ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.10.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2015
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
60.00%
Către satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
57.50%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Păcat de peisaj!

TIPĂREȘTE

De ce Hotel Camping Agiannis?

În drum spre Peloponez, gazda noastră pentru următoarele 9 zile, ne-am oprit pentru o noapte la Hotel Camping Agiannis**.

N-a fost cea mai deşteaptă alegere pe care am făcut-o vreodată, dar nici cea mai proastă. Două elemente au contat: preţul şi distanţa faţă de Bucureşti.

Am căutat un loc „de pus capul” o noapte, deci ceva ieftin şi fără pretenţii, dar cu baie proprie. Restul nu prea avea importanţă pentru o şedere atât de scurtă. Agiannis îndeplinea condiţia: a costat 25 de euro în septembrie, mai precis noaptea de 7 spre 8 septembrie.

În privinţa distanţei, am căutat ceva aflat pe la jumătatea drumului Bucureşti-Tolo. Zona Salonicului se încadra în această cerinţă dar n-am găsit o cazare atât de ieftină în oraş (am luat în considerare şi preţul parcării, ştiut fiind că acesta te poate „scutura” de mulţi bani). Şi într-un final am decis să încerc o variantă de camping-hotel situat chiar pe malul mării – m-am gândit că poate facem şi o baie la apus...

Localizare

Hotel Camping Agiannis este situat la 40 km sud de Salonic şi 25 km nord de Katerini, în satul Makrygialos, căruia noi i-am zis „Marghioliţa”, că ne era mai uşor de ţinut minte şi pronunţat. Pe autostrada Salonic-Atena este următoarea ieşire de după Methoni.

Până aici, toate bune şi frumoase. Numai că indicaţiile de pe booking – „după 100 m fă la stânga, după 25 m fă la dreapta, coteşte la stânga la a treia stradă etc. ” – s-au dovedit a fi prea complicate pentru minţile noastre obosite după un drum de aproape 800 km. Marghioliţa dormea profund la ora 6 după-amiaza, nici ţipenie de om pe stradă, un singur indicator cu campingul la intrarea în sat, după care ioc. Am dat ocol „centrului” format dintr-un scuar, biserică, primărie şi câteva prăvălii anemice, şi într-un final am găsit un localnic binevoitor care ne-a arătat o stradă în stânga: „mergeţi pe ea drept înainte”, a gesticulat el. Şi într-adevăr, la vreo 20 de metri după intersecţie, urcat într-un pom şi abia vizibil în spatele frunzelor, un indicator scris de mână ne îndruma spre camping. Am mers tot înainte, am ieşit din sat şi după circa 100 de metri de drum asfaltat care traversa nişte câmpuri agricole am zărit intrarea la camping.

Campingul

„Restaurant – Pool – Reception”, aşa promitea panoul care ne-a întâmpinat la intrare. Numai că la „reception” nu era nimeni. Doar un afiş cu o săgeată în stânga care ne îndruma spre „market”. Bun şi aşa!

Am intrat în incintă. Mulţi copaci, tomberoane pline, alei asfaltate şi câteva maşini trase în faţa rulotelor (caselor mobile), căci asta e oferta de camping: rulote adăpostite sub nişte foi de cort fixate pe stâlpi metalici. Sub cort şi în faţa rulotelor exista spaţiu suficient pentru mese şi scaune. Foarte surprinzător, nu am văzut corturi, deci nu ştiu dacă poţi veni cu cortul de acasă sau e musai să închiriezi rulote de la ei. Nu ştiu nici dacă poţi să campezi cu caravanul, dacă ai aşa ceva în dotare, iar pe booking nu se face vorbire decât despre hotel.

Am ajuns şi la „market”, unde era – evident – închis, aşa că ne-am îndreptat spre piscină, sau mai bine zis piscine: una pentru adulţi, cealaltă pentru copii. Câţiva adulţi şi copii se zbenguiau în apă sub privirile plictisite ale barmanului. Piscinele arătau bine, n-am ce să zic! L-am scos din letargie pe barman, căruia i-am vârât sub nas rezervarea printată, şi tinerelul ne-a arătat cu deştu’ clădirea restaurantului-terasă, aflat la câţiva paşi mai încolo. Am mers şi am discutat cu un nene care se bătea de muscă, aşezat la o masă şi privind în zare. Omul s-a uitat la rezervare, a dispărut înăuntrul restaurantului şi după trei minute a apărut cu cheia de la cameră. „Vrem să plătim”, am zis noi. „No problem, later”, a răspuns el. Bun şi later. Hai să aruncăm mai întâi o privire în jur.

Restaurantul-terasă avea o poziţionare de vis: chiar pe malul înalt, deasupra mării. Mese erau destule dar chiar şi mai pe seară, la ora cinei, nu am văzut decât patru cupluri care se înfruptau din nişte peşti. Noi mai aveam mâncare în traista de acasă, aşa că nu vă pot spune nimic în legătură cu meniul sau preţurile practicate. Pot doar să bănuiesc că era pe bază de peşte şi fructe de mare şi la preţuri normale. De ce spun fructe de mare? Pentru că în larg se vedeau plase sau cum le-o zice, folosite pentru prinderea scoicilor şi seara am văzut venind cu barca un pescar cu julvelnicul plin de peşti.

De pe terasa restaurantului se cobora la plaja cu nisip grunjos, acceptabil la prima vedere, dar ceea ce m-a iritat era murdăria. Peturi, ambalaje de tot felul, mucuri de ţigară, tomberoane care dădeau pe afară. Se vede treaba că nimeni nu mai făcuse curăţenie pe acolo de nu ştiu când. Arăta atât de rău, încât am renunţat, cu părere de rău, la ideea unei prime băi în mare. Şi oricum, mă aşteptau destule zile de bălăcit în Peloponez!

Când am coborât treptele, m-am întâlnit cu o grecoaică; tocmai urca de la plajă. Ne-am salutat şi am intrat în vorbă. În cele zece minute, cât a durat o conversaţia, am aflat, în afara unor amănunte din viaţa ei personală pe care n-are rost să le detaliez aici, că era de trei zile la Agiannis, că stătea la hotel şi că îi părea rău că totul se degradase în ultimii trei ani, de când fusese ea ultima oară acolo. Proprietarul se schimbase, m-a informat ea, şi treburile nu mergeau bine.

Semne că situaţia nu era tocmai roză se vedeau, ce-i drept, cu ochiul liber: marketul (unicul) a rămas închis şi seara şi a doua zi dimineaţa, barmanul şi tipul de la restaurant (alţi membri ai personalului nu am avut plăcerea să cunoaştem) păreau scârbiţi, iar mici indicii de delăsare se puteau observa la treptele ciobite, zugrăveala scorojită, aleile nemăturate, florile neudate şi multe altele.

Hotelul şi camera

Hotelul e chiar în spatele restaurantului şi camera noastră, aflată la etajul 1 (din 2), era cu vedere spre mare, ferma de midii şi terasa localului.

Holul de recepţie era deprimant de-a dreptul: mi-a amintit de hotelurile comuniste din oraşele mici ale patriei natale. Un desk (gol) din cel mai ieftin pal cu putinţă şi câteva mese rablagite cu scaune vechi şi tapiţeria roasă. Am urcat cu o singură sacoşă pregătită pentru acea noapte şi am ajuns pe palier. Mocheta roasă, întuneric beznă. Am pipăit de-a lungul pereţilor şi am găsit într-un final camera.

Mică – 12 mp, dar ştiam asta din descrierea de pe booking. Ce nu ştiam era că pentru a ieşi pe balcon trebuia să te caţeri pe patul dinspre geam şi de acolo să „sari” afară, şansele de a te strecura în spaţiul îngust din faţa uşii fiind mult reduse pentru două persoane corpolente, aşa ca noi. (V-aţi prins, cred, că termenul „corpolent” e un eufemism, nu-i aşa?). În afara celor două paturi lipite, cu saltele bune şi cearşafuri curate dar vizibil îngălbenite, camera mai avea în dotare un scaun şi un birouaş deasupra căruia era fixată o oglindă şi deasupra ei, aproape de tavan, un televizor mic şi vechi dar care funcţiona. Am verificat asta aşa, ca chestie, căci oricum n-avea canale decât în limba greacă. Şi aerul condiţionat mergea, dar n-am avut nevoie. Internetul nu l-am verificat. Dulapul, foarte îngust şi cu balamalele stricate, nu se închidea, dar am trecut şi peste asta. Tot mobilierul era vechi şi uzat. Cel mai tare m-a enervat însă lustra cu trei becuri, din care numai unul funcţiona, şi veiozele, fixate pe perete mult deasupra patului, aşa că trebuia să te scoli în şezut ca să le aprinzi sau stingi. Exista şi un minibar zgomotos, dar după oboseala acumulată peste zi am dormit buştean şi nu l-am auzit.

Baia era suficient de mare, cu cada de duş înălţată. Am găsit prosoape, săpun şi hârtie igienică. Nimic de reproşat, cu excepţia uşii, roasă în partea de jos, care scârţâia şi se împingea, fără a se închide.

Balconul, cu o masă rotundă şi două scaune comode dar cam mâncate de vreme, a fost locul unde ne-am cantonat. Acolo am mâncat de seară, am pălăvrăgit despre Grecia şi am privit marea, care ne promitea, începând din ziua următoare, clipe de relaxare şi infinită bucurie.

Bye-bye, Agiannnis

Pe la cinci dimineaţa m-a trezit un zgomot ciudat: pleosc-pleosc. Ce să fie? Am ieşit pe balcon: ploua şi picăturile se izbeau de copertina metalică a tavernei, aflată chiar sub camera noastră. Am fost în Grecia de aproape 20 de ori şi vă jur, până atunci nu mă plouase niciodată. Aoleu, mi-am zis, te pomeneşti că am greşit cu programarea vacanţei în septembrie. (Ca să vă liniştesc, vă spun de pe acum că n-a fost cazul). Uşor îngrijorată dar neavând ce face, am sărit din nou în pat şi am adormit imediat la loc.

La şapte eram, şi eu şi Adrian, în picioare. Am terminat rapid cu micul dejun şi strânsul celor câteva lucruri pe care le luaserăm din maşină.

Problema era plata: în camping domnea o linişte absolută, barul de la piscină, restaurantul şi marketul erau închise, în jur nimeni. Seara coborâserăm la restaurant, în încercarea de a plăti acolo cazarea, căci am avut aşa, o presimţire, că ora noastră de plecare de a doua zi avea să fie mult prea matinală pentru personal. Omul de la tavernă ne refuzase însă banii, dând disperat din mâini şi mitraliindu-ne cu greaca lui, în care a strecurat totuşi două cuvinte edificatoare: „tomorrow” şi „boss”. Aha, deci exista un şef care urma să apară a doua zi, eventual la prima oră.

Aş!

După ce am aşteptat vreun sfert de oră, timp în care ne-am fâţâit de colo-colo, ba spre market, ba spre piscină şi tavernă, doar-doar vom zări pe careva căruia să-i îndesăm banii în mână, am recurs la ultima soluţie: am lăsat cei 25 de euro, împreună cu printul cu rezervarea, pe o masă din holul de recepţie al hotelului şi la ora 8 am plecat. A fost pentru prima oară în activitatea noastră susţinută de turişti când nu am avut efectiv cui să plătim şi am fost nevoiţi să recurgem la o asemenea variantă. Dar banii au ajuns acolo unde trebuia: ştiu asta pentru că la două zile după aceea am primit pe mail notificarea de la booking în care eram rugaţi să comentăm sejurul la Agiannis.

Ceea ce am şi făcut, şi anume în spirit negativ. Complexul în sine e frumos, are dotările de bază (tavernă, piscine, bar, rulote, plajă), însă nepăsarea cu care a fost tratat în ultimii ani se vede de la o poştă. E nevoie de investiţii, de reparaţii, de mobilier nou, de curăţenie, şi până când lipsurile nu vor fi remediate, nu vi-l pot recomanda. Fără asemenea măsuri drastice, după părerea mea în câţiva ani se va alege praful de Hotel Camping Agiannis!

Şi e păcat, zău. Pentru că principalul său atu – peisajul – e natural şi de el ar trebui să se profite.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 24.10.15 12:20:53
Validat / Publicat: 24.10.15 13:36:57
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3590 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Marea văzută de lângă tavernă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[24.10.15 13:34:22]
»

Mutat în rubrica "Camping Agiannis Hotel [Agiannis], [ALTE LOCALITĂŢI]" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

Carmen IonAUTOR REVIEW
[24.10.15 14:11:34]
»

@webmasterX - E OK. Mulţumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mihai18
[24.10.15 15:42:29]
»

@Carmen Ion - Îmi place cât de curgător și natural ați descris locația. Ca turist cu oarece vechime, îmi dau și eu seama că acolo lucrurile nu merg tocami bine. Dar dv. ați avut noroc, ați primit ce v-ați dorit. Am văzut fotografiile. Paturi curate și o baie care arăta bine. Cred că ați avut și apă caldă. Acesta este esențialul la o cazare. Suma de 25 euro/noapte este bună.

Citeam review-ul și din când în când zîmbeam când povesteați cât de greu v-ați cazat. O excursie pe cont propriu cu mașina, nu este tocami ca mersul pe o alee cu trandafiri. După atâta drum și stres la cazare, mă întrebam cum ați mai avut puterea să mai faceți și fotografii și chiar bune. Ați avut probleme dimineața pentru că nu aveați cui să plătiți. Se mai întâmplă.

Pe programul Antena 1, într-o emisiune cu subiect turistic, Andreea Berecleanu afirma că la greci mai rar se folosește salutul ”bună dimineața” pentru că ei se scoală mai tîrziu (a se citi „Doi pe un weekend” comentatori fiind Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu).

Per total eu cred că n-a fost rău acolo și a fost un preț rezonabil. Bun, deci ați plecat de acolo, dar până acasă este cale lungă, prilej de a ne mai povesti câte ceva. Mi-a plăcut review-ul și l-am votat așa cum se cuvine.. Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen IonAUTOR REVIEW
[24.10.15 16:36:37]
»

@Mihai18 - Mulţumesc pentru aprecieri şi vot. Până la urmă n-a fost chiar aşa rău la Agiannis. Nu-l recomand nu pentru că aş fi avut aşteptări mult mai mari, ci pentru că are un potenţial care nu este exploatat nici la jumătate. Presupun că schimbarea proprietarului e cea care a dus la nepăsare şi delăsare, dar chiar să nu găseşti pe nimeni căruia să-i dai banii de cazare recunosc că nu mi s-a mai întâmplat. Nici măcar la greci, recunoscuţi pentru stilul lor de a trata cu turiştii pe bază de încredere.

În altă ordine de idei, ai dreptate, de acolo până acasă e cale lungă... de 14 zile, iar ceea ce am văzut şi făcut în Peloponez (plus încă un loc pe care vreau să-l ţin deocamdată secret, ca să menţin suspansul!) voi povesti în articolele următoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Camelia19
[24.10.15 18:43:28]
»

@Carmen Ion - Cazarea ca si cazarea, ceea ce eu astept e continuarea. Na, ca mi-a iesit si-o rima Ma intriga faptul ca majoritatea articolelor pe care le citesc despre Peloponez au "tabara de baza" Tolo. Iar eu am fost prin zona si nu am trecut macar sa-l vad. Pe mine m-a fascinat Peloponezul si imi doresc sa revin, asa ca articolul tau viitor imi va fi cu siguranta util.

Legat de zona Katerini, mereu am ocolit-o, nu stiu de ce, dar de fiecare data am preferat o cazare, chiar si pentru o noapte, in alta parte. Poate data viitoare o voi bifa, doar pentru pretul intr-adevar mult mai mic decat cele cu care suntem obisnuiti in Grecia. Si am notat : NU Camping Agiannis!

Apropo, am niste prieteni care au facut traseul Timisoara Gythio dintr-o bucata . O nebunie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen IonAUTOR REVIEW
[24.10.15 18:54:09]
»

@Camelia19 - Vine şi continuarea mintenaş. Şi primul articol din seria Peloponez va fi despre Tolo. Voi încerca să-l descriu şi să explic de ce este destinaţia de cazare number one în Peloponez - cel puţin pentru români.

Mulţumesc pentru vizită şi... încurajări.

calatorul
[24.10.15 19:48:30]
»

@Carmen Ion - Multumim pentru informatii si sfaturi, din pacate cam asa se intampla lucrurile in zona aia, si eu am folosit-o doar pentru cazare intermediara in drum spre alte destinatii, fiind convins ca voi gasi un loc de dormit fara rezervare prealabila si la un pret convenabil. Ceea ce am si reusit, dar nu as sta mai mult de o noapte pe acolo ca sa nu pierd timpul alocat vizitarii unei tari atat de frumoase. Desi citind pe AFA am gasit cateva hoteluri din marginile statiunilor laudate pentru dotare si asezarea frumoasa si departe de aglomeratie. Asteptam cu interes continuarile. Alegeri inspirate si vacante frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dana2104
[24.10.15 20:22:21]
»

Din scurta mea experient prin campingurile grecesti si dupa felul cum aratau acele rulote nu cred ca se puteau inchiria pe perioade scurte. Am stat in astfel de campinguri in Skotina, in apropriere de Preveza, in Peloponez si am vizitat unul in Possidi (Kasandra).

In campingul de langa Preveza am stat de vorba cu o romanca care lucra la marketul din incinta si ne-a explicat cum functioneaza astfel de campinguri. Se inchiriaza de fapt parcela pentru intreg sezonul (sau chiar pe mai multe sezoane) pe care chiriasul isi aduce propria rulota sau un cort mare pe care si le amenajeaza dupa bunul plac si dupa posibilitati. Astfel se explica de ce unele au chiar mici gradinite cu flori, gardulete si tot felul de dotari. O astfel de parcela costa intre 1200-1400 E/sezon. La prima vedere pare mult, dar pentru inchirierea acestei parcele se unesc mai multe familii care vin si stau pe rand cate doua-trei saptamani sau chiar mai mult. Rulotele sunt de regula destul de mari si ofera spatiu suficient pentru o familie cu cinci-sase menbrii. Am intalnit si familii de pensionari care locuiau in astfel de locuri de primavara pana toamna, facandu-si din micuta rulota o adevarata "vila" pe malul marii de unde nu le lipsea absolut nimic.

Am scris toate acestea ca o paranteza referitoare la unele campinguri grecesti si ca o explicatie de ce acele rulote nu arata toate la fel, unele mai mult sau mai putin aranjate si utilate.

Astept cu nerabdare povestirile din Peloponez.

P. S. In aceeasi perioada ma aflam si eu intr-un sejur in Paralia si am prins ploaie cat pentru zece ani de Grecia.

Carmen IonAUTOR REVIEW
[24.10.15 20:26:32]
»

@calatorul50 - Mulţumesc pentru ecou şi vot.

Carmen IonAUTOR REVIEW
[24.10.15 20:40:56]
»

@dana2104 - MUlţumesc pentru completări: cred că ai dreptate în legătură cu închirierea pe termen lung.

calatorul
[24.10.15 22:36:55]
»

@dana2104 - Multumim pentru informatiile despre campunguri, interesante, asa inteleg mai multe din ceea ce am vazut si eu. Vacante frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Camelia19, Carmen Ion, dana2104, Mihai18
Alte impresii din această RUBRICĂCamping Agiannis Hotel [Agiannis]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.60473585128784 sec
    ecranul dvs: 1 x 1