REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
Prima impresie a fost foarte proasta, sa fii primit intr-un loc si sa ti se spuna ca ceea ce s-a rezervat telefonic cu patroul nu exista.
despre SERVICII
Personalul foarte amabil si respectuos, in schimb gazdele, mai specific domnul patron impreuna cu sotia acestuia sub orice critica.
Mai exact, am facut o rezervare telefonica pentru un grup de 5 persoane pentru o camera cu doua paturi matrimoniale + unul de o persoana ("camera cu doua paturi matrimoniale", acest termen fiind comunicat de catre patron in momentul in care s-a efectuat rezervarea), pentru o noapte.
S-a discutat telefonic de nenumarate ori pentru a confirma rezervarea si pentru a ne asigura ca nu vor exista probleme in momentul in care ajungeam la locatie, insa in momentul in care am ajuns la locatie, fiind intampinati de catre sotia patronului, dupa un drum de 200 KM ni se spune ca nu exista o astfel de rezervare, pentru o camera de 5 persoane pentru o noapte.
Modul in care ni se spun aceste lucruri este de cea mai joasa speta, intrucat suntem luati drept mincinosi si fraudulosi, cu intentia de a le face acestora probleme, cand defapt noi ne doream o zi de distractie pe munte cu prietenii si un loc in care sa ne odihnim.
Pierdem in jur de o ora pana incercam sa discutam cu doamna de la receptie pentru a gasii o solutie, in continuare fiind tratati ingrozitor, mai ca nu ne-a scuipat in fata. Intr-un final am fost cazati in doua camere, cu doua paturi duble + o saltea pusa pe un suport care parea ca in orice moment se va prabusii.
Doream sa stim in situatia creata de acestia ce se va intampla cu plata, intrucat ni s-a spus ca o camera "pentru 5 persoane" este 350 RON/noapte, iar cand am intrebat-o pe doamna de la receptie ne-a spus ca ea nu stie si ca ar trebuii sa discutam cu sotul ei.
Am incercat sa ignoram toate acestea si am plecat pe partie.
Seara cand ne-am intors am stat in camera pentru a mai discuta si de a ne relaxa iar in jurul orei 01:00 ne bate la usa patronul pentru a ne spune ca suntem incredibil de galagiosi si nu mai poate sa suporte atat de multe din partea noastra, in conditia in care stateam in pat, cu televizorul pornit (cat de tare puteam da televizoul astfel incat sa ne putem si intelege intre noi) si discutam, nu tipam, nu ascultam muzica la volum maxim si cu siguranta nu faceam atat de mult zgomot astfel incat sa deranjam alti clienti cazati.
Am incercat sa discutam cu patronul si sa-i explicam intr-un mod foarte respectuos ca nu noi facem zgomot si ca este posibil sa fie alti rezidenti, pentru ca se auzea cum alergau copii pe hol, dar totul a fost in zadar.
La plecare ne sunt cerute doua buletine in caz ca s-a furat ceva din una dintre camerele primite, dar am refuzat si am oferit un singur buletin.
Am incercat din nou sa purtam o conversatie calma cu acesta si sa intelegem de ce am fost tratati in acest mod si daca noi am gresit undeva in aceasta poveste, din nou eram complet ignorati, acesta sustine ca posibil a fost obosit cand s-a discutat telefonic si nu mai stia ce a spus, venea si pleca de la receptie in timp ce incercam sa discutam si sa platim, ne ignora complet si pur si simplu nu voia sa ne asculte ce aveam de zis.
La final am platit 350 RON pentru toata aceasta nebunie si am plecat.
In concluzie, nu recomand aceasta pensiune/cabana absolut deloc, doar daca vreti sa fiti tratati ca si cum nu existati si sunteti infractori.
FYI, patronul detine o sala de jocuri de noroc in Bihor, so... cred ca mai bine ar ramane la jocurile de noroc decat sa se bage in turismul montan din moment ce nu stiu ce inseamna si ce presupune acest lucru.
Trimis de ux123341 in 10.01.22 13:35:27
- A fost prima sa vizită/vacanță în ARIEȘENI [AB]
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ux123341); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.47735400 N, 22.75523200 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ux123341: bun-venit pe AmFostAcolo.ro.
Te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 106329&hid=2516.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)--
„Numele utilizator” alocat automat de către program (la primul review încărcat) - ux123341 - este, pare-se, confuzant, derutant pentru unii utilizatori. Când ai timp, îl poți schimba într-o formă mai „umană” (de ex „popescu2020”) - folosind butonul schimbă username de aici
Conform politicii site-ului, reviews-urile cu evaluari „zero peste tot” sunt publicate FARA NOTE, fiind considerate scrise (prea) la supărare, lipsite (probabil) de minima obiectivitate așteptată.
Dacă dorește, autorul poate reveni asupra evaluărilor, încercând să fie mai obiectiv — fie prin intermediul linkului EDIT IMPRESII, fie scriind un ecou (dacă timpul alocat editării a expirat)
Dacă pui un pic de spirit de observație, fiecare regiune produce impresii care, într-un final, converg. Deci poți găsi multe impresii asemănătoare, ca medie.
Apusenii au o doză de controversă. Unii spus că se fură pe munte, alții spun că sunt tratați necorespunzător. Am mai găsit astfel de opinii.
Adevărat, ceva putred e acolo deși mai e și după sufletul omului dar, cu adevărat, în Apuseni, 100% garanție, nu ai.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2010 Strigator la cer! — scris în 18.02.10 de trexel din SATU MARE - nu recomandă
- Jan.2010 Pensiune completa - Revelion 2010 — scris în 05.01.10 de mandys2010 din CONSTANTA - nu recomandă
- Dec.2009 Nu recomand — scris în 13.01.10 de maria2010 din BUCURESTI - nu recomandă
- Dec.2009 A fost OK! — scris în 15.12.09 de Utube din ARAD - RECOMANDĂ
- Jun.2009 Concediu adevarat in Apuseni — scris în 09.06.09 de ardelean* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2009 Sejur de vis in Apuseni — scris în 30.04.09 de ghiman nadia din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2009 La Arieseni — scris în 04.11.09 de alexandruduma din TIMISOARA - RECOMANDĂ