GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Dolly [Sasca Română](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Casa Dolly - un loc agreabil
Pensiunea Dolly se afla in Sasca Romana, pe o ulita laterala, intr-o zona foarte linistita.
Ulita respectiva era proapat asfaltata, dar chiar proaspat, cei care au sosit inaintea noastra nu au putut intra cu masina.
Cred ca noi am fost primii care am rulat pe covorul de asfalt!
In vecinatatea pensiuniii nu se afla decat o casa, si in afara de un catel si o batrana, nu am vazut nicio miscare acolo.
In fata pensiunii este un loc de parcare, unde incap 4 masini, deci daca nu vrei sa aglomerezi curtea pensiunii, poti lasa masina acolo.
Pensiunea este deschisa de 4 ani si arata bine.
Are 5 camere, toate situate la etaj. Una singura este dubla, celelalte de 3 si 4 persoane.
Parterul este compus din:
- living, cu canapele, TV , semineu si un sistem audio (nu stiu ce era). Daca in camere era cald, aici era foarte placut.
- bucataria, dotata cu cele necesare pregatirii mesei. Am vazut cateva familii care gateau. Erau suficiente farfurii, tacamuri, pahare, cesti de cafea. De asemenea, era un filtru de cafea, cana pentru incalzirea apei si o friteuza.
- o baie in care se gaseaua doua masini de spalat. Am intalnit acolo doua familii cu 4 copii care au folosit masina de spalat. Nu stiu daca gratis sau contra-cost. Stiu ca gazda s-a oferit sa la puna la uscat.
- apartamentul gazdei, la care se intra si de afara dar si din bucatarie. Eu nu am stiut si am dat buzna acolo!
- in bucatarie si pe hol se afla 3 frigidere, doua mari si unul mai mic. Cele mari am observat ca se foloseau pentru cate doua camere, cel mic a fost doar pentru noi.
- in exterior este o terasa mare, umbrita de vita de vie si de un smochin. Sunt suficiente mese si scaune.
- Pe hol se afla si o biblioteca, asa ca daca te plictisesti poti alege o carte sa treaca mai usor timpul. Dar nici gand sa te plictisesti in aceasta zona!
Curtea este suficient de mare cat sa se joace copiii, asta daca masinile sunt la poarta. Acum era un pic deranjata, avusesera o problema ca canalizarea, schimbasera cu doua zile inainte niste tevi si nu refacusera pe unde au sapat. Exista un foisor incapator, gratar si in spate o gradina cu pomi fructiferi.
Gazda are 3 caini, doi mici, care noaptea stau in casa, si unul mai mare, (dar nu de speriat), care sta legat, adoptat de prin vecini! Erau deliciul copiilor, care erau fericiti sa se joace cu ei.
Dar am vazut si o alta faza, pe care chiar vreau sa o povestesc. In prima seara, destul de tarziu, a venit o familie cu doi copii care au descarcat o tona de bagaje din masina! Vreo 3 valize uriase, trei genti frigorifice, rucsaci, si alte genti si gentute.
In sfarsit, treaba lor am zis.
Dimineata, am observat ca nu mai era masina in curte (ei nu au lasat-o la poarta). Am zis ca au plecat deja pe vreun traseu, dar am aflat ca au plecat de tot. Fetita lor a fost atacata /muscata in urma cu cateva luni de un caine si era speriata de cei doi catelusi mici.
Eu inteleg ca nu puteau stresa copilul cu prezenta celor doi catelusi, poate fetita ii percepea ca fiind fiorosi, dar trebuiau sa intrebe daca exista caini, pe la toate pensiunile gasesti cel putin un caine. Mi-a fost mila de munca lor de a cara atatea bagaje.
Si inca un moment ciudat: avand 3 genti frigorifice, aveau si multe baterii, pe care le-au pus in toate congelatoarele. La plecare le-au adunat pe toate! Noroc cu o turista care a observat si i-a atras atentia. Noi ne-am ales cu una sparta, dar tot ne-au ramas trei bune!!
Camera in care am stat era cea dubla.
Accesul se face pe o scara un pic cam incomoda, cel putin pentru mine. Pentru cei tineri si sprinteni e simplu.
Este suficient de mare, are balcon cu vedere la curte.
Este mobilata cu un pat dublu, sifonier, o masuta si doua fotolii. Nu are noptiere, lucru care pe mine ma deranjeaza intotdeauna. Prefer sa nu am fotoliu, ca nu stau in camera, dar sa am o noptiera si o veioza.
La fereastra si usa de la balcon exista draperii, dar nu exista plasa de tantari. La usa de la balcon erau niste fasii verticale, nu stiu sa le denumesc, dar nu erau suficiente.
A fost foarte cald in prima noapte, in camera este un ventilator care a mai racorit un pic atmosfera. A doua noapte a fost mai bine, deoarece se racorise afara. Gazda spunea ca, dupa incheierea sezonului turistic, o sa instaleze aer conditionat.
Baia este acceptabila ca marime, curata, cu cabina de dus. Apa are presiune buna, se incalzeste imediat.
Prosoapele erau curate, la fel si lenjeria.
Concluzie: ne-am simtit bine aici, gazda amabila, de la ea am aflat de cascada Susara, nu stiu de ce eu nu dadusem peste informatia asta in documentarea mea. Tot gazda l-a sunat in prima seara pe proprietarul de la pensiunea Cheile Nerei pentru a-l intreba daca putem manca acolo. Uneori, cand pensiunea este plina, nu serveste masa pentru cei din afara. Se afla la 1 km, deci se poate merge si pe jos.
Si o ultima precizare: la rezervare ni s-a cerut un avans, pe care l-am platit imediat, on line.
Coordonatele GPS: N. 44.888844
E 21.723780
Trimis de adrianaglogo in 15.08.16 11:15:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SASCA MONTANĂ.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adrianaglogo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.88899650 N, 21.72372010 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@adrianaglogo - Arată așa bine acolo, că aș fi stat și-o lună! Până la urmă unde ați mâncat?
Daca vine si Zozo acolo si sta o luna vin si eu, iar cu mancarea o rezolvam noi .
Foarte dragut locul si placut. Acum in ceea ce priveste turistii, cred ca ai dreptate, daca exista situatii aparte pe care le cunosc ar trebui sa faca parte din discutii. Baiatul meu cel mare a fost si el muscat/ speriat de caini de cateva ori, asta insa nu a insemnat sa scoatem cainii din viata lui (chiar avem si acasa caini) ci sa incercam sa domolim lucrurile.
Mergeam cu el de mana pe langa cate un caine (nici chiar foarte aproape) ca si mie mi-era teama si incepeam, "Vezi, cutu nu-ti face nimic, vorbesti cu el si ii arati ca esti bun si nu are nimic cu tine" si tot asa incat lucrurile s-au estompat.
Daca ii ferim de ceva nu facem decat sa accentuam eventuala stare de frica.
Revenind la articol, daca ei spun ca mai imbunatatesc lucrurile cu atat mai bine. Nu cred ca se poate face totul dintr-o data, important a fost ca ati fost acolo si v-a fost bine.
Felicitari, votat cu placere.
@Zoazore - In cele doua seri cat am stat acolo am mancat la Cheile Nerei. Dimineata la pensiune, iar la pranz intr-o zi la pastravaria de la inceputul traseului spre Ochiul Beiului, iar in alta... nu imi mai amintesc! Sotul imi zice ca in ziua aia am facut economie, am mancat si la pranz ce mai era prin frigider pentru micul dejun, sa nu le mai caram dupa noi!
@mishu - Foarte corect ceea ce spui despre frica de caini. Mai ales ca nu e vorba de frica de extraterestrii sau bau-bau, ci de niste fiinte omniprezente in viata noastra, fie ca vrem fie ca nu vrem.
Asa e cel mai bine, incerci sa dovedesti ca animalul nu e pornit sa iti faca rau si incet-incet teama se atenueaza sau chiar dispare.
Cat despre pensiune, cred ca prezenta aerului conditionat ar fi facut ca totul sa fie perfect.
Imi cer scuze ca raspund atat de tarziu comentariului d-voastra... abia acum l-am vazut, va multumesc pentru aprecieri insa nu acelasi pot spune despre fotografiile postate... de ce? pentru ca bucataria noastra nu arata asa cum ati fotografiato d-voastra.
Bucataria noastra este la dispozitia turistilor unde se gospodareste fiecare cum vrea dar, unii sau unele doamne sunt mai cu bun simt si curata in urma lor altele... lasa in urma lor ceea ceea ce ati fotografiat... din pacate...
Ceea ce ati postat d-voastra denota dezordine si mizerie in pensiune. Eu fac curatenie in urma dezordonatilor dar dupa ce pleacala traseu... daca as sta in cat timp pregatesc in urma lor sa curat, as fi o nesuferita.
Familia care a lasat mizeria in bucatarie si pe care d-voastra ati postato, si-a mai lasat cratita murdara de pastele gatite seara si pusa la, inmuiat, in chiuveta din bucatarie pana dimineatai iar alt turist, care voia sa isi pregateasca micul dejun la prima ora le-a spalat cratita.
Iar a doua dimineata... nici macar nu au mai pus ctatita la inmuiat... au lasato pe masa
Si d-voastra stiti foarte bine cine sunt...
NB Rascheti este (sau a fost) reprezentant al unității
@Rascheti: Aoleu, scuze pentru poza cu bucataria.
Nu cred ca aceasta poza scade cu ceva lucrurile bune si placute pe care le-am gasit aici.
Poate am fost neglijenta, dar repar aici si precizez ca, intr-adevar, bucataria era foarte curata. Si va contrazic: din poza nu reiese ca in bucatarie ar fi mizerie, nici pomeneala, poate dezordine da. Dar cum sa fie ordine intr-o bucatarie in momentul in care se gateste?
Imi amintesc despre cratita de paste, stiu ca am coborat noaptea sa iau apa rece din frigider si am remarcat ca au lasat-o nespalata. Eu atunci am crezut ca este a turistilor.
Si am remarcat ca daca nu va solicitam noi, turistii, cu ceva, nici nu stiam ca sunteti acolo, erati foarte discreta, dar in acelasi timp atenta la nevoile noastre.
Inca o data imi cer scuze pt poza cu pricina si scriu din nou, pentru cine e interesat, BUCATARIA E CURATA, ca de altfel toata pensiune.
Daca as mai avea drum prin zona, cu siguranta as reveni cu drag.
PS Ce mai fac cateii?
@adrianaglogo: Va multumesc pentru intelegere si va mai asteptam cu mult drag.
Cateii sunt bine, din pacate catelusele vecinilor au murit. Au mai ramas doi baieti ai unui singur vecin si fetele noastre
NB Rascheti este (sau a fost) reprezentant al unității
@adrianaglogo: Aaaaa am uitat... domnii din Iasi cu fetita muscata de un caine, nu au plecat din cauza cainilor nostrii. Intamplator am avut o camera libera pentru o noapte si s-au cazat la noi.
Ba chiar au vrut sa stea doua nopti, doar ca nu am avut liber. Deci nu cainii au fost motivul pentru care au plecat a doua zi.
NB Rascheti este (sau a fost) reprezentant al unității
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2019 Impresii — scris în 15.10.19 de LaurentiuTM din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Drept la replică — scris în 16.08.17 de Rascheti din TIMIşOARA
- Aug.2017 La pomul lăudat... — scris în 15.08.17 de miluca din ARAD - nu recomandă
- Jul.2015 Ca la pensiune — scris în 25.07.15 de veromaracata din BUCUREşTI - RECOMANDĂ