ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.08.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2009
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Castelele Reginei. La Balcic

TIPĂREȘTE

La Balcic am ajuns în anul următor după Bran, când în minivacanţa de 1 Mai am făcut cunoştinţă cu litoralul bulgăresc, la Sunny Beach. La plecare către ţară, chemarea sângelui strămoşesc ne-a îmboldit să ne-abatem pe la Balcic, locul de unde castelul Reginei e o bucăţică românească, chiar dacă, fizic, se află-n Bulgaria.

Deşi îmi amintesc foarte bine şi acum că vremea ploioasă şi rece ne-a însoţit pe tot parcursul week-endului respectiv, n-am fi vrut să ratăm nicicum incursiunea la Balcic pe care o aşteptaserăm ca pe o încununare de suflet a primei noastre excursii pe meleaguri bulgăreşti. Am păşit cu emoţie pe domeniul de la Balcic, despre care, recunosc nu prea ştiam amănunte, de care am rămas fascinată, încă de la început şi ca o minune a acelei zile, soarele s-a arătat încălzindu-ne sufletele şi trupurile.

Nu voi insista asupra istoriei castelului, voi scoate în evidenţă faptul că, spre deosebire de Bran, care i-a fost dăruit, acesta a fost castelul său de suflet, construit de ea şi iubit atât de mult, (ce dovada mai mare!), încât a lăsat scris ca, după moartera sa, inima să-i fie scoasă din piept (vechi obicei scandinav ce pentru unii ar părea barbar) şi să rămână în capela din incintă. Din păcate, inima n-a putut să se odihnească prea mult la Balcic, căci după 1940, acesta a redevenit ţinut bulgar iar fiica sa cea mai mică, Prinicipesa Ileana, s-a îngrijit să i-o mute la Bran a cărei proprietară devenise şi unde ştia că era bine primită. Dar cum a început totul?

După ce în 1924 vizitase Balcicul pentru a doua oară, la insistenţele pictorului Alexandru Satmari, faimos în perioada interbelică şi apropiat de cercurile Reginei, un an mai târziu începea construcţia domeniului de la Balcic, Regina îndrăgostindu-se, pur şi simplu, de oraş. Pentru această lucrare au fost convocaţi doi dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi italieni ai vremii, împreună cu un decorator celebru de grădini din Elveţia, care aveau să înceapă construcţia, terminând-o în 1936.

Complexul cuprinde un parc botanic cu mai multe grădini, mai multe vile rezidenţiale care pot fi închiriate şi astăzi, în care, pe vremuri, erau găzduiţi membrii casei regale sau oaspeţii, o sală a fumătorilor, o pivniţă, o bisericuţă, un izvor de apă şi diverse alte clădiri. Parcul, a fost transformat în timp într-o adevărată grădină botanică ce are o zonă care imită celebrul labirint cretan, unde materialele de construcţie au fost aduse chiar din insula Creta. Bunul gust şi dragostea pentru stilul frumos au stat la baza edificării domeniului de la Balcic, aşa încât în nici un moment el nu va crea părerea de vreo construcţie somptuoasă, megalomanică care să uimească prin grandoare. Pur şi simplu va ului prin delicateţe şi armonia dintre om şi natură.

Intrarea pe domeniul Balcic este primul obiectiv de care ”te loveşti” fiind reprezentată de un arc triumfal. În stânga şi în dreapta intrărilor în castel pot fi văzute nişte adâncituri în zidurile de piatră, care reprezintă locurile în care stăteau gărzile castelului, de aceea clădirea se numeşte “Ghereta Santinelei”. Aflată la o distanţă destul de mică de intrare, uşor în stânga, Fântâna de argint este locul în care, spune legenda, dacă se aruncă un bănuţ şi călătorul şi-a pus o dorinţă, atunci, sigur, se va îndeplini. Ea poate fi lejer ratată din lipsa de atenţie a vizitatorului, de cele mai multe ori, grăbit sau dezorientat aşa cum ni s-a întâmplat şi nouă în această fază, abia la final descoperind-o. În loc s-o luăm spre ea, ne-am îndreptat către clădirea administraţiei trezindu-ne în faţa statuii Sfântului Martin, care este patronul dinastiilor româneşti. Este vorba despre statuia acestui sfânt protector ce stătea odinioară pe capitelul coloanei aflată pe una dintre micile terase ale Vilei „Prinţul Nicolae”, dar care acum se găseşte în dreapta biroului administrativ şi, din păcate, doar în copie.

În zona centrală atrage toate privirile cascada artificială, cu terase de 14 metri, fiind printre cele mai spectaculoase obiective din grădina de la Balcic ce asigură o privelişte de vis. Pe malul cascadei se află uzina electrică a palatului, transformată în magazin de suveniruri. Aici se poate vedea şi un dispozitiv de extragere a uleiului din trandafiri. Apa învolburată este cea peste care trece Puntea Suspinelor. Vila "Moara", un adevărat loc de relaxare pentru oaspeţii Reginei, se află în apropiere de cascadă şi poate fi uşor observată.

Evident, picioarele ne purtau aproape inconştient către castel, de departe, cea mai ”tare” piesă a arealului, numit şi „Cuibul Singuratic” („Tenha Juvah” în limba turcă) care este de fapt o vilă cu pereţi albi cu acoperiş de ţiglă roşie cu un turn îngust ce seamănă teribil cu un minaret, fără a funcţiona ca unul autentic. Este construit în trei trepte, de-a lungul a trei terase ce coboară la mare şi combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgăreşti. Melanjul acestor stiluri a fost posibil, cunoscut fiind faptul că Regina avea o atitudine care cocheta cu toate aceste culturi, aplecarea acesteia către stilul de relaxare turcesc fiind, la fel, cunoscută strâns legată de toleranţa religioasă a acesteia. Este situat foarte aproape de mare, fiind despărţit de aceasta doar de faleza care, în această zonă, poartă numele de Coasta de Argint, datorită culorii alburii a nisipului, dar şi a colinelor albicioase de calcar caracteristice Balcicului (supranumit Oraşul Alb), în general.

E un lucru ştiut faptul că a fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta se simţea în largul ei, cu sufletul relaxat de unde şi denumirea de Cuibul liniştit. Interiorul castelului este modest gîndindu-ne la persoana Reginei ce-l ocupa, multe dintre elemente şi obiecte fiind păstrate chiar din perioada Reginei: dulapuri sculptate si pictate, oglinzi, scaune, un şemineu între pereţii văruiţi în alb şi uşile masive din lemn sculptat. Ba chiar au fost menţinute intacte baia personală de marmură, cu cada îngropată în piatră, cu chiuveta şi măsuţa de toaletă. Apa era încălzită printr-o ingenioasă instalaţie cu aburi iar oaspeţii cei mai de seamă erau poftiţi să se relaxeze aici în stil turcesc. Lângă castel, Tronul Reginei, adică un fotoliu din marmură, umbrit de un copac, având în dreptul său o măsuţă din piatră, este locul ce ispiteşte pe toată lumea (inclusiv pe mine) pentru o fotografie, în care să te simţi, chiar şi pentru o clipă, monarh. Era un alt loc iubit al Reginei, multe dintre fotografiile Reginei, aflate in Castel, fiind făcute din el, de aici putând fi contemplată marea în toata spledoarea sa.

De la castel am luat-o uşor pe Aleea Vinului, am trecut de restaurantul „Coroana” către Puntea Suspinelor care este podul care trece peste apa (râul artificial) din cascada aflată mai sus şi uneşte cele două maluri ale canalului. Legenda spune că, cine trece pe punte cu ochii închişi, în timp ce-şi pune o dorinţă, aceasta se va împlini în foarte scurt timp. Curând am dat şi de grădina ”Curtea Englezească” căreia i-am admirat aspectul deosebit, apoi pe Aleea Valului Albastru ne-am îndreptat către Grădina Ghetsemani ce adăposteşte o colecţie de arbori pitici. Grădina Ghetsemani a fost proiectată şi plantată între 1933 și 1936 şi este, ca fiecare dintre grădinile botanice de la Balcic, străbătută de un pârâu. În ea se găsesc numeroase specii de flori, lalele negre, crini şi o uriaşă magnolie.

Următorul obiectiv a fost Izvorul Sfânt ce exista pe amplasament înainte de construcţia castelului, de el fiind legate câteva legende populare care vorbesc de capacităţile lui miraculoase de vindecare, menţinere a sănătăţii şi chiar de noroc, de aceea turiştii zilelor noastre continuă superstiţia, aruncând monede în acest izvor. În apropiere se află şi Capela “Stella Maris” de care a auzit toată lumea că Regina şi-a exprimat dorinţa ca inima sa-i fie îngropată aici încă din perioada în care aceasta era în construcţie. O curte mică, cu o fântână şi pietre funerare creştine pot fi văzute chiar lângă Capelă.

De la Capela “Stella Maris”, trecând printr-o grădină care adăposteşte o colecţie de trandafiri superbi şi coborând câteva trepte de piatră, ajungem la Templul apei, sau Nimfeum, una dintre cele mai frumoase construcţii de pe actualul domeniu de la Balcic: o construcţie cu arcade pictate pe interior în cărămiziu şi albastru puternic, susţinute de coloane imense. Am citit că locul e supranumit şi Vitezda (Casa Milosteniei) şi se spune că a existat cu adevărat în Ierusalim, la el adunându-se suferinzii care aşteptau să se tămăduie cu apa cu puteri miraculoase. Acolo, însuşi Iisus Hristos a săvârşit una dintre minuni, vindecând un infirm ce nu putea ajunge la această apă. Ne-am udat şi noi cu apa de la templu după care am plecat spre vila Săgeata Albastră, nu înainte să dăm nas în nas cu încântătorul colţ “Magnolia”. Săgeata albastră a fost, mai întâi, vila prinţului Nicolae, al doilea fiu al reginei, şi mai apoi, a mezinei, principesa Ileana. E construită pe un teren în pantă, astfel încât are la vest trei etaje, iar la est numai unul. Se spune că, înăuntru, mobila sculptată cu arabescuri şi uşile din lemn masiv au fost aduse de Regină de la palate vechi din Orientul Îndepartat.

Şi, în sfârşit, ceea ce are mai de preţ acest domeniu ar fi, după umila mea părere, Grădina divină pe care turcii o numeau Grădina lui Alah, Regina însăşi având o mare aplecare către creştinism, fiind, însă, şi o admiratoare a civilizaţiei marelui imperiu otoman învecinat, de religie musulmană. Se spune că modelul acestui petic de pământ terminat în doar patru ani, între 1931 şi 1935, ar fi Grădina Raiului, descrisă în Cartea Genezei, recunoscută ca sacră de toate cele trei religii monoteiste – iudaism, creştinism şi islam. Ea fost împodobită cu alei pavate cu piatră adusă din Maroc, iar pentru a se potrivi descrierii biblice, a fost construit un râu artificial cu patru braţe, ce stabilesc amplasarea Raiului. Izvorul e o cişmea cu trei guri, simbol al Sfintei Treimi, iar deasupra cişmelei e o reprezentare a Maicii Domnului purtând un vapor în braţe, Fecioara fiind şi protectoarea navigatorilor, ceea ce justifică simbolul. Grădina adăposteşte o colecţie unică de cactuşi în aer liber, de fapt cea mai mare colecţie din Sud-Estul Europei. Sunt cactuşi plantaţi acum 80 de ani, transformaţi în copaci care în perioada de înflorire (luna august) oferă o reală feerie. În această gradină mai pot fi văzute vase antice, bănci din piatră şi chiparoşi zvelţi.

Este de departe locul în care te simţi încărcat de frumuseţe şi sensibilitate, perfecţiunea sa te uimeşte şi în acelaşi timp te face să pluteşti de fericire că ai avut privilegiul s-o admiri!

Cam aceasta a fost incursiunea noastră la Balcic, nu înainte să facem o oprire serioasă acolo unde împătimiţii vinului, dar nu numai, pot degusta diverse soiuri de vinuri. La Balcic se află o adevărată colecţie de vinuri, multe dintre sticle fiind scoase la vânzare, lucruri pe care le-am făcut şi noi, deşi vinul era cam piperat la preţ. E drept că nu am vizitat întreg domeniul, multe dintre vilele sale, şi chiar câteva grădini situate în vestul arealului rămânâdu-ne necunoscute, dar ce motive mai bune decât acestea ar fi să revizităm această nestemată pe care o ştim cu toţii sub numele de Castelul de la Balcic al Reginei Maria?

Bibliografie

webphoto.ro/destinatii/do ... -la-balcic.html

balcic.net/castelul.html


[fb]
---
Trimis de irinad in 10.08.15 21:52:13
Validat / Publicat: 11.08.15 03:24:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3557 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Cuibul liniştit, Castelul propriu-zis
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[11.08.15 03:24:31]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinadAUTOR REVIEW
[11.08.15 06:15:59]
»

@webmaster - Mulţumesc mult pentru această titulatură care mă onorează de fiecare dată când o primesc!

tata123 🔱
[11.08.15 12:40:36]
»

@irinad - O vizită ce o recomand tuturor românilor ce merg pe litoralul bulgăresc. Aș dori să vizitez complexul de la Balcic și primăvara pentru a mă bucura de florile de sezon. Anul trecut am ajuns în septembrie și a fost splendid; Templul Apelor mi-a plăcut foarte mult, precum și mica grădină de lângă Cuibul Liniștit, numită Aleea Secolelor. Cred că am reușit să vizităm 95% din domeniu, urmând traseul numerotat și plăcuțele informative.

Obiectivului trebuie să îi alocăm câteva ore pentru a parcurge liniștiți toate cotloanele și colțurile puțin umblate. Recomand printarea hărții de aici vezi foto și urmărirea tuturor punctelor notate acolo.

zlatna
[11.08.15 13:45:45]
»

@irinad - foarte frumos articolul. Ma bucur ca am fost al 14 care l-am votat si ati luat superbonusul. O zi buna

irinadAUTOR REVIEW
[11.08.15 16:36:22]
»

@tata123 - Într-adevăr, nu ar trebui să existe român care să meargă pe litoralul bulgăresc fără să treacă și să vadă ”minunea” de la Balcic. Eu regret că de-atunci nu am mai avut ocazia să-l vizitez, însă de-abia aștept să-l văd și în alte ”haine” e vară sau toamnă, la fel cum vreau să acopăr și ce nu am reușit. E o reală plăcere să parcurgi domeniul, mai ales că totul este foarte bine organizat.

Mulțumesc de hartă, vizită și vot!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[11.08.15 16:50:01]
»

@zlatna - Sunt încântată că ți-a plăcut review-ul meu pe care l-am scris cu inima îndoită, căci se referă la o o perioadă cam îndepărtată.

De asemenea, mulțumesc pentru vizită și votul aducător de superbonus! O zi frumoasă îți doresc și ție!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
hlli, irinad, tata123 🔱, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂCastelul Reginei Maria de România:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058310985565186 sec
    ecranul dvs: 1 x 1