GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bolu Suit Hotel(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Bolu Suit Otel – o alegere inspirată pentru tranzit sau pentru turism
Știam de vreo 2 ani că vom ajunge în Cappadocia la jumătatea lui octombrie 2018 pentru că atunci schimba soțul prefixul și voia el să se dea cu balonul chiar în ziua cu pricina.
Am hotărât să plecăm cu mașinile și pentru că drumul este destul de lung (cam 1400 de km) și traversarea Istanbului presupune o doză de răbdare, am ales o cazare de tranzit pe care am stabilit-o dincolo de jumătatea drumului și mai ales dincolo de Istanbul ca să scăpăm de balamucul traversării lui din prima zi și să intrăm liniștiți în atmosfera de vacanță. În vacanțele noastre cu mașina doar prima zi o considerăm cu drumul, când tragem tare ca să facem bucata cea mai lungă.
Bolu și Düzce au fost localitățile mai mari din drumul nostru care au concurat pentru cazarea de tranzit și Bolu a fost câștigătoare pentru că ni s-a părut că are mai multe posibilități de cazare și ne va fi mai ușor să găsim un hotel în care să avem loc toți, noi fiind 20 și de data asta.
După primele căutări Bolu Suit Otel a rămas pe lista scurtă și chiar dacă am mai căutat o vreme am revenit la el pentru că ni s-a părut cel mai potrivit.
Am ajuns așadar la Bolu cu mașina după un drum de 880 de km. Am traversat Bulgaria până la vama Hamzabeyli (300 de km), în scurt timp am intrat pe autostrada de Istanbul (260 de km), am traversat Istanbulul în două ore de trafic nebun, iar după aceea încă vreo 180 de km până am ieșit din autostrada O4 la exit-ul 22 pentru Bolu. După ce am trecut prin porți am făcut stânga, iar după 3-4 km de drum drept am ajuns la rondul unde începe strada pietonală din Bolu. Acolo trebuie făcut la dreapta și imediat (aprox 100 de m) la stânga este străduța îngustă cu hotelul.
Bolu este o localitate drăguță și sunt multe lucruri de făcut în jur. Pe o rază de 30-60 de km este Lacul Abant înconjurat de o pădure, situat la o altitudine de 1500 de m. Foarte aproape în munți sunt stațiuni pentru schi, apoi zona este faimoasă pentru case tradiționale turcești, pentru mausoleul Türbe, lângă Düzce, localitatea concurentă pentru tranzit, este un teatru roman bine conservat, iar la 12 km de Bolu, în Parcul Național Yedigoller, sunt șapte lacuri naturale în jurul cărora există un peisaj de vis.
Pe măsură ce citeam despre Bolu și împrejurimile lui ne părea rău că nu ne oprim măcar 2 nopți, dar am sperat să ajungem devreme si să apucăm să facem măcar ceva. Din păcate traficul nebun din Istanbul ne-a întârziat și după ce am ajuns n-am putut decât să ne plimbăm puțin prin Bolu și să mâncăm. Dar l-am trecut pe listă pentru o dată viitoare.
Parcarea a fost gratuită, în curtea din spate a hotelului, după ce am trecut de o barieră.
Recepția era la intrarea în hotel dar sub forma unui ghișeu ca cele de pe la ANAF-urile noastre. Asta era singurul lucru care nu cadra cu restul. O recepție deloc primitoare, neîncăpătoare și un personal amabil, dar nevinovat, nu prea știa cu ce se mănâncă turismul.
Pentru că veneam după drum lung am cerut ajutor tipului care ne-a cazat, cam neprofesionist el, dar binevoitor, ne-a recomandat imediat un loc în care să mâncăm și chiar a mers cu noi până acolo ca să nu mai bâjbâim. De altfel foarte aproape de hotel. Din ce am văzut noi erau multe terase unde erau tineri în fața unui pahar de ceai, dar în foarte puține locuri se și mânca, așa că fără ajutorul lui probabil am mai fi pierdut timp căutând.
Am fost norocoși să nimerim la Pide Salonu pentru masa de seară, care este un restaurant tipic turcesc, decorat în stil și cum am intrat tot personalul a fost călare pe noi. Adevărul e că nu îți intră mereu în restaurant un grup de 20 de persoane, într-o localitate ca Bolu, de care nici nu auzisem până la drumul acesta. Am mâncat bine la Pide Salonu. Am primit din partea casei ceai, mai multe pita din acelea pufoase, aromate, cu gauri mari de aer in interior și niște aperitive de-ale lor pe care să le mănânci cu pâinea aia: sosuri, Açi Biber (pasta de ardei iute), plus unt cu miere. Noi am mâncat o pizza turcească, Tava Ciğer, dar sub formă de frigăruie, nu ce știam noi de la Edirne, am băut un ayran, un ceai și două ape și ne-a costat 60 de lire, adică aprox 40 de lei. Ieftin la turci în perioada aceea, cu lira atât de devalorizată. Tot cei de la hotel ne-au făcut serviciul de a ne aduce și bere Efes (7 lire) de la un magazinel din jur, pe care am băut-o ca aurolacii din pungă, pentru că la ei în restaurant, ca de altfel aproape peste tot în Turcia, nu se consumă băuturi alcoolice. Abia după ce ne-am ghiftuit bine am revenit la hotel și ne-am luat în primire camerele.
Bolu Suit Otel, este unul dat în folosință în iunie 2018. În ultima vreme am avut noroc numai de hoteluri noi, care mai vin la pachet și cu neajunsurile de început. Bolu însă, ne-a plăcut tuturor foarte mult. Nota lui pe booking era 8,8 din peste 30 de evaluări, dar media era trasă în jos de niște note mici de la început când probabil se mai lucra în timp ce clienții începuseră să apară. Dar ultimile evaluări sunt numai de 10. Eu nu i-aș da chiar 10 dar sunt de acord cu o notă mare pentru el.
Noi am avut 10 camere dar nu știu dacă au fost două la fel. Unii au stat în triple, alții în duble și nu știu cum au fost gândite, dar fiecare cameră a fost altfel. Dublele aveau pat dublu, iar triplele 3 paturi twin.
Deci, hotel nou, într-o clădire mai veche însă, cu parter, subsol și 3 etaje, lift, camere mai mari decât obișnuit, dotate cu chicinete, mobilier nou, miros frumos, aflat pe o străduță laterală scurtă, care unește centrul străzii pietonale din Bolu, plină de magazine și terase cu o altă arteră principală. Străduța hotelului este îngustă, scurtă și plină de magazine cu de toate, gen bazar, ca la turci.
Camera mea a avut un hol larg la intrare, mai mare decât cele obișnuite, unde era dulapul de haine care avea ușile cu oglinzi, parchet pe jos, TV, chicinetă cu frigider dar fără veselă, un birou și o măsuță cu 2 taburete. Chicineta are mobilă nouă dar încă nu terminaseră cu dotarea ei, probabil că la data asta or fi toate în regulă și din punctul ăsta de vedere. Am găsit doar o cană electrică, două cești și două pahare, dar noi n-am avut nevoie de mai mult așa că lipsa veselei nu ne-a încurcat.
Am găsit în cameră papuci de unică folosință, 2 sticle de jumătate de apă și cu toate că afară erau 18-19 grade seara, caloriferele erau calde.
Camerele au avut niște balcoane din acelea mici, franțuzești, aproape nefuncționale, dar cred că bune cât de cât pentru fumători. Dacă te uitai pe geam... ca la turci. Curti aglomerate, case înghesuite, spatele unor case nu tocmai arătoase... dar am văzut și mai rău. Pot spune că la Bolu Otel curtea interioară era în regulă.
Baia a fost și ea destul de măricică, cu cabină de duș mare, 2 săpunele mici, niște sticluțe cu șampon, gel de duș, prosoape albe curate, foehn..., cam tot ce îți trebuie.
Referitor la cazare nu pot să spun decât că peste tot era foarte curat, se vede că este un hotel nou, chiar dacă clădirea nu.
Micul dejun s-a servit sus, într-un fel de mansardă, a fost fix și am fost serviți la mese de 2-3 fete. Pe farfurie a fost destul cât să ne săturăm. Cașcaval, niște covrigei de-ai lor, buni, brânză spiralată care îmi place mie foarte tare, roșii, castraveți, măsline, două caise confiate și chestii mici ambalate. Părea puțin pe farfurie dar când am zis că ne-am săturat totuși am mai primit și o omletă pentru 2 persoane. Cu o pâine foarte bună, ceai și cafea, am plecat la drum mulțumiți.
Dacă mergeți prin Turcia cu mașina și la Bolu, care se află la aproape 900 de km de București, simțiți nevoia de o oprire, Bolu Suit Otel este o alegere excelentă, la un preț mai mult decât rezonabil. Localitatea Bolu poate fi bună pentru tranzit dar zona este de vizitat, lucru pe care noi l-am aflat cam târziu și n-am mai putut schimba planurile. Dar poate voi, da.
Trimis de Aurici in 28.12.18 21:25:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.73003250 N, 31.60242800 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Bolu Suit Hotel, BOLU" (nou-creată pe sait)
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@Aurici: Start vot! Și mi-a plăcut tot, mai ales restaurantul, parca îmi și miroase a ceva cald ????, felicitări, votat cu mare drag.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmaster45: Strada este cea care trebuie dar clădirile au un pic altă față. Cel puțin clădirea cu hotelul, care a fost renovat anul acesta, arată altfel acum iar coordonatele sunt puțin diferite. Cele de pe rezervarea mea sunt N - 40.43814 și E - 31.36144.
@mishu: Ne-a fost bine la Pide Salonu. Ne-am lăfăit în canapelele alea verzi, ei au cuptoarele și plitele la vedere și veneau toate mirosurile posibile de acolo, noi hămesiți de foame... A fost bine. Recomand cu drag o masă acolo. Mulțumesc că ești mereu pe fază, te pup.
@webmaster: Mulțumesc mult! Seară faină!
in sfarsit ai inceput povestea, tocmai cand plec si nu stiu daca am net pe unde ma duc
sper sa am mult de citit pe 3 ianuarie
@nrs: Am avut o perioadă mai liberă și am sperat să ajung la zi dar și eu plec mâine cu noaptea în cap, așa că iar mă opresc. Dar sper să termin curând.
Și-așa las baltă niște week-end-uri pentru că nu mai am timp, dar și mai tare în ultima vreme a fost că de câte ori am încărcat un articol mă gândeam la tine și la faptul că trebuie să grăbesc lucrurile dacă nu vreau să mă iei la trei .
Distracție plăcută pe unde mergi, sper că ai încheiat un an bun, iar cel care vine să fie așa cum îți dorești. Să fiți sănătoși, să te bucuri de fetele tale și să le plimbi cât mai mult.
multumesc de urari, sa stii ca a fost un an bun: un super concediu in Turcia, ceva plimbari, dintre care cea mai tare a fost cea de la Alba Iulia unde pentru noi a fost chiar minunat, plus ca acum urmeaza un revelion in "deplasare". pentru printesa e primul revelion plecata de acasa iar pentru noi este primul de acest fel dupa 25 de ani!!!
iti doresc sa ai parte de multa distractie si relaxare, iar anul care vine sa iti aduca implinirea tuturor viselor, in special celor "turistice"
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)