REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu sunt o pretențioasă, nu caut nod în papură, dar am plecat dezamăgită de la această pensiune, unde am ajuns la începutul lunii iulie.
O curte mică la intrare, un foișor impracticabil și un fel de vechitură de tablă care se numește grătar, care oricum se vedea că nu a fost folosit de foarte mult timp.
Camera deși părea Ok la prima vedere ne-a oferit o mare surpriză. Nu are geam. Sau mai bine spus are unul minuscul, dar care este acoperit pe jumătate de un dulap. Oricum nu se putea deschide sau ridica jaluzelele deoarece dădea direct pe trotuar pe unde treceau ceilalți chiriași. Erai ca la teatru. Dacă deschizi ușa să aerisești, e aceeași situație.
In cameră o singură priză și o singură noptieră. Practic dacă partenerul are și el un telefon, un laptop, etc. trebuie să le pună pe jos.
Ușa de la baie are un geam mare si transparent. E o situație jenantă să stai pe WC și cel din cameră să se uite la tine.
Zona de luat masa altă surpriză. Doar câteva farfurii, furculițe, dar un singur cuțit. Practic așteptam să termine cineva, ca să împrumutăm cuțitul și apoi să-l dăm mai departe. Durerea cea mai mare este că nu ai acces la un aragaz, un cuptor cu microunde, nimic. Nu îți poți face o cafea, un ceai, să încălzești ceva, nimic. Accesul în bucătărie este stric interzis. Exista un expresor de cafea, dar trebuie să dai 5 lei pe o capsulă.
La plecare altă surpriză. Deși în prezentările de pe net se spune că se poate plăti cu cardul de vacantă, la pensiune ni s-a spus că există acest serviciu. Incredibil. Iar in final nici factură nu ni s-a dat, deși am cerut. Ni s-a spus că nu se eliberează factură.
Doamna serviabilă, amabilă, dar soțul, un om cam închis la suflet și mereu încruntat
Singurul lucru foarte bun a fost mâncarea. Aici nu am nimic de reproșat. Nota 10.
Dar trăgând linie, a doua oară nu voi mai merge la această pensiune
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de popandi in 01.08.26 10:10:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SF. GHEORGHE [TL]. A mai fost în/la: Hotel Delta Marina
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (popandi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.89698527 N, 29.59079184 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun revenit pe site. cu impresii
-
Mutat în rubrica "Casa Roko, SF. GHEORGHE [TL]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)

Rog așteptați...

