Muzeele din bisericile Romei

TIPĂREȘTE

In cele cinci zile petrecute in Roma nu am folosit deloc mijloacele de transport in comun. Singurul autobuz folosit a fost cel al companiei Terravision cu care am ajuns din Aeroportul Fiumicino in Gara Termini si apoi inapoi in aeroport. Autobuzul circula destul de des, iar orele de plecare sunt afisate pe tabelele din aeroport. Un drum a costat 6 euro/pers (11 euro am vazut ca era dus-intors). Prin rezervarea on-line scutiti 2-3 euro. Drumul de la Fiumicino pina in Gara Termini dureaza aproximativ 50 de minute. In restul timpului am preferat sa ajungem la atractiile propuse pe jos, un mod frumos de a descoperi si alte locuri din Roma netrecute in ghidurile turistice. Intr-adevar am facut zeci de km dar de cate ori oboseam ne puteam aseza fie intr-o biserica pentru a admira picturile si sculpturile (toate bisericile sunt minunate!), fie pe cate o banca sau pe bordura de pe malul Tibrului. In fiecare seara aveam impresia ca am vazut cam tot ce era de vazut insa in fiecare zi am vazut ceva diferit. Oricum, in ultima zi, rasfoind ghidurile turistice pe care le-am avut cu mine, mi-am dat seama ca au ramas multe de vazut pentru data viitoare. Asta pentru ca Roma nu inseamna numai Fontana di Trevi, Colosseum sau Vatican. Roma inseamna forumuri, fantani, strazi, parcuri, basilici, obeliscuri, colectii de arta particulare adapostite de celebre familii in nu mai putin celebrele „palazzo”, magazine de moda… Dar m-am bucurat cu ce am reusit sa vad de data asta pentru ca am sa ma intorc cu siguranta in Roma.

Pentru ca am vazut ca Roma este structurata pe AFA nu as vrea sa incurc treburile asa ca am ales sa va povestesc despre vacanta mea nu neaparat in ordinea vizitarii atractiilor ci pe categoriile gasite pe site: Roma – locuri “must see”, Biserici in Roma, In vizita la Vatican, sau Descopera Roma. Daca pentru locuri ‘must see” am ales sa scriu despre Forumurile Romane, Imperiale, Colina Palatinului si cate ceva despre Colina Capitolina in Caput mundi, astazi as vrea sa vorbesc despre bisericile pe care le-am vizitat pe parcursul celor cinci zile. Nu as fi facut poate acest lucru daca era vorba despre alta destinatie, bisericile nefiind unele dintre obiectivele catre care sa alerg in vacantele mele. Insa cele din Roma intrec imaginatia. Practic ajunsesem sa nici nu mai caut operele marilor artisti. Toate picturile erau exceptionale. “Moise” al lui Michelangelo, cu toate ca este o sculptura atat de vestita, se pierde intre sute de alte sculpturi incredibile. Unele basilici sunt atat de mici incit ai impresia ca acolo esti doar tu si Dumnezeu, altele sunt extravagante, mari, enorme si par mai mult muzee decat lacase de cult. Roma are sute de biserici sau basilici (cuvantul „biserica” vine din cavantul latinul „basilica”) si manastiri. Nu am sa vorbesc decat despre cateva, cele pe care am ajuns sa le vad. Si poate ca ar trebui mai intii sa aduc aminte despre inceputul crestinismului, inceputul unei istorii la care Roma nu numai ca a fost martora ci a fost chiar personaj principal.

De la inceputurile Imperiului Roman s-au conturat si primele semne ale Istoriei Crestinismului, odata cu infiintarea Bisericii Crestine, la 50 de zile dupa Invierea lui Isus (de Rusalii), in anul 33. Tiberius (imparat intre anii 14 d. Hr. - 37 d. Hr.) si-a petrecut ultimii 11 ani ai domniei sale pe Insula Capri acolo unde avea o resedinta si de unde a ordonat prigonirea crestinilor. Despre problemele sale psihice si nu numai se scrie si acum. In aceasta perioada romanii credeau in mai multi zei. La 33 de la nastera lui Isus (sau in anul 33 d. Hr.) apare o noua religie propovaduita de Apostolii Petru si Pavel care au fost omoriti in timpul domniei lui Nero si sanctificati mai apoi. In anul 65 d. Hr. mii de crestini au fost aruncati fiarelor salbatice in timpul spectacolelor publice, iar drumurile au fost luminate cu torte facute din crestini vii.

Domitian a fost considerat un urmas al lui Nero si datorita actiunilor sale de persecutare asupra crestinilor. Istoria incearca sa il salveze sustinand ca Domitian a confundat iudeii cu crestinii. Deoarece iudeii au refuzat sa plateasca un impozit ce le era pus doar pentru faptul ca se nascusera in Iudeea, in anul 95 d. Hr, dupa daramarea templului din Ierusalim, s-a inceput pedepsirea crestinilor (aici apare confuzia intre crestini si evrei). Domitian a dat ordin ca multi oameni de vaza si nobili romani, ba chiar si varul sau Titus Flavius Clemens si sotia acestuia Flavia Domitilla, sa fie ucisi si sa li se ia averile datorita credintei lor in Dumnezeu. Daca Tiberius nu se mai oprea sa dea ordine din Insula Capri pentru uciderea unui numar enorm de persoane, Caligula fusese un imparat bolnav psihic, iar Nero incendiase Roma si se comportase asemenea unui nebun acuzind crestinii pentru incendiu, prin Imparatul Nerva (imparat intre anii 96 d. Hr. - 98 d. Hr.) avea sa inceapa o alta perioada in care Roma a fost condusa de oameni educati si devotati. Insa masacrul crestinilor parea o chestiune care se atribuia odata cu titlul de imparat. Toti cei care au urmat au continuat persecutarea asupra celor care credeau in Dumnezeu. Diocletian (imparat intre anii 284 d. Hr. -306 d. Hr.) a reorganizat viata administrativa a Romei dar a si readus in Imperiu vechile religii, cultul lui Jupiter devenind obligatoriu pentru intregul tinut. In timpul lui Diocletian Imperiul a fost condus de doi Imparati (Augusti), fiecare dintre ei avind cate un ajutor (Cezari). Astfel Augustul Diocletian il avea ca Cezar pe Galerius si raspundeau de administrarea provinciilor orientale, iar Augustul Maximian il avea ca Cezar pe Constantiu I si raspundeau de administrarea provinciilor occidentale. Persecutia celor patru conducatori (cunoscuta ca „Persecutia lui Diocletian”) impotriva crestinilor din anii 303-304 si aparitia cele 4 edicte anticrestine au declansat cea mai mare persecutie din istoria Imperiului impotriva acestei religii. Au fost interzise adunarile religioase, au fost arse bisericile si ucisi cei care nu renuntau la crestinism.

Daca Imparatul Constantin I (imparat intre anii 306 d. Hr. - 337 d. Hr.) a uitat Roma mutand capitala Imperiului in Byzantion, el s-a recompensat pentru ca nu i-a uitat pe crestini. El a fost cel care a pus capat tuturor persecutiilor impotriva crestinilor si chiar a facut ca aceasta religie sa devina libera in Imperiului Roman. Orasul Byzantion, devenit noua capitala a Romei, se va numi la inceput "Roma Secunda", mai tarziu "Roma Nova" si in sfarsit "Constantinopol" (orasul lui Constantin). Sfantul Constantin este pomenit foarte des alaturi de mama sa Elena. Se pare ca, in timpul unor lupte din anul 312 dHr., lui Constantin I s-a aratat pe cer o cruce pe care scria “in hoc signo vinces” (cu acest semn vei birui). Noaptea el L-a visat pe Iisus Hristos care i-a cerut sa puna acel semn pe steagurile soldatilor pe care ii conducea. Dupa ce Constantin a urmat indemnul din vis a castigat batalia. Mama sa Elena a plecat in pelerinaj in Palestina si in provinciile rasaritene acolo unde a gasit bucati din Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Isus Hristos. Ca o ironie a sortie poate, sau ca un semn divin, imparatul Constantin a murit in ziua de Rusalii a anului 337 d. Hr...

Teodosiu cel Mare (imparat intre anii 379 d. Hr. - 395 d. Hr.) si Imparatul Gratian au fost cei care, in anul 380 d. Hr. au proclamat crestinismul ca religie oficiala in tot Imperiul Roman prin „Edictul de la Tesalonic”. Teodosiu cel Mare a fost si ultimul imparat care a reusit sa mai aduca Roma sub un singur Imperiu. Prin divizarea Imperiului au aparut Imperiul Roman de Apus unde se vorbea latina si care a mizat le cultura latina si Imperiul Roman de Rasarit (Bizantin) unde se vorbea greaca si care a mizat pe cultura greaca. Ambele Imperii erau crestine insa biserica din Bizant avea in frunte un Patriarh, iar Imperiul de apus il avea pe Papa, ambii dorind suprematia. Marea ruptura intre cele doua biserici s-a produs odata cu Marea Schisma din anul 1504. Papa Leon al IX-lea si Patriarhul Constantinopolului Mihail I Cerularie au impartit crestinismul in Biserica Catolica in Roma si Biserica Ortodoxa in Constantinopol.

In oricare biserica o sa intrati cel mai bine este sa cautati micutul magazin de souvenir-uri (cam in toate bisericile exista cate unul) si sa cumparati o carticica care sa va ajute sa descoperiti toate coltisoarele. Altfel riscati sa treceti pe linga multe opere de arta sau religioase fara sa stiti. Sunt atit de multe incit ghidurile turistice nu le pot cuprinde.

Prima dintre basilicile despre care vreau sa vorbesc este Chisa Il Gesu (Biserica lui Isus). Daca as face un top al tuturor atractiilor din Roma, Gesu ar avea un loc fruntas. Regret ca nu am mai avut timp sa ma intorc pentru a doua oara in aceasta basilica cu toate ca in fiecare zi planurile mele o includeau. Il Gesu se afla undeva in spatele pietei si palatului Venetia, in Piazza del Gesu, este deschisa zilnic intre 6-12.30 si 16-19.15, iar intrarea este gratuita.

Ordinului iezuitilor este un ordin religios al Bisericii Catolice care a incercat sa readuca credinta catolica in locurile in care traditia protestanta luase amploare (traditie initiata de Martin Luther), la inceputul sec. al XVI-lea. Franta, Spania si Portugalia au reusit sa suprime ordinul iezuitilor in anul 1773, iar Papa a fost fortat in anul 1778 sa il desfiinteze. Doar Prusia si Rusia au refuzat sa interzica activitatea iezuitilor pe teritoriile lor. Ordinul iezuitilor a fost insa repede reintrodus de catre Vatican cind, pe linga cele trei legaminte ale ordinului: ascultare, castitate si saracie, a fost introdusa si supunerea neconditionata fata de Papa. In timpul Holocaustului iezuitii au fost considerati un adevarat pericol si multi dintre ei au fost dusi catre lagarele de concentrare. Oricum este interesant de aflat despre influenta iezuitilor de-a lungul istoriei dar si astazi… cand noul Papa (Francisc), Jorge Mario Bergoglio, face parte din ordinul iezuitilor.

Biserica Il Gesu fusese comandata inca din anul 1551 de catre Ignatiu de Loyola arhitectului florentin Nanni di Baccio Biggio. Chiar si Michelangelo a avut un proiect pentru construirea acestei bisericii. Insa lucrarile la prima biserica si cea principala a Ordinului iezuitilor de la Roma au fost intreprinse intre anii 1568 si 1584, fiind finantate de catre Cardinalul Alessandro Farnese, patron al artelor in acea perioada, care l-a adus pe Jacopo Barozzi de Vignola, numit "Il Vignola", unul dintre architectii lui favoriti. Arhitectii iezuiti au urmarit indeaproape lucrarile pentru a se asigura ca regulile ordinului iezuit sunt respectate. Pentru fatada, nefiind multumit de proiectul lui Il Vignola, Cardinalul Alessandro Farnese l-a ales pe Giacomo della Porta care a adus bisericii elemente arhitecturale tipice bisericilor baroce.

Interiorul este excelent decorat, uimitor chiar, putin in contrast cu una dintre regulile iezuitilor adica cea de saracie. Aici se gaseste si mormantul lui Ignatiu de Loyola, principalul fondator al Ordinului iezuitilor. Ignatiu a primit titlul de sfant pe 12 martie 1622 si este sarbatorit de catre Biserica Catolica in fiecare zi de 31 iulie. Statuia lui Ignatiu este o copie a originalului si este construita din argint si marmura. In Capela Sfantului Francisc Xavier se pastreaza o racla cu moastele sfantului (antebratul drept), restul moastelor aflandu-se in Basilica Bom Jesus din Goa, India, locul in care Francisc Xavier a petrecut o parte din viata. Francis Xavie a foat principalul discipol si colaborator al lui Ignatiu de Loyola si unul din cei 7 iezuiti care au pus bazele Societatii lui Iisus (Ordinul Iezuitilor), primul misionar iezuit care s-a indreptat catre Japonia si India. Pius al XI-lea a decis in anul 1927 ca Francisc Xavier sa devina sfantul tuturor misiunilor catolice. In Capela Pasiunii, intr-o urna de marmura verde, se afla o racla cu moastele Sfantului Joseph Pignatelli beatificat si canonizat de catre Papa Pius al XII-lea in anul 1933. Sfantul Joseph Pignatelli a fost unul dintre iezuitii care au luptat pentru reinfiintarea Ordinului dupa ce acesta fusese abolit in anul 1778.

In anul 1773, atunci cind s-a incercat desfiintarea Ordinului iezuitilor, din biserica au disparut multe obiecte de valoare, insa in anul 1814, odata cu returnarea ei catre iezuiti, biserica a fost readusa la splendoarea ei initiala si s-a construit si altarul. De o parte si de alta a altarului am fost uluit de statuile aproape vii care reprezinta scene alegorice care au probabil legatura cu Ordinul iezuitilor. Pe fiecare parte a navei principale se afla cate trei capele, iar fantastica cupola “Triumph of the name of Jesus”, pictata de catre Giovanni Battista Gaulli cunoscut ca Baciccia, este pur si simplu o fereastra care Rai ce pare mai mult o pictura 3D. Pentru a putea fi observata mai bine fara a iti rupe gatul este montata pe podea o oglinda inclinata –super idee! . Pictura pare sustinuta de niste ingeri din stuc (opera lui Ercole Antonio Raggi), iar in centru se afla monograma iezuiilor - IHS - o abreviere a numelui lui Hristos ce radiaza parca o lumina orbitoare.

Parerile sunt impartite categoric despre biserica Il Gesu. Daca eu am trecut biserica pe primul loc ca si frumusete, am gasit destule comentarii in care se spunea ca reprezinta o lipsa de bun gust, iar operele sunt ingramadite si formeaza un spatiu intunecos si neprietenos. Eu cred ca cel mai bine este sa o vizitati voi si sa va formati singuri o idee.

Poate ca mai intii de a vorbi despre marile biserici din Roma ar trebui sa stim cate ceva despre cele patru Biserici Catolice Majore din oras. In anul 1300, cand zeci de mii de credinciosi ajungeau la Roma pentru a se ruga la mormantul Sf. Petru, Papa Bonifaciu al VIII-lea a organizat un prim Jubileu si a proclama Anul de Aur, Anul Sfant, "anul iertarii tuturor pacatelor". Tot atunci a impus ca si conditie a iertarii pacatelor vizitarea bisericilor in care sunt ingropati Sf. Petru si Sf. Pavel: San Pietro si San Paolo Fuori de Mura (Sfantul Pavel in afara zidurilor). Al doilea jubileu s-a tinut 50 de ani mai tarziu (cu toate ca era propus pentru a avea loc peste 100 de ani), atunci cand Papa Clement al VI-lea a mai adaugat celor doua basilici si Catedrala Romei – San Giovanni in Laterano, omnium urbis et orbis ecclesiarum mater et caput (mama si capul tuturor bisericilor orasului si ale lumii). Papa Bonifacius al IX-lea a prezidat cel de-al treilea jubileu (tinut dupa 33 de ani si nu dupa 50 de ani asa cum fusese ultima regula) adaugand o a patra si ultima biserica alaturi celor trei Biserici Majore: Santa Maria Maggiore. Aceste patru biserici sunt primele la care pelerinii trebuie sa se roage si apartin Vaticanului, cea mai importanta dintre ele ramanind San Giovanni in Laterano.

De fapt atat primul cat si urmatoarele jubileu nu erau decat o alta „facatura” a papalitatii disperata sa faca rost de multi, multi, multi bani pentru a se intretine pe ei, pe amantii sau amantele lor si pe multele rude sau prieteni de pahar care nu se dadeau inapoi de a afisa averea dobandita doar datorita gradului de rudenie sau datorita afinitatii fata de papa. Se cunosc destule despre viciile papilor si nu vreau sa transform aceste impresii intr-un articol impotriva lor. Singurul merit al lor a fost acela ca au rupt citiva bani din averile lor inestimabile si au ajutat artistii pentru a isi putea exprima talentul. Este tot ce a ramas de pe urma lor pentru noi. Din pacate multi sunt inca cei care inca merg in genunchi pentru a se ruga in fata unor „vrajeli” menite doar sa atraga gloatele de credinciosi care contribuie cu cate un banut la sporirea actualilor papi, popi sau ce preafericiti mai sunt ei.

Ca sa justific cuvintele mele trebuie sa vorbesc despre „ideea” primului Jubileu. Cruciadele, adica „pelerinajele cu armele in mana” ale Bisericii cu scopul de a „elibera” Locurile Sfinte de sub stapanirea necredinciosilor aduceau bani frumosi in visteriile papilor. In urma Primei Cruciade pornite datorita promisiunii Papei Urban al II-lea de a ierta pacatele celor care lupta alaturi de el pentru eliberarea Mormantului Sfant, Ierusalimul a fost cucerit. Averile papilor se inmulteau. Milioane de credinciosi vizitau locurile sfinte, iar proprietatile cruciatilor care mureau ajungeau tot in miinile papilor. Insa dupa anul 1291 controlul asupra Locurilor Sfinte este pierdut. Papalitatea ajunge intr-un impas major nemaiavand surse de venit adecvate nevoilor lor. Nevoia credinciosilor de a se ruga in locuri pe care cineva le atribuise numele de “sfinte” era mare (asa cum si astazi oamenii nu inceteaza sa se inghesuie pina la sufocare in fata moastelor). O idee excelenta pentru Papa Bonifaciu al VIII-lea sa numeasca anul 1300 un An de Jubileu. Pierzind Mormantul Sfant, Crucea Sfanta, Ieslea Sfanta, Cuiele Sfinte, etc. el s-a ajutat de doua morminte care purtau si ele numele de “Sfinte”: mormintele lui Petru si Pavel din Roma. A cerut locuitorilor ca in schimbul iertarii pacatelor sa se inchine in Bisericile Majore San Pietro si San Paolo Fuori de Mura timp de 30 de zile consecutiv, iar pelerinilor sa se roage 15 zile consecutiv. Grozava strategie de marketing! Milioane de oameni s-au indreptat catre Roma, catre lacasurile in care li s-a spus ca se pastreaza moaste sfinte contribuind din plin la marirea averilor unor oameni de nimic.

Nu am sa vorbesc de nici o biserica din Roma si de niciunde ca despre un lacas de cult. O sa vorbesc despre cele din Roma pentru ca m-au impresionat ca si arhitectura, iar comorile adunate acolo le-au transformat in adevarate muzee.

O sa continui cu cea mai importatnta biserica din Roma, Arhibasilica San Giovanni in Laterano, o basilica papala extrateritoriala, Catedrala Romei, „Biserica Mama a intregii lumi locuite”. Basilica mai poarta si numele de Arhibasilica Celui mai Sfant Salvator si este deschisa zilnic. Intrarea este gratuita.

In vremea persecutiilor romane, crestinii nu aveau lacasuri de cult intalnindu-se in case particulare, cimitire, pesteri sau catacombe. Dupa ce in 313 d. Hr. imparatul Constantin I a declarat religia crestina legala, credinciosii au inceput sa-si construiasca temple si biserici, locuri de veneratie. Palatul Lateran apartinea familiei Laterani, o familie din care cativa servisera ca si administratori pentru mai multi imparati. Plautius Lateranus a fost ultimul locuitor al palatului din aceasta familie. El a fost prins in timp ce incerca sa puna la punct un plan de ucidere al imparatului Nero. Platius a fost condamnat la moarte, iar averea i-a fost confiscata.

Palatul a devenit mai tarziu proprietatea Flaviei Maxima Fausta, fiica lui Maximian Augustus si se numea Domus Augusta sau Casa Augustei. Tatal sau a decis sa o marite cu imparatul Constantin I care a divortat de prima sa sotie pentru a lega aceasta alianta. O miscare nu tocmai buna pentru Maximian care s-a sinucis dupa ce a fost denuntat de fiica sa atunci cand a vrut sa orgonazizeze un complot impotriva lui Constantin. Faustina, datorita devotamentului pentru imparat, a primit titlul de „Augusta” in locul numelui sau anterior de „Nobilissima Femina”. Dar nu pentru mult timp. Ea a fost acuzata de adulter cu Crispus, fiul lui Constantin din prima casatorie, iar amindoi indragostitii au fost condamnati la moarte, numele lor fiind sters din istori.

In anul 307 d. Hr., atunci cand Fausta s-a casatorit cu Constantin, aceasta a adus ca zestre Domus Augustina. Faustina, Constantin si mama acestuia, Elena, s-au mutat in acest palat donand o parte din terenuri si din constructie bisericii si episcopul Romei pentru a construi acolo un lacas de cult – poate prima biserica crestina din Roma. Basilica a fost sfintita in anul 324 (sau 318) de catre Papa Sylvester I. Episcopul Romei – Papa, s-a mutat in apartamentele din palat si prezida slujbele crestine in basilica. Toti papii care au urmat au locuit in aceasta basilica pina cand, in 1309, Papa Clement al V-lea a mutat resedinta papala in Avignon. In anul 1378, Papa Grigore al XI-lea a readus resedinta papala in Roma dar de data aceasta pe Dealul Vaticanului, acolo unde se afla si astazi.

Deci San Giovanni in Laterano este inima crestinitatii. De acolo a plecat credinta, de acolo au plecat urmasii lui Petru si ai lui Pavel catre noi crestinizandu-ne. Cine crede in asa ceva trebuie sa mearga acolo sa se roage pentru iertarea pacatelor.

Dupa devastarile si distrugerile din sec. al IV-lea din timpul invaziilor, din anul 896, in urma unui cutremur, vechea basilica pierde lupta cu timpul si se prabuseste. In sec. al X-lea Papa Sergiu al III- lea, „sclavul tuturor viciilor”, a comandat reconstruirea din temelii a basilicii. Distrugeri insemnate au mai avut loc in urma unui incendiu din anul 1308, dupa un alt cutremur in anul 1349 si in urma unui alt incendiu din anul 1361. Cu toate ca s-au trimis multi ani din Avignon pentru consolidari, vechea basilica nu a reusit sa se mai ridice niciodata la maretia sa de alta data. Intorsi la Roma, papii au gasit o basilica aproape prabusita si au decis sa locuiasca intai in Basilica Santa Maria in Trastevere, apoi in Basilica Santa Maria Maggiore pentru ca in cele din urma sa se stabilileasca pentru totdeauna la Vatican.

Urme ale vechiului Palat Laterani si ale vechilor basilici sunt descoperite in zilele noastre in urma sapaturilor arheologice din jurul basilicii. Ceea ce vedem astazi este o constructie din anul 1586 atunci cand Papa Sixtus al V-lea a darimat tot ce se mai pastra si a construit noua Basilica San Giovani in Laterano. Tot in acea vreme a fost adus si Obeliscul lui Thutmose al III-lea din granit rosu de la Circus Maximus in Piata Lateran. Obeliscul care se aflase initial in Templul lui Amon-Ra din Karnak fusese adus in Alexandria de catre imparatul Constantin in anul 357 in ideea de a ajunge in Constantinopol. Considerat unul dintre cele mai inalte obeliscuri din lume (47 m), obeliscul a fost adus la Roma, in anul 357 de catre fiul lui Constantin, Constantius al II-lea pentru a infrumuseta Circus Maximus. In anul 1588 obeliscul rupt in trei bucati a fost restaurat si mutat in locul in care se afla si astazi. Lucrarile la San Giovani in Laterano incepute de catre Papa Sixtus al V-lea au fost continuate de catre Papa Innocent al X-lea dar si de Papa Clement al XII-lea, iar proiectul a fost condus de catre Borromini care a incercat sa salveze ce se mai putea salva. Din vechile constructii trei monumente au supravietui: doua sunt situate intr-o cladire construita de catre Domenico Fontana in anul 1589 vis-a-vis de Basilica Lateran -Santa Scala si Capela Sancta Sanctorum, iar alaturi de aceasta constructie se afla expus in aer liber al treilea monument, "Triclinium Papei Leo al III-lea" (Triclinium Leoninum), una dintre cele mai renumite sali ale palatului vechi.

Se spune ca cele 28 de scari din Santa Scala (Scara Sfanta) au fost aduse in sec. al IV-lea de catre Elena, mama lui Constantin, de la Ierusalim. Scarile ar fi aparinut palatului lui Pilat din Pont din fortareata Antonina si pe ele ar fi urcat Isus pentru a fi judecat de catre procurorul roman. In capatul Scara Sfanta se afla Capela San Lorenzo in Palatio sau Sancta Sanctorum, capela privata a papilor pana in secolul al XIV-lea. Cand am ajuns eu cladirea era inchisa asa ca nu am putut sa le vizitez. In schimb am putut vedea Triclinium Papei Leo al III-lea impodobit cu mozaicuri ce-L infatiseaza pe Hristos cu apostolii in centru, Hristos cu Constantin si Papa Silvestru I-ul in stanga si Sf. Petru, Papa Leon al III-lea si Carol cel Mare pe dreapta. Mozaicul a fost datat in anul 800, cand Carol cel Mare a fost incoronat la Roma.

Baptisteriul de la Latran se afla linga basilica si datează din sec. al IV-lea, din epoca imparatului Constantin. Este primul baptiser din Roma, iar arhitectura sa a inspirat artistii care au construit in timp alte constructii de acest fel. Baptisteriul Lateran a fost reamenajat in timp de catre Borromini. Peristilul este o alta atractie din acest loc, iar despre Palatul Lateran ce se afla alaturat basilicii se stie ca dupa plecarea papilor din Roma a fost abandonat si refacut de catre Domenico Fontana pentru Papa Sixto al V-lea care l-a folosit ca si resedinta de vara. Fost spital, orfelinat, arhiva sau muzeu, astazi Palatul este sediul vicariatului din Roma.

Stiu ca am vorbit destul de mult despre istorie si despre anexele basilicii dar nu pot trece peste interiorul grandios. Aici se afla 12 nise umplute din anul 1718 cu statuile la scara reala ale Apostolilor dar si mormintele a sase papi: Alexandru al III-lea, Sergiu al IV-lea, Clement al XIII-lea, Martin al V-lea, Inocent al III-lea si Leo al XIII-lea. Dupa inmormintarea Papei Leo al XIII-lea in Catedrala Romei s-a decis ca toti ceilalti papi sa isi gaseasca linistea in Basilica Vaticanului, Sf. Petru. In afara celor sase morminte aici au mai existat 15 morminte papale distruse in timpul incendiilor. Altarul papal se pare ca ar contine craniile Sfintilor Petru si Pavel. Altarul papal contine bucati de lemn din masa la care se spune ca a stat Christos la Cina cea de taina. Usile mari de bronz au apartinut Curiei din Forumul Roman. Sfanta Usa (care exista in toate bisericile papale) se deschide odata la 25 de ani.

Basilica are si o curte interioara in care nu am mai ajuns. Poate ar fi fost indicat sa dedic mai mult timp acestei Catedrale papale insa asa cum poate alti turisti stiu, Roma nu iti lasa prea mult timp oricate zile ai alege sa petreci acolo. Deasemenea imi pare rau ca multe lucruri le-am aflat abia dupa ce vizitasem diverse atractii – lucru care m-a facut sa ma decid asupra lungimii impresiilor mele din Roma.

Mergand mai departe pe Via Cavour catre gara Termini se ajunge in cateva minute la Santa Maria Maggiore, alta basilica dintre cele patru basilici papale din Roma - un titlul de onoare special oferit pentru importanta lor istorica si religioasa. Numele complet al acestei basilica este Basilica Papale e Arcibasilica Patriarcale Maggiore Arcipretale di Santa Maria Maggiore.

Basilica a fost ridicata dupa ce Fecioara Maria a aparut in visul Papei Liberius dar si al lui Patrizio Giovanni cerindu-le sa construiasca un lacas de cult intr-un loc determinat de o minune. Pe 5 august 358 a nins pe dealul Esquilin, iar papa a trasat in zapada perimetrul basilicii numita Santa Maria della Neve (Sfinta Maria a zapezilor” ce a fost apoi ridicata pe banii lui Patrizio Giovanni. Se pare ca peste prima basilica a fost construita alta de catre Papa Sixtus al III-lea intre anii 432-440, dupa ce in Consiliul se “stabilise” ca Maria a fost mama a lui Isus... Ce prostie!!!... Biserica isi are hramul in ziua de 5 august a fiecarui an cand au loc slujbe in timpul carora sunt imprastiate de la nivelul tavanului petale de flori albe care par fulgi de zapada. Timp de aproape 16 secole basilica Sf. Maria Maggiore a fost un magnet pentru pelerini din toata lumea care au ajuns in Orasul Etern reusind sa isi pastreze de-a lungul timpului structura initiala desi i s-au adus mai multe modificari din sec. al V-lea pina astazi.

Obeliscul din spatele basilicii a fost adus in anul 1587 si a apartinut mausoleului lui Augustus, iar in fata bisericii se afla o coloana ce a apartinut unei basilici a lui Maxentius. Clopotnita inalta de 75m, cea mai inalta din Roma, a fost ridicata odata cu intoarcerea papilor din Avignon.

Tavanul din interior cu casete aurit este uimitor. In biserica se afla o racla ce contine bucati de lemn care ar fi facut parte din Ieslea Sfanta in care Iisus a fost pus dupa nastere. In fata raclei se afla o statuie care il infatiseaza pe Papa Pius al IX-lea rugandu-se. Eu am indoieli asupra acestor racle si bucati din cruce, cuie, iesle sau mai stiu eu ce. Citisem candva ca Vaticanul a donat unei bisericii din Chicago bucati din iesle. Asta inseamna ca a avut in posesie toata ieslea si a facut din ea mai multe bucati? Ce pacat! A impartit la toata lumea si a mai si ramas ceva? In fine, sper sa nu ma bata Dumnezeu… Oricum de Craciun mai toti localnicii si turisti ajung in aceasta basilica datorita acestor presupuse bucati din iesle. O atractie in oricare zi a anului dar mai ales de Craciun este si Presepio, o iesle faurita de sculptorul florentin Arnolfo di Cambio intre anii 1290 si 1292 la cererea Papei Nicolae al IV-lea. Toate bisericile papale au o Usa Sfanta si un Altar Papal utilizat numai de papa sau de catre persoanele care au primit acordul papei. Nici Santa Maria Maggiore nu face exceptie.

Capela Pauline sau Borghese atrage prin frumusetea sa dar si prin faptul ca adaposteste mormantul Papei Paul al V-lea (Camillo Borghese) si a icoanei Fecioarei Maria „Salus Populi Romani” din sec. al IX-lea, o icoana ce se spune ca a salvat Roma de o epidemie de ciuma. Inca de la inceputul pontificatului sau, Papa Ioan Paul al II-lea a dorit ca o lampa cu ulei sa arda zi si noapte sub aceasta icoana ca semn de mare devotament fata de Fecioara Maria. Tot pe perioada pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, in decembrie 2001, a fost deschis si Muzeul Basilicii ce contine o multime de capodopere vechi si in care turistii pot afla istoria ei. Naparat de admirat sunt si Capela Sixtina dar si Capela Sforza care a fost construita dupa schitele lui Michelangelo.

In basilica se afla si mormantul simplu al marelui Gian Lorenzo Bernini. Probabil ca a fost ales ca el sa fie inmormntat alaturi de atatia papi si datorita atasamentului sau fata de ei, in timpul vietii slujind prin munca sa opt dintre papi.

Santa Maria Maggiore nu poate fi povestita. Am incercat doar sa trasez cateva repere ale istoriei sale si ca punctez atractiile principale. Santa Maria Maggiore trebuie simtita!

Pantheon-ul (Templul inchinat tuturor zeilor) este la fel de celebru ca multe alte atractii ale orasului. Poate ca Marcus Vispanius Agrippa, prietenul si ginerele lui Augustus, a sperat ca Pantheonul sau sa dainuie peste timp reusind sa ii pastreze numele in istorie. Templul a fost ridicat in anul 27 d. Hr. in Campul lui Marte. Templul venerat a ars in anul 80 d. Hr., iar un altul construit de catre Domitianus a ars in anul 110 d. Hr. Intre anii 112 d. Hr. – 128 d. Hr. imparatul Hadrianus a comandat stergerea urmelor vechilor temple si construirea unui nou templu al tuturor zeilor, unic si nemaivazut. Pe fundatia acestui templu a fost trecut, la dorinta lui Hadrian, numele lui Agrippa ca prim ctitor: “Marcus Agrippa, Lucii filius, consul tertium fecit” – de aici s-a creat si confuzia ca actualul templu a fost ridicat de catre Agrippa.

Imparatul bizantin Focas (Tiranul) a carui coloana a fost ultimul monument ridicat in Forumul Roman, a predate Papei Bonifaciu al IV-lea Pantheonul in anul 609 d. Hr. pentru a fi transformat in biserica. (sau l-a pierdut la zaruri?). Templul a ajuns o biserica dedicate Sfintei Maria si Martirilor (Santa Maria ad Martyres sau Santa Maria Rotonda), motiv ce m-a determinat sa adaug Pantheon-ul bisericilor din Roma. Si alt motiv este si acela ca in toate bisericile eu am vazut niste minunate muzee mai presus de utilitatea lor religioasa, iar Pantheonul este si el un muzeu unic.

Tavanul din bronz de la intrare si mai multe statui au fost coborite pentru a fi topite in vremea Papei Urban al VIII-lea. Din acel bronz s-au facut tunurile care au aparat Castelul Sant’Angelo. Se pare ca si Bernini a folosit acelasi bronz pentru a construe imensul baldachin din Basilica San Pietro. Inca mai este cunoascuta remarca romanilor la adresa Papei Urban al VIII-lea (cu numele de Gian Lorenzo Bernini): ”Ceea ce nu au facut barbarii au facut Barberini. Si totusi dupa multe vandalizari, distrugeri si cutremure, Pantheonul exista! In momentul in care iti apare in fata cind intri in Piazza della Rotonda te gandesti imediat la templele pe care le-ai vazut in Grecia. Asta datorita fatadei sale cu 16 coloane (cite 8 pe fiecare din cele 2 randuri) care cintaresc fiecare cate 15 tone. Poarta de bronz este cea originala, restaurata in sec. al XVI-lea. Bernini a fost cel care, sub commanda Papei Alexandru al VII-lea, montase doua clopotnite ce au fost numite „urechile de magar ale Pantheonului” si care au fost inlaturate mai tirziu. Interiorul daca nu ar fi impodobit astazi nu ar fi altceva decat un turn care ar surprinde prin cupola sa uriasa (cea mai mare construita din piatra depasind cu 1,3 m pe cea din basilica San Pietro) sustinuta de stilpi solizi ascunsi in peretii grosi de 6,2 m. Infrumusetat cu marmura si coloane colorate, Pantheonul a fost dintotdeauna o minune a ingineriei acelor vremuri.

Astazi aici se pastreaza mormintele lui Victor Emanuel al II-lea al Italiei (1820 - 1878), primul rege al unei Italii unite. In urmatoarea capela se gasesc mormintele fiului lui Victor Emanuel al II-lea, regele Italiei Umberto I de Savoia (1844 - 1900) si al sotiei sale, regina Margareta de Savoia (1851 - 1926). Intre cele doua capele superbe se afla mormantul marelui artist italian Raphael (1483 – 1520) si cel al logodnicei lui, Mariei Bibbiena, care a murit cu cateva luni inaintea artistului. In alta capela se gasesc mormintele lui Perin del Vaga (1500-1547), unul dintre cei mai buni elevi ai lui Raphael si al lui Baldassarre Peruzzi (1481-1536). Am fost incantat sa vad Pantheonul viu. Pentru ca asa mi s-a parut poate si datorita multimii de turisti. La iesire am ramas uitandu-ma pe un ecran, la un clip de promovare al Pantheonului, in care am vazut imagini in care pe oculus, singura sursa de lumina, cadeau petale de azalee rosii. Este o imagine care mi-a ramas intiparita bine in minte: raza de lumina coborata din cupola pina pe podea era inundata de petale rosii – ce poate sa fie mai frumos? Nu stiu daca acest lucru se obisnuieste cu ocazia unei sarbatori sau era doar un clip de promovare. As fi curios sa aflu.

Evident ca dupa ce vezi Pantheonul iti trebuie putin timp pentru a te reconecta la traseul propus. O idee excelenta este sa te asezi pe scarile cladirii, alaturi de zeci de turisti sau sa iei loc la una dintre multele terase din jur pentru a te mai bucura pentru jumatate de ora de priveliste si sa multumesti cui vrei tu ca multe minuni ale lumii s-au pastrat.

Desigur ca nu este indicat ca dupa Pantheon sa vezi Basilica San Pietro. Sau mai bine spus Basilicii San Pietro trebuie sa ii rezervati o zi in care nu mai aveti si alte biserici in program. Eu am intrat de trei ori in aceasta basilica avind ocazia sa o gasesc in trei forme: prima oara in sarbatoare deoarece am ajuns seara si avea loc o slujba la care am avut ocazia sa particip pentru mai mult de o ora, a doua oara dimineata cand mii de turisti o iau cu asalt, iar a treia oara la orele dupa amiezei (pe la 16.30) cand este indicat pentru cei care vor sa vada pe indelete fiecare colt al basilicii fara sa fie impinsi din spate de grupurile ghidate sau sa fie rugati de catre oamenii de paza sa nu treaca dintr-o parte in alta sau sa se foiasca prea mult. Am sa combin toate cele trei vizite sub o singura impresie insa mai intai am sa vorbesc putin despre istoria basilicii.

Pe locul unde fusese usis si inmormantat Sfantul Petru, in zona numita de romani ager Vaticanus, imparatul Constantin I a construit intre anii 319 - 349 o basilica mare care nu a putut face fata vandalizarilor si naturii. Aceasta era ridicata peste Circus Vaticanus sau Circul lui Caligula si al lui Nero si devenise un loc important de rugaciune pentru toti pelerinii ajunsi in Roma. Acolo Carol cel Mare fusese incoronat ca Rege al Sfantului Imperiu Roman in anul 800, iar papii erau deasemenea incoronati in aceasta basilica.

Aproape distrusa, basilica a intrat intr-un amplu proces de degradare odata cu mutarea resedintei papale in Avignon, in anul 1309. In sec al XV-lea, basilica San Pietro statea sa se prabuseasca fapt ce l-a determinat pe Papa Nicolae al V-lea (papa intre anii 1447 – 1455) sa se gandeasca la o noua constructie. El i-a cerul artistului si arhitectului Bernardo Rossellino planul unei noi basilica. Papa Nicolae al V-lea decisese sa darime marele Colosseum pentru a folosi materialul in ridicarea unei basilici grandioase. Spre norocul nostru dar nu si al lui, moare inainte de a reusi sa duca la bun sfarsit proasta idee. Constructia noii basilici a inceput in anul 1506 cand Papa Iuliu al II-lea a daramat vechea basilica si i-a cerut lui Donato Bramante sa proiecteze o alta in forma de cruce greceasca, cu bratele egale. Dupa moartea lui Bramante, Rafael a preluat lucrarile si care a decis sa construiasca basilica in forma de cruce latina, cu un brat mai lung decat celelalte trei. Au urmat Antonio da Sangallo, Michelangelo, Pirro Ligorio si Jacopo Barozzi, Giacomo della Porta si Domenico Fontana, ultimii doi reusind sa termine lucrarea in anul 1590, o lucrare pe care Michelangelo o adusese la forma unei cruci grecesti. S-a lucrat insa in continuare la cupola si fatada, iar basilica a fost terminata in anul 1614. Interesanta este alegera statuilor ce decoreaza fatada: Isus, Sf. Ioan Botezatorul si 11 din cei 12 Apostoli. Unul lipseste. Este Sf. Petru a carui statuie se gaseste in interiorul basilicii.

Piata a fost construita de catre Bernini, cel care s-a ocupat si de marea majoritate a lucrarilor din interiorul basilicii incluzand si enormul baldachin de bronz. 140 de statui incoroneaza piata basilicii, iar in centru se poate vedea un obelis enorm, construit in anul 1835 i. Hr. care are o poveste aparte. Augustus ordonase ca el sa fie dus in Alexandria pentru a fi adus apoi in Roma. Numai ca niciodata un vas roman nu mai transportase un obelisc atat de mare. Astfel ca a fost construita nava Mirabilis Navis in timpul lui Caligula, nava ce a reusit sa aduca obeliscul in Roma. In timpul lucrarilor la aeroportul Fiumicino au fost gasite parti ale acestei nave foarte mari pentru acele vremuri. In anul 1586 obeliscul de 326 de tone a fost transportat si montat in piata basilicii. Obeliscul este al doilea ca marime din Roma (dupa cel din Piata Lateran), iar in varful lui se afla o cruce de bronz continand un fragment din Sfanta Cruce a lui Hristos.

Incerc sa pun punct “povestilor” adunate din mai multe surse si sa incerc sa povestesc ce am vazut eu in Basilica Sfantului Pertu. In primul rand aceasta este un muzeu, iar slujbele tinute aici am simtit ca nu sunt altceva decat o parada frumos prezentata turistilor. In timpul slujbei de seara la care am participat si eu (nu stiu daca se fac mai multe sau daca cele de seara se fac zilnic), totul era la suprlativ. O slujba in San Pietro, oricat ai vrea sa pari de carcotas, impresioneaza prin grandoare, prin spectacol.

Antrium-ul basilicii este spectaculos incercand parca sa pregateasca omul pentru ceea ce urmeaza. Tavanul extraordinar este decorat cu stucaturi cu scene din viata Sf. Petru, iar in nise sunt 38 de statui ale diversilor papi. Deasupra intrarii central este faimosul mozaic „Navicella” creat de Giotto, iar pe peretele opus este basorelieful lui Bernini „Pasce Oves Meas”. Aici se gaseste si „Poarta Sfanta” care exista in oricare Biserica Majora, poarta ce se deschide la fiecare Jubileu. Ultima data a fost deschisa in anul 2000 urmand sa mai fie deschisa in 2025 (acum Jubileele au loc la 25 de ani!). In partea dreapta se afla o statuie a lui Constantin realizata de Bernini intre anii 1654 – 1670. Constantin este reprezentat calare, uitandu-se catre cer, uimit de aparitia semnului crucii. Pe acolo am ajuns la casa de bilete cind am urcat in Dom. Antrium-ul este uimitor si l-am putut vedea mai bine stand la coada pentru a urca in Dom. Majoritatea turistilor trec destul de repede, grabindu-se sa intre in basilica. Oricum, cine vine aici pentru a si pleca cu ceva informatii trebuie sa aiba un ghid al basilicii.

Intrand in basilica m-am indreptat, cum altfel, catre “Pieta” – minunea minunilor- opera a lui Michelangelo ce a scapat in mod miraculous furiei unui nebun care s-a napustit asupra ei cu un ciocan strigand: "Eu sunt Iisus Hristos". Acest incident s-a intamplat in anul 1972 cand bucatile din marmura au fost “ciordite” de catre cei prezenti probabil ca souvenir. Nasul Fecioarei Maria a fost reconstruit atunci cand lucrarea a fost restaurata luindu-se bucati de marmura din spatele statuii. Si uite de aia noi putem vedea acum sculptura printr-un geam securizat de la cativa metri distanta, insa suficient pentru a “cadea pe spate” in fata operei create in anul 1499 care se spune ca ar fi singura lucrare semnata a lui Michelangelo. Statuia se afla imediat dupa intrare in partea dreapta. Si daca tot ajunsesem acolo am continuat vizita tot pe partea dreapta unde am descoperit imediat monumentul funerar al Christinei a Suediei (1626 – 1689), o femeie independenta si controversata in istorie, regina care a renuntat la tron in anul 1654 parasind Suedia pentru Roma, loc unde s-a convertit la catolicism si unde si-a locuit in magnifica Vila Riario (transformata apoi in Palatul Corsini), acolo unde s-a inconjurat de artisti. Christina a donat Vaticanului biblioteca sa enorma de carti importante (multe despre alchimie) cu conditia sa fie inmormantata alaturi de papii Romei, in Basilica Sf. Petru. In afara reginei Christina doar trei femei se mai afla inmormantate aici: Regina Charllote a Ciprului si Agnesina Colonna Caetani in Grota Vaticanului, iar Maria Clementina Sobieski in basilica. Nici monumentul funerar al reginei Christina nu este acelasi cu locul ei vesnic ce se gaseste in Grotele Vaticanului. In basilica nu o sa gasiti multe morminte ci mai mult monumente funerare. Majoritatea mormintelor se afla in Grote, loc pe care eu nu l-am vizitat si datorita faptului ca nu am avut timp dar si pentru ca nu mi s-a parut interesant.

Am mai descoperit printre monumentele funerare impresionante ale papilor un alt monument inchinat unei femei: Matilda de Toscana (sau de Canossa, referire la castelul ei din Canossa, Italia) (1046 – 1115), monument realizat de Bernini si de scoala sa. Se pare ca Matilda a avut o fiica, iar Michelangelo spunea ca s-ar trage din aceasta familie care putea fi continuata genealogic doar de fiica Matildei. Totusi urma copilului a fost stersa de catre biserica pentru a putea intra in posesia averii Matildei de Toscana. Nu exista nici un act oficial de donatie a proprietatilor catre papalitate insa pentru acest “furt” papii s-au recompensat prin acest monument dedicate ei si oferindu-i onoarea de a fi prima femeie inmormantata in basilica.

In central basilicii se gaseste Altarul Papal, cunoscut si sub numele de Confessio, sculptat dintr-un bloc urias de marmura greceasca ce se afla in Forum lui Nerva si care fost sfintit de catre Papa Clement al VIII-lea in data de 26 iunie 1594. Sub altar cica s-ar afla mormantul Sfantului Petru care se stie clar ca nu a fost inca gasit. O istorie a plimbarii moastelor care cred ca nu au existat niciodata am gasit pe acest blog. Si ca Vaticanul sa scape de orice suspiciune, moastele Sfantului Petru o sa fie expuse public pentru prima oara peste cateva zile – pe 24 noiembrie 2013.

Deasupra Altarului Papal se inalta maretul baldachin de 29 m, piesa la care Bernini a lucrat timp de 9 ani, intre 1624 si 1633. Trebuie sa ne reamintim ca bronzul folosit a fost obtinut distrugand o parte a Pantheon-ului si sa ne intrebam daca a meritat. Mie baldachinul mi-a dat doar impresia ciresei de pe tort.

Daca tot va aflati in mijlocul basilicii priviti putin in sus! Cupola este incredibila. O puteti vedea mult mai bine daca alegeti sa vizitati Dom-ul.

Tot in mijloc se afla si statuia in marime naturala a Sfantului Petru suit pe un tron si tinand in mina cheile imparatiei cerului. Statuia dateaza din sec. al XIII-lea, iar milioane de pelerini au sarutat piciorul drept de bronz al Sfantului.

Am trecut pe partea cealalta a basilicii si am luat la rind capelele si monumentele papilor. Impresionante! Mi-a placut pe aceasta parte, undeva chiar linga iesirea din basilica, monumentul funerar al familiei Stuart, familia regale scotiana. Acesta este un monument lucrat de catre Canova intre anii 1817 si 1819 prin care artistul a vrut sa aduca un omagiu regelui James Francis Edward al Scotiei si fiilor lui, Bonnie Prince Charlie si Henry trupurile lor fiind de mult mutate in Grotele de sub basilica. Linga acest monument se afla si cel al Mariei Clementina Sobieska (1702-1735), sotial regelui James Francis Edward al Scotiei si nepoata regelui Poloniei. De pe monumentul ei funerar parca se uita catre cel al sotului si al fiilor ei.

Coborand catre celebra piata pe partea dreapta am gasit si doi strajeri ai Garzii Elvetiene care pazeau una dintre intrarile in Vatican. A trebuit sa strabat intreaga piata pentru a ajunge din nou in cealalta parte ca sa ma asez cumintel, pentru circa 1 ora, la coada formata din cei care doreau sa urce in Cupola basilicii. Biletul de intrare costa 5 euro pentru cei care vor sa ia toate treptele la rand sau 7 euro pentru cei mai putin sportivi. Asa ca am dat 7 euro)) si am fugit catre liftul la care mai erau doar doua doamne cu cate un copil in brate. Ma indoiesc ca oamenii erau dornici de sport la orele amieziei si la fel ma indoiesc ca ii apucase calicia exact acolo. Ideea este ca o mare parte a turistilor nu inteleg nimic din ce viziteaza dar nimeni nu vrea sa piarda nici macar un metru fara sa-l vada. Ca sa ma fac inteles, cu 2 euro am scutit jumatate din cele 330 de trepte. Dupa ce am coborat din lift am intrat in interiorul basilicii si am fost placut impresionat de privelistea de acolo catre interiorul cupolei si catre basilica. Mozaicurile sunt extraordinare si regret ca m-am grabit catre scari. La finalul „experientei Dom-ului” am inteles ca mai bine ramaneam mai mult in acest loc pentru ca sus nu te asteapta mare lucru. Asa ca, dupa cateva minute de „scanat” mozaicurile, m-am incolonat cu sutele de turisti deja asudati din cauza primei parti a scarilor. Am intrat pe un culoar de cateva zeci de cm in care nu prea ai cum sa te opresti pentru un popas pe care multi si l-ar dori. Totusi nu va speriati! Oamenii pareau intelegatori intre ei si asteptau ca sa-ti tragi sufletul. In plus mai exista din cand in cand niste nise pentru cei care chiar nu mai pot. Nu scarile m-au enervat. Insa la un moment dat, datorita inclinarii Dom-ului, peretele din stanga te obliga ca ii iei forma si sa te inclini si tu. Si m-a enervat si zapuseala. Cind mi-am dat seama ca mai am cateva scari si ies la aer m-am mai linistit. Numai ca nu a fost asa. Datorita aglomeratiei de la balconul Dom-ului acolo ne-am cam blocat. Din spate tot veneau turisti care strigau la cei din fata sa impinga, cei din fata impingeau dar fara folos. Vazuti sus parca toti se fac fotografi profesionisti. N-ai vazut asa ceva! Iau fiecare cladire la rind. Tac-tac-tac! Fiecare pod care se vede. Tac-tac-tac! A! Au uitat cele 140 de statui ale pietei! Si obeliscul! Unul zicea „in cladirea aia am auzit ca sta Papa”. Stanga imprejur toti! Tac-tac-tac! Si abia acum si-au dat seama ca mai au trei orizonturi nefotografiate. Daca peste tot in Roma lumea mi s-a parut foarte civilizata, aici toti uitasera ca sutele de turisti din spatele lor doresc sa priveasca si ei, macar cateva minute, Roma de la inaltime. Nu am vrut sa stau mai mult de 5 minute insa mi-a luat peste un sfert de ora sa nimeresc iesirea si sa si reusesc sa pun piciorul pe scarile care coboara. Chair daca v-as spune ca nu recomand experienta sunt sigur ca nu m-ati asculta. Insa eu nu am sa mai urc acolo daca ma voi intoarce in Roma. Orasul ofera si alte puncte de unde poti sa-l vezi de la inaltime. Scapat din Dom mi-au trebuit cateva minute bune sa ma revigorez pentru a porni mai departe catre atractiile Romei.

O alta biserica la care am ajuns este Santa Maria degli Angeli e dei Martiri ce se afla in Piata Republica si este deschisa zilnic intre orele 7 – 18 intrarea fiind gratuita.

Maximian incepuse construirea unor terme in acest loc, in anul 289 d. Hr., in onoarea co-imparatului Diocletian. Multi imparati au continuat sa infrumuseteze cele mai mari si mai somptuoase dintre baile imperiale de la acea vreme, constructia durind intre anii 298 - 306. Pentru constructie s-a folosit un numar mare de sclavi, oameni care refuzau sa intre in armata sau care nu venerau zeii traditionali ai orasului. O mare parte dintre acestia au fost crestini condamnati din cauza religiei lor la munca silnica in carierele de piatra, la fabricarea caramizilor sau la ridicarea bailor. Termele lui Diocletian, asa cum au fost numite, au functionat pina in anul 537, atunci cand Roma a fost asediata, iar armata ostrogotilor a taiat apeductele care alimentau baile publice. Apoi ele au fost uitate, incepind chiar sa fie dislocate bucati importante pentru construirea altor edificii sau palate. Cele mai mari distrugeri au avut loc intre anii 1586 – 1589, atunci cand mare parte din terme s-a transformat in material de constructive pentru palatul Papei Sixtus al V-lea. In prezent se lucreaza la scoaterea ruinelor la lumina insa lucrarile merg destul de greu datorita lipsei banilor dar si datorita faptului ca arheologii gasesc tot timpul alte si alte urme ale Romei antice. Insa mai multe camera si sali ale Termelor lui Diocletian au servit pentru construirea altor constructii astfel salvandu-se de la distrugerea totala. O parte a termelor a fost transformata in Muzeul National Roman, Biserica San Bernardo alle Terme sau Bazilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri.

Papa Piua al IV-lea i-a comandat lui Michelangelo Buonarroti sa gaseasca o solutie pentru transformarea frigidarium-ul (camera de racorire) a vechilor terme lasate in paragina intr-un lacas de cult pentru crestini. Lucrarile au inceput imediat si au continuat si au fost continuate dupa moartea lui Michelangelo de catre nepotul lui Antonio Lo Duca, Jacopo, asistent si elev al lui Michelangelo. Podeaua fusese inaltata cu 2 m pentru a putea fi montate 8 dintre coloanele originale de granit, inalte de 15 m. Pe biserica Antonio ll Duca a lasat si un mesaj: ” “le terme romane sono construite con il sudore e il sangue di schiavi e martiri cristiani”. In anul 1564 a aparut in Roma o noua biserica dedicate crestinilor care murisera lucrand la ridicarea Termelor lui Diocletian. In anul 1749 Luigi Vanvitelli a adus contributii majore muncii lui Michelangelo construind abisa si decorind biserica.

Am intrat aici pentru a il regasi pe Michelangelo sau ce a ramas din opera lui dupa interventia lui Vanvitelli. Am preferat insa sa iau loc si sa admir de la distanta picturile si decoratiunile, sa ma bucur de linistea lacasului. Astfel ca nu pot spune daca m-a surprins ceva in mod deosebit.

Din Piazza di Spagna se deschide o frumoasa priveliste catre Treptele Spaniole in capatul carora se vede un obelisc si o frumoasa biserica ce umple ansamblul architectural. Obeliscul adus din Egipt in vremea imparatului Augustus si a fost initial instalat in Gradinile lui Sallustus. Dupa ce a fost recuperate din locul in care se prabusise si dupa ce a stat in Lateran timp de 55 de ani, in perioada Papei Pius al VI-lea a fost montat in capatul Treptelor Spaniole.

Constructia bisericii franceze Santissima Trinita al Monte Pincio a inceput in anul 1502, la dorinta Regelui Frantei Ludovic al XII-lea si a durat pina in anul 1585 cand Papa Sixtus al V-lea a terminat lucrarile. Am considerat ca biserica merita mentionata datorita frumusetii sale mai ales exterioare si datorita incadrarii sale perfecte in capatul Treptelor Spaniole. Interiorul nu m-a impresinat dar nu am putut sa ma plimb prea mult pe acolo deoarece in interior se oficia o slujba si erau destul de multi credinciosi. Nu am ratat insa frescele lui Daniele da Volterra, elev al lui Michelangelo, ajuns celebru si pentru ca a “imbracat” nudurile din Capela Sixtina.

Din Piazza Venetia pornind pe Via dei Fori Imperiali am gasit micuta Basilica Sfintii Cosma si Damian cumva lipita de Forum. Biserica este deschisa zilnic intre orele 9-13 si 15- 19, iar intrarea este gratuita. Nu mi-a placut deloc statuia din fata bazilicii. Nu stiu de cand se afla acolo, nu stiu ce simbolizeaza si nu am inteles cine a considerat ca se incadreaza in peisaj. Am aflat totusi ca statuia se numeste Given To Fly, iar aceasta imagine a aparut ce coperta single-ului cu acelasi nume al formatiei Pearl Jam.

Sf. Cosma si Damian este prima basilica de cult crestin ridicata in forum prin care biserica crestina a reusit sa puna stapinire peste templele pagane ale Romei antice. In anul 527 Papa Felix IV (basilica a fost cunoscuta sub numele de Basilica "Ferice de Felicis") a decis ca o parte din Forumul lui Vespasian (stiu ca si Templul Pacii) si o parte din Templul lui Romulus (care se poate vedea din basilica printr-un geam) sa fie unite si sa fie transformate in biserica. Se spune ca cei doi frati greci medici si martiri, Sfintii Cosma si Damian (Facatori de Minuni sau Doctori fara Arginti), au trait in sec. al III-lea si au avut harul de a vindeca trupuri si suflete ale oamenilor si animalelor prin rugaciune fara a cere bani pentru aceste “servicii”. In calendarul orthodox gasim sarbatoarea acestor sfinti pe data de 1 iulie a fiecarui an. Oamenii bolnavi isi cauta alinarea rugandu-se in aceasta biserica sub podeaua careia se afla racla cu moastele Sfintilor Cosma si Damian.

Papa a donat in anul 1512 biserica Ordinului Franciscanilor, ordin sub care a ramas si astazi. In anul 1632 a fost pictat in casete si tavanul de catre Marco Montagna, iar biserica a fost inaltata cu 7m pentru a evita inundatiile. Astfel partea de jos a bisericii si-a pierdut mozaicurile si a devenit cripta, iar vechea podea este inca vizibila.

Vechea intrare dinspre Templul lui Romului a fost inchisa in anul 1947 atunci cand s-a deschis noua intrare de pe Via dei Fori Imperiali (un proiect gandit de Mussoloni in anul 1932). Se intra intr-o micuta curte pe zidurile careia se gasesc foarte multe picturi, iar in centru o fantana arteziana (care nu functiona). Intrand din tumultul strazii, aceasta curte linistita are parca menirea sa te pregateasca pentru intrarea intr-un lacas de cult. In interiorul bisericii se pot admira frumoasele mozaicuri ce dateaza din sec. al VI-lea. In abisa centrala se afla un arc triumfal in care gasim Parusia (a doua venirea a lui Hristos ce va urma sa se intimple). Aici sunt reprezentati Sfintii Petru si Pavel care ii aduc in fata lui Isus pe Cosma si Damian (care sunt identici fiind frati gemeni). Tot acolo apar si Papa Felix – ce ii ofera lui Isus un model al bisericii in care ne aflam, dar si Sf. Theodorus. In biserica se gasesc sapte capele frumos decorate, iar cine doreste sa afle mai multe despre istoria ei poate scoate 2 euro din buzunar si poate asculta o poveste scurta la unul din aparatele audio-ghid din bazilica.

De la Colosseum se poate ajunge repede la Basilica San Clemente care se afla pe Via di San Giovani in Laterano (biserica are doua intrari). Biserica este deschisa zilnic intre orele 9-12.30 si 15-18. Intrarea este gratuita, iar pentru subsoluri se plateste o taxa de 5 euro. Pentru mine a fost o ocazie unica de vedea straturile orasului atunci cand am vizitat subsolurile. Dar sa incepem cu inceputul. Clement (Papa Clement I-ul) i-a urmat sfantului Petru propovaduind credinta pina in momentul mortii sale alaturi de alti credinciosi in timpul persecutiilor dictate de catre imparatul Diocletian.

Dupa ce am intrat intr-o micuta curte interioara am pasit in biserica San Clemente ce mi s-a parut destul de sobra si austera in comparatie cu marile basilici din Roma. Dar poate ca aceasta austeritate o face autentica. Actuala biserica a fost ridicata pe vremea Papei Pascal al II-lea dupa ce o alta mai veche, construita in sec. al XII-lea, fusese incendiata in timpul invaziei normanzilor din anul 1084. In anul 1677 basilica a fost donata dominicanilor irlandezi care au grija de biserica si astazi. Nu am petrecut mult timp in biserica indreptandu-ma repede catre o casa de bilete din dreapta pentru a cobori in subsolurile ei.

Joseph Mullooly a fost cel care, in anul 1857, a inceput sapaturile si a adus la lumina ceea ce putem vedea si noi astazi. Din basilica de astazi se poate cobora catre ceea ce s-a mai pastrat din basilica din sec. al XII, apoi catre o alta din sec. al IV-lea si catre o casa particulara care a apartinut unui oarecare Clement din sec. al II-lea e. n si catre o cladire (o insula - bloc de apartamente) care a ars intr-un incendiu - poate chiar cel din vremea lui Nero, in anul 64 d. Hr. - si un templu dedicat zeului Mithras din sec. I e. n interzis impreuna cu toate celelalte temple pagine incepind cu anul 395 d. Hr... Sunt impresionante frescele pastrate in subsolurile bisericii, iar sunetul raului care curge este oarecum infricosator daca nu mai sunt si alti turisti prin preajma mai ales cand ajungeti linga Templul lui Mithras, un cult exclusiv pentru barbati.

Urcand inapoi catre biserica de astazi, recapitulam: nu la mult timp dupa persecutia crestina datorata imparatului Constantin (313 d. Hr.) si dupa ce crestinismul a devenit religie oficiala a Imperiului (anii 380 d. Hr.), cladirile de case, insula, s-au transformat intr-o biserica cu drepturi depline. Aceasta este „biserica inferior”, care pot fi vizitata si astazi. Aceasta s-a transformat intr -o basilica sub Papa Siricius, basilica restaurata in sec al VI-lea, al VIII-lea si al IX-lea. Basilica a fost grav avariat in timpul invaziei normanzilor din anul 1084 fiind abandonata. Papa Pascal al II-lea (1099-1118) a construit o noua biserica in anul 1108 cunoscuta ca „basilica superior” care a supravietuit, in mare parte neschimbata, pina astazi. Pe un perete din curte exista o placa semnata de catre Papa Clement al XI-lea pe care scrie: "Aceasta biserica veche a rezistat ravagiilor secolelor. "

Intorcandu-ma la Colosseum am pornit pe Via Cavour, catre gara Termini, unde am gasit imediat Basilica San Pietro in Vincoli (sau Biserica Sfantul Petru in Lanturi). Din Via Cavur, de linca Piata San Francesco di Paola, se urca o scara ce trece printr-un gang intunecos pina in Piazza San Pietro in Vincoli. In acel gang puteti avea „norocul” sa ascultati si niste melodii cintate de un roman de-al nostru la acordeon. Basilica este deschisa intre orele 7-12.30 si 15.30-19 (sau 18 in lunile octombrie-mai), iar accesul este gratuit. Aveam inca de acasa notata aceasta biserica pe carnetelul meu cu atractiile „must see” datorita statuii lui Michelangelo ce se afla aici.

Atunci cand Roma a ars in anul 64. d. Hr, Nero i-a invinuit pe crestini pentru incendiu (cu toate ca se pare ca el a fost initiatorul incendiului pentru a sterge de pe fata pamantului vechile edificii si a face loc unui oras asa cum il visa el – colosal). Sf. Petru a fost unul dintre crestinii cei acuzati si condamnati la moarte. Dupa ce a fost intemnitat in inchisoarea Mamertina, el a fost omorit prin crucificare cu capul in jos.

Eudoxia, fiica imparatului Theodosius si sotia imparatului Valentianus al II-lea a adus din Ierusalim lanturile cu Sf. Petru ar fi fost legat in inchisoarea din Ierusalim. Imparatului Valentianus al II-lea a oferit lanturile de la Ierusalim Papei Leon I, iar Biserica San Pietro in Vincoli a fost construita in ideea de a adaposti aceste lanturi. Un temnicer roman ar fi gasit in sec. al II-lea lanturile cu care Sf. Petru a fost legat in inchisoarea Mamertina. Se spune ca atunci cand Eudoxia, de fata cu Papa Leon I, a apropiat cele doua lanturi, acestea s-au unit transformandu-se intr-unul singur. Astazi lantul este expus sub altar si poate fi vazut.

Cardinalii din familia della Rovere au devenit titularii basilicii in perioada Renasterii. Familia della Rovere a dat bisericii doi papi: pe Francesco della Rovere cunoascut ca papa Sixtus IV (1471-1484) si pe nepotul sau Giuliano cunoscut ca Papa Iulius al II-lea (1503-1513). Daca Papa Sixtus al IV-lea este cunoscut pentru ca a initiat construirea Capela Sixtina, Papa Iulius al II-lea a ramas in istorie pentru ca a construit in fapt Capela Sixtina dar si pentru ca a fost primul papa care a contactat sifilisul de la un prostituat din Roma. Nu cred ca homosexualitatea a mirat (si Sixtus al IV-lea se pare ca iubea baietii ca sa nu mai vorbim de primii imparati ai Romei) ci faptul ca facuse sifilis. La slujba din Vinerea Mare din anul 1508, atunci cand credinciosii saruta picioarele papei (obicei pastrat si astazi), picioarele lui Papei Iulius al II-lea au ramas acoperite pentru a nu se vedea semnele provocate de leziuni. Tot el obisnuia sa urce calare pe cal pina la dormitorul papal lasindu-si calul priponit de usa. In anul 1505 Michelangelo a fost chemat la Roma de catre Papa Iulius al II-lea care i-a propus o lucrare mareata: un mausoleu cu peste 40 de statui care sa fie incorporate in Basilica Sfantul Petru din Vatican si care sa devina mormantul papei. In 1508 Papa Iulius al II-lea l-a insarcinat insa cu celebra lucrare Capela Sixtina, mausleul trecand pe plan secund. Din cele peste 40 de statui doar Moise, Rachel si Lea au fost terminate. Moise era gata in anul 1515 insa Papa Iulius al II-lea deja murise de doi ani. Urmatorul papa l-a insarcinat pe Michelangelo cu alte proiecte, iar proiectul pentru mormantul lui Iulius al II-lea a fost abandonat. Papei Iulius al II-lea i s-a respectat dorinta si a fost inmormintat intr-o capela din Basilica Sf. Petru din Vatican. Insa mormantul sau si cel al lui Papei Sixtus al IV-lea au fost profanate in timpul jefuirii Romei din 1527. In anul 1610 cele cateva oase ramase au fost mutate intr-o capela din basilica Santa Maria del Popolo si abia apoi au ajuns in San Pieto in Vincoli.

Turistii se ingramadesc in biserica mai mult pentru a il vedea pe Moise, una dintre marile opera ale lui Michelangelo, decat pentru a se reculege sau pentru a se bucura de linistea unui lacas de cult. De fapt sunt rare momentele in care este liniste datorita zecilor de curiosi care se tot intreaba de ce Moise are coarne. Putini sunt cei care scot 1 euro din buzunar pentru a face sa se aprinda un proiector care sa lumineze statuia. Eu am ajuns cand se insera, iar lumina rosiatica a amurgului il face ape Moise parca divin. Cind am aprins lumina parca vraja s-a rupt.

Nimeni nu mai vede celelalte opera ale lui Michelangelo: Rachel si Lea, statui care il flancheaza pe Moise. Si nici la alte comori ale bisericii printre care se mai numara un sarcofag cu religvele celor 7 frati Macabei, mormintele marilor sculptori florentini Antonio si Piero del Pollaiuolo, coloanele antice de marmura ce provin de la templele din Roma antica, sculpturi alegorice, usile de bronz care dateaza din 1477 sau mormantul lui Cinzio Passeri Aldobrandini.

Putini dintre cei care ajung sa faca “testul minciunii” la celebra ”Bocca della Verita” care se pare ca nu este altceva decat un fost capac de canal sau o placa decorative a unei fantani, mai intra si in Biserica Santa Maria in Cosmedin. La prima vedere si mie mi s-a parut destul de saraca aceasta, obisnuit fiind cu alte biserici grandioase din Roma. Insa Santa Maria in Cosmedin are o valoare inestimabila prin istoria sa si mai putin prin operele de arta. Din exterior se poate observa frumoasa Campanila a basilicii, cea mai inalta din oras. Interiorul pastreaza elemente din sec. al VIII-lea si din sec. al XII-lea, atunci cand biserica a fost renovata. Un pic bizar pentru Roma, dar tipic basilicilor bizantine, este tavanul de lemn care ofera o atmosfera cu totul aparte. Mozaicul aflat in sacristie a apartinut vechii basilica San Pietro si a fost faurit in sec. al VIII-lea. Nu stiu daca pentru indragostiti exista superstitii atunci cand ajung in fata Sfantului Valentin, patronul celor ce iubesc. Ar trebui sa se intereseze dinainte pentru ca in aceasta biserica este pastrat si craniul acestui sfant. Micutul magazine de souvenir-uri este plin de tot felul de obiecte pe care se afla Bocca della Verita, dar puteti gasi si alte lucruri care sa va aduca aminte de vacanta voastra la Roma, inlusiv calendare sau afise cu imafini din filmul “Vacanta la Roma” deoarece Bocca della Verita a devenit o atractie faimoasa si datorita acestui film recomandat tuturor celor care iubesc Roma, chiar daca a fost facut prin 1953.

Piata Navona este impresionanta cu totul. Atmosfera de acolo mi-a placut cel mai mult. Despre fantinile de acolo si piata o sa vorbesc intr-un alt review. Acum vreau sa vorbesc de scurta mea vizita in Basilica Sant’Agnese in Agone, o biserica mare vazuta din afara dar totusi micuta in interior, un loc in care operele de arta sunt “inghesuite’ perfect.

In timpul persecutiei lui Diocletian, printre miile de crestini ucisi s-a aflat si o tanara de numai 12 ani care a refuzat sa se roage Zeitei Vesta. Se spune ca atunci cand a fost adusa pentru a isi primi condamnarea era dezbracata, iar parul i-a crescut brusc, ascunzand goliciunea Sfintei Agnes. Probabil ca locul executiei era chiar Stadionul lui Diocletian construit intre anii 81 - 96 d. Hr. Stadionul, considerat una dintre cele mai importante constructii din acea perioada avind o arena mai mare decat cea a Colosseum-ului a fost folosit pana in sec. al V-lea cind a inceput declinul intregului oras. Stadionul a purtat numele de Circus Agonalis. Se pare ca in timp numele a fost transformat in „in agone” ca mai apoi sa devina „navone”. Odata cu pavarea zonei si construirea unei piete s-a trecut la numele „navona”, pentru ca vorbim de actual Piazza Navona.

Pe ruinele stadionului s-a construit biserica cu hramul Sf. Agnes, care se spune ca s-ar fi ridicat chiar pe locul in care ea ar fi murit. In locul ei, in jurul anului 1123, Papa Calist al II-lea a ridicat o noua biserica prin care dorea sa o pastreze vie in memoria crestinilor pe martira Agnes.

Familia Pamphili care ajunsese la Roma mutandu-se din Gubbio in sec. al XV-lea, a cumparat mai multe case invecinate pentru a isi construi un palat demn pentru pozitia lor. In anul 1651, atunci cand Giovanni Battista Pamphili a devenit Papa sub numele de Inocentiu al X-lea, dupa ce a construit palatul propus a transformat cu totul piata din fata lui si a decis sa ridice o biserica noua in locul celei construita de catre Papa Calist al II-lea, alaturata palatului. Arhitectului Girolamo Rainaldi a inceput imediat lucrarile de demolare a vechii biserici si de construire a celei noi, alaturi de fiul sau. In anul 1653, cand lucrarile avansasera destul de mult, Papa l-a destituit pe Rainaldi si a ales ca lucrarea sa fie continuata de catre Francesco Borromini. Odata cu moartea Papei, in ianuarie 1655, succesorul sau, Papa Alexandru al VII-lea a stabilit o comisie care sa investigheze posibilele erori ale lui Borromini, fapt ce l-a facut pe acesta sa abandoneze proiectul din cauza neintelegerilor dintre el si acea comisie. Pentru a finaliza lucrarile a fost ales Carlo Rainaldi, care a schimbat proiectul lui Borromini facind schimbari semnificative. In anul 1667 lucrarea inca nu era finalizata astfel ca Bernini a fost ales sa faca unele finisaje de ansamblu, Giovanni Maria Baratta clopotnita, iar Joseph Baratta scara.

Nici in aceasta biserica nu am putut sa ma plimb in voia mea deoarece am nimerit in timpul slujbei de seara. Am admitar totusi frumoasele altare si capele de la distanta. Nu stiu daca numarul picturilor sau a obiectelor religioase impresioneaza in feneral, asezarea lor sau forma constructiei. Insa stiu ca odata intrat intr-un astfel de loc stiu de la inceput daca imi place sau nu. Sant’Agnese in Agone a fost una dintre bisericile care mi-a placut imediat dupa ce am intrat. Exista acolo si un mic magazine de unde puteti cumpara un souvenir sau o carticica din care sa aflati cate ceva despre fiecare coltisor al bisericii.

In afara acestor biserici la care eu am reusit sa ajung, aflandu-se fiecare oarecum aproape de centrul orasului, aproape de atractiile principale, mai exista si altele care ar fi meritat toata atentia. Le-am avut trecute in carnetelul meu de atractii pe care trebuia sa le vizitez, dar…... o sa le pastrez pentru o alta vizita in Roma. Acestea sunt:

-Biserica Papala sau Majora San Paolo fuori le mura (Sfantul Pavel in afara zidurilor), locul in care se pare ca a fost inmormantat Apostolul Pavel. Trupul lui ar fi ramas inca ingropat aici pe cand capul se afla in Lateran. San Paolo fuori le mura alaturi de San Pietro au fost declarate ca Biserici Majore cu ocazia primului jubilee din anul 1300. Merita vizitata datorita importantei istorice si religioase dar si datorita curtii si a interiorului care par in poze uluitoare. Biserica se afla putin mai departe de central orasului, pe Via Ostiense, unde se poate ajunge cu metroul pina in statia Metro Basilica San Paolo.

- Basilica Santa Maria del Popolo merita vizitata pentru a vedea Capela Chigi, opera a lui Rafael si Bernini (care a adus modificari si a completat Capela neterminata), doua picturi ale lui Caravaggio: “Crucificarea Sf. Petru” si “Convertirea Sf. Pavel” sau “Adorarea Pruncului” a lui Pinturicchio. Acestea sunt cele mai importante insa basilica pastreaza un adevarat tezaur din cite am citit. Biserica se afla in celebra Piazza del Popolo. Legenda spune ca fantoma lui Nero care murise in acest loc se arata in forma unor ciori care terorizau locuitorii zonei. Inaltarea bisericii a speriat ciorile, iar fantoma a disparut pentru totdeauna.

- Cine vrea sa vada “Cristo della Minerva” (sau “Hristos Mantuitorul”), opera la care Michelangelo a lucrat intre anii 1519 – 1521, trebuie sa mearga in Basilica Santa Maria sopra Minerva, basilica ce si-a luat numele de la un vechi templu roman dedicat Minervei pe care a fost construita. In basilica se afla si mormintele artistului Fra Angelico si a Sfintei Caterina de Siena.

- Basilica Santa Maria in Travestere, probabil primul loc oficial al crestinilor din Roma.

- Biserica Sant’Agostino pentru a vedea altarul principal proiectat de Bernini si opere ca “Madonna di Loreto” a lui Caravaggio (pentru care artistul a folosit ca model o prostituata celebra al carei chip a fost recunoscut in cel al Madonnei ceea ce a provocat un adevarat scandal), o fresca a lui Rafael ce il prezinta pe Profetului Isaia si o statui a Madonnei cu Pruncul alaturi de Sf. Ana a lui Andrea Sansovino.

---

VIZUALIZĂRI: 10547 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI