GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Camping Kourouta [Kourouta](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Vacanta la cort - Camping Kourouta
In periplul nostru prin Peloponez din aceasta vara, in decursul celo 10 zile am intalnit in trafic si cateva rulote sau autorulote cu numere de Romania, nu multe dar oricum mai "vizibile" ca in alti ani, lucru ce ne-a convins ca acest mod de a-ti petrece concediu (cu casa dupa tine) este din ce in ce mai agreat si de conationalii nostri.
Nu vom ajunge niciodata la nivelul italienilor, nemtilor, francezilor sau alte natii vest-europene care umplu soselele sau campingurile cu "dotarile " lor mai mult sau mai putin moderne. Pentru ei vacantele petrecute in acest mod mai putin conventional inseamna relaxare, libertate de miscare, relationare cu oameni necunoscuti si nu in ultimul rand, o atmosfera boema, linistita, lipsita de reguli si programe riguros puse la punc.
De trei ani de zile experimentam si noi acesta senzatie si tare mult ne mai place!!!
Am inceput in 2014 cu cortul, apoi in 2015 cu rulota, a fost apoi 2016 cu ghinion (plecasem tot cu cortul, dar accidentul avut ne-a anulat vacanta) terminand cu 2017 din nou cu cortul.
Poate ca multi vor gandi ca am ales aceasta varianta din considerente strict financiare. Recunosc, este adevarat si la noi a fost valabil acest lucru doar la prima iesire. Bugetul insuficient pentru perioada in care eram nevoiti sa plecam in concediu, ne-a facut sa recurgem la o altfel de vacanta. Urmatoarele au fost doar placerea de a repeta experienta….
De-a lungul timpului ne-am imbogatit dotarile, iar in momentul de fata chiar nu ne lipseste nimic pentru a ne simti cat mai confortabil. Avem tot ce ne trebuie: cort mare, pentru patru persoane in care se poate sta in picioare fara probleme, paturi, saci de dormit, masa, scaune, butelie, umbrela, si nu in ultimul rand, o masina in care sa inacapa toate acestea plus jumatate din vesela mea de bucatarie.
In Grecia nu este permisa camparea cu cortul in locuri neamenajate (asta nu inseamna ca nu se practica, totusi) asa ca autobuzul nostru ne-a scos din incurcatura de cateva ori. In masina poti sa dormi oriune, chiar si in centrul Atenei (daca vrei), ca nu-ti zice nimeni nimic.
Pentru campinguri avem un ghid luat de pe internet, doar asa, ca o orientare, pentru ca unele au fost lasate in paragina si nu mai exista, unele nu sunt semnalate in ghidul nostru, iar unele sunt cu circuit inchis. Am mai povestit ce inseamna acest lucru pentru ca am vizitat si chiar am stat intr-un astfel de loc.
Vacanta nostra din aceasta vara a debutat cu o campare "free", adica apeland doar la confortul autobuzului. Ca tot veni vorba, sa stiti ca se doarme in el destul de lejer, ca pe canapeaua din sufragerie.
Ne-am parcat intr-un loc mai retras, dar nu departe de o sectiune amenajata a plajei Dasos, unde aveam acces la un dus si toaleta unei taverne. Seara petrecuta acolo, in lumina palida a lunii, asteptand spectacolul stelelor cazatoare, mi-a dat anii inapoi.
M-am simtit din nou tanara, nolstalgica, romantica si binecuvantata ca am un astfel de privilegiu.
Urmatoarele doua nopti le-am petrecut in campingul de la Kourouta, localitate aflata la vreo 80 km de Patra. Stiam despre el, il "vizionasem " acasa pe net, dar nu ne convinsese prea tare. Deja avem etaloane cu care putem compara... Cum timpul ne presa un pic, pentru ca nu voiam sa ratam toata ziua de plaja am zis ca "n-o fi foc'' pentru o noapte.
Indicatoarele spre camping apar pe soseaua principala inainte cu vreo 2 km de a face dreapta spre locatia respectiva. Nu ai cum sa-l ratezi, e foarte bine semnalizat.
Am parcat in fata receptiei si ne-a intampinat o doamna intre doua varste, zambitoare si care s-a recomandat Eleni, primul lucru intrebandu-ne cum ne cheama pentru a putea sa ne vorbeasca ca unor prieteni. Dupa ce ne-am recomandat, i-am spus doamnei ca stim foaaaaarte putina engleza si nu dorim decat un loc de cort pentru o noapte, conversatia noastra terminandu-se aici. Cred ca i-ar fi placut sa ne mai descoase, sa stea la povesti, sa afle lucruri, dar n-a avut cu cine, asa ca si-a chemat baiatul care ne-a indicat o parcela intre doi copaci mari unde incapea lejer si "conacul nostru boeresc" (cortul) si autobuzul. Fie vorba intre noi, aveai loc sa torni fundatia unei case, pe ditamai locul. Vecinii erau destul de departe, deci avem intimitate, nu se uita nimeni in farfuria mea, iar in orice moment al zilei aveam umbra chiar daca trebuia sa dam ocol cotului mutandu-ne masa si scaunele.
Campingul este structurat pe doua "niveluri", unul pentru corturi si al doilea pentru campere si rulote, despartite de un raulet ce curgea chiar prin mijlocul lui si se varsa in mare.
Zona de corturi era si ea impartita la randul ei in parcele bine delimitate, acoperite cu prelata si unde aveai acces la curent electric, sau "la liber", unde iti convenea mai bine si toate astea umbrite de coroana unor copaci inalti. Cu toate ca nu eram in prima linie, ne-am asezat cortul in asa fel incat sa vedem marea din pat.
Campingul era foarte aerisit, nu era aglomeratie de loc. Nu cred ca erau mai mult de 10 corturi.
Ca si dotari nu sta prea stralucit. Nu are decat un grup sanitar, cam vechi dar destul de curat, cu zona pentru femei si zona pentru barbati. In fiecare parte existau vreo sase toalete, cam tot atatea dusuri si vreo trei chiuvete in exterior. Suficient pentru cati oameni eram. Nu are bucatarie sau chiuvete pentru spalat vasele, dar ne-am descurcat. In schimb mai erau doua WC-uri si o chiveta chiar in cldirea receptiei, care erau folosite tot de turisti. Nu aveau nici frigiderele si congelatoarele cu care eram obisnuiti prin alte campinguri, dar am fost indemnati sa bagam mancarea perisabila (daca aveam) in frigiderul de la micul magazin de la receptie. Magazinul de care vorbesc, oricum era cam gol. Doar apa, sucuri, cateva conserve si foaaarte multe bauturi alcolice. Fara fructe, fara legume, doar dimineata aduceau paine proaspata si cateva iaurturi. Noi fiind in primele zile de concediu, nu am simtit nicio lipsa, avand de toate inca de acasa.
Nu am avut nici curent electric pentru incarcat telefoanele, dar ne-am descurcat folosin priza unei parcele neocupate. Am cerut voie de la receptie si ni s-a permis fara probleme. Tot in zona de corturi exista o taverne superba, cu vedere spre plaja si mare, imbracata in verdeata, cu mese si scaune rustice, din lemn, si fete de masa cadrilate. Era o placere sa stai acolo in orice moment al zilei. La pranz era umbra si briza, iar seara aveai parte de un asfintit de poveste.
Zona de rulote era un pic mai sus, ca o esplanada. Aici copacii nu erau atat de inalti oferind totusi umbra din belsug. Cele cateava camper-uri erau parcate pe buza espalnadei, cu fata la mare, iar posesorii lor nu faceau altceva decat sa leneveasca la umbra, sub copertina, cu o cafea sau o bautura rece in fata, citind o carte (din aia adevarata, cu foi de hartie, nu pe tableta), iar din cand in cand, coborand cele cateva trepte pana la plaja si apoi cativa pasi pana la o binemeritata baie in marea cea limpede si albastra. Sa tot traiesti asa! Era o liniste desavarsita.
Aceasta parte a campingului mi s-a parut mai selecta, grupul sanitar era nou, modern cu uscatoare de par, iar taverna lor era de fapt o terasa destul de eleganta.
Daca stateai la cort nu insemna ca nu aveai voie sa profiti de "bunurile" rulotistilor.
Noi am facut dus la ei (ca era mai elegant), foloseam toaleta de la receptie (ca era mai aproape) si am mers la taverna de la corturi (pentru ca era mai pitoreasca). Nu aveai nicio ingradire.
Punctul forte al campingului a fost plaja, lata, cu nisip fin, aproape goala. Era nisip si in apa. In dreptul zonei de corturi era destul de lata si amenajata cu vreo sase umbrele si tot atatea perechi de sezlonguri, la liber, fara taxa sau consumatie. Niciodata nu erau toate ocupate, atat de multi eram pe plaja. In spatele plajei, langa taverna erau si vreo patru dusuri.
In dreptul rulotelor, paja era mai ingusta, dar la fel, amenajata cu cateva umbrelute. Toata aceasta plaja era oarecum privata, deservind turistii din camping. Nu prea aveai cum sa ajungi aici, decat mergand aproape un kilometru pe jos, pe plaja, venind din spre statiune. Majoritatea oamenilor se opreau in orasel, unde gaseau o plaja amenajata in adevaratul sens al cuvantului cu terase, baruri, terenuri de volei si umbrelute.
Am lenevit aici doua zile. Nu am plecat din camping decat doua ore sa vizitam statiunea. Am venit pentru o noapte si nu ne mai venea sa plecam. As fi fost in stare sa stau doua saptamani fara sa ma plictisesc, atat de relaxanta era atmosfera.
In campinguri sti cand intri, dar nu sti cand pleci. Nu-ti place, nu te simti bine, a doua zi ti-ai starns bagajul si ai plecat. Daca din contra, iti place ambianta mai stai o zi, si inca una, si inca una…. Nu te intreaba nimeni, nimic. Doar la final, la "check out", doamna Eleni iti numara noptile petrecute in camping pentru a-ti face factura si posibil, ca unii, doar ataunci sa realizeze cat au stat de fapt acolo.
Pentru "conacul" nostru plus masina, plus doua persoane si pentru tot ceea ce am avut la dispozitie, pretul a fost de 24 E/zi. Daca pozele mele nu va vor convinge, gasiti cateva mai profesioniste pe pagina lor de internet harmonyresort. gr/en/camping. Dupa ce am venit acasa am aflat ca de fapt campingul face parte dintr-un adevarat resort unde se afla si cateva bunagalows-uri si un hotel. Noi nu le-am vazut, ele aflandu-se dupa zona de rulote.
La doi kilometrii mai jos mai sunt doua campinguri, Paradise si Palouki. Nu am intrat in ele, nu stiu ce oferea, dar daca ar fi "sa mai fie o data", tot pe acesta l-as alege.
Trimis de dana2104 in 12.11.17 18:56:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dana2104); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.76553200 N, 21.29854400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelentă recomandarea
Mutat în rubrica "Camping Kourouta [Kourouta], PYRGOS/OLYMPIA" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@webmasterX: Exact acolo este campingul.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@dana2104: Nu pot decat sa-mi aduc aminte cu mare placer de vremea cand mergeam in vacanta la cort, si asa este, nu esti ingradit de nimic, nu ai ora de masa fixa, nu esti legat de de nimic decat de placerea de a sta in sanul naturii si de a admira ce te inconjoara.
Suna foarte tentant sa o iau de la capat cu toate acestea insa parca mai am unele retineri (hai sa fiu cinstita si sa zic ca din putina comoditate).
Va admir pe amindoi si va doresc calatorii cat mai placate, felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)