Castelul Linderhof - In lumea povestilor pentru toate varstele

TIPĂREȘTE

Nota WM: Detalii despre circuitul Austria-Germania-Elvetia-Italia puteti citi aici.

- -

Pentru ca azi este week-end si cu totii poate va odihniti, m-am gandit sa scriu despre ceva usor, care, daca veti citi, sper sa va relaxeze si sa va binedispuna. Si, de ce nu?! sa va indemne la visele copilariei. Voi scrie deci despre un castel vizitat de noi in Bavaria.

Dupa noaptea scurta petrecuta la hotelul Alpenhof situata intre muntii bavarezi, la ora 8 fix am luat calea spre castelele din Bavaria. In programul turstic aveam de vizitat 2 dintre ele: Castelul Linderhof si Castelul Neuschwanstein.

Ghidul a facut din timp programarile pentru ca intrarile in aceste castele au loc numai la anumite ore, un anumit timp de vizitare, deci un program strict nemtesc. Noi am avut programarea pentru ora 9.30 pentru primul castel si dupa 13 pentru cel de-al doilea.

Iata-ne asadar, ajunsi destul de repede intr-o zona superba a Alpilor bavarezi; langa noi culmi bogat inverzite si sus, muntii de piatra.

Autocarul a ramas in parcare, acolo unde este si Casa de bilete. Intrarea a costat 9 euro/pers. iar fata mea nu a platit nimic, avand gratuitate, fiind sub 18 ani. Tot acolo este si o mare pensiune sau hotel, care se numeste chiar Schlosshotel Linderhof, o cladire frumoasa. Tare as fi ramas acolo…macar pentru cateva zile. Peisajul montan este mai mult decat tentant.

Dupa ce am primit fiecare biletul, am pornit spre castel. Acesta este undeva mai sus, deci noi a trebuit sa urcam un drum nu prea lung dar ceva in panta pana la castel.

Pe drum am intalnit un lac incadrat intr-un peisaj de poveste; intr-o valcea, cu muntele de piatra aparat din spate si cu culmi de un verde ce nu se poate uita usor. Pe mal am vazut fericite, doua gaste…ce treaba aveau ele? Sa viziteze castele? Nicidecum…

Am ajuns la Castelul Linderhof. Pe drum, ghidul ne-a povestit cate ceva despre istoria acestuia. Ceea ce am retinut eu este ca acest castel a fost cladit de mai mult visatorul decat conducatorul rege Ludwig al II-lea. Trebuie sa mentionez ca printul boem Ludwig II a ajuns ultimul rege al Bavariei la numai 18 ani si a fost un mare iubitor de arta, in special de muzica, fiind un bun prieten cu compozitorul Wagner, pe care l-a si ajutat de-a lungul vietii.

Ludwig al-II-lea este regele bavarez care s-a ocupat prea putin de problemele politice si de stat si in schimb, prin felul sau visator, iubitor de artele frumoase, a construit in schimb castele pe care noi atunci chiar ii vizitam unul dintre ele.

La prima vedere nici nu zici ca ar fi un castel. Nu trebuie sa vi-l imaginati ca cine stie ce castel, cu turnulete, si metereze. Nicidecum. Acest castel, cel putin pe dinafara, aduce mai degraba cu o mare casa boiereasca, o vila foarte luxoasa, cu o arhitectura bogata in detalii. Trebuie sa recunosc ca mi-a placut. Cu o arhitectura combinata, cu fatada in stil baroc si cu influente franceze (Ludwig a fost impresionat de Palatul Versailles si totodata a fost un mare admirator al Regelui Soare), construit tot numai in piatra alba, are multe statui atat la usile de la intrare cat si deasupra dar si pe laterale. Este o cladire ce repede iti ia ochii printr-o frumusete subtila, diafana, fina. Nu degeaba este creatia unui rege visator, mare iubitor de povesti, un om mai mult “cu capul in nori” cum l-am catalogat eu pe acest Ludwig II al Bavariei. Am inteles ca acest micut palat este, de fapt, singura sa creatie terminata in totalitate de-a lungul vietii sale si este locul unde a trait cel mai mult, fiind totodata si un fel de refugiu pentru sarmanul rege singuratic. Eu cred ca si zona aceasta l-a inspirat, Bavaria fiind una dintre cele mai frumoase si pitoresti din Germania. Si nu degeaba aici au fost construite atatea castele ce si-au capatat ulterior un renume mondial.

Inca nu se facuse ora de intrare in castel si astfel am reusit sa vedem imprejurimile. Ei bine, acestea m-au facut instant sa incep sa visez si eu, sa ma pierd pt putin timp in gradinile imense ca suprafata si atat de minunate ale micului castel. Va scriu sincer, intotdeauna la castelele si palatele vizitate de mine pana acum, m-au atras cel mai mult gradinile. Nu stiu nici eu de ce, poate pentru ca-mi place mai mult natura?! … Dar nu doar aceasta, ci si modul atat de perfect si de ingenios in care imaginatia creatoare a Omului se impleteste desavarsit cu cadrul natural. Si aici, la castelul Linderhof se gaseste aceasta legatura perfecta.

Gradinile de aici sunt o minunatie. Se deschid intr-o panorama de exceptie. De la castel se coboara cateva trepte decorate pe laterale cu ghivece mari cu flori. Si de acolo se dezvaluie un tablou de adevarata poveste; o frumoasa si deosebita fantana, cu o statuie aurita, ce o reprezinta pe Zeita Flora, imprejmuita de un covor perfect de verde si flori multicolore; apoi mai in spate urcand din nou mai multe trepte, ornate cu alte statui si multe flori, este Templul lui Venus, zeita frumusetii, ce o adaposteste in interior cat si in varf sunt alte statui. Iar in fundal, apar multii stancosi. Voi atasa poze. Tabloul este spectaculos si maret totodata.

In spatele castelului te intampina un alt peisaj desprins dintr-un basm al copilariei, alta dovada a traducerii in realitate a viselor si a unei imaginatii atat de bogate a regelui Ludwig al II-lea. Aici am vazut o cascada, ce curge in trepte, de o parte si de alta fiind ornata cu statui. Apa curge de undeva de sus, unde se gaseste Pavilionul Muzicii si se termina la baza cu o alta fantana, avand in centru un alt grup statuar cu totul si cu totul deosebit.

Gradina mai are un chiosc marocan si o micuta cabana de vanatoare, locuri inspirate din diferite basme sau din operele compozitorului favorit al regelui, Richard Wagner.

Dar pe acest domeniu extrem de vast, regele Ludwig al II-lea si-a creat si o pestera, pe care am vizitat-o si noi dupa ce am iesit din castel…Voi povesti si despre ea.

A venit ora sa vizitam si interiorul castelului. Aici ne astepta o alta lume, cu adevarat o atmosfera de palat ca in povesti. Castelul se viziteaza relativ repede, am avut un ghid vorbitor de lb. engleza care din start ne-a spus insistent ca nu avem voie sa facem poze. Dar toti am incercat si eu, de asemenea…ce poze au iesit?! …no comment…

Castelul emana opulenta, eleganta, inspirat in stilul inconfundabil rococo, din perioada regelui Frantei, Ludovic al XIV-lea, cu care regele bavarez a avut o mare afinitate. Decoratiuni abundente, picturi foarte multe pe pereti, mania detaliilor, candelabre uriase, mobilier si tapiterii cu fir de aur, fiecare camera, fie sala de studiu, dormitoare, sala de primire, sufragerie, sala oglinzilor, etc, toate “respira” puternic aerul de visare, de poveste, parca de ireal. Si totul se reduce, zic eu, la dorinta ta de a ramane acolo cat mai mult timp pt. contemplatie, pt. visare, pt. a asculta chiar cateva acorduri apasatoare dintr-o opera de-a lui Wagner…Doresti sa privesti la nesfarsit peretii incercand sa deslusesti decoratiunile cu simboluri ale artelor, ale muzicii, alegorii ale continentelor si ale zodiilor, simblouri chiar ale gradinaritului si pescuitului. Eu as fi ramas acolo cateva ore, cel putin, dar turul a luat sfarsit prea repede…

Abia afara am reusit cat de cat sa ma dezmeticesc din vraja unui vis frumos, unde pt. cateva momente am fost musafir la curtea regelui Ludwig al-II-lea, intr-un castel din Bavaria.

Am luat apoi calea spre acea pestera artificiala, realizata de regele visator, inspirat fiind din opera Tannhauser a prietenului sau, Wagner. Aici el isi gasea deseori refugiul sufletesc, departe de lume, ascultand muzica wagner-iana.

Exact ca in povestea araba “Ali-baba si cei 40 de hoti”, aceasta pestera numita “Venus Grotte” are intrarea formata din 2 pietre imense care se deschid tot la anumite ore. Exactitate nemteasca peste tot.

Spectacolul intrarii in grota cand cele 2 pietre s-au deschis intr-un zgomot autentic, chiar m-a dus cu gandul la copilarie si la acea poveste. Deci va dau un sfat: daca puteti, va rog sa lasati afara adultul din voi si lasati sa intre acolo doar copilul, altfel nu veti intelege si simti mare lucru din ce veti vedea.

Intrati intr-o lume a misterelor, a fantasticului, culoarul pana la pestera propriu-zisa este luminat discret de cateva torte, o atmosfera aparte, de chiar zici ca intri in miezul pamantului, fiind la un pas de marea descoperire a comorii fermecate. Si dupa putin timp chiar se intampla: in fata noastra ni s-a desfasurat o imensa pestera in toata regula si un mare lac, bineinteles toate fiind artificiale. Dar cand veti intra acolo, va rog sa va lasati imaginatia sa zboare; va avea loc suficient... In mijlocul lacului am vazut o barca cu totul deosebita, sub forma de scoica uriasa. Decorul, cu lumini ce-si schimba mereu culorile, care se rasfrang in undele apei, stalagmitele si stalactitele la fel, luminate, totul te introduce in lumea fermecata a basmelor. Noi, turistii, trebuie doar sa ne lasam alene purtati pe aripile copilariei si sa ne lasam imaginatia sa-si faca de cap, doar atat…Pentru visatori este o feerie, pentru mici si mari aici chiar poti spune ca esti in inima basmelor. Si n-am putut sa nu ma gandesc: oare cum s-or auzi in pestera aceea acordurile oricarei muzici?!... Dar mai ales Wagner. Uau!... Partea din mine ramasa treaza a reusit sa faca si aici cateva poze, ignorand ca toti ceilalti, placutele cu “No photo”. Le voi atasa impresiilor mele.

Plecand din acest loc incarcat numai de frumusete, de visare, de incantare si de trecere usoara prin inocenta copilariei, am ramas impresionata de destinul celui ce a lasat in urma sa asemenea bogatie culturala dar si turistica pe plan mondial, regele Ludwig al-II-lea al Bavariei. Datorita caracterului sau visator si neinteles de oamenii acelor vremuri, el a fost declarat “regele nebun”, a fost pus sub paza la Palatul Berg si tot acolo si-a gasit sfarsitul intr-un mod misterios, poate asa cum si-a trait si viata.

In concluzie, parerea mea este ca daca visarea spre desavarsirea frumosului, a artei de orice fel, dorinta si realizarea de a-ti crea un spatiu pt. a fi doar tu cu tine insuti, un loc in care sa te simti in siguranta si in care sa-ti cauti si sa-ti poti regasi din cand in cand copilaria, daca toate acestea reprezinta nebunie, atunci cred ca si eu ma pot numara printre cei care ar trebui inchisi…poate la Balaceanca, fiind mai aproape de Bucuresti… :)).

Fericita ca am vizitat Castelul si gradinile Linderhof, am plecat mai departe la un alt castel bavarez. Ei, dar asta este o alta poveste…tot pentru toate varstele.

Si v-am povestit si eu cate ceva despre unul dintre castelele frumoasei Bavarii, doar pentru ca, precum multi altii, si eu AmFostAcolo!!!

In speranta ca v-am fost de folos, cu mult drag pentru voi,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 7783 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI