Fapte de cabană – Izvorul Muntelui – Toamna pe Ceahlău & co

TIPĂREȘTE

Norii se strâng ca niște zme-hei
Noaptea se lasă cu temei

Nu-mi pot scoate din minte refrenul ăsta (și nici nu vreau)...

De mulți ani de zile se petrec tot felul de fapte de cabană, peste tot prin lume și peste tot prin țara noastră, știu asta doar că eu le-am mai pierdut urmă, aflându-mă-n treabă cu tot felul de alte lucruri.

Dar știam că se întâmplă...

Mi-am dorit să mă întorc în munți pentru că m-au cucerit instant de prima oară de când i-am călcat.

Ofertele publice-s prohibite după gustul meu, tot felul de oameni importanți îți cer bani mulți ca să te plimbe pe coclauri. Să dau un exemplu: 200 lei – excursie de o zi pe la mama lu' neghină chioru' ca să nu scriu altfel... ce plătim? Siguranța! Ghid autorizat nuș ce bla bla... Aha... deci să dau niște bani (nu puțini) ca să mă-mpiedic la tot pasu' de populație cu care nu am nici o treabă și care nu știe pe ce lume e...

Da' de mă duc eu de capul meu tot pe același traseu și-mi țin banii-n buzunar nu-i bine?

Știu lume (nu populație) care vede munte de când a deschis ochii... ne recunoaștem instantaneu, după vorbă, după port... pentru ei lucrurile sunt simple, se iau și se duc în munți! Nu i-a învățat nime' și n-au nevoie să explice de ce... Știu locurile, știu traseele, știu echipamentul, de-i nevoie – cazare la cabană, de mâncat – găsim noi ceva pe undeva...

Știu câțiva care s-au făcut la rândul lor călăuze (că parcă n-ar fi potrivit să scriu ghizi) și care cer bani altora ca să îi plimbe prin munți... unora le și merge... whatever...

Și pentru c-a venit vremea am găsit întâmplător (sau nu) sau mai bine zis – am regăsit – lumea muntelui...

Totul a-nceput cu o'nmormântare =)) bizar, nu?

Așa arată odihna mea: șed în fotoliu și mă uit pe net. Bun. Fb. Dau de un post: ofer bocit la'nmormântări... bocit simplu, bocit cu rupt haina de pe mine, bocit cu bătut popa... diverse prețuri...

Mă mănâncă undeva: da' la servicii complete te și omoară? Că am dilema asta de mult... tot văd de mulți ani pe drumuri: servicii funerare, pachet complet!???!!! cum? Adică te și omoară? Nici acum nu-s lămurită dar – ia – nedumerirea mi-o folosit! Mi-a adus hike-uri...

Hm... dacă tăceam filosof rămâneam? Nu. Dacă tăceam rămâneam acasă... așa... am ajuns în Ceahlău...

Bun. Zice omu – Ilie – el era cu postarea – bla bla bla, niște stick-uri apoi mă-ntreabă: ai primit invitația? Eu: habar n-am... (în mintea mea – câte invitații primesc... mai știu eu...) și-ncepe: cabana, camera, cheful, de-ale gurii din partea casei... 26-29... Eu – noiembrie! El – nu, octombrie, amu, peste câteva zile...

Nu-mi trebe mult să mă gândesc, miros eu care-i treaba rapid că doar am mai văzut de astea și brusc rezerv două locuri. Poze, traseu, indicații, de-astea... Bun! N-am putut să ne rătăcim!

Doar din trei zile ne-am ales numai cu una că ne-am amețit cam mult...

Dar chiar și așa...

Cu mâna pe inimă, ce-am făcut/văzut/amețit/aiurit/nebunit în 24 de ore (din care 7-8 de somn) nu făceam/vedeam... bla bla în 7 ani altcum...

De când vânez chitară la cabană au cam trecut ceva ani... ia, am găsit chitară non-stop... Puiu (din Roman) n-avea stare să se oprească din cântat, umbla cu chitara după el scoțând triluri pe unde se nimerea: în restaurant, pe terasă, la foc, pe drum – n-aveai cum rata...

Deci Cabana Izvorul Muntelui...

Cu denumirea asta se pot crea confuzii că toată zona aia se numește Izvorul Muntelui: pârâuașul ce vine din munte din nord – vest se cheamă Izvorul Muntelui, Pensiunea Bia Păpădia care-i mai încolo, spre est, tot Cabana Izvorul Muntelui o cheamă, Pensiunea Aurora, mai spre est, tot Cabana Izvorul Muntelui, Cabana Bia Păpădia care-i și mai încolo, spre est tot Izvorul Muntelui, că-i și pensiune și cabană Bia Păpădia și nu-i una și aceeași ba chiar e ceva distanță bunicică între ele... barajul e tot Izvorul Muntelui și până și lacul e tot Izvorul Muntelui deși wiki ne spune că uneori i se mai spune și Lacul Bicaz și că este ”aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița la 4 km în amonte față de orașul Bicaz. ”… Cam atât am apreciat și eu că este (din mers) – cam 4 km…

Am văzut barajul din DN 15, mai mai să-ți cadă-n cap, ai impresia, n-am fost pe fază și nu l-am pozat dar când îmi vine, îl găsesc eu în pozele altora :D… eh, apoi drumu' face stânga și de tot ții DN-ul apoi faci curbă strânsă spre dreapta dar ca să ajungi la Cabana Izvorul Muntelui și la zona de acces în Parcul Național Ceahlău manevra asta nu e bună și tre' să tot ții stânga când ajunge curba în buclă strânsă și să ieși de pe DN pe drum secundar pe care îl cheamă 155F, no, și după vreo zece kilometri se termină și drumu', tăt (ca să nu scriu ”se gată”) ș-apăi gata, ai ajuns și la Cabana Izvorul Muntelui și la intrarea în Parcul Național Ceahlău... Dealtfel la ieșirea de pe DN15 și intrare pe secundar 155F o pancardă mare, chiar la răscruce de drumuri îți arată calea spre Cabana Izvorul Muntelui!

Și totuși Cabana Izvorul Muntelui una e!

Este ultima constructie (pe partea stângă DREAPTĂ) și fix după ea îi pusă bariera că intri în Parcul Național Ceahlău...

Amu, na, pe ea o cheamă Izvorul Muntelui însă în locație se află clădirea principală cu restaurant, recepție, spații de cazare la etaj și la mansardă dar în curte, în spate mai sunt căsuțe (destul de elegante, am prins o ușă deschisă și am făcut poze :D...) și mai sunt și alte clădiri cu spații de închiriere dar pe care le cheamă altfel: Vila Butu și Ana, Vila Detunatele, Vila Polița cu Crini, Vila Piatra cu Apă.

Și tot în curte (că tot suntem în curte) mai găsești și iepuri albi – deliciul copiilor – în libertate sau nu precum și diverse trebuincioase cum ar fi grătar, masă metalică de meșterit produsele de grătar, ceva ceaunuri pe trepied, toate acestea fiind folosite de lume fix când m-a dus Miss la somnu' de frumusețe astfel că am ratat bunătate de ”ceva” de pește la ceaun (să-i spun mixtură?)... adevărul este că era disponibilă la trezitu” nostru dar eu fiind bulversată nu m-am prins și n-am fost pe fază nici la cârnații ce-au ocupat grătaru” după pește, i-am găsit abia de-acasă din poze... în schimb ne-am învârtit de-un păstrăv cu mămăligă ce ne făcea cu ochiu' din alte farfurii de-am vrut și noi (adică Miss) și altceva cu mămăligă – MBS – oferta barului – adjudecat, mno, o fo bine în final, i-am cerut și-un vin fiert, a zis că n-are deși la prânz mi-a dat (4 lei) dar cred că a făcut asta numai și numai ca să-mi iau vin fiert moca de la grătar de-afară... no, or gătat nihaliții tăt vinu' din cabană... da' bun și-așa că și paharu' era dublu ca și volum afară... dar mi-au dat în schimb o afinată de la bar (8 lei), bunăăă... asta fără să pun la socoteală pălinca de bun sosit – desigur, gălbuie! Și ca să detaliez: MBS – 10 lei, păstrăv cu mămăligă și mujdei – 25 lei, salată (cred că mix – asta a fost la prânz, a venit fata să-mi spună că nu mai au castraveți pentru salată mix și i-am zis s-o facă cu ce-o avea astfel că a fost roșii și ceapă – bun!) – 4 lei, ciorbă de văcuță – 10 lei (parcă), cartofi prăjiți – 5 lei (tot parcă...)

Și pentru că nu mă pot aduna nicicum o să continui cu prânzul după ce am povestit despre cină – hm, mă veți scuza, mi-au sucit mințile...

Dar de fapt nici despre micul dejun nu am povestit – care era inclus în prețul cazării – noi nu am plătit cazare dar am primit mic dejun inclus...

Amu să vă mai povestesc ceva miracole deși eu le înțeleg foarte firesc dar mai spun și altora că poate le place să citească (altora) – ia: de ceva săptămâni fac niște exerciții de abundență ce spun că eu sunt pregătită să primesc bunăstarea în viața mea... se întâmplă lucruri... printre altele să povestesc cum am intrat la metrou mergând spre gara de nord ca să-ajungem în Ceahlău – cu cartela în mână ne pregăteam să intrăm și o femeie (milostivă) s-a apropiat de noi nesigură întrebându-mă timidă dacă vreau să ne dea o călătorie că ea are abonament și-i tot aia pentru ea: am acceptat bucuroasă, când Dumnezeu îți dă nu-i bine să refuzi!

Ei, tot așa am ținut-o pân' la-ntorsu' nostru acasă... Astfel – nu cred c-a fost o scăpare faptul că eu n-am plătit cazarea ci mai degrabă un barther tacit pentru că Ilie, tartorul evenimentului știa că eu voi scrie despre cam tot ce găsesc acolo, l-am și întrebat de pot folosi materiale de ale lor și mi-a răspuns cu gesturi largi că pot scrie oooooriceee, oooriundeee, că pot folosi orice nume fără nici un fel de restricții... Nah, eu știu spiritu' ăsta da' orișicât, e mai sănătos să întrebi înainte... Fără să mai pun la socoteală (ba de fapt pun la socoteală;)...) faptul că Traian, administratorul cabanei, mi-a spus că-s drăguță;) și că pot veni oricând la cabană fără să plătesc nimic;) asta după ce m-a tot văzut că tot filmez, m-a întrebat dacă filmez tot și i-am răspuns că-i fac reclamă;)

Mno... încep să-mi fac portofoliu... nu?

:D deci mulțumesc AFA cu tot ce-nseamnă și reprezintă ea: îmi place să trăiesc în comunitate :)

Acum să vorbesc despre reguli.

Toate locurile au reguli. La cazare – nu prea înainte de prânz... noi am ajuns pe la 9:00 – eh, cine-a mai stat să se uite la ceas? Ne-a cazat imediat (Ilie)...

N-am dormit dar am primit micul dejun (moca): cafea, ceai, omlete... Bun. Vine Oana (draga de ea, o scumpă)... ceva vorbe și-o ofertă: noi mergem la Dochia! Eu – cu regret – nu pot, nu mă lasă Miss! Dar Junior: mergi la Dochia? Da, vreau să merg... uh... cu-nghețata în mâna c-așa-i el și cu omleta-n față, mai mult a ros înghețata decât a ling-o... n-a pățit nica, când ești fericit nu-ți mai pasă de răceli...

Alte reguli – după ora 23:00 nu mai faci zgomote-n cabană! Aiurea-n tramvai, zice Ilie – lumea doarme că am cântat pân' la 4:00 dimi! Ceea ce este corect.

Phaiii, ce-mi place la cabană!!! Lumea știe multe lucruri...

Ca să parafrazez o replică inspirațională dintr-o crâșmă din București dintr-o seară (tot) tomnatică:

-Dar eu știu ce-am vrut să spun...

Ei, abia amu' ajungem la prânz... că după circu' de rigoare de nebunit populație Miss mă duce-n restaurant... da' ce? Aici șade blând? Nope! No way...

Se aruncă-n scaunul unei fete ce venise de pe drum și se așezase la masă. O sperie tare. Erau cinci la masă. In capul mesei, un om cu păru” creț... I-a nebunit de i-a zăpăcit pe toți până i-am luat un prânz ca să lase lumea-n pace... Da' Miss vrea prânz? Ciorbă? Cartofi prăjiți? Nuuu! Tot mă-sa le mănâncă, așa ca de obicei... Nici n-ar fi putut mânca după ce-a mâncat trei omlete de la lume, pe-afară... cum prindea pe vreunul cu mic dejun în față – țuști la om în brațe... cine poate rezista drăgălășeniilor?

Da' eu habar n-aveam că masa de 5 era de fapt Piticu & co https://www.facebook.com/piticu. piti. 3, cântăreț de munte și că mintenaș ce-am urcat a și-nceput repetițiile cu chitara, fix acolo, unde se afla...

Toate astea petrecându-se în sala principală a restaurantului că mai era o sală unde, tot în seara aia avea alt grup party... ambele săli – la fel de rustic amenajate și, deși l-am lăsat acasă pe Luca, am găsit la fața locului – în cele două săli ale restaurantului – câteva sute de Luca și care erau doar polari și nu albăstriți de frig ca cel de acasă...

Stau la masă și-aștept ciorba. Miss – la lume-n brațe. Vine Ilie de-afară cu telefonu-n mână, zice – uite-așa-i sus la Dochia: pe ecran – peisaj hibernal, zăpadă multă. Îmi trece prin minte instantaneu – acolo e copilu' meu... știu cu siguranță că se va întoarce fericit și aerisit, dacă aș fi avut cel mai mic dubiu nu l-aș fi lăsat să meargă... dar n-am avut nici cel mai mic dubiu, știu ce-nseană munte, știu ce-nseamnă montaniarzi!

Bun. După ce-am salvat masa de cinci persoane de asediu și-am rezolvat prânzul, am repatriat mezina la dormitoare unde – evident – era pustiu, (toată lumea pe afară la activități) eu - cu nota de plată în mână că fata de la bar avea treabă și Miss deja adormise – altfel, neam odihnă...

Recunosc, și mie mi-a prins tare bine odihna de după-amiază...

Adorm cu gându' la copilu' meu – unde oare-i el acum?

Dorm 2-3 ore și mă trezesc în agitație de hoardă năvălitoare: Junior dă buzna-n cameră! Bun. Haide iute la culcare, mai vedem ce mai facem...

Despre cină-am povestit... decât că nu se poate povesti tot programul de la cap la coadă – n-ai văzut așa ceva – în același timp: grătar, foc de tabără, concert, discotecă, bal mascat, lăutari, sârbe, hore, lume faină, mireasă, clown, arab, zimbabuian, polițistă, niște cadre medicale și nu mai știu nici eu ce... bașca populația de montaniazi din tătă țara... unu și unu... nu-s cadre destule să povestești (în imagini) toate cele...

Traian – administratorul cabanei – ne-a onorat cu straie tradiționale și cu ștergar (tot tradițional) la gât.

Bun. N-o trecut o săptămână de când ne-am distrat în fel și chip și lumea-i iar acolo... da' nu poți să te superi pe ei că-i prea faină tătă gașca...

Și de zile întregi tot fredonez :)

Pădure, pădure nebu-ună

În fiecare noapte cu lu-ună...

Și tre' să mai scriu ceva important tare – n-am văzut așa curățenie și îngrijire niciunde în munți, amu, mno, în alte locuri poate fi greu de ajuns că nu-i drum, aici e drum, parcare destulă în fața cabanei dar chiar și așa este de foarte apreciat felul în care se prezintă tot locul, nu doar cabana ci și zona din jur – totul foarte bine îngrijit, marcaje noi, foarte multe informații pe pancarde, salvamontul – impecabil, clădirea de informare turistică și mai și... jos pălăria!

A doua zi dimineață – iar mic dejun – moca. Am văzut lume cu ceva cupoane – iar, habar n-am la ce folosesc, mie nu mi-a cerut nime', îi cereai micu' dejun și-ți dădea ba chiar dintr-o încurcătură am cerut eu două mic dejun (la pachet – mi-a dat) și – fără să știe, a mai cerut și Junior două mic dejun – i-a dat și lui... Parc-am fi fost echipa tehnică;)

Și alta – peste tot citesc și-am văzut și eu – ca să intri în revervație tre' să treci întâi pe la informare turistică și să plătești nuș ce taxă – iar aiurea-n tramvai, n-am auzit pe nime' cu preocuparea asta, altfel, mă și gândesc, o fi fost chiar firesc de vreme ce-am fost cu oamenii casei...

Mi-amintesc mult de vremurile când faceam munte – peste tot era acasa...

Și... btw – tinerimea – n-am văzut altunde să joace așa fain... ba cred c-am văzut – tot pe munte!

Normal că recomand! Se subînțelege!

---

VIZUALIZĂRI: 2656 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI