GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ales Casa di Mare pentru sejurul nostru in Grecia si suntem, la sfarsitul sejurului, foarte multumiti de alegerea noastra.
Conditiile de cazare sunt foarte bune, cand am ajuns, avand copii (6, respectiv 2 ani), ca orice mama am mai tras si eu o dezinfectare prin sertar si comoda, unde urma sa le pun lor hainutele - perfect curat, servetelele au ramas albe.
Am avut o camera cu paturi suprapuse pentru copii (cel de jos se tragea ca un sertar) si au dormit foarte bine - marginea celui de jos e putin mai inalta decat salteaua, deci nu a fost pericol sa cada cel mic din pat
Hotelul e in regim de self-care - ne-am adus de acasa tot ce ne-a trebuit si poti lua din curte maturi sau mopuri sa strangi nisipul cu care, invariabil, vii de la plaja. Oricum, in prima zi, proprietarul ne-a intrebat daca avem nevoie de ceva pentru camera, dar nu am apelat la ei pentru nimic.
Chicineta are o plita cu 2 ochiuri, unul mare si unul mic, pe care am gatit ce am vrut, au mers foarte bine, au intesitate reglabila (cel mare are 6 trepte).
Daca mergeti cu copii, e o idee buna sa luati pentru ei macar vesela si un ibric mai mare sau o oala mica, pentru gatit, prajit samd - au aici un ibric de cafea si o oala de 2 litri, farfurii, tacamuri pt 4 pers si ceva pahare.
Masina am parcat-o chiar langa hotel, este un mic teren viran, neted unde gaseam mereu loc, indiferent la ce ora ne-am fi intors
Faptul ca e cam la 400 de m de plaja nu ni s-a parut o problema - e in linie dreapta si se parcurge repede (cam 5-7 minute), dar noi oricum nu am stat in statiune la plaja. Apa era tulbure din cauza nisipului si avea niste alge lemnoase, lungi.
Am preferat sa mergem cu masina cam 2 minute in afara statiunii, intre Paralia Katerini si Olympic Beach, unde se intinde o plaja lata, cu nisip fin, fara sezlonguri si neaglomerata. La 8,30-9 dimineata iti puneai prosopul chiar la marginea apei, unde doreai. Apa era aici limpede si nu stiu de ce aici, desi era la mica distanta de statiune, nu erau alge.
Statiunea este foarte potrivita pentru familii cu copii, are un teren de fotbal pe iarba, unul de baschet pe asfalt si locuri de joaca - nu pe tartan sau cu jucarii noi, dar un leagan e un leagan si copiii au fost incantati.
Unde am stat noi era relativ retras de promenada - seara acolo este muzica si agitatie, taverne si vanzatori ambulanti, era foarte placut sa te retragi la liniste cand simteai nevoia.
Pe ansamblu, daca va hotarati sa alegeti Olympic Beach (sau Akti, cum zic ei) drept destinatie, Casa di Mare este o alegere foarte buna, noi nu am regretat-o.
Ce nu mi-a placut, fara legatura cu cazarea, a fost apa - Grecia are in alte parti pe unde am mai fost (Halkidiki, Thassos), golfuri spectaculoase si apa limpede, cristal, unde poti sa te scufunzi sa vezi tot felul de pesti. Aici, datorita faptului ca tarmul este nisipos, apa este deseori tulbure. In plus, nu e foarte mica la mal, e ok pentru un copil de 6 ani, dar nu unul de 2
Trimis de anaenciu in 16.07.13 15:29:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki, ambele brate accesibile turistilor, Thassos
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (anaenciu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.24035500 N, 22.58178100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@anaenciu: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2015 Relaxare la poalele Olimpului — scris în 06.09.15 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Frumos, curat si linistit — scris în 22.09.13 de Princes din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Placut si cu siguranta as reveni — scris în 27.02.12 de deliutza27 din BAIA MARE - RECOMANDĂ