GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De ani de zile trecem prin Sighisoara in drumurile noastre dese spre Baia Mare, dar fiind la jumatatea drumului din Bucuresti, niciodata nu ne-am oprit. Cu cateva luni in urma am hotarat sa facem intr-un final un citybreak de doua zile aici, astfel alegand pentru cazare Casa Savri in luna August 2017.
In favoarea alegerii au fost apropierea de Cetate, notele calatorilor de pe Booking si site-ul proprietatii. A fost una dintre extrem de putinele alegeri EXCEPTIONALE facute in ani de zile de calatorii la noi in tara.
Pensiunea este localizata cum nu se poate mai bine, la baza Cetatii, alaturi de doua parcari foarte largi, dintre care una, cea in care am intrat noi este gratuita fiind in fapt improvizata pe un teren viran la nici 50 de metri de locatie.
De cum intri realizezi ca ai facut cea mai buna alegere. Calmul, linistea, mirosul, ambientul, toate iti transmit intantaneu mesajul: gata, am ajuns si acum incepe o vacanta perfecta!
Se remarca exceptionala atentie pentru detalii si curatenia impecabila. Totul, dar absolut totul este la locul potrivit, armonios gandit si aplicat, de un bun-gust cum rar am intalnit la o locatie de cazare fara rang de hotel. Absolut nimic nu te agreseaza nici vizual, nici sonor, nici olfactiv, nici macar disponibilitatea si serviabilitatea personalului, care este de un calm...
Curtea interioara este foarte linistita, umbroasa si imbietoare la a sta si savura o bautura preferata, de a sta la o vorba pana noaptea tarziu.
Camerele sunt EXACT cum arata pe site-ul proprietatii si intrec asteptarile, cum am mai spus, in materie de bun-gust si curatenie. Baile sunt spatioase, dotate dupa ultimele standarde, dar iti lasa o senzatie de bine, de vechi de buna calitate, de vremuri bune, de lux. Desi totul este functional conform normelor moderne, ambientul general este rustic, cu decoratiuni si mobila veche, reconditionata, paturile confortabile.
Trebuie sa mentionez ca noi am ocupat doua camere, una la primul nivel, cealalta la mansarda, asa ca pot confirma calitatea constanta a lor. Nu miroase deloc a vechi, dar nici a hotel... miroase a tuberoze, intreaga locatie fiind ornata din loc in loc cu vaze pline cu aceste flori aduse direct de la producatorii din Hoghilag, comuna din apropiere, unde toti fermierii cultiva campuri intregi de tuberoze. Stiam deja despre asta pentru ca exact cu o saptamana inainte avusese loc prima editie a Festivalului tuberozelor, acolo in Hoghilag, la care nu am putut ajunge.
Prin preturile practicate, proprietatea isi filtreaza clar clientii, asta in favoarea senzatiei de liniste si calm, atat de necesare si dupa drumul lung pana acolo, dar si dupa vizitele agitate in Cetate sau in imprejurimi, in Podisului Hartibaciului.
Personalul este calm, amabil-natural si foarte saritor in a te informa despre ce si cum poti face in toata regiunea, nu numai in Sighisoara, furnizandu-ti documentatie si sfaturi.
Casa Savri nu serveste decat bauturi si micul-dejun. Nu au capacitate de restaurant pentru servirea altor mese, dar fiind practic la "poarta Cetatii" nu ar trebui nimeni sa aiba probleme in acest sens. Mai mult, pe terasa superioara, exista facilitati de gratar zidit pentru cei care doresc sa petreaca serile la mesele cu umbrele largi aflate acolo sus.
Faptul ca din interiorul locatiei, din curte, se urca direct in Cetate, este inca un plus major, daca mai era necesar. Inclusiv seara, la intoarcere, dand telefon la receptie, ti se deschide poarta de sus si cobori direct in gradina.
Alaturi de Veseud 11, despre care am scris in Iunie 2017, Casa Savri este pentru mine inca o confirmare ca zona cunoscuta ca Podisul Hartibaciului, sau centrul tarii, incepe sa devina un pol puternic si valabil de turism autentic de foarte buna calitate.
Multimea obiectivelor de vizitat, a zonelor superbe, a traditiilor, a satelor sasesti, a atractiilor in general, este covarsitoare si pot umple cu usurinta cateva zile, daca nu chiar o saptamana intreaga de turism si relaxare reale.
Trimis de georgetoader in 15.08.17 11:59:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS].
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (georgetoader); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.22057000 N, 24.79443100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Adresa: Str. Morii nr. 17 Sighisoara
[...]
www.casasavri.ro
office@casasavri.ro
www.facebook.com/casasavri
Locatia: 46°13'14.1"N 24°47'40.0"E
46.220570,24.794431
Mutat în rubrica "Casa Savri, SIGHIȘOARA [MS]" (nou-creată pe sait)
--
Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.
Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate.
--
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 84&ridAnt=80668
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)