GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ales un sejur de 5 nopți la hotelul Bucegi, în Sinaia, pentru a întâmpina Crăciunul. Eram destul de sceptică, inițial, pentru că se dovedea cel mai ieftin, comparând oferta sa cu celelalte din zona centrală.
Am fost însă foarte plăcut impresionată de calitatea deosebită a produselor de la micul dejun și de diversitatea acestora - raportându-mă permanent la standardul calitate/preț.
De asemenea, masa festivă a fost excelentă, mâncare sănătoasă, gustoasă și din belșug.
Hotelul este micuț, cochet, are atât camere duble, cât și apartamente.
Pot fi minusuri - lipsa liftului, a balcoanelor și faptul că nu sunt spațioase camerele, dar acestea pălesc, comparativ cu atmosfera plăcută creată de întregul personal.
În Ajun, în program era trecută, cu modestie, o deplasare la Cabana Schiori, pentru „pomana porcului”, care s-a dovedit un festin pe cinste, care ne-a amintit de copilărie și de obiceiurile din Muscel.
De asemenea, de Crăciun, ne-a așteptat în cameră un mic cadou-surpriză - cozonac, vin și o felicitare frumoasă.
Recomand sărbătorirea Crăciunului la hotel Bucegi!
Trimis de Carmen-Elena in 28.12.18 20:24:52
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen-Elena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.34993600 N, 25.54896700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Carmen-Elena:
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 48&ridAnt=91658
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 Super experiență — scris în 09.05.23 de Camelia2019 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 3 stele reale — scris în 17.02.20 de charisteas din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Feb.2019 O experiență plăcută — scris în 14.02.19 de Călătorul86 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Bucegi Hotel, un loc primitor in inima orasului Sinaia — scris în 31.07.16 de Remicade din CLUJ NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Minivacanta reusita! — scris în 14.09.15 de Magda lena din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Îngrozitor ☹️ — scris în 16.08.17 de bogdan1606 din BUCURESTI - nu recomandă
- May.2015 Sedere placuta — scris în 24.06.15 de CMT din BUCURESTI - RECOMANDĂ