GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa de vacanță Daiana(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Mai vrem in Maramures!
Nota pt webmaster: cazarea am avut-o la Casa Daiana, care se afla exact langa Eladi, in aceeasi fundatura, cu aceeasi parcare. Alta data am reusit sa creez rubrica, acum se pare ca nu mai e voie. Acum faceti dvs cum stiti...
Doream sa facem traseul de pe muntii Rodnei spre varful Pietrosul. Am cautat cazare pentru doua nopti in Borsa pe internet. Am gasit mai multe, dar care erau ocupate. Una dintre aceste gazde ocupate ne-a recomandat Casa Daiana, pe care am si cautat-o imediat ca sa nu mai dau peste "ocupati". De mentionat ca am ajuns destul de tarziu, iar gazda a fost intelegatoare si ne-a asteptat.
Cazarea nu este chiar in oras, ci undeva in directia oras-statiune, spre Vatra Dornei, destul de usor de gasit daca urmaresti indicatiile pentru Pensiunea Eladi. Aveam si coordonatele GPS, asa ca ne-am luat si noi dupa harta. Noi am venit din directia Bistrita (se stie ca drumul dinspre Vatra Dornei direct e impracticabil).
Sa detaliez un pic cazarea. Spatiul de inchiriat este de fapt un etaj intreg, cel superior. Accesul se face urcand cateva randuri de trepte si ajungem la usa din fata. Intram. Avem in fata un hol lung, in capatul caruia este baia. Pe stanga sunt doua camere, iar pe dreapta este o sufragerie mare cu canapea coltar si o masa cu mai multe scaune imprejur. Din sufragerie se intra in bucatarie. Bucataria complet echipata, spatioasa. Deci spatiul oferit este extrem de mare. Si camerele si baia si holul, tot!
Nu stiu daca ati retinut - baia este pe hol. Nu este baie in camera. Aceasta a fost o surpriza pentru mine; nu stiam asta. Baia deserveste doua camere. De altfel, are cabina de dus destul de moderna, nouta, stil cu hidromasaj.
Curat peste tot. Se ofera si prosoape.
Consider ca aceasta varianta de cazare este potrivita pentru o familie mai numeroasa sau mai multor persoane din acelasi grup. Si cred ca asa a fost si gandita, avand in vedere ca gazda s-a mirat ca voiam doar o camera in momentul rezervarii. Dar a fost ok. Eu ma refer la situatia in care ar mai fi fost cineva in cealalta camera cazat concomitent cu noi... nu ar fi fost placut sa folosim aceeasi baie. Altfel, a fost ok.
Am plecat sambata dimineata spre Pietrosul Rodnei (vezi impresii) si am revenit seara la cazare, dupa ce am luat masa in Borsa. Abia atunci ne-am mai vazut cu gazda. Si aceasta revedere a fost cea mai frumoasa, pentru ca s-a lasat cu cornulete! Super fragede si frumusele, mititele si dragalase. Si mai ales gustoase. Cu branza si cu gem. Desi nu eram decat la marginea Maramuresului, am inteles la ce se refera unii sau altii cand zic de ospitalitatea maramuresenilor.
Apoi a urmat ziua de duminica, in care am plecat de dimineata spre Cascada cailor si apoi Viseu numai asa sa nu zicem ca n-am fost si apoi acasa si gata excursia...
Nu am dat nota maxima la distractie si relaxare, pentru ca nu exista in imediata apropiere (cazarea fiind dupa ce iesi din oras la o oarece distanta), iar in Borsa oricumnu este mare lucru de facut. Orasul nu este unul in care s-a investit, deci nu are un aspect care sa atraga in vreun fel.
Trimis de fra in 14.08.15 13:50:25
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BORŞA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fra); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.64950500 N, 24.70090900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@fra - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
===
Mutat în rubrica "Casa de vacanță Daiana, BORŞA" (nou-creată pe sait)
Da exact aceasta este pozitionarea. Noi am bagat coordonatele si am ajuns la Eladi si nu intelegea unde am gresit si am sunat gazda si am costatat ca eram exact in fata portii corecte. Deci confirm.
@fra - Sa stiti ca aproximativ aceleasi conditii am avut si noi la Vatra Dornei, in 2009, timp de o saptamana. Vila in care am fost cazati fusese locuita proprietarilor, care isi amenajasera o alta locuinta pe care o foloseau pe timpul sezonului de vara, dar si iarna uneori. La parter era o sufragerie mare, o bucatarie, o baie si un dormitor. La etajul 1 erau trei dormitoare pe un hol foarte mare, ca o sufragerie, sau living, cum i se spune acum, o baie mare cu wc separat de camera dusului, o incapere unde puteam gati si un loc pentru servit masa, unde, lejer, aveam loc patru persoane. Mai aveam si un balcon, folosit de fumatoare si de singurul fumator, mai mult. La etajul 2 erau doua dormitoare, o sufragerie cu loc de gatit, loc de servit masa (6 persoane), o baie si balcon. Noi fiind un grup de 4 familii, plecati fara copii, dar si rude apropiate in acelasi timp, cele doua etaje ne-au oferit comfort suficient. In curte aveam si un gratar, dotat cu tot ce trebuie si pe care, evident, ca l-am folosit de cateva ori. Nu a fost comfort de patru stele, dar ne-am simtit foarte bine si am putut fi in excursie in fiecare zi, fara sa ne simtim obositi. Cand vezi atatea lucruri frumoase, parca nu te mai intereseaza ca patul nu este ca cel de acasa.
Referitor la Borsa ca nu prea ai ce face, daca in fiecare zi aveati de facut un traseu pe munte, probabil ca ar fi putut compensa, macar partial lipsa unei discoteci sau a unui club.
Numai bine si calatorii placute!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)