Mândrie şi nobleţe - Kaliakra

TIPĂREȘTE

Ce m-a făcut să vizitez ţara vecină şi prietenă? Balcic-ul (vezi impresii), impresiile de pe site a fâşiei de pământ Kaliakra şi... oferta irezistibilă a colegei @maria55! :)

După un sejur perfect în Sunny Beach (vezi impresii) am hotărât să vizităm pe drumul de întoarcere aceste locaţii cu parfum de istorie.

Traseul:

Nu este greu de ajuns dacă eşti atent la indicatoare!

Fireşte, nu-i cazul meu! :)

Din Balcic până-n Capul Kaliakra sunt 35 de kilometri pe care îi parcurgi în mai puţin de o jumătate de oră. Am trecut pe lângă orăşelele Kavarna şi Balgarevo - loc unde am oprit lângă un magazin pentru a întreba dacă acesta-i sigur drumul. Acolo am întâlnit trei femei mai în vârstă din partea locului care se uitau la mine ca acul de la busolă ce arăta nordul!

Văzându-mă că mă fâstâceam, când în limba saxonă, când într-o slavă învăţată în anii de gimnaziu, m-au întrebat în cel mai pur grai românesc: ,,Observ că aveţi maşina cu numere româneşti! De ce nu vorbiţi în româneşte?´´ M-am înroşit până în vârful urechilor, amintindu-mi de profesorul de istorie care ne învăţa despre cedarea Cadrilaterului.

Puţină istorie românească asupra regiunii:

Pentru o scurtă perioadă de 27 de ani, în urma Războiului Balcanic din 1913, o parte din Dobrogea de Sud i-a revenit României, cunoscut drept, Cadrilater.

Astfel, dintr-o populaţie preponderent bulgară, dar şi cu minorităţi turceşti şi greceşti, autorităţile vremii au echilibrat balanţa demografică, construind pentru românii nou-veniţi, şcoli şi lăcaşe de cult.

Cu toate concesiile economice, la presiunile Germaniei naziste, în anul 1940 - unul dintre cei mai dezastroşi ani în istoria ţării noastre - Regele Carol a fost obligat să semneze acorduri de scindare a teritoriilor, precum Transilvania de Nord (dată Ungariei) şi Dobrogea de Sud (anexată Bulgariei).

În acest nou context geopolitic, acordul dintre Germania şi România este ilustrativ pentru o înţelegere dintre o mare putere şi un stat nevoit să devină clientelar.

Este o lecţie pe care ar trebui să o înveţe şi actualii conducători ai ţării!

În paranteză fie spus, în ziua de 27 iunie 1940, Uniunea Sovietică a somat guvernul României să cedeze imediat Basarabia şi Bucovina de Nord. Cinci zile mai târziu, aceste evenimente crude avea să ducă la părăsirea tronului de către Carol al II-lea.

Ghidat de parcul ,,pădurilor eoliene´´, am ajuns fără alte emoţii într-o parcare relativ generoasă, plină cu maşini înmatriculate la noi. Mă rog, existau vreo două-trei şi cu număr bulgăresc, dar tot conaţionali de-ai noştrii le conduceau.

Ne-am parcat lângă o statuie imensă pe al cărui piedestal este aşezat cu un ochean în mâna dreaptă, amiralul rus Fiodor Fiodorovich Ushakov, care în iulie 1791 a nimicit flota imperiului otoman şi a pus capăt războiului ruso-turc. A fost cel mai bun strateg al flotei ţariste, având un bilanţ de 43 de bătălii navale din care nu a pierdut nici una, mai mult de atât, sub comanda sa nu s-a pierdut nici măcar o singură navă.

În spatele figurii alegorice se află o construcţie în formă semi-circulară susţinută de opt stâlpi fără capiteluri sau alte decoraţiuni, legaţi simplu între ei prin grinzi ce asigură rezistenţa construcţiei, având în total 18 clopote ce stau atârnate în bătaia brizei.

În liniştea serafică, la un moment dat am auzit clipocitul apei şi imediat am observat, preţ de câteva secunde, silueta unui delfin jucăuş de mărime medie ce explora marginile formaţiunilor calcaroase. Momentul de contemplare a fost reîntregit de apa ireral de limpede! Cum să existe un astfel de loc în Marea Neagră? Ei bine, cred că este singurul loc în care... îţi vine să mergi pe ea! :)

Cu toate că citisem că se percepe o taxă de intrare (6 leva), am avut privilegiul de a parcurge ruinele oraşului medieval... moca.

Am întâlnit în drumul nostru câteva tarabe cu suveniruri ce dădeau o pată de culoare printre buruienile şi praful fin de pe drum. Cu ultimii leva am achiziţionat un magnetuţ ce stă şi acu´ aninat pe frontispiciul frigiderului.

Lăsată în paragină, abia se observă un simbol al creştinătăţii al acestei fortificaţii. Biserica medievală de 9 metri lungime / 5 metri lăţime, loc de reculegere a comunităţii zonale ce include şi secolul al XIV-lea a fost lăsată de izbelişte. Ce n-au reuşit otomanii, vicisitudinile vremii şi nepăsarea balcanică au contribuit la distrugerea acestui loc.

Veţi trece pe lângă ruine ce vizează aprovizionarea cu apă, ziduri de apărare - odinioară loc de rezistenţă în calea cotropitorilor, în zilele noastre invadate de plante ce cresc pe ele... slobode.

Din tot ce a fost, printr-un miracol a rămas poarta de acces a cetăţii din secolul al IV-lea. În forma sa cea mai simplă de arcadă romanică, n-are inscripţii comemorative sau vreun blazon, doar două ferestre verticale amintesc de rolul său de pavăză.

Aleea pietruită te conduce spre un restaurant ce te îmbie cu delicatese din mare, dar şi cu un berbecuţ făcut la proţap.

Cu stoicism am refuzat ofertele, deşi ospitalitatea bulgară ne-a oferit câte o mică gustare (gratis, de asemenea) şi am poposit într-o mică cavernă ce adăposteşte Muzeul Kaliakra. Prea multe nu sunt de văzut. Câteva piese arheologice, monede, vase din lut şi istoria succintă a zonei.

În mai toate articolele mele am strecurat o povestioară din folclorul zonal. În cazul de faţă, localnicii se mândresc cu două asemenea legende miraculoase :

Legende:

Poarta celor 40 de fecioare simbolizează o legendă care este atât de frumoasă, încât nu mai contează dacă este adevărată.

Se spune că pentru a nu fi capturate de turci, 40 de fete au preferat să coboare în condiţii care întrec orice închipuire de pe stânci, în loc să ajungă în robie sau în haremul acestora. Chiar dacă Sfânta Carte nu condamnă în vreun fel acest procedeu, din imaginile sculptate cu migală al obeliscului dedicat acestora, observăm cum eroinele cu forme voluptoase perfecte şi-au legat părul una de alta, coborând pe suprafeţele abrupte ale promontoriului. Credinţa le-a ajutat să scape, ascunzându-se în multitudinea grotelor, iar la adăpostul întunericului intrau în cetate hărţuindu-i pe cotropitorii păgâni.

Un alt eveniment mitic îl evocă pe Sfântul Nicolae fugind din calea otomanilor până când s-a terminat pământul. Atunci Dumnezeu l-a salvat prelungind ţărmul acesta curat, legendă ce se vrea ca o explicaţie acestei apariţii curioase în formă de peninsulă.

În zilele noastre există o capelă modestă săpată în stâncă ce are inscripţionat abia vizibil, numele sfântului ce-i ocroteşte pe marinari şi pescari.

După ce treceţi de o staţie de radioalocație radiolocaţie aşezată pe o biută, o nouă perspectivă asupra frumuseţii acestui loc vi se arată. Un loc de belvedere aşezat lângă capela mai sus amintită, vă oferă imortalizarea grotelor situate la distanţă şi scări ce duc spre ele, deschiderea unui orizont cu cele mai limpezi ape din Marea Neagră şi odată ce veţi ajunge aici, sentimentul că v-aţi deconectat de tot stres-ul cotidian.

Vacanţe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 3119 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI