Hotel Restaurant Belvedere

TIPĂREȘTE

Anul trecut, cam pe vremea asta, am stat câteva zile în Botoșani – cu treabă. Nu am avut vreme să vizitez pe îndelete orașul; am văzut, totuși, vreo două locuri care nu sunt prezentate pe AFA, în ciuda faptului că @tata123 a scris destul de multe articole despre aceste frumoase meleaguri.

Până (și dacă) voi reuși să povestesc despre ele, am să spun câte ceva despre hotelul în care am stat:

Hotel Restaurant Belvedere

Văd că există deja patru articole pe AFA, bine scrise și conținând informații care sunt încă de actualitate, în ciuda faptului că de la ultimul au trecut, iată, zece ani. Comparând pozele, cred că am stat în camera vecină celei a lui @costi vezi impresii (cu care împărțeam același balcon).

Ce mi-a plăcut:

Poziționarea: la câțiva pași de Parcul Mihai Eminescu și de Pietonalul Unirii, puncte de maxim interes pentru cei care vizitează orașul.

Hotelul în sine: Recepția este într-o casă de pe la 1900, ridicată în stil Art Nouveau, situată printre alte clădiri care datează din aceeași epocă. Dar camerele care găzduiesc oaspeții se află într-o construcție mult mai recentă, retrasă în raport cu aliniamentul străzii și comunicând cu vechiul conac. În acest fel, hotelul este aparent vechi, însă condițiile de cazare sunt la standarde moderne.

Camera: destul de spațioasă, cu mobilier în bună stare (are cam 15-20 de ani vechime, dar este bine întreținut). Am găsit cam toate cele necesare: paturi (două) cu saltele tari (pentru mine asta e important), birou, dulap cu rafturi și umerașe (cam puține, eram două persoane, iar situația impunea să purtăm sacou și cămașă), minibar, cană electrică, televizor. După cum spuneam, am avut și balcon, chiar unul mărișor. L-am folosit ca loc pentru uscat umbrelele, niciunul dintre noi nefiind fumător.

Ni s-au schimbat prosoapele la două zile, iar așternuturile o singură dată. Am prins zile friguroase și ploioase, nu am simțit nevoia de mai mult.

S-a dat căldură, după un program pe care nu l-am urmărit – nu a fost niciodată frig în cameră, dar eu nu sunt un reper, îmi place răcoarea. Nu văd în pozele mele aparatul de aer condiționat, parcă era unul (undeva în stânga biroului). Există destul de multe reclamații că, în anotimpul cald, aerul condiționat nu face față – nu pot confirma, nu l-am folosit.

Micul dejun: bufet, am avut de toate, mi-a plăcut.

Restaurantul: este situat în casa de epocă, în spatele recepției. Are două zone distincte: în dreapta, cum intri pe ușa dinspre stradă, te întâmpină un design modern, și aici sunt serviți clienții ocazionali. Se poate comanda meniul zilei sau à la carte. Am luat prânzul de două ori și am ales, de fiecare dată, a doua variantă. Într-una dintre ocazii văd (P17-P18) că am cerut piept de pui cu un sos de ciuperci, baby-cartofi și ceva salată. Țin minte că a fost bun (motiv pentru care am și revenit).

A doua zonă, mult mai mare, în stânga, este folosită pentru evenimente, și se pare că sunt numeroase, în aproape fiecare sfârșit de săptămână. Într-una dintre ocazii am nimerit alături o nuntă „de zi” , dar în timpul nopții am avut parte și de nunți normale, cu chiuituri. Mai există o sală de evenimente în clădirea nouă, și se poate întâmpla să auzi muzica în stereofonie 😊.

Ce mi-a plăcut mai puțin:

Baia: probabil că nu în tot hotelul, dar în zona în care am stat noi erau probleme cu canalizarea. Mirosea urât (nu tot timpul, într-adevăr) și, o dată, s-a blocat scurgerea la duș, am stat cu apă prin toată încăperea. Au rezolvat, dar tot neplăcut a fost. A, și este slab luminată. Și nu am avut cuiere, nu am avut unde întinde prosoapele ude, a fost nevoie să le înșirăm prin cameră.

Zgomotul: 1. noaptea, din cauză de nunți-botezuri-cumătrii; 2. personalul de serviciu este prea conștiincios, începe treaba de la prima oră a dimineții și te trezește aspiratorul când e somnul mai dulce; 3. pereții camerelor nu sunt prea groși, iar dacă vecinii se ceartă, simți nevoie să te implici și tu în problemele lor 😊.

Una peste alta, un hotel destul de bun (mai ales în timpul săptămânii sau în perioada postului).

___

Botoșani este un oraș frumos. La un moment dat, pe la 1850, era al doilea ca însemnătate din Moldova, după Iași, dar peste Bacău sau Galați: negustorii armeni (și, ulterior, cei evrei) se stabiliseră aici, în punctul cel mai apropiat de Bucovina austriacă, nu departe de gubernia țaristă Basarabia sau de guberniile ucrainene. Bunăstarea la care au ajuns este vizibilă în arhitectura orașului. Și, spre deosebire de Iași, de exemplu, comuniștii nu au demolat cu atâta înverșunare vechile clădiri. Acestea, deși „obosite” , necesitând (unele – urgent) restaurare, au rămas în picioare și ne ajută să ne facem o idee despre cum arăta odinioară Botoșaniul.

În fotografiile atașate articolului puteți vedea imagini din Parcul Mihai Eminescu, de pe Pietonalul Unirii, Primăria Veche și Prefectura, tavanul sălii teatrului (P32), zona Colegiului A. T. Laurian, Pietonalul Transilvaniei, Str. 1 Decembrie 1918, cu Biserica Upsenia și clădirea situată pe locul celei în care s-a născut Mihai Eminescu, apoi frumoasele străzi de case I. C. Brătianu și Dragoș Vodă, care se îndreptă către est (unde am găsit domiciliul D-nei Paraschiva 😊, P48).

Pozele din final (începând cu P56) „documentează” prima mea ridicare cu un balon cu aer cald – zbor ancorat, la 20-30 de metri înălțime, timp de cinci minute, pe un câmp situat undeva la nord de Mănăstirea Popăuți (cred că zona se numește Luizoaia, sper că nu spun prostii). A fost o experiență interesantă, pe care o recomand tuturor celor care ajung în Botoșani; sunt posibile și zboruri libere, cu durata de o oră.

---

VIZUALIZĂRI: 90 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI