Drept la replică
Desi nu este primul comentariu negativ, consider ca, referitor la articolul doamnei din Brasov ar fi necesare cateva precizari, si anume:
1. Dupa cate stiam, sosirea urma sa se faca cu vaporul, adica in jur de ora 17.30, ora pana la care camerele ar fi fost pregatite. Daca am fi fost instiintati referitor la sosirea mai devreme, am fi reusit probabil sa pregatim camerele in timp util, desi abia de eliberasera in acea dimineata, si sunt necesare mai multe ore pentru curatenie. In orice unitate de cazare exista un decalaj intre ora de check-in si cea de check-out exact din acest motiv.
2. Cafeaua este 3.5 lei (exact atat era si anul trecut), si nu intra in pretul cazarii, chiar daca - dupa cum precizeaza autoarea articolului - in alte locuri asa se practica. La noi, este inclsa doar in micul-dejn. Intrucat nu era vorba despre mic-dejun, doamna de la bucatarie a informat turistii ca este contra-cost, corect dealtfel.
3. Intr-adevar, cu cina s-a intarziat cca jumatate de ora, insa ne-am cerut scuze si am explicat atunci si de ce: desi meniul planificat era peste prajit cu cartofi taranesti, turistii au solicitat ca garnitura cartofi prajiti, iar prepararea a 13 portii de cartofi prajiti necesita mai mult timp. Fiind vorba despre un grup mare, am intentionat sa aducem portiile simultan, insa, cand doamna ne-a "rugat" sa aducem mancarea pentru copii s-au adus imediat portiile deja preparate. Imi amintesc foarte bine si ca mi-am cerut scuze pentru intarziere, si ca un domn din grupul respectiv a spus ca mancarea a fost foarte buna, exceptand intarzierea. Oricum, intre timp bucatareasa s-a schimbat, cea de acum are deja 10 ani de experienta pe o pozitie similara intr-o alta pensiune.
4. Referitor la vapor, turistii respectivi ar trebui sa-si aminteasca faptul ca erau in plin sezon, cand biletele se cumpara cu o zi inaintea plecarii vaporului. Intrucat nu stiusera ca trebuie sa cumpere bilete, era posibil sa nu mai gaseasca locuri, de aceea m-am oferit sa ii ajut, in sensul de a-l ruga cu comandant ca, in situatia in care este posibil, sa ia intreg grupul de 13 persoane, urmand sa isi cumpere biletele pe pasager, daca nu mai puteau cumpara de la casa de bilete.
5. Plata s-a facut in seara dinaintea plecarii, la o ora tarzie, asa ca am rugat turistii sa intre dimineata in bucatarie si sa ia factura de pe masa. Oricand doresc, pot veni la pensine pentru ridicarea facturii, nu consider ca am obligatia sa le-o trimit prin posta asa cum au solicitat ulterior.
Ma surprinde faptul ca un astfel de comentariu apare la un an dupa incheierea sejurlui, insa imi amintesc perfect situatia si grupul, pentru ca extrem de putini turisti pleaca nemultumiti de la Casa Spiritul Deltei, dupa cum se vede si din celelalte comentarii. un turist multumit poate nu va scrie un comentariu pozitiv, insa cu siguranta unul nemltumit va posta un comentariu negativ.
Trimis de Spiritul Deltei in 13.07.14 08:23:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SF. GHEORGHE [TL].
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Spiritul Deltei); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.89820900 N, 29.59286400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Spiritul Deltei: AmFostAcolo salută şi încurajează hotărât drepturile la replică - mai ales cele decente şi echilibrate precum cel de mai sus.
Doar ascultând AMBELE puncte de vedere, ale ambelor părţi implicate ne putem face, cu toţii - şi în primul rând turistul-client, interesat într-o eventuală alegere "aici" - un punct de vedere mai apropiat de "realitate" (realitatea e întotdeauna percepută subiectiv, posibil în mod diferit de individualităţi diferite)
-
Profitând, prompt, de ocazie -:@Spiritul Deltei: am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX: Mi se pare fair-play incurajarea dreptului la replica.
Critica mea se vrea una constructiva, abordarea turistului in zona aceea lasa mult de dorit.
Dar, cu critici la cele rele si incurajari la cele bune... cine stie... ?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Recomand cu căldură — scris în 27.10.22 de Niki1 din FETEşTI [IL] - RECOMANDĂ
- May.2021 O super locatie: versatilă si frumoasa — scris în 06.06.21 de fb119940 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Evadare in Delta, dar si putina mare... — scris în 29.06.15 de Stefania15 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2014 O evadare in relaxare — scris în 09.06.14 de Monte02 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Constructie frumoasa, servicii defectuoase — scris în 08.07.14 de Mondenii din BRAșOV - nu recomandă
- Aug.2013 Familiar si realmente peste asteptari — scris în 03.09.13 de reallifehunter din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Jul.2013 A fost foarte bine — scris în 19.08.13 de oliopepe din PARIS - RECOMANDĂ