Un stup de albinuţe cu... facelift!

TIPĂREȘTE

„Oooops! Uau! ” semnalizez, intru între două tir-uri, cel din spate îmi dă un semnal cu farurile, şi mă încadrez pe banda de ieşire de pe M5 spre M0. Asta a fost foarte aproape! Cam asta s-a întâmplat imediat ce m-am „trezit” din gândurile care mă purtau undeva, altundeva decât pe autostradă. „Voi nu spuneţi nimica? Aţi văzut că era să ratez ieşirea? ” le întreb pe fetele mele, soţia şi mezina. Soţia citeşte o carte şi parcă nici nu m-a auzit iar mezina..., ea stă cuminte în spate, cu laptop-ul în braţe şi căştile pe urechi; şi de la ea tot „silentio stampa”.

Dar cum am ajuns la faza de mai sus? Păi să încep cu începutul. Urma să mergem în concediu, la schi, undeva pe lângă Salzburg. Mă uit pe distanţa de parcurs şi văd că avem de mers cam 900 de kilometri. Chiar dacă drumul de parcurs este numai pe autostradă, conform obiceiului familiei, stabilesc o „haltă” la Viena. Şi tot ca obicei, îmi fac rezervările la hoteluri pe Bookings. Introduc datele necesare după care "rafinez" căutarea. Eu ştiu ce fel de hotel caut: lângă SCS şi cu parcare gratuită.

De ce lângă SCS? Am mai scris la un alt review: pentru că acolo este o benzinărie unde găsesc cea mai ieftină motorină din Austria iar în SCS ne place foarte mult să luăm masa, datorită diversităţii mari de mâncăruri la preţuri rezonabile. Şi în plus avem şi unde ne omorî timpul liber, hoinărind prin mall şi văzând cam ce mai este nou în materie de modă. Fetele sunt încântate iar eu scap de bătăile de cap care mi le dau întrebări de genul: „Şi acuma, ce facem? ” Pentru cei care nu ştiu, SCS este unul dintre cele mai mari mall-uri din Europa.

Şi să vezi noroc pe capul meu: găsesc un hotel exact lângă SCS! Foarte bine, zic. Dau click, click şi rezervarea-i gata: o cameră cu trei paturi, o noapte la Best Western Smart Hotel. Optez pentru "fără mic dejun" deoarece ne-ar fi costat încă 15 euro de persoană, asta însemnând un plus de 45 de euro la preţul camerei. Păi cu 45 de euro noi mâncăm de două ori un mic dejun, ne bem cafelele şi mai avem şi de o prăjitură.

Văd că parcarea la hotel este gratuită, nu necesită rezervare şi toată afacerea mă costă 95 de euro. Destul de scump dar cel mai ieftin aş fi găsit cu 70 de euro undeva la vreo 50 de kilometri de Viena. Nu, mulţumesc, pentru 25 de euro nu mă complic, mai ales că am eu o păţanie care m-a învăţat minte, când am rezervat o cameră la o pensiune mai departe de oraş iar pe drumul până acolo am plătit o amendă de viteză de 40 de euro. Aşa că decât să mi se aplice proverbul: "Leneşul mai mult aleargă şi zgărcitul mai mult păgubeşte" prefer "Dai un ban dar stai în faţă"!

Mă uit pe fotografiile cu hotelul şi mi se pare cunoscut. Dar parcă nu se chema Best Western Smart Hotel şi era vopsit altfel. M-am prins rapid, după ce am văzut mai exact locaţia hotelului: este fostul Hotel Arnia, hotelul care avea ca logo un stup de albinuţe. Am mai stat odată acolo, la Hotel Arnia şi n-am fost prea încântaţi. Pe atunci era un hotel de categoria trei stele. Ups! Iar acuma este de patru stele. Ok! Să sperăm că nu e chestia cu leopardul, mă gândesc mucalit. Hop, hop, frână! Parcă sunt deja trei proverbe la un singur articol! Nu ştiu dacă e de rău sau devin mai înţelept, care evident este de bine?

În ziua cu pricina, adică în ziua când trebuia să plecăm în concediu, ne îmbarcăm în autoturismul familiei, cu genţi, valize, poşete, laptop-uri şi evident telefoanele mobile şi purcedem la drum. De la uşa casei, în 10 minute am urcat pe autostradă şi suntem conectaţi, pe şosele evident, cu toată Europa. Boierie! – pentru cei din Arad şi Timişoara, deocamdată. În frontieră maşini puţine, frontieriştii cu chef de muncă, în 10 minute am şi intrat în Ungaria.

Şoseaua bună, chiar foarte bună, curată, marcată şi fără reparaţii ulterioare şi spun asta cu referire la autostrada Arad - Timişoara care a suferit atâtea reparaţii încât cu asfaltul turnat pentru reparaţii se mai putea construi încă o autostradă în paralel cu cea existentă. Trecem de Szeged unde gândul îmi fuge la „Hal Csarda”, hanul pescăresc unde trăgeam de fiecare dată când, în vremurile de "bişniţăreală" imediat după Revoluţie, vindeam şi cumpăram cam orice în şi din Ungaria şi parcă îmi vine în nas un „damf” de ciorbă de peşte. Înghit în sec.

„Şefa” sau copilotul şi-a luat o carte şi citeşte prinsă de acţiunea descrisă, probabil, iar cea mică şi-a instalat „artileria grea” pe scaunele din spate: laptop, telefon, căşti, dulciuri, cărţi şi tot arsenalul de care are nevoie pentru o călătorie cât mai lipsită de plictis. „N-aveţi nici o treabă, ce vă pasă! ” mă gândesc şi-mi aduc aminte de un titlu de carte potrivit momentului: „Ce le pasă damelor”. Cu gândul acesta era să ratez intrarea pe centura Budapestei. Vechea intrare pe centură era la 8 km de Budapesta dar au modificat intrarea pe centură, de pe M5 dinspre Szeged, cu mulţi ani în urmă şi acuma se intră pe centura oraşului din acelaşi loc unde se virează spre aeroportul lor internaţional, Ferihegy.

„Voi nu spuneţi nimica? Aţi văzut că era să ratez ieşirea? ” le spun fetelor a doua oară. Soţia se uită la mine peste ochelari şi simt, din privirea ei, că am deranjat-o într-un moment important al acţiunii din carte, probabil când eroul pozitiv urma să se dueleze cu eroul negativ pentru mâna damei - vechea intrigă de când lumea. Şi tot ca-ntr-un film „Tunurile de la Navarone” simt pericolul şi mă eschivez elegant: „Interesantă... cartea? ” Mezina nici nu m-a auzit, stă picior peste picior peste toate scaunele din spate şi zâmbeşte în timp ce „butonează” la telefon – e pe „mess”. Soţia îşi continuă lectura iar eu mă întorc la şofat.

Centura Budapestei, ce să mai spun, nu suferă nici cea mai mică comparaţie cu ce este la Bucureşti – şi o spun cu năduf şi mare supărare. La noi, centura Bucureştiului este o ruşine, ceva jenant şi care denotă lenea, indolenţa şi nesimţirea celor care au administrat oraşul, capitală a ţării. Pe centura Budapestei se circulă în permanenţă pe trei benzi pe sens, în unele locuri chiar patru benzi pe sens şi mai nou, pe unele porţiuni, cu viteza de 130 de km pe oră. În urmă cu 10 ani centura Budapestei avea doar două benzi pe sens iar viteza de circulaţie era restricţionată la 80 de km pe oră. Dar se vede că sunt mai gospodari decât noi. No comment! Şi chiar sunt foarte supărat!

Oprim ca de obicei, imediat după ce ieşim de pe centura Budapestei spre Viena, pe M1 la prima benzinărie Mol pentru a ne drege cu o cafea şi ceva dulce şi de a vizita toaleta. Acolo, în benzinărie, este şi un mic restaurant cu mâncare foarte bună, specific ungurească iar toaletele sunt impecabile. Avem obiceiul de a opri acolo de fiecare dată când mergem spre vestul Europei. Din păcate, respectiva benzinărie, nu are încă una corespondentă şi pe sensul celălalt, de întoarcere, şi nici nu se poate ajunge la ea dacă vii spre Budapesta, altfel ne-am fi oprit şi la întoarcere.

Ne savurăm cafelele, ne dregem poftele cu un croissant, o prăjitură şi un baigli cu mac şi pornim mai departe la drum. Suntem în timp, dar nu mergem nici 10 km că întâlnim un blocaj. După cam 10 minute de mers, bară-n bară, ajungem şi la locul accidentului, căci motivul cozii era un accident, şi stupoare: în acelaşi loc era un accident şi pe banda cealaltă de mers! Este prima dată când întâlnesc două accidente pe ambele sensuri de circulaţie a le autostrăzii în acelaşi loc. Probabil, presupun, a avut loc un accident pe un sens iar ceilalţi şoferi, de pe celălalt sens, "holbându-se" la ce s-a întâmplat, s-au tamponat şi ei. Stupid!

Ajungem cu bine la Viena, nu înainte de a trece prin filtrul de la frontiera Ungaro - Austriacă, care este ceva nou pentru noi, cel puţin. Ultima oară când am fost în Austria nu era nici un filtru. Probabil că este pentru emigranţi dar mai fac astfel de filtre şi pentru a verifica vignetele de autostradă. Alimentez la benzinăria de lângă SCS, unde este preţul cel mai mic la motorină, 1,04 euro per litru şi mergem la hotel. Trag în parcarea hotelului, nu prea curăţată de zăpadă, luăm bagajul de tranzit şi intrăm în hotel.

Încă de la intrare realizez că acesta a suferit un "facelift" general şi nu mai seamănă deloc cu vechiul hotel Arnia. Atmosfera este plăcută, aerul este curat iar decorul este aranjat cu gust şi este plăcut privirii. În dreapta, lângă intrare, este expusă o motocicletă Harley Davidson, perfect funcţională, plasată ca decor iar pereţii holului de la intrare sunt acoperiţi cu tablouri în culori calde. Câteva vaze pline cu orhidee completează decorul.

Dar ochiului vigilent, al subsemnatului, nu-i scapă un detaliu trădător: pe jos, înspre lift şi pe culoarele dintre camere, recunosc inamicul meu declarat în ale decorului, respectiv, mocheta. Şi nu orice mochetă ci chiar mocheta care decora vechiul hotel Arnia! De unde ştiu? După modelul mochetei care reprezintă un desen în formă de fagure de albine – şi este puţin probabil să fie o coincoidenţă.

Recepţia este undeva în dreapta. Efectuăm check-in-ul iar recepţionerul îmi spune că nu poate să-mi încaseze banii de pe card deoarece tranzacţia nu se poate efectua. Ciudat lucru pentru că după câte ştiu eu contravaloarea camerei mi-a fost reţinută de pe card imediat ce am efectuat rezervarea pe Booking.com. Îmi spune că atunci doar mi-au fost blocaţi banii de pe card iar plata se efectuează după check-in iar acuma tocmai mi-a deblocat banii de pe card deoarece nu a reuşit să-i încaseze.

Scot telefonul şi verific contul de card. Banii sunt încă blocaţi. Plătesc cash contravaloarea camerei dar este prima dată când întâlnesc această practică, pe continentul European iar pe site-ul de rezervări mi s-a specificat că nu se blochează şi nici nu se reţine nici un ban de pe card ci totul se va plăti la recepţia hotelului. Poate că o fi aşa pentru cei care nu sunt din România, mă gândesc eu mucalit, motivat a crede asta de multitudinea de "şmecherii" pe care le încearcă peste tot conaţionalii noştri. Cine ştie ce minuni le-o mai fi trecut prin cap să facă la unii dintre ai noştri?

Primim un card de acces şi urcăm la etaj. Observ iarăşi ceva ieşit din comun: numerotarea etajelor. Astfel, la fel ca în USA, parterul este etajul 1, etajul 1 este etajul 2, ş. a. m. d. Intrăm în cameră şi orice îndoială îmi este spulberată. Deşi pe jos este mocheta cu modelul de fagure, aerul din cameră este plăcut, camera este foarte curată, proaspăt zugrăvită, mobilierul nou iar lenjeria fără cusur. Imediat lângă uşă este dulapul pentru haine în care este încorporat şi un frigider (fără nimic în el dar funcţional) şi un seif.

Mezina familie este deja logată la internet şi „butoneşte” sau „butonează” de zor. „Cum merge net-ul şi de unde ai parola? ” o întreb. Nu mă bagă în seamă, evident şi-mi „aruncă” o parolă de conectare. „Dacă mai faci asta să ştii că te pedepsesc! ” îi spun mezinei. Când aude de pedeapsă lasă telefonul şi mă întreabă: „Să fac ce? ” „Chestia cu parola. De unde ai luat-o? ” Îmi zâmbeşte şi-şi vede mai departe de mesaje. Simt că autoritatea masculină parentală îmi este ameninţată: de unde face rost de parole fără ca eu să ştiu? Şi nu este prima dată! Un gând înfricoşător îmi trece prin scăfârlie ca o străfulgerare: Oare o fi intrat şi în calculatorul meu de acasă? Oricum, directorul „ĂLA”, unde sunt filmele „ALEA” este ascuns bine, încerc eu să mă liniştesc. Internetul este impecabil, merge ca „uns” ceea ce mă face şi pe mine să mă opresc din despachetat şi să-mi verific mail-urile, spre disperarea soţiei.

Prosoapele sunt ca spuma laptelui iar baia este mare, cu vană şi foarte curată. "În sfârşit, aşa da! " îmi zic, super-mulţumit de această rezervare. Mă îmbrac în hainele de sport şi cobor la recepţie. Am citit pe pliantul de informare din cameră că hotelul dispune şi de o sală de fitnes. Aşa că dornic de ceva mişcare, pentru a-mi dezmorţi oasele anchilozate după statul la volan, mă înfăţişez recepţionerului cu o "altă întrebare".

Îmi arată unde este sala şi se oferă să mă conducă până acolo. Îi spun că mă descurc şi singur şi pornesc spre capătul culoarului de camere de la parter, adică de la nivelul 1. Accesul în sala de fitnes se efectuează cu cardul de la cameră. Intru în sală şi..., de fapt sala de fitnes este realizată prin unirea a două camere, unire realizată prin demolarea peretelui despărţitor. În sală este un aparat complex de forţă, o bicicletă, două şezlonguri şi o bandă de alergat ridicată în poziţie verticală, erectă, nefuncţională. Zâmbesc mulţumit de excepţia care întăreşte regula: în sfârşit ceva ridicat în sus şi care totuşi nu-şi îndeplineşte scopul! Pe jos este gresie, iar pe perete este amplasat un televizor cu diagonală de 120 cm, cred, dar sigur era foarte mare. Îl pornesc şi găsesc postul TVR Internaţional. Bun şi ăsta!

Undeva în spatele camerei este o mică saună, de 4 persoane, am impresia. Deschid uşa şi bag capul înăuntru. Este oprită. Lângă ea este un dulap cu rafturi, plin cu prosoape albe. Îmi fac programul de sport şi pe când eram spre finalul exerciţiilor, intră recepţionerul şi porneşte sauna - era ora 21.00. Îi spun că nu este nevoie pentru că nu vreau să intru la saună. Îmi spune că nu pentru mine ci pentru alţi clienţi care vin mai târziu. Mă scuzaţi!

Merg în cameră, fac un duş şi mă culc liniştit în aerul plăcut mirositor şi perfect reglat ca temperatură deşi nu era nici calorifer şi nici buton de reglare a temperaturii. Dimineaţa vreau să fotografiez sala de fitnes dar nu reuşesc să intru cu cardul de la cameră. Întreb la recepţie care este problema şi un tinerel, altul decât cel de seara anterioară, îmi resetează cardul. Încerc din nou dar tot nu merge. Mă înfiinţez din nou la el şi acesta ridică din umeri. Îi explic tot eu motivul pentru care uşa nu se deschide, asta după ce îmi pică şi mie fisa: am citit pe acelaşi pliant din cameră că accesul în sala de fitnes a hotelului este permis doar între orele 16.00 şi 22.00. De aceea nu se deschidea uşa. Îmi dă dreptate şi-mi zâmbeşte profesional. "Cu plăcere! " îi spun.

---

VIZUALIZĂRI: 1578 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI