Când istoria și viitorul își dau mâna cu armonie

TIPĂREȘTE

În primul weekend din oct 2021 ne-am gândit să dăm o fugă la București. Într-un fel, mi-a cam ajuns Bucureștiul, orașul studenției mele și al unei bune părți din rezidențiat. La vremea respectivă, abia așteptam să scap de orele petrecute prin tramvaie și metrou, de aglomerație și îmbulzeală, așa că mulți ani după ce am plecat am evitat să mă întorc, iar când am făcut-o, a fost mereu pe fugă și de maximă necesitate. S-a nimerit totuși să stăm vreo 2 zile acum câțiva ani, ne-am luat cazare cu vedere la Cișmigiu și am avut timp să batem (aproape) fără țintă străzile centrale, ba chiar să vizităm câte ceva... și am constatat că una e să fii turist în București și alta student/tânăr muncitor! ????... Turist – mi-a plăcut mai mult, am decis că vom recidiva...

Am avut 2 obiective: să petrecem, ceva timp cu Anca, prietena mea din copilărie (pe care, de asemenea, n-o mai întâlniserăm de mult) și să ne bucurăm de culorile toamnei. Nu i-am spus Ancăi că venim înainte de a rezerva cazare, că ne-ar fi pisat să stăm la ea; n-ar fi fost rău, dar am fi ratat experiența „hotelul care spune o poveste” ...

Pe care l-am căutat în zona lacurilor din nordul Capitalei, acolo m-am gândit eu că sunt șansele cele mai mari să ne întâlnim cu toamna! N-am „săpat” prea mult, mi-a luat ochii Hotel Caro. Precum fac de obicei, după ce citesc (măcar o parte din) comentariile de pe booking (în cazul de față, peste 1200), caut și pe site-ul hotelului (carohotel.ro) sau prin alte surse, atunci când există. Pe AFA sunt 2 articole – elogioase, dar destul de vechi. Am adunat: grădina minunată, vederile spre Lacul Tei, ambientul șic al camerelor, restaurantul și piscina; am tras linie și mi-a dat cu plus, așa că n-am mai stat pe gânduri și am rezervat!

După cum apare pe booking, hotelul oferă 2 tipuri de camere, unele cotate la 3* (standard) , altele la 4* (premium) . Diferența de preț nefiind semnificativă, am optat pentru varianta a doua: 2 nopți, mic dejun inclus plus acces la zona de wellness, cu drept de anulare gratuită până cu 3 zile înainte = 762 lei. La un moment dat, apropiindu-se plecarea, am stat și-am reevaluat situația... Virusache era din nou pe val; să mai mergem?? ; să lăsăm pe altădată?! Unde ne ducem noi, în inima celei mai mari aglomerații urbane din țară?! Nu mai bine mergem undeva, pe coclauri, la munte?!...

Până la urmă am decis că da, vom merge! Vaccinați cu 3 doze suntem, ne vom păzi ca până acum și gata, ne vedem de viață, doar n-o s-o luăm iar cu căpuțu’! Cu câteva zile înainte de plecare, nu știu ce mi-a venit să mai trag o ocheadă pe site-ul hotelului, unde am descoperit următoarea ofertă: cazare pentru 2 persoane în cameră premium (4*), mic dejun, accces la spa (până aici, la fel ca pe booking) plus parcare gratuită (altfel, parcarea costă 11 euro pe zi) plus un voucer de 120 lei pentru prânz sau cină servite la restaurantul propriu La Vitrine plus early check-in (12 în loc de 14) plus late check-out (15 în loc de 12) = 89 euro = 448 lei/zi. Se vede din avion că oferta de pe site era avantajoasă celei de pe booking; nu în mod semnificativ, dar cine nu se bucură când primește o reducere, cât de mică?!... Evident, am anulat prima rezervare și am făcut alta direct pe site-ul hotelului, am plătit pe loc cu cardul și imediat am primit mail de confirmare. Easy peasy, cum zice englezu’!

Am ajuns vineri seară (aiurea early check-in! datoria ne cheamă și ne vrea!), pe o vreme rece și umedă, am urmat indicațiile Waze, ne-au dus pe un traseu la care nu ne-am fi gândit în veci cu capul nostru; nici nu-l mai știu exact, ideea e că ultimii kilometri i-am făcut pe autostrada A3, care, după ce intră în București, se prelungește cu Șoseaua Fabrica de Glucoză. La intersecția cu Bd. Barbu Văcărescu, faci stânga și, după doar câteva sute de metri, „destinația dumneavoastră se află pe partea stângă” (doar că trebuie să tai ditamai bulevardul intens traficat într-o seară de vineri, dar nah, „cu răbdarea treci și marea” ...).

Înainte de a pătrunde pe domeniul Club Caro (unde o mică suprafață îi revine hotelului nostru), să aruncăm doar o privire fugitivă în trecut. Și n-are rost să inventez eu roata, mai bine citez direct de pe site, căci cine a scris, tare fain a făcut-o.

„Istoria acestui loc începe în 1902, când Fabrica de Glucoză Herăstrău ia ființă, după ce a fost construită timp de 10 ani, cu capital belgian și român. Putem spune că începerea construcției clădirilor de la Caro a avut loc nu la mare distanță de momentul 1 mai 1890, cel care a intrat în istorie pentru susținerea zilei de muncă de 8 ore și pe care îl sărbătorim astăzi în toată lumea ca ziua internațională a muncitorilor.

În anii ’30 fabrica avea o importanță sporită în contextul economic național. În anii 1940 a fost vizitată de regele Mihai I, în 1941 se militarizează în timpul guvernării Ion Antonescu, iar în 1948 se naționalizează, devenind și mai profund implicată în procesele economice inițiate de noul regim. În perioada comunistă, fabrica funcționează producând glucoză și spirt până în anul 1986, când producția de alcool este mutată la Fabrica Bragadiru.

După privatizarea din 1990, clădirile abandonate ale fabricii se transformă, treptat, din spații industriale în silozuri, depozite comerciale, laboratoare, apoi în primul club al Bursei Române de Mărfuri, apoi în hotel de 12 camere, apoi de 36 de camere, apoi de 90, până astăzi când ajunge la o capacitate de 189 de camere. Astăzi hotelul are 10 săli de conferință, 2 restaurante, 2 baruri, o terasă, un centru de health & fitness World Class și și-a transformat cele 5 ha de spațiu verde într-o grădină superbă cu ieșire către delta în formare a Lacului Tei.”

Am pătruns așadar pe poarta deschisă, ne-a întâmpinat o fântână veșnic curgătoare, am rulat încet pe alee, remarcând în stânga și-n dreapta clădiri de cărămidă roșie, înalte cât 4-5 etaje, sobre și impunătoare în același timp. Cea din stânga este o clădire de birouri, cea din dreapta hotelul Caro. În imediata apropiere poți lăsa mașina câteva minute, cât îți scoți bulendrele, apoi e musai s-o duci dincolo de barieră (un angajat a apărut mintenaș, zărindu-ne, și ne-a explicat cum stă treaba). Fix așa am procedat, împărțindu-ne atribuțiile: eu la check-in, Tati în parcare.

Holul hotelului e uriaș și de-a dreptul somptuos! Recepția se află undeva în stânga, în fața ei este o zonă de relaxare cu mese și fotolii îmbrăcate în pielea cea mai fină, ca obiect de decor o motocicletă (reală) cu carcasă roșu-grena (nu mă pricep, dar părea destul de fițoasă). Plus, aliniate lângă ușă, 2-3 chestii din alea cu care se cară tonele de bagaje prin hoteluri (desuete, după mine; cine mai vine cu zeci de papornițe?! dar, mă rog, dau bine în peisaj, conferă prestanță locului). În dreapta, un mic magazin de suveniruri (pe care nu l-am văzut niciodată deschis; poate că se deschidea la cerere, n-am întrebat), un bancomat, barul și, în plan îndepărtat, intrarea spre restaurantul La Vitrine. Tot în partea dreaptă se fac trepte ce urcă la primul nivel, unde se află al doilea bar (închis la data vizitei noastre).

Evident, m-am prezentat la Recepție, un tânăr amabil și regulamentar mascat m-a preluat. Au urmat formalitățile cunoscute, completat fișele de cazare, primit cartelele magnetice, împreună cu ceva informații despre micul dejun.

Camerele se găsesc la cele 5 niveluri superioare, accesibile cu lifturile sau pe scări, desigur. Între Recepție și zona de relaxare, în stânga, se face un coridor lung și sinuos, în mare parte mochetat, evidențiat de mici spoturi luminoase. Am depășit garderoba, am trecut pe lângă intrările spre sălile de conferință (ce poartă nume de renumiți savanți sau literați români) și în sfârșit am ajuns în fața celor 2 lifturi. Am remarcat un dispenser cu dezinfectant montat pe perete, în apropiere și altul chiar în interiorul liftului.

Până aici toate bune și frumoase... Am avut un mic impas când am ajuns la etajul al 3-lea, dând cu ochii de ușa masivă ce separă holul liftului de cel cu camere; ne-am redresat repede; din afară, ușa se deschide cu cartela magnetică pe care trebuie s-o apropii de un locaș special, iar din interior, se deschide automat, în baza unui senzor. Cool!

Un wow ne-a scăpat și când am pășit pe coridor, o clipă am avut senzația că ne-am teleportat pe o navă spațială: spoturi luminoase, mochetă, lambriuri de lemn natur. Ușile camerelor sunt integrate finuț în decor, abia de-ți dai seama care pe unde. Am acționat-o pe cea a camerei ce ne-a fost repartizată, 301 o cheamă și am pătruns în interior.

De prisos să povestesc că alimentarea cu curent electric se activează după ce bagi cartela în locul destinat, de lângă ușă – asta e de-acum ceva „fumat” prin multe locuri – ceea ce am și făcut. Camera s-a luminat pe loc și ni s-a dezvăluit în toată frumusețea sa reabilitată, care s-ar putea rezuma astfel: design modernist-industrial. Nu știu dacă știți genul, e destul de actual și la modă, eu l-am mai întâlnit pe ici, pe colo, prin mâncătorii, în general... Încearcă să îmbine confortul modern cu elemente de decor sobre, minimaliste, împrumutate din mediul industrial: țevi, cărămidă, frânghii, becuri nude etc. Pe mine mă surprinde de fiecare dată și-mi place foarte mult.

Camera noastră a avut de fapt 2 secțiuni, despărțite incomplet de o structură metalică în care erau incluse un imens blat din lemn nefinisat (doar lăcuit) și o oglindă uriașă cu 2 fețe, ce putea fi rabatată la 180° (inițial n-am înțeles de ce). Imediat după intrare se află zona de relaxare, compusă dintr-o canapea și o măsuță, iar dincolo de paravanul cu oglindă, zona de dormit, ocupată de patul matrimonial încadrat de noptiere și un dulap încastrat în peretele dinspre baie.

Patul avea să îndeplinească toate pretențiile noastre, dovedindu-se extrem de comod și odihnitor – saltea excelentă, lenjerie albă, de bumbac fin, câte 2 perne de căciulă și o pilotă ușoară și călduroasă. Pe pat am găsit un cartonaș al cărui mesaj principal era „please, change my bed linens today” , de fapt un îndemn spre a diminua consumul de apă, energie, detergent și a proteja mediul înconjurător; evident, în cele 2 zile cât am stat acolo n-am simțit nevoia să avem așternuturi proaspete în fiecare zi, iar cartonașul a rămas pe blatul de lemn.

Noptierele mi-au plăcut maxim: un fel de tamburine metalice, de culoarea bronzului; pe una din ele se odihnea un telefon fix, pe care de asemenea l-am exilat pe podea, în apropiere, spre a-mi face loc chestiilor personale. Deasupra noptierelor erau, desigur, întrerupătoare și prize, precum și câte o veioză minimalistă fixată pe peretele de cărămidă aparentă. În colțuri, câte o veioză suplimentară, design gen reflector. Plus o grămadă de spoturi și beculețe; ne-am cam prins urechile până am învățat de unde să le acționăm pe fiecare în parte.

Dulapul avea 2 secțiuni, de ambele părți ale ușii către baie. Interioarele optim compartimentate, iar o parte din spațiile de depozitare ocupate cu diverse lucruri utile: halate de baie și papuci de unică folosință, uscător de păr, umerașe, chestii de curățat pantofii, cană electrică, ceșcuțe și desfăcător de dopuri, seif și minibar. Surpriza a fost să găsim minibarul gol, n-am înțeles de ce, având în vedere clasificația camerei... Am uitat să spun că pe blatul de lemn, pe partea cu zona de relaxare, erau un espressor și o tavă cu pahare și câteva consumabile oferite din partea casei: pastile de cafea pentru espressor, pliculețe de ceai și zahăr și o sticlă mare cu apă.

Și acum baia... Ei, aici n-a mai fost surpriză, ci ditamai șocu’! Tot foindu-ne noi prin cameră, minunându-ne și pozând, nici n-am observat din prima... că ușa dinspre baie era total transparentă! În fine, noi ne-am amuzat de aspect, fiind „în familie” , dar poate nu toată lumea ar fi dispusă s-o facă... Altfel, baia spațioasă, frumușică și dotată peste măsură. Mi-a plăcut mult gresia cadrilată alb-negru, mi-a plăcut chiuveta rotundă încastrată, de asemenea, într-un blat de lemn natur lăcuit. Am avut cadă pe jumătate protejată de plexiglas, câte 2 prosoape imaculate și consumabile de toate neamurile și de calitate. A fost o chestie și cu acționatul apei la chiuvetă, pe bază de senzori, nu mai știu exact, țin minte că prima dată m-am chinuit un pic!

... Dar cea mai mare surpriză urma s-o am câteva ore mai târziu, după cină! Tati s-a dus să aducă ceva de la mașină, eu am urcat în cameră, unde am vrut să dau drumul la televizor. La naiba, dar unde-i televizorul?! M-am uitat de jur împrejur încurcată teribil; telecomanda o găsisem, dar televizorul pas! Măi, să fie!... Tati, inginer, nu și-a pierdut cumpătul: „N-are unde să fie decât în oglinda asta uriașă!” Și, într-adevăr, apăsând pe telecomandă, centrul oglinzii s-a făcut plasmă TV! Atunci am priceput de ce montaseră „oglinda” în sistemul acela rabatabil: poți sta în pat să te uiți la TV sau poți sta pe canapea! În concluzie: o cameră un pic cam deșteaptă pentru mine...

Camera are și balcon; de fapt, din câte mi-am dat seama, toate camerele au balcon. Păcat că a fost frig și nu ne-am putut bucura prea mult de el... Al nostru dădea spre fața hotelului, priveliștea includea o superbă clădire de cărămidă (cea transformată în birouri) încadrată de sălcii, iar dincolo de ea, în plan îndepărtat, câțiva din „zgârie-norii” de oțel și sticlă.

La capitolul „altele” : a fost numai bine de cald, hotelul beneficiază de climatizare centrală, din câte am priceput; perdele și draperii opace la fereastră, puteai face întuneric beznă dacă voiai; contraste îndrăznețe, dar plăcute – de materiale (cărămidă, parchet de lemn, structuri metalice) și coloristice (bej, gri, portocaliu, maro).

În loc de concluzie, citez din nou de pe site: „Am putea spune că, păstrând simbolurile memoriei clective și reîntregindu-le în peisajul urban, în timp ce adoptăm cele mai noi tehnologii, creăm un mic arc peste timpîntre revoluția industrială a secolului trecut – momentul 1 mai 1890 – și cea digitală, de astăzi, a camerelor inteligente și a automatizării controlului.”

... Am luat toate mesele la restaurantul hotelului, dar despre asta mă gândesc să vă povestesc separat, căci merită și nu-i musai să fii cazat la Caro pentru a mânca La Vitrine. Micul dejun se servește însă în alt restaurant, cel de la subsol, Clasic îl cheamă, într-un interval orar destul de lax, 7-10:30 de luni până vineri, 7-11 în weekend. Se poate servi și în cameră, prin serviciul binecunoscut. La acest capitol n-am amintiri notabile: mic dejun corespunzător unui hotel de 4*, bufet suedez cu de toate, solide și lichide, calde sau reci. Spațiul – drăguț și intim, dar un pic cam impersonal (în comparație cu ambientul modern de la La Vitrine).

Până la urmă, de spa n-am avut timp, am preferat să ne plimbăm un pic prin zona lacurilor și să socializăm cu Anca. Vineri seara doar am fost s-o inspectăm, eram obosiți, am zis că poate venim în seara următoare, când din nou am zis că poate duminică dimineață, dacă tot beneficiem de late check-out... Nici duminică n-a fost să fie, am decis să dăm o fugă la Ploiești, la mama.

Ca idee, n-aș zice că-i chiar zonă spa, ci mai degrabă un complex centru de sănătate. Cuprinde mai multe secțiuni, dispuse pe o arie impresionantă: sală de gimnastică cu zeci de aparate, piscină olimpică, saună. Funcționază zilnic între 6 și 22 (21 la sfârșitul săptămânii), accesul se face de la subsol pentru cei cazați în hotel și din exterior, pentru cei care vin din oraș (care beneficiază și de un spațiu generos unde-și pot lăsa mașinile sau bicicletele). Poți să-ți faci abonament, poți să-ți angajezi antrenor personal și am văzut și un stand impresionant cu tot felul de produse gen suplimente alimentare destinate sportivilor.

Aminteam la început de frumoasa grădină și anexele exterioare ale hotelului. N-am avut noroc de vreme bună, dar desigur că nu puteam să ne preumblăm și să ne băgăm nasurile prin toate cotloanele... Ba, am făcut-o în mod repetat: prima dată vineri seara, după cină, pe o ploaie măruntă; a doua oară sâmbătă dimineața, să vedem totul mai bine, pe lumină; și a treia oară câteva ore mai târziu, să-i prezentăm și Ancăi domeniul.

Am descoperit colțișoare minunate, un spațiu verde uriaș unde vara poți să te relaxezi pe șezlong și unde câteodată se fac proiecții de filme, romantice terase exterioare cu vedere la lac sau la grădină, alei de promenadă și un generos loc de joacă pentru copii. Din loc în loc, prin iarbă, sunt mașinării dezafectate, amintind vechea destinație a locului.

Citez again: „Suntem situați în apropiere de platforma de business Pipera, pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din București, unde traficul de autoturisme nu încetinește decât în weekend. Cu toate acestea, aerul din interiorul complexului este curat, respirabil și proaspăt, chiar la orele de trafic maxim. Motivul?! Cinci hectare de spațiu verde, întreținut permanent și populat cu specii de pomi și arbuști rari, precum și o ieșire la delta în formare de pe Lacul Tei. Întreținerea unei suprafețe de spațiu verde cât mai generoase – chiar în detrimentul investiției imobiliare – a fost una dintre primele și cele mai importante alegeri pe care le-am făcut [… ].

Grădina Caro, deschisă către public și cunoscută și ca loc de desfășurare a multor evenimente [… ], este un plămân verde pentru zona Pipera Nord, pe care l-am creat și îl ținem sănătos îngrijindu-l în fiecare zi. În fiecare primăvară ajutăm plantele și arborii să-și recucerească spațiul. Adunăm resturile vegetale în vederea aplicării îngrășământului, iar arbuștii și tufele sunt tăiați și rearanjați sub îndrumarea arhitecților peisagiști. Gazonul trebuie aerat, se netezește terenul, se adaugă nisip pentru a se nivela suprafețele. [… ] Însămânțăm gazon acolo unde este nevoie. Pe scurt, circa 10000 de euro sunt investiți lunar doar în îngrijirea spațiilor verzi.

Ne place să ajutăm și speciile de păsări de pe lac să cuibărească sau să supraviețuiască. De aceea am construit plauri, insule plutitoare formate din rădăcini de vegetație, rizomi de stuf și elemente organice. Prin investiția în aceste insule, am creat un loc care atrage păsările spre zona din mijlocul lacului, unde sunt mult mai protejate. Astfel, familiile de zburătoare, în special rațele sălbatice și lișițele, pot depune ouă în siguranță.

Invitația noastră pentru voi este să vizitați grădina Caro și mica deltă de pe Lacul Tei. Veți descoperi o lume sălbatică fascinantă într-un mediu urban, în care găinușele sălbatice, bâtlanii, stârcii, lișițele, gaițele, cormoranii, rațele sălbatice ne oferă mici lecții despre supraviețuire, afecțiune și viață de familie.”

Evident, noi n-am avut parte de prea multă acțiune din cauza sezonului și a vremii urâcioase. Alta era să fi venit vara, am văzut că au și bărcuțe pregătite de plimbări pe lac, am fi prins terasele deschise, poate și micuța cramă (care îl încântase pe Tati, când i-am zis prima dată de rezervare). Totuși, toamna are farmecul ei, ne-am bucurat de culori calde, care ne-au încălzit sufletele și, parcă puțin, și aerul rece și umed...

... Pentru decazare, ne-am prezentat la Recepție, unde ni s-a făcut socoteala finală, conform pachetului achiziționat, și am plătit diferența. Ni s-a cerut feedback și l-am oferit. De minibar am uitat să zicem, dar chestia cu ușa de la baie nu era de ratat, normal! Domnișoara a zis că asta-i „buba” pe care o reclamă majoritatea turișilor și că da, lucrurile au fost gândite într-un fel și au ieșit în alt fel... Ușile au fost comandate nu-știu-unde (Singapore, sau ceva de genul) și trebuia să fie aparent transparente, dar în realitate opace. Cineva n-a înțeles bine sau s-a făcut că nu-nțelege și până la urmă investitorul a acceptat compromisul... Cel puțin asta-i povestea ce ni s-a spus...

Una peste alta, un hotel excelent, cu design futurist, dar și cu istorie cât cuprinde! Cu restaurant bun, iar grădina face toți banii, mai ales în sezonul cald! Bun și pentru întruniri mai mici sau mai mari, când va fi să fie... Recomand și m-aș întoarce cu drag!

Minusuri: ușa transparentă dintre cameră și baie; minibarul gol

---

VIZUALIZĂRI: 1341 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI