GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În concediul de vară de anul acesta am hotărât să facem o tură prin România pentru a vizita câteva dintre obiectivele care ne-au scăpat până acum.
Obiectivele principale au fost Băile Felix, Cheile Bicazului, Băile Tușnad, Lacul Sărat, Delta Dunării și Salina Slănic Prahova. Cum am ajuns la toate și pe ce rută o să povestesc într-un review de călătorie.
Am stat 7 nopți la Băile Felix la o locație despre care cu părere de rău nu pot să scriu nimic pentru că este o locație cu circuit închis.
După sejurul de la Băile Felix am plecat spre obiectivul următor adică Cheile Bicazului.
Puteam să alegem o rută mai scurtă spre acest obiectiv dar soția a insistat să urcăm în Bucovina și să coborâm de acolo spre următoarele obiective de pe lista noastră. Așa că am ales să stăm pentru o noapte la Hotel Belvedere din Vatra Dornei și a doua zi să ne continuăm drumul înspre sudul țării.
Hotelul Belvedere se află situat în centrul stațiuni Vatra Dornei pe str. Lucian Blaga nr. 9, foarte aproape de parcul stațiunii, de piață și de majoritatea obiectivelor turistice din zonă. Este un hotel dat în folosință acum 10 ani și dispune de 14 camere duble, 5 apartamente și 2 camere triple. Hotelul are pe peretele exterior o placă de marmură pe care este inscripționat faptul că imobilul a aparținut poetului Lucian Blaga și este construit în anul 1936.
Am făcut rezervarea pe Booking și am plătit pentru o cameră de 2 persoane, cu 50 lei mai puțin decât prețul care era afișat la recepție.
Camera pe care am primit-o este situată la etajul patru, unde se putea ajunge pe niște scări frumoase de lemn sau cu liftul. Mobilierul din interiorul camerei este de bună calitate și aranjat foarte bine. Camera dispune de instalație de climatizare cu termostat, închiderea ușii și pornirea curentului cu cartelă magnetică, televizor plat destul de mare pentru distanța unde e amplasat, minibar cu băuturi și dulciuri. Singurul lucru ciudat din cameră era șifonierul, din care părea că există doar jumătate, dar pentru o noapte nu a fost un incovenient.
Baia a fost cireașa de pe tort, este foarte mare dotată cu cadă cu jacuzzi, toaletă, chiuvetă și bideu.
Peisajul pe care l-am văzut dimineața din cameră mi-a amintit de ce soția a vrut neapărat să ajungem până aici.
Hotelul are o mică curte interioară unde pot fi parcate cam 5-6 mașini iar restul se parchează pe strada din fața hotelului.
La subsol hotelul are un restaurant destul de încăpător la care se poate ajunge din hotel și din afara acestuia.
Când am ajuns am debarcat bagajele în cameră și restaurantul a fost primul pe care l-am vizitat. Soția a mâncat o tocăniță de hribi proaspeți cu mămăliguță iar eu o tochitură bucovineană și am apreciat din nou preparatele bucovinene.
Am făcut o mică plimbare prin renumitul parc al stațiunii și am revenit în cameră pentru a ne reface forțele.
Am fost plăcut impresionați de acest hotel și îl recomandăm din toată inima.
Trimis de ungureanica in 13.09.17 15:06:08
- A fost prima sa vizită/vacanță în VATRA DORNEI
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.34558620 N, 25.35819060 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ungureanica: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmaster26: Da. E bine.
@ungureanica: O cazare minunata intradevar, iar pretul mi s-a parut ok. La fel de bine arata si restaurantul dar si mai bine bucatele asa ca sa va fie de bine.
Felicitari, votat cu mare placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 O vacanta minunată — scris în 04.08.22 de ux126453 din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Oct.2017 Parere bună — scris în 05.11.17 de Vlad 2017 din HUşI [VS] - RECOMANDĂ
- Jan.2011 Sejur ratat — scris în 03.01.11 de oana82 din BOTOSANI - nu recomandă
- Aug.2010 Foarte bine — scris în 07.09.10 de niki din BUCURESTI - RECOMANDĂ