GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Buna ziua,
Intotdeauna cand plecam in vacanta studiez foarte atent impresiile turistilor care au fost in acel loc inaintea mea. Citisem cateva impresii si mi-am format o parere inainte de a ajunge si acea parere era ca la cat bani am dat atat vom primi, asa a si fost, deci, m-au surpins placut si neplacut putine lucruri.
Asadeci, voi incepe intr- o nota pozitiva prin a spune ca odata ajunsi la hotel in jurul orei 14,20 cazarea s-a rapid, am platit parcarea (6 leva pe zi), masina fiind parcata intr-o parcare amenajata, la umbra, am fost ajutati cu bagajele, care ne-au fost duse direct din masina in camera, noi multumind si cu ceva bacsis (singurul pe care l-am dat cat am stat acolo). Am vescoperit ca am fost cazati intr-o camera imensa, un pat dublu foarte mare, doua paturi de o persoana si un fotoliu extensibil. Privelistea de la balon era minunata. Dadea catre mare, dar daca am fi stat la cateva etaje mai sus ar fi fost perfect (noi stand la al doilea etaj). Baie mare, spatioasa, cu spatiu separat pentru dus, dar persista un miros de canal pe care l-am simtit si in statiune.
Restaurantul se afla la parter, un etaj mai jos de receptie, putin cam mic pentru capacitatea hotelului, cateodata fiind nevoie sa asteptam sa se elibereze o masa, mai ales la cina. Nu voi insista prea mult pe mancare, pentru ca era destula, se competa imediat ce se termina cate ceva. La micul dejun mezeluri (nu le-am gustat), la branzeturi sub mai multe forme, oua fierte, omleta si prajite, clatite (acestea doua din urma se preparau pe loc, dar destul de incet si se cam forma coada), lapte, cereale, legume, fructe, cornuri, cozonac etc. Pranzul continea doua eluri de supe, unele destul de picante, altele bune, 4-5 posibile cambinatii pentru felul al doilea, prajituri (nu pe gustul meu) legume proaspete pe care le puteai consuma ca atare sau in salata (existau vreo 3 dresinguri), fructe. Cina cam in acelasi fel ca la pranz doar ca era alta carne, alte legume sotate sua prajite. Se mai puteau servi dierite tocaturi sau carne la gratar preparate pe loc. Cafea, apa, sucuri, toate de la dozator atat la restaurant cat si la barurile de la piscina, plaja sau loby. Dupa ora 15 se servea inghetata ambalata (buna) atat la hotel cat si snack barul de pe plaja. La hotel exista in asa zis loc in care se prepara gratar si ceva gen hanburger, nu recomand, car si pe plaja.
Nu erau cele mai rafinate preparate, dar nici nu mureai de foame. Nu am patit nimic, nu ne-a fost rau de la mancare tinand cont ca aceeasi mancare au mancat-o si cei doi copii ai nostrii, atata timp cat exista cumpatare (citisem mai jos o impresie a cuiva care fusese in aceeasi perioada cu noi cum ca le-ar fi fost rau).
Hotelul are o piscina si cumva separat un loc pentru copii, unde puteau sa se joace in apa fara se deranjeze adultii.
Drumul catre plaja, cam 10 minute de mers pe jos, lejer, se facea prin padure, pe niste scari, de care noi ne bucuram de fiecare data (in afara de inot era singura activitate fizica) de doua ori pe zi dus-intors. La dispozitia turistilor era pus un microbuz care facea traseul plaja hotel si retur, in anumite intervale orare.
Plaja era destul de mare, curata, lata si deserveste doua hoteluri al aceluiasi grup, cu traditionalele prosoape pe sezlonguri care erau sub umbrele (noi ajungand mereu la ora 8 pe plaja), dar gaseam sezlonguri separate pe care le asezam aproape de malul marii, lipsa umbrelei fiind nesemnificativa.
Cam atat cu lucrurile bune. Cel mai mare minus este curatenia sau mai bine zis, lipsa ei. In 9 zile cameristele au inceput sa intre in camera deabea a treia zi dupa ce am avut o disputa cu receptionerul. Peste noapte uneia dintre fetite i-a fost rau, a vomat in pat, am curatat lenjeria, iar dimineata am rugat la receptie sa vina cineva sa schimbe lenjeria din patul respectiv. Ziua am petrecut-o la piscina si pana la ora 16 nu am intrat in camera, cand am descoperit ca nimeni nu venise sa faca curatenie, moment in care mi-am pierdut rabdarea si am reactionat destul de urat la receptie. Peste 5 minute a venit o doamna care nu stia engleza si a schimbat lenjeria si prosoapele. De atunci a venit in fiecare zi, lua gunoiul si completa cu hartie ingienica. Atat la noi. Existau camere unde sa facea curatenie zilnic, fara sa fi dat ceva bani.
Este rusinos sa intreprinzi un asa menegement prost la un hotel cu asa multe posibilitati.
Una peste alta, nu a fost rau. Stii la ce mergi si stii la ce sa te astepti. Conteza mult sa nu te lasi coplesit de unele lucruri mai putin dragute si sa te bucuri de mare, de vreme si de timpul petrecut in familie, timp care este nepretuit.
Totusi, recomand acest hotel, tinand cont de raportul pret-calitate familiilor cu copii, familiilor cu buget redus, asa cum am fost noi in acest an, celor nepretentiosi dar care nu se multumesc cu orice.
Vacante minunate tuturor!
Trimis de mt314 in 08.09.16 17:14:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Nisipurile de aur : Melia, Grifid Arabela si Grifid Bolero
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mt314); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.29854700 N, 28.04584200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 O experienta neplacuta. Nu recomand. — scris în 07.08.19 de Gelu2003 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2018 Un raport calitate / pret O.K. — scris în 23.09.18 de PatZol din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Super Bine — scris în 24.06.18 de ludovic32 din PIATRA [TR] - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Dezamăgire! — scris în 16.06.18 de tinerica din BRăILA - nu recomandă
- Apr.2018 Groaznic!!! — scris în 07.04.18 de Irina1768764 din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2017 Infect — scris în 16.10.17 de crisalx din CONSTANTA - nu recomandă
- Aug.2017 Un hotel foarte bun avand in vedere raportul calitate/pret — scris în 04.09.17 de Roxi13 din BRAşOV - RECOMANDĂ