GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost în Benalmadena, după ce, cu un an în urmă fusesem în Barcelona și ne plăcuse foarte mult. Pe AGP (aeroportul Malaga) am remarcat palmierii care ne-au infuzat o stare de bine. Venisem la mare și atmosfera era relaxantă. Pe vremea aceea nu știam atâtea câte știu acum despre zboruri, nu-mi aduc aminte cu ce am călătorit. În costul biletului intra și transferul de la și către aeroport, așa că am continuat sejurul cu o plimbare prin Malaga, după care am ajuns și ne-am cazat la BB (Best Benalmadena), hotel care merită stelele de pe frontispiciu.
Am încercat să ”prind” o cameră cu vederea spre mare dar... în hotel erau nemți și alți occidentali. Cu toate astea, camera era foarte OK prin poziție, suprafață, etaj. Voi atașa câteva foto, la final. Remarcă: TV era din cel model vechi (nu cu ecran plat). Camera avea balcon de unde se vedea marea (din lateral) și șoseaua N-340.
Una din cele mai mari atracții, și nu numai pentru români, a fost sala de mese. Dacă mă gândesc bine, a fost cel puțin la fel de bine ca și la ALL turcesc. Noi după ce am venit de la turci (ne-am îngrășat 3 kg în 10 zile) ne-am șmecherit. Ne puneam câte un pic (doar de gust) din felurile care ne atrăgeau, nu umpleam farfuria, iar dacă mai voiam, făceam turul 2. În niciun caz nu încărcam farfuria ”vrac”, și nici nu căram cu țoșca în afara restaurantului. Însă când vedeam un turist procedând așa, mă apuca amețeala.
Cel mai des mergeam în oraș (Benalmadena), însă mai luam autobuzul (care trecea și avea stație chiar lângă hotel) și mergeam în Fuengirola, Marbella, Malaga. Ca în orice excursie organizată (grup) și noi am avut ghid și mai multe propuneri de excursii. Nu am mers în toate, cred că nimeni nu a reușit să facă asta, însă am fost în excursia cu Gibraltarul care a fost foarte OK. Merită și o recomand. Se zice că în Gibraltar (care este sub dominație britanică) produsele nu au taxe înglobate. Eu nu am văzut nimic care poate fi cumpărat de acolo doar pentru faptul că ar fi mai ieftin. Ghidul ne-a ”lipit” de un magazin de parfumuri (dar nu numai) și ne-a zis că a aranjat ca pentru turiștii români să fie acordate discount-uri. Am cumpărat câteva parfumuri și, cu toate reducerile, am ieșit un pic mai ieftin ca în RO. Ce mi-a plăcut în Gibraltar a fost întâlnirea cu maimuțele (numite mai exact macaci) care par să fi ”trecut strâmtoarea” venind din Africa, și despre care ghidul ne-a explicat în prealabil. Alte excursii: Granada, Alhambra, Tanger, Maroc. Noi am mai fost și în primele două din lista de mai sus.
La plajă nu prea am fost, plaja era OK, însă nu sunt un fan plajă.
O altă surpriză în Spania a fost să mâncăm fructe de cactus! Era o premieră pentru noi. La final, am întrat și într-unul din barurile hotelului. Pe o mică scenă era un actor local care încerca să întrețină turiștii. La început am vrut să plecăm, ni s-a părut pueril, însă am rămas până la sfârșit și chiar ne-a plăcut mult.
A fost o vacanță relaxantă, Spania pare țara ideală în care să te retragi.
Trimis de viculean in 07.12.15 18:46:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Blanes, Catalunya, Barcelona
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (viculean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.58218520 N, -4.53705660 W - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@viculean, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
” Alte excursii: Granada, Alhambra, ...
ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
Buna seara!
Imi poti da te rog un pret al excursiilor?
In caz ca ai servit masa la vreun bistro sau restaurant care sunt preturile pe acolo? Merita sa iei pensiune completa sau doar DP, ca sa nu irosesti mesele de pranz cand mergi in excursii?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 O vacanta ratată — scris în 05.07.24 de ux134683 din TâRGOVIşTE - nu recomandă
- Aug.2023 Best Benalmadena Hotel. Perfect pentru o vacanță minunată — scris în 16.06.24 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 M-am simțit ca acasă! (1) — scris în 10.10.18 de Medinuca din CONSTANțA - RECOMANDĂ
- May.2014 Superb — scris în 03.02.15 de caliopeea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2013 Un hotel frumos! Conditii super atat la cazare cat si la masa! — scris în 21.04.13 de crib din BRASOV - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Un hotel superb, sevicii ireprosabile — scris în 16.04.13 de Adi Curiuc* din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Un hotel perfect pentru vacanta — scris în 10.04.10 de bogdan 75 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ