REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea e de fapt casa oamenilor (proprietarei și a celorlalți membri ai familiei; nu prea i-am întâlnit, decât la sosire pe mama dumneaei și încă o dată sau de două ori tot pe dansa, dar aspectul nu ne-a deranjat, dimpotrivă) care au investit și pentru a primi turiști.
Alegerea noastră, fiind un loc în care nu mai fusesem, a fost determinată primordial de distanța de locul în care a concertat BETH HART (n-a fost să fie aproape, dar ne-a prins bine mersul pe jos aproape zilnic câte opt kilometri - patru la... război și patru la întoarcere, cu rana din pulpa lu Peneș Curcanu', către casa cu nume scurt, dar melodios), de preț (veneam după cele nouă zile petrecute la Neptun, zile care au lăsat urme adânci în buzunare, urme de sărăkie), de posibilitatea de a mânca/bea câte ceva, acolo, la botul calului (ghinion, dar aista-i altă poveste) și de pretenția, fitoasa de-a dreptul, de a habita vremelnic intr-o oază de liniște (dapdv a fost... perfect).
despre SERVICII
Casa e pregătită să ofere condiții foarte bune pentru grupuri restrânse cărora le face bine să aducă cărnică, beuturica, branzica, painica și alte toate alea de se face ciorbițe, grătare și chiolhanuri cu materialu' clentului (turistului) în bucătăria dotată corespunzător și în grădina frumos și util amenajată pentru petrecăreți.
Nu a fost cazul nostru. Nimic de reproșat, știam ce ne așteaptă.
La ce nu ne-am așteptat? Aveți putintica răbdare, neicusorilor.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Curat, camera mare, balcon așișderea, baie dotată cu strictul necesar.
Faptul că la întrarea în vilă a trebuit să ne descălțat și să folosim papuci de casă (nu de unică folosință), ne-a deranjat nu, dar ne-a amuzat umpic (până în cameră situată la etaj, pe jos era doar gresie, dacă țin bine minte), dar atât. În fond, în casa unui om, nu întotdeauna se respectă normele actualizate.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Dacă ar fi să mai călcăm prin locurile alea (nu cred, dar cine știe), am face-o, probabil, tot pentru vreun concert fabulos, așa cum a fost cel la care am participat.
Totuși, plimbările lungi de-a lungul Lotrului, (când pe stânga, pe drumul asfaltat amenajat și pentru bicicliști, când pe dreapta, pe șoseaua ce urca către Voineasa), de la vilă până în centrul localității Brezoi și înapoi, au mai șters din impresia deplorabilă pe care ne-a lăsat-o micul orășel prăfuit în care nu am găsit un loc decent în care să mâncăm.
Pentru asta, a trebuit să mai străbatem încă cinci kilometri, din centru până la ieșirea din Brezoi, la intersecția cu șoseaua principală ce urmează Oltul, către Călimănești-Căciulata (unde... dar și aista-i altă snoavă). Acolo, pe marginea drumului se află un restaurant mic, dar voinic, care, cică, aparține de Hotelul Class, da' pe noi chiar nu ne-a interesat amănuntul, fiind, deopotrivă rupți de picioare cât, mai ales de foame. Acolo... ei, hai că nu merge așa simplu.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Zero distracție în oraș. Desigur, cu excepția faimosului, deja, loc amenajat pentru concerte în aer liber unde, organizarea a atins maximul posibil (în cazul turneului doamnei HART, dar ăsta a avut sponsori de sponsori care au permis realizarea unui tot mișto).
Trimis de edulup25096 in 10.01.22 16:11:06
- A fost prima sa vizită/vacanță în BREZOI
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (edulup25096); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.34923296 N, 24.20912030 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Casa Ema, BREZOI" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 06332&hid=27249.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
@webmasterX: e ok. Sper să mai găsesc foto. Mulțumesc!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@edulup25096: Vai, m-ai impresionat maxim!
Nu pot să cred că ai ajuns la eveniment! Eu o ador pe Beth, plâng mereu, de fiecare dată când o ascult. Mă emoționează foarte tare.
Să vezi, eu la ora 21:30 sunt in lumea viselor, in fiecare zi. In seara in care s-a difuzat interviul cu Beth (in emisiunea "Garantat 100 %"), am stat și-am așteptat, aveam mari emoții, am stat treaza. Tu ai văzut interviul? E pe YouTube, Beth e fantastica, părerea mea.
Din păcate pentru mine, soțul nu e fan, deci nu voi putea merge pe "coclauri" dacă ea nu concerteaza și la Bucuresti. Aș merge singură, am mai fost la concerte de una singură
Bine, a fost o dată Beth in capitală dar eram in vacanță, in altă țară.
Mă bucur că ne-ai povestit, uite așa am aflat că îți place Beth Hart și sunt foarte bucuroasa.
Toate cele bune îți doresc!
@krisstinna: Mulțumesc pentru ecou! Poate mai vine BETH. Un an bun și sănătate!
@krisstinna: Beth Hart e o "obișnuită" a festivalului de la Brezoi. E dată ca o prezență certă (atât cât poate fi de cert în condițiile de azi) la ediția a 4-a din perioada 19-24 iulie 2022. Biletele sunt la vânzare. Introdu pe google "beth hart la brezoi în 2022" și te direcționează către diverse agenții. E bătălie mare atunci când concertează. Pun un link cu ea la Brezoi youtu.be/BiEqdA4kj_0 și un link cu emisiunea pomenită youtu.be/LmwyJQ1rXsQ
@edulup25096: Brezoiul e orașul care încearcă să se desprindă de cele două imagini ale lui, una de dinainte și alta, imediat de după' 89. Cum ar putea să facă asta în condițiile în care forța activă de muncă e peste hotare? Prin atragerea turiștilor la diversele festivaluri organizate aici: Open Air Blues Festival - iulie; Festivalul Șaramainic Summer Camp - august; Baricada Folk Brezoi -iunie..... picături în ocean, dar e totuși ceva.
Orășelul e oarecum prăfuit (eufemistic vorbind), dar să nu uităm că în "tinerețea" lui, a fost un centru important de prelucrare a lemnului din Țara Loviștei. Azi veritabila industrie de prelucrare a lemnului la Brezoi a sucombat.
Fotografia postată denumită haios cu jocul de cuvinte, ilustrează cel mai reprezentativ versant al Brezoiului: Țurțudanul, descris și de Al. Vlahuță în "România pitorească".
De la "Ema" nu aveți ceva instantanee?
@zapacitu: Da, de acord: multe alte localitati dependente de monoindustrializarea comunista, au cam aceeasi soarta. Doar ca, pe mine, in calitate de turist, ma intereseaza prezentul, chiar daca pot empatiza cu "drama" depopularii (si in orasul unde locuiesc, dar mai ales in orasul Onesti din judetul Bacau, s-au petrecut aceleasi drame, ba, poate si mai pronuntate).
Pana la urma, frumusete locului (festivalurile acelea, tinute in "caldarea" dintre munti, au un farmec indicibilm privelistea este chiar deosebita, mai ales dimineata si la apus, dar cum ziceam, nu e posibil ca intr-o localitate care sustine astfel de spectacole (bravo sponsori, organizatori, Primaria!) sa nu se fi gandit nimeni sa "sustina" si un restaurant decent.
N-am mai scris ca participarea la festivalul respectiv era conditionata de efectuarea unor teste antigen si ca in seara dinaintea spectacolului la spitalul din localitate era totul inchis, niciun medic, nicio asistenta etc. si a trebuit sa revizitam stabilimentul a doua zi de dimineata. Ne intrebam atunci daca i se face cuiva rau mai serios, din diverse motive, care era solutia?
In fine, poate parea ca sunt carcotas, dar chiar nu sunt. Doar ca, obisnuit cu oarece minim confort social, am cam fost dezamagit de ceea ce am gasit: parca am fi fost undeva, intr-un loc inaccesibil (pe munte, intr-un sat etc.) unde, chiar nu poti avea pretentia sa gasesti dispensar, spital, restaurant si alte d-astea. Oamenii cu care am interactionat au fost ok, nimic de zis, chiar superok.
Din pacate nu am foto cu vila Ema, dar voi fi mai atent in viitor.
Multumesc pentru informatii si feedback.
@edulup25096: ecoul tău e foarte bun, completează cu informații acele elemente care lipsesc din conținutul review-ului. Eu știam sigur că lipsesc și tocmai de aceea te-am provocat constructiv. Brezoiul de azi așa cum se prezintă, mă "doare", e locul vacanțelor de vară și de iarnă din copilăria trăită la bunica.
@zapacitu: Mulțumesc frumos!
Stiu, e la a patra ediție...
Cum am menționat mai sus: eu nu plec fără soțul meu (din oraș) și el nu agreează acest gen de muzică.
Si da, sunt plecată in vacanță, din țară (sper) ultimele doua săptămâni din luna iulie 2022
Un an bun și fericit îți doresc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)