GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In cadrul excursiei pe care am facut-o in 2006 in Elvetia si imprejurimi, dupa o scurta vizita in Zurich am trecut prin Schaffhausen, cel mai nordic canton din Elvetia, inconjurat in toate partile de Germania. Ceasuri Schaffausen, nu? In apropiere, intrand in Germania am oprit la cascadele Rinului care au fost atat de superb si emotionant descrise de Tora Ingrid incat eu nu mai pot completa decat cu cateva poze.
Urma sa ne cazam in Elvetia sau Germania pentru ca a doua zi sa vedem castelele din Bavaria. Aici e cazul sa va povestesc ceva neplacut si umilitor. Soferul elvetian a alergat si a alergat pe serpentinele domoale nestiind drumul spre hotelul indicat. Am trecut pe langa zeci de gospodarii izolate la distanta de kilometri una de alta si de fapt niciun localnic nu stia numele hotelului. Erau foarte multe drumeaguri de acces, perpendiculare pe asa zisul drum principal, nu era semnalizare si abia intr-un tarziu spre seara am ajuns la motel. Acesta era o constructie mare de lemn, amenajata mai mult pentru practicarea sporturilor de iarna. La receptie era o nemtoaica blonda intre doua varste care ne-a tinut un discurs in germana pe care ghidul nu a avut curajul sa ni-l traduca in intregime. In esenta: “ aici este un loc civilizat: nu mancati in camera, nu fumati si daca o faceti afara, duceti chistocul stins la gunoi, nu va urcati incaltati in pat, nu trantiti usile, nu faceti zgomot dupa ora zece seara”. Cativa din grup stiau germana si i-au raspuns pe masura. Atunci nemtoaica, la baza sasoaica, ne-a vorbit intr-o romaneasca stricata in care D devenea T (ex. tumneata) ca a mai avut un grup de romani care au facut si au dres. A iesit o cearta pe cinste si nemtoaica s-a dezbracat de civilizatie si si-a adus aminte de expresii neaose romanesti. Am vrut sa plecam dar nu aveam cu ce pentru ca soferul era obosit. Am refuzat sa intram in motel dar in curand s-a facut frig, se intunecase si a trebuit sa renuntam. Imediat a aparut administratorul care s-a scuzat, a expediat-o pe sasoaica in culise si a adus pe altcineva la receptie. Aceasta era o nemtoaica tanara si frumoasa, numai lapte si miere cu noi. La intoarcere s-a reclamat la agentie dar a ramas tot asa. ; motelul respectiv era foarte ieftin si sasoaica ne-a tratat ca pe niste amarasteni dand ea dovada de lipsa de civilizatie. Ce am observat la romanii plecati inainte de 89? Se impart in doua categorii: unii care idealizeaza Romania vazand numai mieii care zburda pe campii (incorect) iar altii care visceral urasc si dispretuiesc tot ce e legat de tara lor de bastina (si mai incorect) Parerea mea e ca nici unii, nici altii nu s-au adaptat in tara adoptiva.
A doua zi am vizitat doua din cele trei castele prevazute in program; Neuschwanstein si Linderhof din Alpii bavarezi (Germania). Primul este situat aproape de localitatea Hohenschwangau intr-un peisaj dumnezeiesc. Este considerat cel mai frumos castel din Europa si e vizitat anual de 1300000 de turisti... Am ajuns la el cu o caleasca trasa de doi bidivii superbi la care am facut o coada de jumatate de ora. (nu ratati pozele in care tinere germane potcovesc caii) Castelul a fost construit de regele Bavariei Ludovic II care impresionat fiind de frumusetea locului vazut de pe podul Marienbucke a dispus ridicarea acestuia in varful unei stanci inconjurata de munti impaduriti. Castelul urma sa fie un omagiu adus compozitorului R. Wagner. Forma sa este perfecta si a inspirit o serie de replici si copii dintre care cea mai cunoscuta este miniatura construita la Disneyland pentru povestea Frumoasei din padurea adormita. Constructia castelului a durat 17 ani incepand cu anul 1869 iar fondurile cheltuite au fost enorme. Acest castel reprezinta apogeul creatiei romantice a secolului XIX in arhitectura. A fost dotat cu instalatii revolutionare pentru acele timpuri cum ar fi incalzire centrala si canalizare. Cum pe duce nu-l mai interesau treburile ducatului ci doar transpunerea operelor lui Richard Wagner in acest castel iar visteria statului era secatuita, guvernul l-a declarat oficial nebun retragandu-i drepturile de a dispune de fonduri. La trei zile dupa aceasta decizie a fost gasit inecat in apele unui lac din apropiere castelului. Decorarea celor 15 camere in care ni s-a permis sa fotografiem fara blitz a durat multi ani, mobilierul fiind sculptat cu scene din operele Walkiria, Tristan si Isolda si Parsifal; numai decorarea dormitorului regal a durat patru ani. Primul castel construit de Ludovic II pe locul unei case de vanatoare a fost Linderhof. In mare dar la dimensiuni mai mici el urmeaza planurile palatului Versailles. A fost locuit de rege, o persoana solitara si melancolica pana in ziua mortii sale tragice in 1886.
Ne-am continuat drumul printre munti, autocarul catarandu-se pe serpentine la inaltimi mari in timp ce noi revedeam cu ochii mintii castelul din poveste si destinul tragic a lui Leopold.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Oare cate amintiri mai ai ascunse... in cutia Pandorei? !... ce frumos... astept fotografiile cu mare nerabdare...
Neplacuta atitudine. Nici eu nu as accepta astfel de situatii, as pleca incotro as vedea cu ochii, sa stiu de bine ca dorm in masina... Eu zic ca totusi, sunt trei categorii: pe langa cele doua mentionate de dvs. sunt si cei care au o atitudine neutra, privesc obiectiv situatia de la caz la caz si nu fac generalizari - probabil, cei adaptati.
Am cunoscut oameni plecati afara, de 10-12 ani, n-are importanta, care in discutie zic "la voi", referindu-se la Romania, uitand ca si ei au trait aici aproape 30 de ani... Dupa ce-au plecat, "aici" a devenit "la voi", pana la a uita limba nu mai e mult...
Cel mai tare insa ma deranjeaza cei care spun "Romanica" vorbind despre tara lor, nu conteaza unde stau/muncesc/traiesc - in Romania sau pe-aiurea.
@bessondm
Iti dau dreptate, in loc sa faca ceva pentru tara lor, unii se limiteaza la bascalie. Aceasta atitudine nu e umor, nu e constructiv, nu e nimic.
Am vazut tipe care "muncesc" in Italia, dupa trei luni se intorc in Romania si vorbesc cu accent sau amesteca cuvintele romanesti cu cele italiene. Au impresia ca e mai sic.
In castelul Neuschwanstein fotografiatul nu mai e permis. Patul din dormitorul de aici a fost ceva ce m-a impresionat. Normal nu cred ca a fost Ludovic II, asta a fost concluzia dupa turul castelului. Prea mult geniu la un loc strica ca si obsesia excesiva.
Superbe fotografii! Pe langa ele, castelele vazute de mine in Cehia palesc cu siguranta!
daca imi permiti cateva mici completari:
- castelul Neuschwanstein, nu numai ca are o miniatura la Disneyland, este castelul care apare in genericul filmelor Disney
- ducele respectiv a fost declarat nebun din alte pricini, de fapt el a fost gasit inecat alaturi de doctorul sau personal, care se pare ca era si amantul sau
un review foarte bun, pacat ca a trebuit sa vedem ca meltenismul a trecut granitele tarii si asta cu cateva zeci de ani in urma! felicitari!
Multumesc pentru aprecieri iar lui Piti si RECUL si pentru completari
Ca un sfat (acum depinde de fiecare): am regretat vizitarea interiorulul castelului Neuschwanstein! Vazand frumusetea dumnezeiasca (asa cum spunea si Michi) a peisajului in care este asezat castelul am crezut ca si interorul e pe masura. Am asteptat 1 ora si jumatate in aprilie (vara se asteapta mult mai mult) am dat 9,4 euro, parca, pe care i-am regratat amarnic. Tot interiorul castelului a fost surprins in cele cateva poze postate aici de Michi. Atat e de vizitat: 3-4 camere! Priviti pozele si considerati ca l-ati vizitat! Mi s-a facut brusc dor de Peles. Interiorul Pelesului e muuuuult peste interiorul Neuschwanstein -ului (parerea mea). Din cele 40 de minute dedicate vizitarii castelului, cam jumtate se pierd pe coridoare asteptand ca grupul de dinainte sa se indeparteze. Asadar: vizitati Neuschwanstein pe dinafara, faceti poze (oricum e cea mai fotografiata cladire din Europa), bucurati-va de peisaj, insa pastrati cei 9,4 euro pentru vizitarea Pelesului!
Nici eu nu am vrut sa platesc pentru vizitarea castelelor pentru ca mi se parea destul de mare suma, aproape 20 de euro pentru amandoua castelele de persoana, asta dupa ce m-am iritat putin cu plata parcarii, 5 euro, dar am primit un argument extrem de solid din partea sotiei: "Ba da, intram!! ". Intr-adevar, nu merita pe interior, dar ce poti vedea pe exterior iti infrumuseteaza sufletul: peisaj de basm.
Acum, sincer, chiar mi-ar fi parut rau sa ajung pana aici si sa nu intru, da-i incolo de bani.
Ceea ce merita intr-adevar sa vezi in interior sunt celelalte doua castele din regiune, Linderhof si Herrenchiemsee.
Va recomand sa va cazati la pensiunile din zona, nu neaparat la poalele Castelelor, unde gasiti cazare cam la 40 de euro pe noapte.
Daca vrea cineva sa faca o vacanta prin Bavaria cu masina proprie, ii pot da niste sfaturi referitoare la cum sa il coste cat mai putin excursia 07XXXXXXX
Numarul de telefon de mai sus a fost editat, pentru ca publicarea lor este contrara politicii site-ului; aveti posibilitatea sa folositi mesajele personale pentru contact.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Wieskirche (monument UNESCO) plus Füssen (un frumos orășel medieval) minus niște castele... — scris în 31.05.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Castelele regelui Ludwig al II-lea al Bavariei — scris în 22.11.17 de RoxanaGRS din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Castelele de vis ale unui rege de poveste — scris în 13.06.11 de doina_c24 din PLOIEşTI - RECOMANDĂ