ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.12.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2019
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 25 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 3 MIN

Un loc de poveste

TIPĂREȘTE

Povestea începe așa: se făcea la început de toamnă că în familia noastră exista o aniversare foarte dragă nouă. Nu dau mai multe detalii! Cert este că mi-am dorit o ieșire romantică din peisajul dezolant al capitalei noastre dragi!

Dar unde să mergem? Bucovina și Maramureșul sunt foarte departe, iar de Valea Prahovei și de zona Bran Moeciu sunt sătul până peste cap! Deci vroiam și ceva aprope (cât de cât), dar și ceva romantic. Un orășel mic de poveste.

În mod firesc mi-a apărut în gând Sighișoara un oraș pe care l-am mai tranzitat de câteva ori si l-am vizitat el fugitivo! Deci partea cu orașul era rezolvată acum să ne uităm și la cazare! Prima pensiune care ne-a ieșit în ochi a fost si cea aleasă și anume Casa Cositorarilor Boutique Pension. Am rezervat pentru două nopți o cameră dublă superioară la tariful de 320 de lei. Plata cazării am făcut-o la pensiune.

Rămânea acum mijlocul de transport! Fiind sătul de traficul din București nu am mai dorit să-l experimentez și pe cel de pe Valea Prahovei! De când ne este promisă o autostradă pe-acolo!!! Nu cred că mai apuc să o văd! Mai repede ajung la Viena cu avionul decât la Brașov cu mașina! În fine! Cert e că turismul este foarte afectat din pricina lipsei infrastructurii. Așa că am ales trenul! Nu că ar merge foarte bine, ci doar pentru relaxarea mea! Am plecat într-o vineri dimineață din Gara de Nord la ora 6 trecute și ceva și am ajuns în Sighisoara la ora 12. Aproape șase ore s-a târâit trenulețul obosit! Bine că am ajuns cu bine! Știați că viteza trenurilor de la noi din țară este mai mică decât cea de dinainte de revoluție! Nu știu asta cum se numește, doar că nu e evoluție ci mai degrabă involuție!

Cert e că am ajuns cu bine la pensiunea aleasă! Aici am fost întâmpinați de o doamnă care ne-a precizat că a noastră cameră nu este gata și să revenim după ora 14. Zis și făcut! Dar să povestim cqte ceva și despre această pensiune.

Ei bine mie personal mi-a depăsit așteptările. Parcă m-am întors în timp în perioada cu regi si regine! Am primit o cameră superioară la mansardă. În centru trona falnic un pat cu baldachin! Totul în cameră amintea de o lume de demult apusă. Parcă eram într-un basm!

Casa Cositorarului este amplasată foarte bine chiar în centru orașului, chiar pe strada cu același nume. În imediata apropiere este evident Turnul Cositorarilor. Aceasta este o pensiune de patru margarete și este în ton cu atmosfera din oraș.

Dar să revenim la cameră! Am dormit foarte bine în patul imens. Am beneficiat de așterunturi curate și foarte pufoase. Cu toate că se mai auzea gălăgia de afară, noaptea era destul de liniște. Nu erau prea mulți mușterii pe străzi.

Sfeșnicul de lumânări, mulțimea de perne și de cuverturi brodate, șifonierul colorat, clanțele de la ușă, bateria de bronz de la baie, toate poartă o patină a timpului care te teleportează cumva în alte timpuri. Este exact de ceea ce aveam nevoie ca să ieșim din cotidian!

La parterul pensiunii există o cafenea și două terase exterioare foarte chic. Micul dejun se plătea separat, dar cum noi ne sculam destul de târziu nu am apucat să-l încercăm! Se alegea din mai multe variante. Am înțeles că se mânca destul de bine!

Această pensiune situată chiar în cetatea Sighișoarei este un loc magic, un loc de poveste. Dacă aveți vreodată drum pe-acolo nu ezitați să-i călcați pragul, fie și numai pentru o cafea și o prăjitură. O recomand cu drag!


[fb]
---
Trimis de robert in 10.12.19 09:35:31
Validat / Publicat: 10.12.19 10:06:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS].

VIZUALIZĂRI: 812 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 lustra, veioza, sfeșnicul, patul...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33950 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 25.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    19 ecouri scrise, până acum

    doinafil
    [10.12.19 11:20:05]
    »

    @robert:

    Ai făcut o alegere inspirată! Și mie mi-ar plăcea să mă teleportez înapoi în timp, cum bine ai sesizat!

    Prin Sighișoara am fost doar în trecere, dar dacă se va întâmpla să trebuiască să rămânem pentru ceva vreme, sigur am să aleg cazare la „Casa Cositorarilor”!

    Felicitări pentru articol și poze!

    robertAUTOR REVIEW
    [10.12.19 12:12:10]
    »

    @doinafil: Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu!

    Merită cu prisosință! Toate bune!

    gettyy
    [10.12.19 12:28:29]
    »

    @robert:

    Super pensiunea! Chiar că-i un loc de poveste!

    Mă bucur mult că ați ales să vă sărbătoriţi într-un loc romantic, departe de agitatia capitalei. Să fiti fericiți si mereu la fel de romantici!

    ... oare te-a inspirat articolul meu? (vis-a-vis de aniversare?) Am glumit!

    Felicitări pentru alegere! Chiar o să tin cont când trec prin zonă.

    Toate bune!

    robertAUTOR REVIEW
    [10.12.19 13:20:45]
    »

    @gettyy: măi să știi că m-a inspirat, dar doar în scrierea acestui articol!

    Intr-adevar atât pensiunea, cât si amplasarea acesteia în Cetatea Sighișoarei sunt locuri romantice, locuri deosebite! Merită cu prisosință încercate!

    Mulțumesc frumos pentru vizită și pentru comentariu! Dacă o să mergeți pe-acolo o să vă placă! Sunt sigur! Toate bune!

    krisstinna
    [10.12.19 13:53:00]
    »

    @robert: Foarte tare! Bravo!

    Ai călătorit cu trenul, îmi place ideea

    Și da, ai dreptate, eu am ajuns la Brașov după 5 ore și 30 minute, anul trecut, cu mașina.

    Iar anul acesta in 8 ore am ajuns la Cluj

    Sighisoara este o minunăție de oraș, bună alegere ai făcut. Dar nici cu, Cositorul nu ai dat greș

    Felicitări!

    tata123 🔱
    [10.12.19 15:14:04]
    »

    @robert: Frumos loc, am trecut și eu toamna trecută pe strada Cositorarilor, printre terasele exterioare ale pensiunii-boutique. Arată bine, retro, romantic, îți provoacă imaginația și (poate) îți îndeplinește visele.

    În Sighișoara existau circa 19 bresle meșteșugărești cu organizare și reguli proprii (măcelari, brutari, croitori, pielari, cuțitari, dogari, fierari etc.). Una din obligațiile principale ale unei bresle era de întreținere și apărarea unui fragment din fortificația orașului (zid, turn, poartă). Este și cazul breslei cositorarilor care au în grijă unul din cele mai puternice turnuri ale cetății Sighișoarei care s-a păstrat foarte bine. Cei de la „Casa Cositorarilor” s-au integrat în povestea cetății și au realizat o pensiune drăguță.

    Mulțumim pentru prezentare și fotografii.

    Zoazore
    [10.12.19 15:40:25]
    »

    @robert: Multi ani fericiti aniversarii voastre romantice!

    Si romanticul din tine nu s-a dezis! A ales un decor romantic, intr-un orasel romantic!

    Frumos Pensionul, frumoasa camera, de basm e locul!

    robertAUTOR REVIEW
    [11.12.19 06:22:06]
    »

    @krisstinna: Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu!

    Din cauza traficului infernal, am inceput sa folosesc, timid ce-i drept, alternative cum ar fi transportul in comun prin oraș, trenul pe-afara si bicicleta sau chiar mersul pe jos!

    crismis
    [11.12.19 07:20:39]
    »

    @robert: Am petrecut un Crăciun acolo, acum... 6 ani, cred. Ne-am luat doar cazare, încântați de prozele de prezentare de pe net, am zis că ne-om descurca noi cu mâncarea cumva. Mic dejun am luat, în general, la cafeneaua de la parter, din ce în ce mai puține porții; am început cu 4, câte una de fiecare, am terminat cu 2 (erau imense și ne mai aduceau și chestii extra, făcute de ei, gen șunculiță, salată beuf, icre etc).

    Singura problemă a fost seara de Ajun și prima zi de Crăciun, când n-am găsit absolut nimic deschis în Sighișoara! Dar știi vorba aia cu Dumnezeu, care face cuib la barza chioară... Printr-o conjunctură, am nimerit la masa unor localnici, se pregatisera intens pentru copiii lor, care ar fi trebuit să vină din Austria, dar n-au mai putut. A doua zi, am pornit spre Sibiu și acolo am găsit vreo 2 restaurante deschise pentru prânz...

    Voi ați avut același cameră în care au stat băieții mei, cea din dreapta. (Cealaltă era și mai frumoasă! ????)

    Și... Mulți ani minunați - pentru aniversare!

    robertAUTOR REVIEW
    [11.12.19 07:37:34]
    »

    @tata123: Doamne da tu ești o adevărată enciclopedie! M-ai lăsat fără cuvinte, la propriu!

    Mulțumesc frumos pentru vizită, pentru comentariu și pentru completările foarte avizate!

    robertAUTOR REVIEW
    [11.12.19 07:41:03]
    »

    @Zoazore: Hello darling! Rar te mai vede omul pe pagina mea! Doar prin România ce mai apari! Și prin zona balcanică, da de aia eu personal nu prea scriu, că nu am ce!

    Multumesc frumos de vizită și de comentariu!

    Eu romantic? Nu prea s-ar zice după cum arăt!!!

    Sarbători fericite și multă sănătate! Să ne vedem cu bine pe la Brăila!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    robertAUTOR REVIEW
    [11.12.19 07:46:47]
    »

    @crismis: Bună Crismis! Am văzut că ați fost și voi pe-acolo și ai scris. Și Cris deasemenea. Sincer am văzut doar ieri, când mă pregăteam să scriu articolul!

    Mulțumesc frumos pentru vizita și pentru comentariu! Și deasemenea mulțumim pentru urări.

    Sighișoara e foarte animat pe timp de zi si destul de trist noaptea. După ora opt seara nu mai era nimeni pe străzi. Seamănă cumva cu San Marino. Majoritatea turiștilor sunt de o zi, vin vizitează și după amiaza pleacă. Nu prea se cazează aici! Oricum a fost frumos!

    Sărbători fericite!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ANILU
    [11.12.19 14:01:49]
    »

    @robert: Cu trenul până la Sighișoara?!!! Dacă întrebai, îți spuneam cum e cu trenurile pe ruta 300... că doar am relații... ???? acum nu mai contează...

    Sighișoara am văzut-o de multe ori, cazarea o aveam asigurată la Mediaș... ????

    Frumos și romantic " Cositorarul" ... numai bun pentru o aniversare!

    Superbe pozele cu terasa!

    Să fiți fericriți mulți, mulți ani!

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    robertAUTOR REVIEW
    [11.12.19 14:30:16]
    »

    @ANILU: pai nu mă pricep io la alegerea destinatiilor romantice?

    Multumesc frumos de vizita, comentariu si urari!

    Trenul, ca trenul, da mai mult mă interesează cazarea aia de la Mediaș!

    Sărbători fericite și vouă si multă sănătate, ca-i mai bună decât toate!

    crismis
    [11.12.19 15:31:18]
    »

    @robert: Lângă Mediaș, la vreo 10-15 km, e Alma Vii, cu o cazare nemaipomenită: Reveria Guesthouse. O casă veche săsească, numai 2 camere, cu puțin noroc puteți fi singuri. Nici semnal la telefon nu ai, dacă ții musai! Acolo să vezi romantism!! Și gătesc oamenii ăia - de balamuc! Noi am fost vara, dar cred că-i frumos oricând!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    robertAUTOR REVIEW
    [11.12.19 16:33:53]
    »

    @crismis: ooooo exact așa ceva cautam! Mersi frumos pentru recomandare! Dacă se și mănâncă bine e super.

    Și zona cum e? Ai ce face pe-acolo!? Plimbări prin natură!?

    Mulțumesc frumos încă o dată!

    crismis
    [11.12.19 16:52:57]
    »

    @robert: Păi numai Mediaș îți ia 1-2 zile, e un orășel superb. Mai sunt bisericile fortificate din Biertan, Mălăncrav, Valea Viilor și, nu în ultimul rând, cea din Alma Vii, chiar peste drum de pensiune.

    Iese lejer de-o minivacanta!

    Cu drag și... să iasă cum visați!

    robertAUTOR REVIEW
    [11.12.19 17:06:44]
    »

    @crismis: mulțumim! Toate bune!

    Zoazore
    [11.12.19 20:05:06]
    »

    @robert:

    Sarbători fericite și multă sănătate! Să ne vedem cu bine pe la Brăila!

    = rar, mai Robert, ca-s abonata pe Romania si Bulgaria. M-as oftica altfel! Tare mi-ar placea sa va am oaspeti pe la Braila!

    Si oricum, abia de azi sunt o femeie cu amandoua picioarele pe pamant! Si... sa ma prezint: ma numesc... Metallica!

    Eu romantic? Nu prea s-ar zice după cum arăt!!!

    pe mine aparentele nu m-au impresionat niciodata! Nu conteaza ambalajul, ci continutul! Si da, degeaba zici, si tu esti un urias romantic si bun! Statea zana ta langa tine daca n-ar fi fost cum zic eu?Multi ani fericiti si Sarbatori cu bine si cu sanatate!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, crismis, doinafil, gettyy, robert, tata123 🔱, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂCasa Cositorarului:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092863082885742 sec
    ecranul dvs: 1 x 1