GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Stațiunea Sinaia e primul loc în topul personal al stațiunilor din România! Am avut o fereastră de câteva zile și am zis hai să dăm o fuga până la Sinaia, că doar e aproape de București.
După cum se știe, de cei care am onoarea să mă citească, eu pun mare preț pe oameni când mă duc undeva. Așa a fost și de data asta. Am fost de multe ori la Sinaia, cazat fie la hotel, fie la pensiune, dar cel mai bine m-am simțit la Pensiunea La Teleferic și asta în special datorită celor ce o administrează.
Rezervarea am făcut-o pe mail. O cameră dublă cu mic dejun costă în timpul săptămânii 120 lei/noapte și în week-end 150 lei/noapte. Pentru patul suplimentar am mai achitat 40 de lei/noapte. Totul conform legii, cu factură și chitanța aferentă.
Pensiunea La Teleferic este situată foarte central, pe strada Cuza Vodă, în apropierea hotelului New Montana și așa cum îi spune și denumirea, în imediata apropiere a telefericului din Sinaia. Imediat se ajunge în centrul stațiunii, de unde se pot vizita obiectivele turistice de interes, respectiv Castelul Peleș, Pelișorul, Mânăstirea Sinaia sau Cazinoul (alăturarea celor două nu e cea mai fericită).
Pensiunea e micuță, dar foarte cochetă. La parter este restaurantul unde se servește masa de dimineață, iar după amiaza și seara se transformă în bistrou unde pot servi bucate alese, atât clienții pensiunii, cât și persoane din afară.
Pensiunea dispune de 7 camere, mobilate cu strictul necesar. Cam modest după gustul meu, doar ca la munte nu vin să stau în cameră. Televizorul e vechi, iar frigider nu există. După părerea mea ar trebui lucrat un pic la acest aspect, respectiv mobilier mai de calitate și o mică renovare în cameră și în special la baie nu ar strica. Camerele sunt situate la mansardă, iar accesul se face pe o scară cam micuță. Aviz celor cu bagaje voluminoase sau celor mai în vârstă. Este efectiv o scară de mansardă. Dealfel și camerele sunt mici. După ce ni s-a instalat, la cerere și patul suplimentar, efectiv nu mai aveam loc de întors!
Am beneficiat si de net wi-fi, care mergea destul de bine în cameră. Fumatul este strict interzis în cameră. Au doar o fereastră de mansardă, de pe care se poate admira doar cerul și eventual vreun copac mai înalt. Pe pereții camerei tronează mândră o diplomă de la Tripadvisor.
După cum spuneam restaurantul pensiunii este micuț, dar foarte cochet. Micul dejun se servea dimineața între orele 8-9,30. Ce mi s-a părut ciudat nu exista sistemul de bufet, cu auto servire, ci trebuia să alegem o variantă de meniu, iar dacă doream ceva suplimentar trebuia plătit. Erau cinci variante de meniu, respectiv omletă sau platou rece sau lapte cu cereale sau goufres de Liege sau cremvurști. La toate se adăuga un suc și cafea, lapte sau ceai după preferințe. Ce-mi place foarte mult la această pensiune este cum ești servit de acești oameni pasionați. Se vede că fac lucrurile cu drag. Mâncarea de la micul dejun poate părea puțină, dar vă garantez ca este îndestulătoare și foarte gustoasă. Problema este că orice se dorește în plus, se plătește. Deh capitalismul. Și un pahar de apă si un pic de miere și un pic de unt...
După cum spuneam la prânz sau seara se poate servi masa la Bistroul pensiunii, atât în interior, cât și în exterior, unde există o mică terasă plină de flori. Meniul nu este foarte diversificat, dar este ales cu grijă, să poți degusta numai mâncăruri alese, din bucataria internațională. Pentru un mare gurmand, așa cum sunt eu este o adevărată desfătare. Prețurile sunt destul de mari, dar ce să-i faci dacă vrei calitate trebuie să plătești.
În fața pensiunii există si o parcare cu plată, 10 lei pe zi. Nu întotdeauna găsești locuri libere, dar asta e o mare problemă a stațiunii Sinaia.
Pensiunea este micuță, cochetă, camerele sunt mici si mobilate modest, dar oamenii care administrează această pensiune sunt de calitate și din cauza lor mă reîntorc aici. Eu de felul meu prefer hotelul, dar la această pensiune m-am simțit de fiecare dată, foarte bine.
Trimis de robert in 30.07.15 10:33:00
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.34878500 N, 25.54617500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@robert. c - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX - e ok! Multumesc!
Am fost si eu la restaurantjl pensiunii, foarte laudat in mediul online si am plecat cu un gust nu amar, cu foarte amar.
Mancarea scumpa si prost gatita (am luat, de ex, niste coaste pe care nu am putut sa le mancam de tari ce erau), iar servirea nici pe departe atat de profesionista (discutau cu toti turistii straini, iar noua abia daca ne-au adus meniurile). Sigurul lucru ok a fost desertul-clatite la cuptor.
Despre cazare nu stiu, dar restaurantul mi s-a parut clar muuuult supraevaluat. Incomparabil mai slab decat rest forest de la h ioana sau tirol si cucina sofia de la h. International.
M-am uitat si eu pe menu-ul lor, unele preparate ar cam "aluneca" spre gourmet, ceea ce ar mai justifica la pret, daca prepararea si servirea ar fi la acelasi nivel... oricum, ambientul bistro-ului pare ademenitor... il reste à voir et... à gouter (accent circumflex pe u, lenea e cucoana mare)
@rentea - Punctul lor forte este tocmai bistroul. Preparatele sunt într-adevăr foarte scumpe. Probabil atacă o nișă de piață, se vrea ceva mai exclusivist.
Eu am mâncat foarte bine aici. Micul dejun a fost foarte gustos. E drept ca de data asta la local am mai servit doar ceva dulce. A fost destul de bun, dar și foarte scump și de aceea în rest am mâncat la alte localuri.
O să scriu un articol separat. Cert este ca seara, terasa cu cele trei mese era plină de turisti din afara pensiunii!
@robert. c: da, e plin de straini pt ca e pe locul 1 pe tripadvisor ca restaurant in sinaia. Dar... nu stiu, poate am fost eu ghinionist, dar preparatele, pe langa faptul ca au fost scumpe, au fost si slabe rau calitativ. Eu am un etalon al marlaniei unui restaurant: daca iti taxeaza trei grame de branza rasa pe niste cartofi sau pe un alt preparat, atunci sunt vai de ei: niste bisnitari la origini, poate mai emancipati, dar care nu pot depasi etapa aceasta. Iar acest bistro a facut-o!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2016 Un loc tare neplăcut! // This is a very uncomfortable place! — scris în 21.08.17 de asher* din TURK - nu recomandă
- Mar.2015 E loc și de mai bine... — scris în 03.04.15 de DepartureGate7 din ROMANIA - RECOMANDĂ