GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bună seara tuturor.
Am fost un week-end în martie, teambuilding, aproximativ 25 de persoane. Cazarea s-a făcut repede, vineri după ora 19; iar camerele din corpul B curate și călduroase. Hotelul are 3 stele, 2 corpuri, și vreo 90 locuri de cazare (camere duble și apartamente). După primirea camerei și puțină acomodare, am coborât în crama-restaurant, unde, în ciuda aglomerației am fost serviți prompt; recomand mâncarea, foarte variată și convenabilă ca și preț.
Despre mâncare pot spune că este foarte bună, hotelul oferă cazare cu mic dejun inclus (ceai sau lapte, pâine de casă și două variante care se schimbă zilnic). Mie unul mi s-a părut slăbuț în primă fază dar ulterior s-a dovedit a fi ok, adică a fost suficient până la prânz dar am avut și o pauză de cafea intre mese. Pentru masa de prânz ciorbe foarte bune, gustoase și bogate, felul doi la fel, porții suficiente iar la desert ai de unde alege. Ca și o paranteză, în prima seară s-au comandat vreo 10 porții de ciolan afumat cu fasole, și pentru că nu aveau, am comandat pentru seara următoare (după degustarea ciolanului cu fasole) un total de 15 porții. Peste zi (a doua zi) s-a cazat un grup de 5-6 japonezi, cred, iar seara la masă stăteau în spatele nostru și unul dintre ei, după ce s-a chinuit omul să dea comanda (vorbea puțin românește) a observat că ne erau aduse platourile cu ciolan și aproape instantaneu a chemat ospătarul și a schimbat comanda. Ideea este că acești turiști sunt foarte receptivi la mâncarea noastră și deși meniul avea poze nu au fost atrași, probabil nici personalul nu știe să recomande unui turist ceva mai special. Colac peste pupăză bucătăria nu mai avea ciolan. Din nou!
Scuze celor care le-am făcut poftă, nu mai povestesc despre măncare; totuși sunt convins că niciodată nu se pot îndeplini dorințele tuturor.
Având în vedere că a fost un teambuilding, am avut puțin timp liber pentru ștrandul termal din dotarea hotelului. Cea mai faină senzație, în martie, la 11 noaptea să stai în piscina caldă cu o bere sau un pahar de vin în mână sau să te relaxezi pur și simplu. Chiar dacă era martie și era rece afară, erau ceva oameni acolo, apa termală foarte bună și caldă, totuși în sezon, recomand vizita în timpul săptămânii, nu în week-end. În cameră găsiți halate pentru piscină, nu uitați papucii de baie.
Ca și dotări ale camerei, aer condiționat, minibar (bere, apă, sucuri - contracost), lcd; iar la toaletă găsiți săpun și gel de duș Despre căldură și apă caldă nu vă faceți probleme aici sunt din belșug, probabil de aici rezultă și aceste prețuri.
Sala de ședințe se incadrează în standarde, nici o problemă, din contră, acolo este o masă de tenis (ping-pong) care a fost folosită de colegii care nu au coborât la piscină.
Una peste alta hotelul oferă condiții bune spre foarte bune, zic eu, mai știu că în sezon sunt probleme din cauza numărului mare de turiști. Iar prețurile din această perioadă sunt decente.
Cam atât despre hotel, o singură părere de rău, nu am făcut poze; în schimb, pot confirma că pozele de pe afa corespund cu realitatea.
Toate bune și frumoase la toată lumea.
Trimis de nickname77 in 23.05.13 21:36:13
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nickname77); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.27322500 N, 24.31271000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster: Nu este bine deloc. Acolo este Căciulata, intrarea de pe centură. Hotelul este în Călimănești, prima clădire mare pe dreapta cum vii dinspre Sibiu. Ca și punct de reper pe harta „voastră„ este grupul de clădiri dinaintea mănăstirii Cozia (pe stânga) respectiv Bolnița Cozia pe dreapta. Ba mai mult se vede și piscina. Sper că o rezolvați, spor la treabă și felicitări pentru ce faceți.
@nickname77: verifica acum te rog click aici, sper ca am inteles bine indicatiile oferite.
@webmaster: Da, acela este hotelul. Acum este Ok.
pentru nickname77:
Si eu am fost aici cel putin 5 ori insa, nu am poze de acolo, si in week-end-ul trecut am facut baie in piscina hotelului si am stat la soare, dar spre rusinea mea, fiind dupa o nunta ce a tinut pana la 6 dimineata, nu am mai fost in stare sa fac poze si sa o descriu, insa subscriu ca este perfect adevarat in ceea ce ai scris si este ffff tare locatia, cazare, servicii si confort. Maxim i acord si eu.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Aproape multumita — scris în 02.08.22 de MariaIonescu22 din RM-VALCEA - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Si totusi se poate... — scris în 13.07.21 de nrs † din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Casa Românească Atentiei la piscina! — scris în 07.08.19 de Cellaiuliana din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2018 Munte, piscina, aer curat, intr-un cuvant - relaxare — scris în 26.08.18 de ascent din BRăILA - RECOMANDĂ
- May.2018 Nu recomand — scris în 28.05.18 de Cristix din BALş [OT] - nu recomandă
- May.2018 Complexul Casa Romaneasca, o dezamagire — scris în 25.05.18 de mihai140976 din BRAşOV - nu recomandă
- Jul.2016 Se poate şi mai bine — scris în 27.07.16 de vasilica din BUCUREșTI - RECOMANDĂ