Un loc pentru suflet, dar și papilele gustative se bucură :)

TIPĂREȘTE

Viața unora dintre noi s-a transformat, în ultimii ani, într-o adevărată nebunie. Nu e doar senzația mea, vorbesc cu mulți alții și de multe ori primesc același feedback. Timpul zboară într-un vârtej amețitor, „aci e luni, aci e vineri”, de-abia trece Crăciunul, că deja trebuie să ne pregătim de Paști, numai bine ce-a intrat copilul la grădi, că deja s-ar cuveni să-i pregătim lada de zestre????... Muncim mult mai mult decât ar fi rezonabil, suntem mereu în tensiune, pe fugă, ne considerăm norocoși când apucăm să ne vedem casa la lumina zilei... Că nu așa ar trebuin să stea lucrurile și că totul e o nebunie – asta e cert și tot atât de adevărat e că avem posibilități limitate de a o controla. Printre ele – micile sau marile vacanțe... În ceea ce mă privește, dacă nu mi-aș impune să pun frână din când în când, dacă n-ar fi aceste bine-venite ruperi de ritm, cu siguranță sănătatea mea mintală ar avea (mult mai mult) de suferit!

Azi o să vă povestesc despre un loc minunat, pe care l-am descoperit întâmplător pe la începutul verii de trecu. Îl am de mult notat pe unul din primele locuri la capitolul „restanțe turistice demne de a fi împărtășite” și poate că ar mai fi așteptat puțin dacă nu m-ar fi zgândărit schimbul de ecouri din recentul articol al lui @Robert, referitor la cât merită să cheltui (sau nu) cu o cazare bună în România. Pentru că, vă spun din start, locul cu pricina nu-i ieftin deloc! Dar e frumooos... și romantiiic... Așa că eu vă povestesc și voi hotărâți ce și cum.

E vorba de Casa Timiș și se află în Chițorani, la 12 km de Ploiești. Probabil că unii știu că-s născută în Ploiești, mama încă locuiește acolo și atunci o să vă mirați: ce caută @crismis să se cazaze la 2 pași de casa natală?! Hmm... Relaxare! Locuri deosebite, care spun povești!... Asta caută; oriunde.

În vara lui 2018, făcusem o rezervare pentru 2 zile într-un alt loc, nu departe, dar am fost anunțați ulterior despre un eveniment la care era musai să participăm fix în acel week-end, așa că a trebuit să anulez. După aproximativ un an am încercat să rezerv din nou, însă n-am mai găsit liber. În schimb, am dat de Casa Timiș, un new entry pe booking la acea dată și, de la prima poză de prezentare, am știut că el va fi alesul! :) Pentru confirmare, i-am căutat adresa virtuală (www.casatimis.ro) și iată ce am citit acolo: „... Aici timpul se scurge diferit. Liniile ceasului sunt luni și ani, nu ore și minute. Nimic nu te grăbește. Cauți în tine cuvinte să descrii ceea ce simți și nu găsești. Simțurile îți sunt treze și imaginația provocată. Îți vin în minte momente boeme românești pe care le-ai văzut doar în poze...” Categoric, pe mine mă așteaptă locul ăsta! :)

Casa este un vechi conac boieresc construit în 1925 în stil neoromânesc (se recunoaște ușor amprenta școlii renumitului arhitect Ion Mincu), în mijlocul unei podgorii. Naționalizat de comuniști, a fost retrocedat în 2008; în 2015 a intrat în circuitul turistic, pentru ca 3 ani mai târziu să fie cumpărat de actualii proprietari, împreună cu 5 ha de vie adiacente. Oamenii au investit din greu, au restaurat casa în cele mai mici detalii, au construit un modern drum de acces, parcare, au extins podgoria și... lucrurile încă sunt în plină desfășurare, după cum aveam să constatăm și noi la fața locului.

Spațiile de cazare constau în 7 camere duble și 3 apartamente. Oaspeții își pot delecta simțurile cu delicate meniuri gourmet, preparate de 2 chefi renumiți și servite în cele 2 restaurante (care între timp se făcură 3) sau, când vremea permite, pe terasa exterioară, capacitatea totală depășind 500 de locuri. Există și un cort în vecinătate, destinat diferitelor evenimente private. Am citit că ar fi și o sală de conferințe, dar nu mi-a ieșit în cale cât am stat acolo, nici eu n-am căutat-o ????.

Am rezervat așadar o cameră dublă cu balcon (nu toate au) pentru 2 nopți, la început de iulie, pentru 357 ron pe noapte, cu mic dejun inclus. Am pornit de acasă vineri după serviciu, urmând traseul bine-cunoscut: Galați – Brăila – Buzău – Mizil. În Chițorani am cotit-o dreapta și apoi, ghidați de GoogleMaps, am ținut drumul tot înainte până în dreptul bisericii Sf. Stelian, pe care am ocolit-o spre dreapta. În doar câteva minute treceam poarta domeniului Casa Timiș și parcam la umbra vechiului conac.

Prima impresie a fost extrem de plăcută, așa cum mă și așteptam. Parcarea este spațioasă; deși aproape goală când am ajuns noi, avea să se umple sâmbătă, când conacul a găzduit două evenimente, iar mașinile care n-au mai încăput au fost „depozitate” pe drum, în apropierea intrării. Casa este văruită în alb, decorată cu filigranuri de inspirație brâncovenească, acoperișul cărămiziu în mai multe ape, pridvoarele împodobite cu ghivece cu mușcate roșii, intercalate între coloanele scurte, delimitând arcade.

Aleile sunt frumos pietruite, spațiile verzi îngrijite, de jur împrejur sunt instalate lămpi solare, care seara pun în valoare foarte frumos întregul decor. Pe pajiște, chiar la intrare, te întâmpină doi ogari de bronz, ce par că păzesc domeniul. Cele două intrări în casă sunt acoperite cu covor roșu și decorate cu vase cu flori și tufe de lavandă.

Am urcat primul rând de trepte, bănuind că ne vor duce la recepție (și n-am greșit deloc). Ne-a întâmpinat o domnișoară zâmbitoare, ce purta o ie foarte frumoasă, cusută cu frunze de viță și boabe de struguri, în culori vii (aveam să remarcăm mai apoi că toți angajații purtau „uniforme” asemănătoare). Formalitățile de cazare au durat câteva minute, nu mai țin minte dacă am completat sau nu bine-cunoscutul formular; am primit cheia camerei 5, pe care ni s-a spus că o vom găsi la primul etaj.

Am aruncat un ochi în jur, mi-a plăcut decorul (deși oarecum îl știam din pozele de pe net). În dreapta era intrarea în restaurant (am lăsat explorarea lui pentru mai târziu), în stânga barul și un lobby uriaș, cu destinație certă de relaxare, judecând după fotolii, canapele și măsuțe. M-a încântat stilul retro, mobilierul îmbrăcat în piele, patefonul, pernuțele decorative, imprimeul cu floricele al perdelelor împodobind ferestrele uriașe, plantele verzi, candelabrele. Intim, princiar, cu mult bun gust!

Am urmat scările ce pornesc din acest lobby, spre a ne accesa camera de la primul nivel. Decor minimalist pe coridor – parchet laminat deschis la culoare, câteva tablouri, o păpușă pe un mic suport filigranat. Caloriferele sunt ascunse în spatele unor măști din lemn și din loc în loc sunt amplasate stingătoare de foc.

Același stil și aceeași grijă pentru detalii aveam să le găsim și în camera ce ne-a fost repartizată. Ușa se dechide cu ajutorul unei cartele magnetice, la fel alimentarea cu electricitate. Holul conține un cuier cu oglindă. În stânga se intră în baie, în față se face camera, ce se termină cu balcon. Camera e ușor mansardată în zona de dormit, în care sunt amplasate cele două paturi twin alipite. Câte o noptieră de-o parte și de alta și câte un corp de iluminat deasupra, fixat în perete. Saltele de calitate excelentă, așternuturi din bumbac alb, cuverturi ușor gofrate, asortate cu pernuțele decorative și cu tapetul din spatele tăbliei paturilor.

Pe peretele opus, un suport de bagaje, un dulap-servantă (jos, în spatele ușilor, am găsit ascuns răcitorul plin cu tot felul de băuturi și gustărele, iar în partea de sus era încastrat televizorul), un coș de gunoi și un birou cu scaun și cu oglindă. Pe birou, o tăviță de lemn cu 2 pahare și o prăjitură ambalată, personalizată cu sigla conacului, precum și mapa de prezentare, cu informații despre hotel, despre serviciile oferite, recomandări de petrecere a timpului liber în zonă. Alte două corpuri de iluminat încadrează oglinda de deasupra biroului. Vis a vis, se află un dulap în două uși, cu spațiu pentru umerașe și cu rafturi; pe unul din ele am găsit o pilotă de rezervă.

Tot mobilierul e alb, decorat cu mici ornamente care amintesc boabele de struguri și frunzele de viță-de-vie. Ici-colo sunt tot felul de obiecte decorative – nimicuri fermecătoare, precum tablouri cu mesaje motivaționale, mici vaze cu flori, bețișoare parfumate. Perdelele albe, simple, acoperă ferestrele micuțe, estompând puțin lumina ce pătrunde de afară și făcând camera mai degrabă întunecoasă. Draperiile sunt croite din același imprimeu înflorat precum cele din lobby, asortate cu covorul de lână din fața patului. Aparatul de aer condiționat e montat deasupra dulapului; nici nu mai țin minte dacă a fost nevoie să-l pornim.

Mi-a plăcut foarte mult balconul! Un spațiu nu prea mare, dar plăcut și intim, separat complet printr-un paravan de lemn traforat de cel învecinat. De asemenea, stâlpii de lemn sunt sculptați în manieră tradițională și întreaga suprafață exterioară dublată cu un fel de folie groasă, transparentă, de plastic (în ideea de a proteja de vânt, cred; noi am prins vreme excelentă, așa că am desfăcut-o și am lăsat să pătrundă aerul cald de vară). Am avut pe balcon două fotolii de ratan dublate cu perne groase, foarte comode și o măsuță.

Ca priveliște – dădea fix spre cortul destinat evenimentelor. În prima seară nu ne-a deranjat nimeni, dar sâmbătă am prins nuntă (de fapt, două nunți, mai era una în restaurantul de jos). Am admirat din balconașul nostru toaletele elegante ale doamnelor și, în general, am urmărit, vrând-nevrând, bună parte din petrecere. Dacă tot n-am putut dormi, ne-am apucat să dansăm și noi sus, în balcon și ne-am distrat copios; unde mai pui că și gratis! :) Cam după 1 noaptea au dat sonorul mai încet și am reușit să adormim. Din restaurantul de la parter n-am auzit nici musca.

Baia e și ea mansardată pe o parte și dotată cu tot ce trebuie. Chiuveta este încastrată într-un blat, pe care am găsit un recipient cu săpun lichid, pahar pentru periuțele de dinți și 2 coșulețe cu tot felul de consumabile: flaconașe cu șampon, gel de duș, balsam de păr, loțiune de corp, săpunele solide, căști de protejat părul, tampoane demachiante, până și pilă de unghii am avut! O oglindă cu dimensiuni generoase deasupra chiuvetei, într-o parte uscătorul de păr, în cealaltă oglindă-lupă. Prosoape albe, de bumbac, de vreo 3 dimensiuni, atârnând pe suporți metalici. Toaletă, coș de gunoi, hârtie igienică, o cădiță de colț. Și halate de baie am avut, și papuci din frotir. Răsfăț, ce mai!

Mâncătoria

Citisem câte ceva despre delicioasele preparate culinare gătite la conac, așa că eram nerăbdători să le testăm și să ne facem propria părere. Oricum, aproape că se făcuse ora cinei????... Așa că după ce ne-am luat camera în primire, am coborât și am fost îndrumați spre restaurantul de la parter sau spre terasa exterioară. Am ales terasa, desigur, iubim spațiile deschise! (Am aruncat doar o privire în restaurant, preț de câteva fotografii și cât să remarcăm decorul elegant, în nuanțe naturale, cu mici accente coloristice).

Terasa are și ea mai multe secțiuni; o parte din mese sunt chiar sub cerul liber, altele protejate de niște umbrele uriașe și încă vreo câteva, chiar în capăt, acolo unde încep rândurile de vie, sub o copertină; asta avea să devină zona noastră preferată, aici am cinat în ambele seri și tot aici aveam să ne savurăm cafeaua dimineața.

Am fost preluați imediat de un tânăr amabil, care ne-a aranjat masa cu tot ce trebuie, ne-a adus meniurile, cel de mâncare și cel de băuturi, și ne-a lăsat să le răsfoim. În primul am remarcat mai multe secțiuni: aperitive (care aici se cheamă „începuturi”), supe și ciorbe, pește, „specialitățile șefului bucătar”, „bunătăți la cramă”, „din cămara noastră”, garnituri, salate, meniuri pentru copii, „dulce și bun”. Nu sunt foarte multe preparate, dar nici puține și fiecare este însoțit de o scurtă descriere, eventual de o recomandare de vin potrivit. Spre exemplu: zacuscă = cu miros de toamnă la țară, zacusca noastră din legume coapte imediat după recoltă este un fel de grădină în farfurie. Sau: pastramă de berbecuț = marinată îndelung cu mirodenii proaspete și-adusă de același baci dibaci. Prețuri medii spre mari.

Pagini separate sunt alocate poveștii vinurilor Casa Timiș, obținute din podgoriile proprii. Viei inițiale, din apropierea casei, de numai 5 ha, i s-a adăugat ulterior o alta mai mare (40 ha), situată la câțiva kilometri depărtare, pe dealurile însorite ale Cepturei. Acolo se cultivă soiuri precum Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Fetească Regală, Tămâioasă Românească, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Chardonnay, Shiraz și Merlot, din care se produc vinuri roșii, albe sau roze – „robuste și parfumate, aromate și delicate”. Vinul Casa Timiș se maturează mai apoi în celebrul tunel „Izvor” din Sinaia, „unde energetica muntelui, temperatura constantă și umiditatea controlată ajută la conservarea și învechirea vinului”.

Tati a poftit niște coaste de porc caramelizate, iar eu miel cu sos de mentă și legume. De băut – desigur, o Fetească Neagră Casa Timiș????, alături de o sticlă de apă „cu bulbuci”. Am primit repejor băuturile, vinul a fost transferat din sticla originală într-un recipient special, foarte larg la bază și cu gâtul foarte îngust, și lăsat „să respire” câteva minute înainte de a ne fi turnat în pahare. Am primit și un coș cu pâine prospătă asortată: albă, intermediară, simplă sau cu ceapă sau smochine, precum și două boluri mici, o cremă de brânză într-unul, unt frecat cu ierburi, usturoi și sare în celălalt. Bu-neee! Doamne, ce bine au picat!...

Până am primit restul mâncării, am avut timp să explorez un pic domeniul și chiar să fac câțiva pași printre rândurile de vie. Soarele se pregătea de-acum de culcare, cei câțiva norișori se coloraseră în roz; via încă tânără, de un verde crud, părea că respiră prin toate frunzele ei stelate, hrănind boabele micuțe, viitoarea licoare magică...

Coastele au venit – previzibil – acoperite cu o mâzgă lipicioasă și dulce și însoțite de cartofi aurii. Mielul însă mi-l imaginam altfel: copt în cuptor, stropit cu un sos verzui, cu aromă înțepătoare și răcoroasă. Semăna mai mult cu o tocăniță: 2 bucăți generoase de pulpă fragedă înotând într-o mare de sos, alături de câteva biluțe de morcovi, cartofi și țelină; am presupus că cele câteva zdrențe verzi ar fi frunzele de mentă, dacă mă străduiam chiar puteam percepe gustul specific! :) Nu vreau să credeți că am fost dezamăgită, mâncarea mi s-a părut delicioasă, doar că pur și simplu mă așteptam să arate altfel!

Nu prea suntem noi cu dulcele, dar de data asta ne-a mâncat și-am zis să luăm și o porție de desert, s-o împărțim. Am ales „Visul unei nopți de vară”, că se asorta cu situația????. Ei, bine, nu ne-a plăcut deloc! Am luat o linguriță, am mai luat una pentru convingere și gata. Tati la fel. Un pic de pandișpan, muuultă frișcă vegetală (bleah!), sirop de vișine și câteva firimituri de nucă deasupra. Deci cu dulcele o cam dădurăm în bară. Poate n-am ales noi ce trebuia, dar tot n-am înțeles ce căuta frișca sintetică într-un loc cu asemenea pretenții! Și într-o prăjitură de 38 ron! :( 286 ron „amenda”, am pus-o pe cameră, am strecurat o mulțumire amabilului ospătar.

În seara următoare, am luat-o de la capăt. Iar apă minerală, iar pâine cu smochine, iar unt și cremă de brânză din partea casei... De data asta, am virat pe Cabernet Sauvignon, mușchiuleț cu hribi pentru mine și piept de rață cu sos de piper pentru Tati, precum și o porție de ratatouille de șeruit, în loc de salată. Alt apus, și mai frumos decât primul! În plus, locul mult mai animat, era sâmbătă seara, terasa exterioară era plină de lume (mulți ploieșteni), o mică formație cânta live, fără nicio legătură cu cele două evenimente despre care am pomenit. Mâncarea fără cusur, și ca prezentare, dar mai ales ca gust. 297 ron, tot pe cameră.

Micul dejun

În prima dimineață, am fost îndrumați în crama de la demisol; restaurantul de sus era în proces de primenire pentru nunta pe care urma s-o găzduiască. Întrucât în afară de noi mai era doar o masă ocupată, am fost serviți tip „meniu fix”. Am primit mezeluri (salam, șuncă presată, tobă), brânzeturi (telemea și cașcaval), măsline și legume (roșii, ardei, castraveți). În plus, unt, gem, miere, pâine și produse de patiserie, ceai sau cafea. N-am putut mânca tot.

Duminică dimineață însă, fiind toate camerele ocupate, au servit micul dejun în restaurant, sub formă de bufet suedez. Oferta a fost asemănătoare, dar ceva mai bogată decât în ziua precedentă. Am avut, în plus, prosciutto crudo, șunculiță afumată, somon afumat, brânză topită, zacuscă, icre, fructe uscate (caise și stafide) și proaspete (struguri, felii de portocale și grapefruit), compot de piersici. Produse de calitate și în cantități suficiente.

... După cea din urmă cafea savurată pe terasa de sub copertină și o ultimă plimbare printre rândurile de vie, ne-am adunat micul bagaj și am coborât la recepție, unde am găsit aceeași domnișoară drăguță care ne întâmpinase. Am achitat cu cardul contravaloarea cazării și a celor două cine, aproape 1300 ron. (V-am zis că nu-i ieftin... Dar eu nu regret niciodată banii cheltuți pentru menținerea „neuronului” pe linia de plutire...) Ne-am luat rămas bun de la gazde – cu regret că mica noastră vacanță a fost atât de scurtă, dar cu bucurie, că a fost intensă, relaxantă și plină de învățăminte totodată.

A propos de asta, cred că vă interesează cam ce-ar fi de făcut prin zonă, în afară de drumeții prin vie, mâncat sofisticării și băut vin. Acum, depinde pe cine-ntrebați... Dacă-i întrebați pe cei de la conac, o să vă spună așa: „Casa Timiș este situată în apropierea Drumului Vinului din Prahova, un traseu care urmează un segment dintr-un drum al vinului folosit de demult de negustorii romani.” Așadar, pot să organizeze, dacă-i rugați, vizite la cramele din Dealu Mare, toate aflate la distanțe relativ mici de Casa Timiș, între 22 și 40 km (Budureasca, Licorna, S.E.R.V.E. Ceptura, LacertA, Domeniile Săhăteni, Domeniile Blaga). De asemenea, vă pun la dispozițe biciclete cu care să colindați dealurile vecine sau unelte pentru pescuit (Lacul Pleașa, aflat la 10 km, având aceiași proprietari, e dotat cu tot ce trebuie: căsuțe, pontoane, curent electric, parcare amenajată și păzită).

Dacă mă-ntrebați pe mine, ce am făcut noi sâmbătă și duminică... În general, intenția a fost să părăsim drumul principal, să căutăm locuri autentice, pline de farmec rural; și am găsit câteva. Primul popas l-am făcut la Mânăstirea Vărbila, străvechi lăcaș de cult ce l-a găzduit cândva pe însuși voievodul Mihai Viteazul și unde am beneficiat doar noi doi de o adevărată lecție de istorie și patriotism din partea custodelui! Vă invit din inimă să nu ocoliți acest loc, e absolut minunat! Pe urmă am vrut să salutăm și Mânăstirea Jercălăi, însă biserica veche de lemn am găsit-o înconjurată de schele, în plin proces de restaurare. În Urlați, am reușit să vedem însă Foișorul Bellu și Conacul Bellu, două mici muzee care așteptau de mult pe lista noastră; ne-au plăcut mult, inclusiv explicațiile ghidelor, dar m-a enervat faptul că n-am avut voie să facem poze în interioare:(.

În Ceptura, am nimerit întâi, nu știu cum, în cimitirul bisericii Sf. Apostoli, plin de cruci foarte vechi de piatră, am defilat fascinată prin fața lor. Pe urmă, tot căutând un loc unde să mâncăm, dădurăm de... altă beuturie: Cramele Rotenberg! Doamna de acolo se pregătea să primească un grup în scop de degustare, dar și-a rupt câteva minute să ne prezinte oferta; drept mulțumire, am cumpărat câteva sticle și o carte cu descrierea cramelor din România. Tot în Urlați ne-am întors să mâncăm, simplu și ieftin, la terasa Restaurantului Dealul Mare, chiar în centrul localității.

Au mai fost să fie Mânăstirea Apostolache și Mânăstirea Ianculești, ultima clădită într-un decor de vis. Mai trecusem eu pe listă niște biserici vechi de lemn, dar le-am lăsat pe altădată, n-aveam stare să scotocim după ele prin cine știe ce coclauri... Ne-am abătut spre Vălenii de Munte, și aici vom reveni cândva, mai ales pentru Muzeul Memorial Nicolae Iorga și pentru Muzeul Văii Teleajenului.

Duminică, după ce am plecat de la mama, am dat o fugă până în Filipeștii de Târg; ruinele Palatului Cantacuzino au fost o surpriză, nu știusem de ele. Vizita la Conacul Pană Filipescu ne-a produs multă bucurie, și aceasta fiind o dorință mai veche, în sfârșit împlinită.

Cam asta am făcut noi, dar mai sunt multe de făcut și de văzut în zonă. Păi numai în Ploiești câte muzee interesante...

Gata, m-am lungit cam mult, sper că ați înțeles ideea! :) Nouă ne-a plăcut foarte mult la Casa Timiș, cât pe ce să facem și Revelionul la ei! ;)... Între timp am înțeles că au terminat cel de-al treilea restaurant, Terasa dintre Vii, era șantier când am fost noi, eram aproape siguri că va deveni piscină. Mda, le-ar prinde bine o piscină... Că veni vorba, chiar ieri am descoperit încă un loc drăguț prin zonă, are și piscină... Abia aștept să-i vină rândul! :) Până atunci, vă invit să nu ocoliți Casa Timiș, măcar preț de-o cafea sorbită pe terasa de sub copertină...

---

VIZUALIZĂRI: 3836 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI