cel mai uşor utilizând fie unul dintre cele două lifturi, fie pe scări.

Camera pe care am primit-o, destul de spaţioasă, arăta exact ca-n pozele de pe booking: cu un pat matrimonial încadrat de noptiere deasupra cărora erau lămpile de citit, pe una dintre ele aflându-se şi telefonul fix. Patul ocupa mare parte din suprafaţa sa, fiind foarte confortabil. Mai aveam pe un perete un blat aproape de la un capăt la altul, din care făcea parte inclusiv un birou şi cu rol de toaletă cu scaun. Minibarul era poziţionat sub blat, într-un capăt al său. Pe blat am găsit două sticle de apă plată de jumătate de litru, cana fierbător şi mai multe pliculeţe de cafea solubilă, ceai şi zahăr, plus două pahare de carton, de unică folosinţă. Dulapul de haine, foarte încăpător, se afla pe peretele cu uşa de la intrare. Televizorul LCD şi două oglinzi generoase erau aşezate pe perete, deasupra blatului.

Camerele de la Duvan nu sunt prevăzute cu balcoane, iar pe jos aveam mocheta moale şi foarte curată, însă oricum primiserăm şi papuci.

Baia are dimensiuni rezonabile, fiind dotată cu obiecte sanitare şi instalaţii perfect funcţionale, fără cusur, deşi nu mai sunt noi. Cabina de duş este bine etanşată, aspect pe care-l apreciez mereu cînd este cazul, prosoapele găsite erau imaculate şi ne-au fost schimbate a doua zi. Drept consumabile, am văzut gel de duş şi şampon la flaconaşe, săpunele solide tip turist, hârtie igienică. De asemenea, există şi uscător de păr pentru orice eventualitate.

Cum afară a fost destul de rece, mai ales în prima zi, ne temeam ca în cameră să nu ne fie frig, însă căldura este oferită în sistem centralizat, în fiecare cameră existând termostat care se reglează în funcţie de temperatura dorită.

Serviciul de curăţenie este efectuat cu simţ de răspundere zilnic, peste tot în hotel am observat femeile de serviciu cum deretică în permanenţă.

Wi-fi a avut semnal bun, evident era parolat, doar că trebuia ori de câte ori intrai în hotel să introduci parola din nou, ceea ce înseamnă că ar putea fi un mic inconvenient la un moment dat, însă nu şi pentru noi.

Hotelul dispune de o parcare proprie foarte generoasă, care, acum, găzduia câteva maşini. Este gratuită pentru clienţii proprii şi monitorizată video.

Micul-dejun a fost inclus în preţ şi, urmare sitaţiei existente legată de covid, nu a mai fost în regim bufet, ci a constat în porţii individuale identice servite fiecărui client în parte. Am primit, în afară de coşul de pâine comun, o farfurie cu produse sărate şi una cu produse dulci, nici prea mult, nici prea puţin, ci atât cât mi-a fost necesar: ou fiert, două feluri de brânză, salam, unt, măsline, miere, dulceaţă, felii de roşie şi castravete. Dulciurile constau din salam de biscuiţi, plăcintă cu brânză, gogoşele, rulou mic cu ciocolată. De băut aveam de ales între ceai şi cafea, evident am ales ceaiul pe care, eu personal, îl ador. Am văzut că toată lumea era mulţumită, sau cel puţin aşa părea, micul-dejun coroborat cu preţul plătit a fost ok.

Fiindcă ne-a fost destul de comod să avem restaurantul propriu al hotelului atât de aproape şi fiindcă citisem un afiş în ascensor, precum că acesta fusese considerat în 2021 ca fiind cel mai bun restaurant din oraş, ne-am zis de ce să nu luăm cina acasă. Până la urmă, declarându-ne încântaţi, am luat-o şi pe cea de-a doua.

Aşadar, în prima seară am comandat kalamari prăjiţi, ciuperci în sos de smântână la cuptor, o porţie de cartofi prăjiţi, o porţie de hamsii prăjite. De băut, soţul a vrut o bere Efes, eu am luat o apă. Totul a fost doar 170 lire, adică vreo 51 lei, iar mâncarea a fost excelentă, nu mai spun de serviciu, aşa că am rotunjit la 200 lire, cash.

În acea seară, fiindcă era Sf. Andrei, câţiva oaspeţi conaţionali, ocupanţi a trei mese unite, au ales să-şi sărbătorească onomastica acolo, aşa încât atmosfera a fost îmbogăţită cu muzică, artificii, tort, cântece, pandemia parcă nici nu mai exista.

La a doua cină, soţul a rămas constant pe hamsii, eu am schimbat cu creveţi în sos de unt, însă am păstrat ciupercile în sos de smântână la cuptor care erau demenţiale. De băut, am început cu bere, apoi am continuat cu vin alb, sec: 100 lire sticla de 750 ml, cel mai scump produs de pe nota de plată, ştiindu-se faptul că în Turcia alcoolul este costisitor. De data aceasta, nota a fost mai în fire: 270 lire, dar tot destul de subţire, lăsând 300 lire cu totul.

La fel, am cuvinte de laudă pentru toţi băieţii care ne-au servit, pentru cei de la recepţie (inclusiv fete), care s-au dovedit a fi foarte amabili, zîmbitori, dornici de conversaţie şi de a şti dacă suntem mulţumiţi la ei, mai cu seamă că erau vorbitori de engleză, sau cel puţin te înţelegeai cu ei fără probleme.

La check-out am achitat 55 euro în numerar, considerând că şi recepţionerii meritau o mică atenţie.

Câteva cuvinte despre bani şi preţuri

Am prins la cea mai recentă vizită în Turcia o liră turcească atât de devalorizată cum nu cred că mi-am imaginat că va ajunge vreodată. Acest lucru a devenit de notorietate, iar procesul acesta continuă şi acum, lucru nefavorabil pentru turci, însă din care au de câştigat cei ce ştiu să speculeze şi aici mă refer la oameni care derulează afaceri serioase, nu neapărat la micul trafic de frontieră, aşa cum fac bulgarii, spre exemplu.

În weekendul dinainte de a pleca, adică cu vreo trei zile înainte, mă bătea gândul să schimb în aplicaţia Revolut să-mi asigur o cantitate oarecare de lire pentru diverse. Să fie acolo ceva. Puteam cumpăra lira cu 0,39 lei, aşa cum mă uitasem, însă, am tot amânat fiind ocupată destul de tare, apoi am neglijat total acest aspect.

Pot spune că am fost norocoasă deoarece, în acele zile, lira a fost în cădere liberă accentuată, aşa încât, odată sosiţi acolo, achitând numai cu cardul Revolut am constatat că paritatea pe care mi-a făcut-o a fost în jur de 0,29-0,30 lei pentru o liră. Ceea ce a însemnat că lira devenise şi mai slabă, oarecum în avantaj pentru noi, ceilalţi. Dacă făceam operaţiunea în weekend, aş fi pierdut cu siguranţă.

La casele de schimb, cursul se modifica de mai multe ori pe zi, oscilând între 14,50-14,90 lire pentru un euro. Pentru că de la ultimul nostru drum la Edirne din perioada similară a anului trecut, nu ne mai rămăseseră decât vreo două lire cash, am socotit că nu strică să avem şi ceva lire în numerar, aşa că am convertit 50 euro primind 745 lire. Ca paranteză, în perioada ce a urmat vizitei noastre, lira a continuat să se deprecieze.

Pe scurt, toate mărfurile erau incredibil mai ieftine faţă de ce lăsaserăm acasă, începând de la cele alimentare, continuând cu cele nealimentare. Edirne devenise, mai mult ca niciodată, paradisul cumpărăturilor pentru bulgari, greci şi români, aceştia fiind şi muşterii de la Çavit Duvan Prestige.

Benzina era foarte ieftină, am alimentat un plin înainte de a pleca cu 380 lire, preţul pentru un litru fiind de 9,17 lire. Din ce citesc pe internet, pe zi ce trece, lira a continuat să se slăbească galopant, comerţul din Balcani intensificându-se.

Concluzie

Fireşte că ne-a plăcut din nou la Edirne, fireşte am început să ne simţim ca la nişte rude pe care le vizităm o dată pe an, cu părere de rău că nu s-a putut întâmpla mai des. Din păcate, lucrurile sunt foarte instabile în aceste zile, schimbările intervin unele după altele, în funcţie de situaţia epidemiologică determinată de noua variantă omicron, aşa încât nu poţi conta pe mai nimic. Acum, de pildă, venind dintr-o ţară roşie din afara UE, aşa cum este şi Turcia, pentru a nu sta în carantină 14 zile este nevoie la întoarcerea în ţară, în afară de certificatul verde, şi de un test negativ. Dar şi aceasta poate fi o măsură temporară, vom vedea ce va mai fi în perioada următoare.

Ideea este că avem speranţa că vom revizita Turcia şi anul următor, rămâne de văzut cum şi în ce condiţii.

Cât despre şederea noastră la Çavit Duvan Prestige, numai de bine! Un hotel demn de recomandat din toate punctele de vedere!

Crăciun fericit vă doresc tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI