Kaliakra - cetate si promontoriu/Frumos, dar să nu exagerăm!

TIPĂREȘTE

Am citit toate impresiile postate aici, pe "Am Fost Acolo, despre acest obiectiv turistic, iar părerea generală tinde către superlativ.

Într-adevăr, pentru cei ce îşi vor petrece concediul la mare, cu maşina, le propun şi eu ca în zilele cu cer noros să nu-şi cheltuie banii inutil pe la tarabele de pe Litoral, pline de chinezării şi lucruri de prost gust, ci să se urce frumuşel în automobil, cu direcţia Bulgaria. La graniţă aveţi de plătit vigneta (25 RON), după care, cu o medie orară de circa 70-80 Km/h şi cu un strâns din dinţi a suferinţă după amortizoarele maşinii, rulaţi circa 25-30 Km spre Varna, până când veţi întâlni un indicator spre stânga, pe care veţi citi Kaliakra. Pe acel drum, la fel de prost ca şi cel principal, mai aveţi de parcurs circa 14 Km, până veţi ajunge într-o parcare, unde aveţi de plătit un bilet (3 Leva/persoană sau 6 RON).

Inspirat şi eu din diversele surse istorice şi turistice (Wikipedia, Balcic. net etc), fac puţin pe deşteptul, prezentându-vă obiectivul în cauză: Cap Kaliakra, sau Cetatea Kaliakra (în traducere Cetatea Frumoasă), este numele rămas de pe vremea anticilor greci. Tracii îi spuneau Tirizis, turcii Celigra Burun, italienii Capo Calacria, iar românii Caliacra.

Frumuseţea peisajului descris şi în alte postări constă în ţărmul stâncos, cu vreo 70 de metri înălţime, precum şi "duplicitatea" mării. Practic, Marea Neagră tinde să-şi piardă aici din identitatea numelui, aflându-se la graniţa, imprecisă încă, dintre cromatica pe care o ştim cu toţii, de albastru închis, şi azuriul uşor pastelat, specific broşurilor turistice sau apelor mai la sud de Dardanele. Atribuirea însuşirii de "neagră" mării noastre cea de toate zilele încă nu se ştie de la cine şi din ce cauză se trage, însă, sunt voci care susin varianta salinităţii scăzute în dreptul litoralului românesc, ceea ce a permis dezvoltarea unor alge, extrem de hrănitoare pentru mediul marin. La Cap Kaliakra, salinitatea creşte considerabil şi, se pare, acele alge îşi pierd aria de extindere, motiv pentru care apa îşi recapătă culoarea sa mediteraneeană.

Revenind la peisajul zonei, este mult prea puţin fermecător pe platou, fiind, în realitate, o câmpie ca oricare alta. Dacă ne întoarcem cu faţa la mare, trebuie reţinut că aici, la Cap Kaliakra, este una dintre cele mai importante rezervaţii naturale, iar cu puţin noroc veţi face cunoştinţă cu trei rase de delfini, cu cormoranii, dar şi cu pinnipedii, un mamifer marin înrudit cu foca.

Dacă vă spun că de Cap Kaliakra sunt legate o mulţime de legende, din care cea a celor 40 de fete bulgare ce au preferat să se arunce în mare decât să cadă în mâinile turcilor (aceasta este cea mai populară dintre legende), sau cea care se referă referă la Sf. Nicolae şi la Lysimachus, un succesor al lui Alexandru cel Mare, veţi spune, pe bună dreptate, că le-aţi mai citit şi în altă parte, inclusiv aici, pe AFA. Nu la fel de mult s-a scris însă despre faptul că această zonă a Bulgariei, inclusiv Cap Kaliakra, a fost parte componentă a Cadrilaterului, nume teritorial ce provine de la patru cetăţi turceşti şi care a fost în administrarea României. Nu intru în detalii.

Pusă una peste alta, cetatea şi promontoriul Kaliakra merită să-i alocaţi câteva ore. Vor fi în beneficiul dumneavoastră! Mai mult, dacă oboseala îşi va spune cuvântul sau dacă doriţi să serviţi o masă cu specific pescăresc, aveţi la dispoziţie un restaurant cochet, unde vă puteţi alege un menu la un preţ rezonabil (20-40 Leva, iar dacă vreţi echivalenţa în lei, înmulţiţi cu doi, fiind acceptaţi fără probleme).

Vă recomand să vă aşezaţi la masă după ce aţi terminat de vizitat cetatea, pentru a fi martorii înserării, un spectacol fascinant!

---

VIZUALIZĂRI: 3698 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI