GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un hotel pentru tranzit, bun şi ieftin.
Cred că toţi userii au fost sau au intenţia să viziteze mănăstirile din judeţele Neamţ şi Suceava. Puţini ştiu că la o azvârlitură de băţ de E85 pe Bucureşti-Suceava (Siret), în dreptul localităţii Moţca se face un drum DN28A care e bifurcaţia spre Paşcani. La 5-6 km de această bifurcaţie în ambianţa unor codrii seculari se află motelul Cabana Codrii Paşcanilor de două stele. Faţă de Paşcani este la o distanţă de 8 km. Drumul care e de fapt o bretea spre Iaşi este ˝ ca în palmă˝ fiind refăcut în 2013.
De ce am ales această locaţie? Din combinarea a două cerinţe: apropierea de câteva obiective turistice pe care doream să le vizităm a doua zi şi preţul. Rezervarea am făcut-o direct prin telefon şi din pozele postate de agenţiile care îl promovează (cu excepţia booking.com cu care nu are contract) am spus că e OK! Citisem şi că motelul era recent renovat ceeace era de bun augur.
Ne propusesem să vizităm întâi zona cu cele patru obiective pe care voiam să le vedem şi să ne cazăm spre seara. Nu a fost să fie, pentru că am plecat din Bacău târziu după ce am servit masa cu rudele mele (cum să le refuzăm, când le vom mai revedea abia la anul?) aşa că am ajuns la motel după amiaza spre seara. Nu-i puteam greşi locaţia fiind semnalizat din timp iar amplasamentul direct pe şoseaua naţională făcea să-l nimerească şi orbul din Brăila dară mi-te noi care aveam GPS.
În faţa motelului erau parcate TIR-uri şi camioane în tranzit, maşini mici iar în curte autoturismele celor care înnoptau aici. Terasa din faţa motelului era destul de ocupată şi miasmele de mici şi grătar ne-au ascuţit simţul olfactiv şi ne-au atenţionat că aici se putea mânca.
La 60 lei/ noapte nu ne aşteptam la prea mult dar surpriza a fost foarte mare. Camera era foarte curată, mobilată standard ca la trei stele cu pat dublu şi lenjerie impecabilă, două seturi scurte de prosoape (unul mare şi unul mic), dulap, oglindă, stativ de geamantane, taburete (foarte importante dacă iei micul dejun în cameră).
Televizorul mic ca şi în următoarele locaţii, spânzurat sus pe perete şi cu o paletă de 100 canale, multe posturi locale cu ştiri şi muzică populară şi prea depărtat ca să te poţi uita la un film.
Plasă de ţânţari la ferestre şi balcon. Balconul era foarte aproape de pădure ceeace aducea în cameră un aer proaspăt de foioase.
Spre seara m-am mai desumflat de aerul proaspăt de foioase pentru că în interior atmosfera era destul de umedă iar până dimineaţa hainele deveniseră puţin jilave. Acum, ce să mai vorbesc, după ce nu plătesc un ban pentru aerosoli, mai vreau şi uscat?
Am dormit foarte bine pentru că pilotele erau pufoase şi grosuţe şi aerosolii inhalaţi pe gratis îşi făceau efectul. Din cauza pădurii nu era semnal la mobil dar pe balconul de pe coridor nu era problemă.
Tot mă miram de ce locaţia era de două stele dar până la urmă am ghicit. Camera de baie era micuţă, foarte curată dar avea duşul ataşat la cuvetă, nu erau cabină şi cuvă, nici pantă în podea şi riscul de inundaţii era iminent. Cel mult te puteai spăla pe cap. Eu aşi fi pus nişte cărămizi de BCA de jur împrejur placate cu faianţă, un cadru cu perdea de plastic, aşi fi stricat o porţiune de gresie ca să fac o oarece pantă şi cu costuri mici şi un mic comision, gata încadrarea la trei stele şi un preţ cu 20-30 lei/ noapte mai ridicat.
Am mâncat seara foarte bine: câte doi mici de fiecare, eu o saramură de păstrăv cu mămăliguţă, soţul un grătar cu nesănătoşii şi minunaţii cartofi prăjiti, câte o bere de căciulă (care căciulă? că soţul avea o şapcă şi eu o pălărie de paie) şi ne-a costat vreo 80 lei.
A doua zi am vizitat casa lui Vasile Alecsandri de la Mirceşti, palatul domnesc (refăcut) a lui Cuza Vodă de la Ruginoasa, castelul Sturdza de la Miclăuşeni şi tumulul de la Cucuteni, aflate la cel mai mult 35 km distanţă de motel şi destul de apropiate unul de altul. Motelul Codrii Paşcanilor este o locaţie bună de tranzit, apropiată şi de alte obiective pe care le-am vizitat în alte ocazii, Târgu Neamţ (30 km), Cetatea Neamţului, Agapia, Văratic.
Trimis de Michi in 22.07.14 20:11:21
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.25462100 N, 26.62356400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Cabana Codrii Pașcanilor Motel, PAȘCANI" (nou-creată pe sait)
---------
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Mama Michi, ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX: Cred că e corect pentru că motelul Codrii Paşcanilor este f. aproape de pensiunea Markos, la stânga ei cum vii de la Paşcani. Este situată pe DN28A
Am placerea sa va acord suberbonusul pentru un articol util si foarte bine structurat.
Zona este superba!
Foarte frumos motelul, pt 2 stele, iar pretul este... numai bun!!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)